206 matches
-
de Vladimir Gh. Diculescu, studiu introductiv de V. Rata, Editura Științifică, București, 1959, pp. 230-308. MACAULAY, Thomas Babington, Discursuri de Macaulay, trad. de Anghel Demetrescu, Motzătzeanu, București, 1895. MACAULAY, Thomas Babington, Speeches. Corrected by himself, vol. 1-2, Tauchnitz, Leipzig, 1853. MAIORESCU, Titu, La Adresa. Nemulțumirea în țară. Necesitatea unei magistraturi mai independente (Ședința Camerei de la 27 noiembrie 1885), în Opere III. Discursuri parlamentare, ediție îngrijita, prefață, note și bibliografie de D. Vatamaniuc, Introducere de Eugen Simion, Fundația Națională pentru Știință și Artă-Univers
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Necesitatea unei magistraturi mai independente (Ședința Camerei de la 27 noiembrie 1885), în Opere III. Discursuri parlamentare, ediție îngrijita, prefață, note și bibliografie de D. Vatamaniuc, Introducere de Eugen Simion, Fundația Națională pentru Știință și Artă-Univers Enciclopedic, București, 2006, pp. 930-945. MAIORESCU, Titu, "Oratori, retori, limbuți", în Opere ÎI. Discursuri parlamentare, FNȘA - Univers Enciclopedic, București, pp. 686-724. MEHEDINȚI, Simion, "Politica de vorbe", în Omul Politic și politică de vorbe, Viața românească, București, 1920. MILL, John Stuart, Disertație asupra libertății, traducere de Carola
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Gheorghe Ceaușescu În 1882 Maiorescu constata excepționala dezvoltare a poeziei române, dar în același timp și o rămânere în urmă a literaturii științifice (istoria, lingvistica etc.): "În literatura științifică am rămas înapoi: studiile istorice sunt aproape pierdute, studiile limbistice sunt de-abia susținute". Cauza acestei
Un tratat de istorie eșuat by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14966_a_16291]
-
sublinierea mea - N.M.), nouă nu ne rămîne pentru existența noastră națională altă alternativă decît de a cere de la clasele noastre culte atîta conștiință cîtă trebuie să o aibă și atîta știință cîtă o pot avea.” Să notăm importanța dată de Maiorescu acestei conștiințe culturale în toate momentele conceperii tezei sale, importanță care explică de ce voia el să dezvolte învățămîntul primar și nu universitățile sau de ce , în calitate de ministru, diminua fondurile Societății Academice și le sporea pe cele destinate instituțiilor din mediul rural
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
-o: atribuirea alcătuirii ediției princeps poetului însuși, și stabilirea unei forme a textului cît mai aproape de ceea ce ar fi putut fi voința sa. Astfel, repuneți în discuție întreaga tradiție maioresciană. Care sînt principalele argumente în favoarea convingerii că Eminescu, iar nu Maiorescu, este cel care a făcut selecția poemelor și a stabilit ordinea lor? Nicolae Georgescu: Trebuie să vă spun, mai întîi, că argumentele mele s-au construit prin reacție la... mine însumi. Mult timp am crezut, ca toată lumea, că Titu Maiorescu
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
aluneca în biografism, relația autorului ca persoană cu textul Duducăi Mamuca nu e deloc nepolemică. Cu cititorii, nici atât, mai ales cu cei importanți (ca Maiorescu). După ce, în 18 aprilie 1863, Comitetul de Inspecțiune a Școalelor de Dincoace de Milcov ( același Maiorescu fiind membru, iar V.A. Urechia președinte) îl avertizează pe criterii de imoralitate, Hasdeu ripostează: adăugă nuvelei pasaje cu adevărat explozive.Urmează demiterea sa din funcția de profesor colegial, celebrul proces și tot atât de celebra pledoarie. Lucru iarăși știut, autorul e
Un proces de presă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/11067_a_12392]
-
anul de studii filosofice (inclusiv atmosfera politică a timpului) și segmente din momentul acelei convertiri din vara lui 1899: Un cap cărunt, puțin calvit, trecu printre capetele negre, blonde, castanii, și pe linia catedrei - singura liberă - apăru figura lui Titu Maiorescu... Este un om de statură mijlocie, îmbrăcat cu severă luare-aminte și oferind, deocamdată, privirilor un piept lat, sub podoaba albă a maxilarului de jos - nici barbă plină și stufoasă, nici cioc napoleonian. Pare bine legat, îndesat și rezistent, ceea ce mărește
La răspîntie de veacuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17299_a_18624]
-
moartea sa petrecută la 9/22 iunie 1912. Că pînă a pleca din țară încearcă, de două ori, a se face berar (la București și gara Buzău), după exemplul prietenului său Gherea, eșuînd lamentabil, se știe. Că în iulie 1888 Maiorescu, membru în guvernul junimist, îl numește pe Caragiale director al Naționalului bucureștean, de unde e silit să demisioneze în mai 1889, datorită neînțelegerii cu principalii actori ai teatrului, iarăși se știe. Dar e sigur că decizia desțărării a fost adoptată datorită
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
un moment esențial în evoluția modernă a literelor românești moderne și, îndeplinind un rol istoric, merită și trebuie studiat dacă voim să înțelegem procesul devenirii noastre. Dacă recitim - cum am făcut eu cu, mărturisesc, delectare profesională - opera critică a lui Maiorescu avem a constata, instantaneu, cît de actuală e ea, de fapt. E, cred, valabil și azi așezarea criteriului estetic în evaluarea literaturii. Or, Maiorescu este cel dintîi care a așezat acest criteriu la fundamentele actului valorizator. Desigur, nu mai stă
Titu Maiorescu, azi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16191_a_17516]
-
a fost, se știe, un scriitor care-și regiza efectele și care s-a preocupat de posteritatea sa. Caietele ce găzduiesc însemnările sale zilnice au suferit relecturi și revizuiri repetate (ultima dată în 1917, cu puțin timp înainte de moarte). Clara Maiorescu, Mite Kremnitz, Ana Maiorescu, apoi fiica scriitorului, Livia Dymsza, ca și ultima sa secretară, Olga Neuman, intervin în jurnal și notează sau comentează diferite pasaje. Ediția Dascălu delimitează toate respectivele intervenții, semnalând totodată și „geologia” celor aparținându-i autorului, decelată
Jurnalul lui Titu Maiorescu, în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2617_a_3942]
-
o continuitate. Literatura însăși vorbește! Blandiana și Cărtărescu nu scriu aceeași poezie. Ivasiuc și Chifu nu scriu același roman. Eu și Terian nu avem aceeași idee de critică (așa cum speram după monografia Călinescu). Lui Cernat îi e frică de viul Maiorescu din critica mare românească a ultimilor o sută cincizeci de ani, mie, de fantoma lui Gherea, care bântuie critica tânără actuală.
Cui i-e frică de Titu Maiorescu? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2645_a_3970]
-
STIL SI CULOARE IN ARTA, TITU MAIORESCU, CRITICE ( 1967 ) “Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul; în deosebire de știință, care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93644_a_94936]
-
informativa în care arăta: „Societatea Carpații a ținut în 4 ale lunii în curs, o întrunire public, cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire (n.n după toate probabilitățile sursă era chiar TITU MAIORESCU!!!). S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea că studenții transilvăneni de naționalitate română, care frecventează instituțiile de învățământ din România pentru a se instrui, să fie puși să acționeze
Mihai Eminescu – Martir al credinţei [Corola-blog/BlogPost/93640_a_94932]
-
că era foarte des întrebuințat de Beethoven. Despre prietenii lui muzicanți din trecut îmi amintesc doar de două nume: Caudella și Wachmann. Despre cel din urmă vorbea cu mare admirație și spunea că învățase multe de la el. Îl cunoscuse la Maiorescu în casă, dar îl vizita deseori la el și se împrietenise și cu Dna. Wachmann. Apoi s-a legat de Dumitriu, pianist și profesor la Conservator. Tata î-l botezase „Maestrul Metronomide”, fiind că era de origine grec și muzicant
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente (XVIII) Fondul Cella Delavrancea by Viorel Cosma () [Corola-journal/Journalistic/84196_a_85521]
-
făcuse și primii ani de școală. Au urmat anii de studii la Viena și Berlin, într-adevăr, apoi anii petrecuți la Iași, după care însă Maiorescu, în 1874, se stabilește la București pentru tot restul vieții. Și a fost aici Maiorescu ignorat, respins? În niciun fel. Pe lângă marea carieră politică, universitară și de avocat, a rezonat spiritual în conștiința generațiilor succesive de critici literari post-maiorescieni, până la cei de azi, "sudici" sau "nordici". Iar de polemizat , în vremea lui, Maiorescu a polemizat
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
rumorile publice legate de suferința și moartea poetului (unele perpetuate până în stricta contemporaneitate), emoția pricinuită de moartea tânărului artist și articolele encomiastice publicate cu acest prilej, articolul lui Maiorescu, Eminescu și poeziile lui (1889) și, mai ales, publicarea de către același Maiorescu, în anul 1884, a volumului Poesii (singurul volum antum al lui Eminescu, tipărit în anul care a urmat îmbolnăvirii poetului, Poesii este o adevărată lovitură de imagine. Prin selecția poemelor și ordinea lor în volum, Maiorescu acomodează imaginarul poetic cu
Nașterea unui brand by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8842_a_10167]
-
Ce, vrei să ne pomenim cu vreo indigestie. Gârleanu - Ați băgat de seamă că pe noi ne servește regulat în urma celorlalți? Ar trebui să protestăm. Trivale - Tot e bine că ne lasă să ne adunăm la un loc, pe naționalități. Maiorescu - Nu vedeți că marele război a adus pe capul celor de aici un spor de populație neprevăzut? Caragiale - Mai tare, Maiorescule! Maiorescu - Spuneam așa dar că capodopera... Caragiale - Pune virgulă după ea, coane Titule! Maiorescu - Spuneam că, după teoria lui
Topîrceanu - pescuitor de perle by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/9300_a_10625]
-
nou (surorii Emilia - n.m.); simt iarăși nevoia să fiu firesc, să nu mai fiu veșnic calculat, să nu mă mai feresc și să nu mă mai prefac." Sîngele rece, picurat în orarul însemnărilor de jurnal, fierbe în scrisori, unde un Maiorescu pătimaș caută, într-o lume falsă și ceremonioasă, urme de omenie implicată, urme de idei. Ele, și nu altceva, trebuie să stea în spatele programului. Lumea nu se (re)face pe convenții, ci pe substanță. Aici, în disprețul rănit, și plătit
Facerea lumii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9532_a_10857]
-
fost/ am călcat/ cu sfială,/ fiindcă în suflet/ cu emoție am simțit/ că Iașul întreg/ e o magnifică/ și sfântă catedrală/ cu toți/ ne-am închinat/ pioși/ la sfinții noștri/ cei frumoși/ la Cantemir/ și Eminescu,/ la Creangă și la Maiorescu/ la Sadoveanu/ Topârceanu,/ la Ionel Teodoreanu..." Bianca Maria Marin este o vedetă a olimpiadei. Ca și anul trecut, ea a luat anul acesta cea mai mare notă dintre toți participanții la concurs (fie ei din clasa a V-a, a
Tineri frumoși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9697_a_11022]
-
dacă este vorba despre un ideal adevărat și nu despre o himeră) doar o nouă combinare a elementelor care există în timpul său"2. În consecință, relația dintre literatura română și literaturile occidentale era condiționată (precum, la 1882, a făcut-o Maiorescu în Literatura română și străinătatea) de concordanța subiacentă dintre cel puțin câteva dintre elementele vieții sociale (politice, geopolitice) care alcătuiau cei doi termeni de comparație.3 Consonanța în plan larg social ar aduce după sine o alta, de data aceasta
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
de vizitatorii blajini. Cave Filipescu!”. Ajunge, spre bătrânețe, junimist de circumstanță, pentru ca apoi să se despartă, în chestiuni politice, de vechii prieteni. Citim, în articolele lui pe care le antologhează Lovinescu, despre un Eminescu ancorat în politică și despre un Maiorescu asemenea. Așadar, trăgând literatura spre preocupările de obște, Filipescu se duce pe sine spre literatură. „După actele stării civile Take Ionescu era fiul lui Ghiță Ion, «aproprietar» și negustor; după înfățișare, era cel de al XIII Lord Derby.” Că mersul
Fiii risipitori by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4933_a_6258]
-
adică un refuz al poetului de a adera și altfel la „Junimea" decât ca simplu literat. Nu se înțelege de ce a trebuit Eminescu să compună un poem masonic spre a-i da cu tifla Marelui Maestru care era (aflăm acum) Maiorescu. C. Stănescu nu pierde ocazia să observe că Oana Opaiț nu e singura din capitala Moldovei care bate câmpii pe seama lui Eminescu, având în Theodor Codreanu un precursor județean iar în George Munteanu, unul național. În schimb, G. Călinescu l-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6024_a_7349]
-
amărăciunea” mărturisită în articol, dar nu-l împiedică să comită o eroare de logică: „Am senzația că, în ciuda zarvei create în jurul acelui text, nu s-a schimbat nimic”. Care zarvă? Luându-se în serios ca un legislator al literelor, un Maiorescu redivivus, Claudiu Komartin le trage o săpuneală strașnică Academiei Române și Uniunii Scriitorilor din România, care nu ar premia „cărți, ci oameni”, în funcție de interese de gașcă. De vreme ce a luat el însuși Premiul Academiei, ca și Premiul de debut al României literare
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4888_a_6213]
-
Florența față cu un prăpăd sentimental, prin care trece amicul V***, este, păstrând proporțiile, o artă poetică. Fericirea lui Alecsandri vine din netulburare. Mai departe, exemplele lui Eminescu din pomenita caracterizare anticipează lira multicoloră cu care-l va vedea înzestrat Maiorescu, ani buni mai târziu. Greu, dacă nu cu neputință de prins într-o formulă. Epigonii înșiruie etichete, cheamă în scenă personaje plate, axate pe o trăsătură care se reține din ele. Alecsandri singur este distribuit într-o varietate deconcertantă de
Tinerețea lui Alecsandri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5303_a_6628]
-
Gheorghe Grigurcu S-ar mai putea sus- ține azi o incompatibilitate între poet și critic, întruniț i în aceeași persoană? Aserțiunea a alunecat în zona prejudecăților, cu toate că originea sa, în literele autohtone, e prestigioasă grație lui Maiorescu care a formulat-o cu aplomb. Evoluția creației literare moderne a șters treptat granițele convenționale dintre genuri și specii, în aspirația spre un text în substanța căruia distincțiile formale contează tot mai puțin sau defel. Emoția nu mai face reverențe
Poet pur și simplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4438_a_5763]