44 matches
-
epocă, reprezentând nu numai "reconsiderarea" lui T. Maiorescu, dar primul semn clar al desprinderii conștiinței literare românești din chingile realismului socialist. Liberaliarea ideologică din deceniul șapte al veacului trecut, atâta câtă a fost, a început cu această revenire inechivocă la maiorescianism, iar faptului trebuia să i se acorde importanța cuvenită în "Documentarul", altfel necesar, publicat de "Viața Românească". La urma urmei, e un punct de onoare al revistei studiul lui Liviu Rusu din 1963, și el merita să fie relevat la
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10445_a_11770]
-
lui Ioan Slavici ca mare scriitor. Chiar dacă Maiorescu credea în el ca nuvelist și pe această bază își construiește teoria "romanului poporan" în articolul Literatura rămână și străinătatea din 1882, totuși această opinie pozitivă nu a fost preluată de succesorii maiorescianismului pe linia criticii estetice. Dimpotrivă, moștenitorii săi (cu excepția lui M. Dragomirescu), de la E. Lovinescu la Pompiliu Constantinescu, s-au exprimat vehement negativ, cu o obstinație suspectă, ce trebuie să aibă motivații adânci, de vreme ce opera lui Slavici a fost eclipsată până în
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
de seninătate și obiectivitate, sau insul cotropit de spaime, căruia aproape îi e teamă să înnopteze cu sine însuși sub același acoperiș?" (p. 306). În finalul demonstrației sale, autorul găsește însă patru elemente care ar putea constitui o chintesență a maiorescianismului. Toate derivă din convingerea criticului junimist că este singurul deținător al adevărului și că menirea sa este să împărtășească lumii acest adevăr: 1. negația continuă ("Criticele sunt o colecție de interdicții, nu de încuviințări. Ele ne spun ce nu avem
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
care o face este susținută cu asupra de măsură de citate ample (care se întind uneori pe mai multe pagini din carte), astfel încît întregul volum aproape că ajunge să semene cu o crestomație. Ce poate să mai însemne însă maiorescianismul în condițiile în care toate elementele despre care credeam că îl definesc se dovedesc a fi relative. Dincolo de un anumit stil polemic (foarte gustat și astăzi în disputele de idei), el se poate face simțit printr-un anumit mod de
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
un anumit stil polemic (foarte gustat și astăzi în disputele de idei), el se poate face simțit printr-un anumit mod de situare în viața publică, un model intelectual, destul de greu de definit. Așa cum spune, în stilu-i inimitabil, Alexandru Dobrescu, "maiorescianismul ni se înfățișează, în ultimă analiză, ca o prezență generală și difuză, precum aerul pe care îl respirăm. E al tuturor și al nimănui anume. Și ne amintim de el atunci cînd ne lipsește. E ansamblul Ť locurilor comune ť
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
prezența cărora spiritul funcționează normal. În linii generale, gîndim, vorbim și scriem maiorescian. În detalii, sîntem noi înșine". (p. 370) Există, categoric, o moștenire a lui Maiorescu la nivelul vieții intelectuale românești, dar ea ar putea fi cu greu numită maiorescianism. Chiar dacă reflexele intelectuale ale maestrului își fac încă simțită prezența în disciplina vieții universitare sau în disputele de idei, aproape nimeni nu mai conștientizează sursa. Ceea ce, în fond, este chiar unul dintre pariurile majore ale criticului junimist. Nuanțat și inteligent
Ce rămîne din Maiorescu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11833_a_13158]
-
nu putem s-o ocolim. Greșala care se face, în astfel de cazuri, constă în a interpreta actualitatea ca o forțare a datelor istorice. Și G. Călinescu și Al. Dobrescu și alții au dreptate să pretindă că, în sens strict, maiorescianismul apare ca depășit și elementar. Critica literară n-a rămas, nu putea să rămînă, la clasicismul teoretic și la pozițiile practice ale autorului Cercetării critice. Definițiile și reglementările lui Maiorescu suferă de oarecare naivitate și ar fi exagerat să vrem
Maiorescu, astăzi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17291_a_18616]
-
sfîrșit, apropiat că zona de preocupări este studiul Cultură filosofica și gîndire filosofica. Aici reapare marea antinomie dintre cele două școli filosofice românești, cea a lui Maiorescu și cea a lui Nae Ionescu, întrucît adversarii filosofului interbelic au fost descendenții maiorescianismului. (Am citit recent al patrulea volum din jurnalul lui C. Rădulescu-Motru, cuprinzînd însemnările sale din 1946. Aici mărturisește: "în intimă mea convingere, cursurile ținute la Universitate de Nae Ionescu nu erau originale, ci luate după diferiți filosofi germani pe care
O pasionantă carte de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17950_a_19275]
-
opera lui Blaga se profilează într-un stil aparte: "Stranii turnuri a înălțat spre tăriile limpezimilor opera lui Lucian Blaga, în adevăr purtătoare a unor peceți pe cât de autentice pe atât de necunoscute contemporanilor..." Distincția e indirect susținută prin evocarea maiorescianismului căruia cultura română îi datorează teoria (și actul) disociației valorilor. Fără să fie numit, e apărat cel care (poate Blaga, poate Lovinescu) a dărâmat idoli artificiali, "personaje tabu ale arenei noastre publice", atrăgându-și oprobriul lor. Ironia își face rolul
Blaga și cerchiștii by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/15938_a_17263]
-
a vedea, din sînul aceleiași generații, ivindu-se primele spirite critice. E. Lovinescu, bunăoară, din mantaua căruia a ieșit școala critică modernă, atît în literatură, cît și în sociologie. Lovinescu este acela care a reînnodat firul ce părea rupt al maiorescianismului, vorbind, de exemplu, de generații maioresciene de critici literari. Desigur, linia lirică și-a avut și în anii '20 susținătorii, Pârvan, bună oară, răbufnind încă o dată în deceniul al patrulea. Această răbufnire e legată de generația lui Eliade, Cioran și
Generații "lirice" și generații "critice" by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15994_a_17319]
-
de opinie necontestat al primei vîrste europene a literaturii noastre. în sfîrșit, G. Călinescu a fixat canonul - de la origini pînă în prezent - cu care au operat toți, scriitori, critici, profesori, de la al doilea război încoace, un fel de sinteză a maiorescianismului și lovinescianismului, în pofida colapsului realist-socialist din deceniul 6, a cenzurii și a ideologizării forțate. Ca și Maiorescu, și spre deosebire de Călinescu, E. Lovinescu nu și-a legat numele exclusiv de activitatea de critic literar. N-a făcut propriu vorbind politică, dar
Lecția lui Lovinescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15793_a_17118]
-
Dan Mănucă e, negreșit, informată și dreaptă, dar parcă prea mult stăruie asupra rolului Junimei ca factor de presiune asupra spiritului public al epocii, fără să se gîndească, totuși, că ar fi fost necesară dezvoltarea ideii valorii încă actuale a maiorescianismului. Titu Maiorescu, Critice. Ediție îngrijită de Domnica Filimon. Studiu introductiv de Dan Mănucă. Editura Elion, 2000.
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]
-
până la întoarcerea la Gherea a unora dintre criticii tineri e un singur pas. Nu întâmplător, două din puținele cărți publicate deocamdată de criticii tineri se ocupă de politica literară a criticilor generației mele în anii 1960-1980. Noi ne întorceam la maiorescianismul estetic, ei se întorc la sociologismul vulgar gherist. Cred că teoria e complet greșită, bazată pe supoziții mai degrabă decât pe realități, și, în definitiv, incoerentă. Înainte de orice alte considerente, e vorba de o ipoteză nesusținută nici chiar de literatura
Despre ce e vorba by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2682_a_4007]
-
sufletesc" perceptibil în critica lovinesciană, arătând că această "atitudine mai mult decât confesivă evoluează pe măsură ce se apropie de evenimentele de după 1940 și pe măsură ce se apropie de anul morții". Marta Petreu revendică pentru Clujul intelectual statutul de legatar al lovinescianismului și maiorescianismului, prin "lunga istorie a Echinoxului" care o continuă pe aceea a cerchiștilor formați "în interiorul universității clujene". Ion Pop s-a referit în intervenția sa la ecourile în actualitate ale "revizuirilor" lovinesciene în care trebuie să vedem "o marcă de vitalitate
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9019_a_10344]
-
spectaculoase?". "Recitalul" lui Alexandru Dobrescu, să acceptăm, "de-o brutală franchețe", ne dă impresia unui luptător cu bune reflexe, înveșmîntat într-o armură de efect, care nu are împotriva cui să lupte. E împresurat de atmosferă, deoarece, așa cum afirmă singur, maiorescianismul e "precum aerul pe care-l respirăm". Cum să duelezi cu aerul?
Un duel cu aerul (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7705_a_9030]
-
evacuarea, după 1948, din programele școlare și din biblioteci a celui blasfemiat, a reprezentat o reacție venită din partea unor exponenți ai cîrmuirii de dreapta care începuseră a hărțui corpul criticii estetice autohtone. "Cel mai mare dușman al lui Maiorescu este maiorescianismul", remarca, de pildă, D.Caracostea, în 1944. Deci tot o manifestare a artei ce se voia cu tendință! Dar marele predecesor a fost pus în chestiune și de G.Călinescu, în Istoria sa, apărută în 1941. Imaginea de care are
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]
-
sau Călinescu, din care literatura să răsară nudă din spuma artei pure? Obiecții vechi cât lumea literară! Scrie, în cele din urmă, Paul Cernat: ”...Cei de la Critic/ Atac, și alții încă, propun alte decupaje ale istoriei noastre intelectuale decât eternul maiorescianism sau mai recentul etalon al onorabilității burgheze reprezentat de Lovinescu- Zeletin.” Iată și ultimul ciomag la carul cu oale! Apreciez ironia subtilă din „eternul maiorescianism”, care îmi sună și ea cunoscută. A se vedea studiul lui Savin Bratu de la sfârșitul
Tot despre „noua“ critică de direcție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3287_a_4612]
-
de la Critic/ Atac, și alții încă, propun alte decupaje ale istoriei noastre intelectuale decât eternul maiorescianism sau mai recentul etalon al onorabilității burgheze reprezentat de Lovinescu- Zeletin.” Iată și ultimul ciomag la carul cu oale! Apreciez ironia subtilă din „eternul maiorescianism”, care îmi sună și ea cunoscută. A se vedea studiul lui Savin Bratu de la sfârșitul anilor 1950. Etalonul „onorabilității burgheze” se află, el, la loc de cinste în faimoasa serie de articole consacrate, cam tot atunci, lui Lovinescu de către marxistul
Tot despre „noua“ critică de direcție by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3287_a_4612]
-
intolerante care a ajuns, pe parcursul secolului XX, la cunoscutele performanțe. Dincolo de funesta descendență politică pe care criticul român nu avea cum s-o prevadă, ar fi interesant de examinat în ce măsură propunerile teoretice ale lui Gherea ofereau o alternativă credibilă la maiorescianism. Autoritățile evocate de el în materie de critică erau în general de primă mărime (Sainte-Beuve, Taine, Brandes, Faguet, Lemaître - într-o constelație eclectică, fără unitate de substanță), iar metoda gheristă nu avea prea mult a face cu vreunul dintre acești
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
Popilian, Șt. Ștefănescu) se îmbină cu cele de filologie (I. Coteanu, Al. Graur, Gh. Bolocan), sociologie, filosofie, economie și uneori cu cele literare. Cu studii și articole de istorie literară sunt prezenți Ovidiu Ghidirmic (despre G. Călinescu, Mateiu I. Caragiale, maiorescianism), M. Andreescu-Schenker (Poezia lui Mircea Dinescu), Const. M. Popa (despre Rebreanu, Sadoveanu), iar Marin Sorescu publică poemul Călătoarea (3/1984). După 1989, revista apare sub egida Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” din cadrul Academiei Române. În numărul 7 din 1992
ARHIVELE OLTENIEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285448_a_286777]
-
ar caracteriza prin „centrismul estetic”, datorită imparțialității și echidistanței față de sămănătorism și modernism, iar Vladimir Streinu, prin teoretizarea personalității creatoare, ca fiind unică, și prin oscilația între critica pură și cea istorică. Pe câteșipatru îi caracterizează, în esență, fidelitatea față de maiorescianism, ca principiu etic și estetic mereu în vigoare. D. are conștiința continuității acestei tradiții, în care se înscriu deopotrivă E. Lovinescu și G. Călinescu, ca și a aceleia mai larg literare, criticul întorcându-se nu o dată spre mari scriitori, precum
DIMISIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286771_a_288100]
-
și al lui Tache Dobrescu, pictor și scenograf. Urmează Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani (1960-1965) și Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1965-1970). În anul 2001 a obținut titlul de doctor în filologie cu teza Maiorescianismul în cultura română. A funcționat ca redactor la „Cronica” (1970-1971), la „Convorbiri literare” (1971-1990), apoi redactor-șef la aceeași revistă (1990-1995), ca profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din Iași (1985-1990). Între 1993 și 1997 este director al Editurii Mydo Center
DOBRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
formării de sine, sunt riguros și succint desfășurate în capitole speciale, pe probleme - „Entuziasmul impersonal” sau Secretul creației, „În contra direcției de azi în cultura română” sau Spiritul critic, Arta polemicii, Conceptul de literatură, Critica literară, Stilul de idei, Arta portretului, Maiorescianismul. Tabelul biobibliografic, bibliografia selectivă (esențială), referințele critice ale fiecărui capitol, temele de meditație propuse cititorului completează această cercetare critică și cu o dimensiune pedagogică subiacentă. A doua carte, Iacob Negruzzi sau Vocația comunicării (1999), la origine teză de doctorat, este
MECU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288076_a_289405]
-
justițiară și dramatic persecutată, considerând că e democratic a acuza, dar complet nedemocratic a i se replica. În cazul din urmă, uită de regulile polemicii și ale dreptului la opinie și își expediază „adversarii” cu calificativele inversate ale anilor ‘50. Maiorescianismul și lovinescianismul, trăsături care îi caracterizează în bună măsură prestațiile critice anterioare, se estompează până spre dispariție în acești ani, când criticul devine procuror moral-politic, aducând în boxa acuzaților biografii și lăsând în completă uitare literatura. De altfel, se pare
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
are puterea să pășească în infernul modern, pe care abia dacă îl presimte”. O idee la care S. va reveni este a insuficienței criticii estetice în sens maiorescian. „Critica numai estetică nu mai rentează” - susține criticul pe urmele lui Ibrăileanu -, „maiorescianismul reprezintă cei șapte ani de-acasă ai oricărui critic, dar nu poți rămâne la maturitate cu preocupările și problemele copilăriei. Privit de la înălțimea secolului XX, Maiorescu nu este un model suficient pentru o critică modernă, deschisă dialogului de idei și
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]