27 matches
-
apariția, de curând, a volumului de debut semnat de CARMEN HUZUM din Galați Există, în viața fiecărui om, alunecări furtunoase ale trăirilor în cascadele existenței, așa după cum există clipe de tăcere sau de strigare, de iubire sau de ură, de marmoree simțire sau de incandescență. În amalgamul de stări și vibrații ce transgresează spiritul poetic, răsar timid muguri de gând, poleiți cu roua inocenței, renăscând apoi în „iarba cerească” unsă cu mirul binecuvântării. Acestor minunați muguri se dedică poetul, supraveghindu-le
„IUBIRE FĂRĂ MANUSCRIS” – VOLUMUL DE DEBUT SEMNAT CARMEN HUZUM (TECUCI, GALAŢI) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 997 din 23 septembrie 2013 by http://confluente.ro/O_noua_aparitie_in_colecti_gheorghe_stroia_1379918200.html [Corola-blog/BlogPost/365092_a_366421]
-
pace și iubire, Speranță, sănătate, puteri și bucurii, Dar am primit durerea, ca mod de viețuire Și marea întrebare: "A fi sau a nu fi! Și mă proștern, în rugă, Îți cer mărite Tată, Să îmi astâmperi focul din trupul marmoreu, Țepușul ce mă ține legat, să-l scoți odată, Să pot umbla pe cale, căci tare-mi este greu! Mă lupt de unul singur, dar nu fără de Tine, Credința mi-e armura ce-o port când sunt lovit, Cânt tremură piciorul
ŞI IARĂȘI AI PLECAT de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 by http://confluente.ro/lucica_boltasu_1475707473.html [Corola-blog/BlogPost/382476_a_383805]
-
Ingeniozitatea și creativitatea umană au atins cote înalte în fiecare zonă a pământului de la Marele Zid chinezesc, la Colosseum, de la templele budiste la cele grecești, de la Venus din Milo la misteriosul surâs al Giocondei sau dramatica Guernica lui Picasso, de la marmoreele statui ale lui Michelangelo la Rodin sau Brâncuși, de la fastuoasele palate renascentiste de pe Valea Loirei sau Tamisei la megalopolisurile contemporane, sfidătoare Turnuri Babel spre implacabilul celest. Toate aceste lucruri m-au fascinat din anii adolescenței și studenției mai ales la
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica cu-n fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-i ridică caii de rasă arabă, și-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. -Vaii, domnule Eminescu, îmi pare rău, îți jur că nu dormeam, stăteam cu ochii deschiși și visam, de vină-i gazda... Eminecu tăcut îi întinse garoafele. - ...Dar nu le merit, sunt prea mari
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 3, 4) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014 by http://confluente.ro/Ion_ionescu_bucovu_1397226997.html [Corola-blog/BlogPost/347780_a_349109]
-
valorizând fiecare clipă printr-o trăire intensă și revelatoare. Unele dintre poemele sale amintesc de concentratele haikuuri care - prin arhicunoscuta lor finețe - exprimă ceea ce altfel nu poate fi exprimat. Acceptă cuvântul ca pe un dar, ridicând - apoi - pas cu pas, marmoreele trepte (versurile) ce duc spre patria tacit murmurată - sufletul. Gheorghe A. Stroia "Membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe ARA" EMILISM Emilismul este filozofia simplă a iubirii în vremuri tulburi în care prea mulți oameni și-au pierdut
Emil Druncea () [Corola-website/Science/332554_a_333883]
-
se fardează, se înzorzonează și se împopoțonează ca o mare cucoană, a cărei frumusețe fizică sporea și atrăgea invidia altor tinere femei. Ceva mai înaltă decât Bițu, blondă, cu ochi căprui închis, cu obrajii ușor bucălați și de-o culoare marmoree, cu părul bogat, lung, auriu ca paiul de ovăz copt, care-i cădea pe umeri, Corina avea și un piept nurliu, frumos, obraznic și totodată un mers sprinten, săltăreț, alintat și legănat. Acest fizic generos era completat, potentat, dublat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
aproape argintiu al lui Hattie era împletit într-o coadă lungă, groasă, care-i atârna pe spate și avea un aspect aproape vegetal, ca ceva ce ar fi putut să crească într-un arbore exotic. Ochii ei de o paloare marmoree își plimbau privirile cu îngrijorare, ca și cum s-ar fi așteptat să descopere în spatiul înconjurător cine știe ce fisură sau vid neașteptat. Își ținea o mână la buze, iar cu cealaltă își atingea fruntea, de parcă și-ar fi ajustat o aură care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmărise să zugrăvească un chip de fată abia conturat pe fondul uniform lăptos al pânzei. Doar buzele strânse și vag țuguiate a mirare erau de un roz palid, iar irisul ochilor apărea de un bleu foarte pal în albul lor marmoreu. Brian, stând în spatele lui Gabriel și rânjind cu colții lui de lup, își spuse că fata arăta ca un șoricel înecat. Și totuși, se gândi el, în doi-trei ani ar putea ieși o femeie frumoasă din ea. Gabriel pleda de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lumea cealaltă, fără putință de comunicare cu a noastră. E foarte interesant să constatăm că în viziunea lui Eminescu, acest simbol al neutralității supraerotice e descris, pe lângă notele bărbătești, cu note de feminitate: „păr de aur moale”, „umerele goale” și „marmoreele brațe”. În tot restul poesiei lui, aceste brațe marmoreene sunt atribuite femeilor pe care le cântă poetul. În viziunea Luceafărului, descoperim, deci, același procedeu artistic pe care îl întrebuințează Leonardo da Vinci în reprezentarea simbolului androgin al veșniciei. Geniile se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
1934; Încă câteva poeme, București, 1934; Bucur, București, 1935; Mozaic, București, 1935; Camee, București, 1935; Cortegiul plin de sărbătoare, București, 1935; Stema Moldovei, București, 1935; Frumusețea zilelor, București, 1936; Au doborât un uriaș, București, 1936; Ceasul de amiază, București, 1936; Marmoreele, București, 1936; Umbra platanilor, București, 1936; Anotimpuri în tăcere, București, 1937; Luminătorul din ape, București, 1937; Zeița cu podoabe de aur, București, 1937; Har, București, 1937; Heruvim lăuntric, București, 1938; Mătrăgună, București, 1938; Cloșca cu puii de aur, București, 1938
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
plină [...] nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. [...] capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous 302. Câte-un amănunt plin de veridicitate se relevă din amintirea tinereții, însuflețindu-i chipul: Sânii îi crescuse într-atâta de bătăile inimei încât sărise un bumb de la pieptărașul cam îngust de catifea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel {EminescuOpVII 121} cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și- ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. {EminescuOpVII 157} Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous. Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
neauă pe fața ei albă și rece. Ochii închiși și seci, gura ei trasă cu amărăciune, fața ei ce sta să plângă și nu putea te făcea să crezi că maestrul Canova își săpase pe acele morminte o operă a marmoreului său geniu și c-o intronase pintre cruci și morminte acoperite de ninsoare. Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de ochii moartei. Apoi capacul recăzu, pe funii fugea sicriul cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albe, strălucite, prin întinsul acel imperiu de aur. Pluteau ca genii abia văzute, umbre mai transparente, cu pielița vânătă ca marmura ce pare moale, cu ochii mari albaștri, cu lungi bucle negre ce-ncongiurau fața lor albă și cădeau pe gâturile marmoree și pe hainele de argint în falduri lungi ce muiau corpurile sublime cu albețea și moliciunea lor. Prin acei îngeri albi și cu ochii mari, albaștri, văzui unul cu mari ochi negri, alb ca și ei, însă cu fața slabă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am spus atuncea și nu mai trebuie să ți-o repet. ["Un râs amar"] 2257 Un râs amar-sec *, încet, încrunta buzele sale împregiurate de-o spumă vânătă, apoi un țipet desperat, strălucit, cerni aerul din salon. Pin flacările-nfiorate ale căminului marmoreu învinețea în trăsuri aeriene fața cea tristă a lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe amândouă laturile cu câte - un alb 5 înger de marmură, zace sicriul deschis... pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de mirare și răspundea prin înclinări * și mine politicoase. După ce se ridicară toți de la masă, toate fetele se-mprăștiară, afară de Angela, care-l duse iar la sofa, i se puse în brațe, i-nconjură gâtul cu brațul ei gol, fin, marmoreu, își apropie buzele de gura lui și-cepu să-i vorbească, gură-n gură, într-astfel....... ....................................................................................... ["Fondalul acestei scenerii sălbatece"] 2255 Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de codri și ponoară o forma ruinele unui castel înăsprit în arătare-i de lumina
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
caos... Păstrează-le... la focul nopților de iarnă, când nu ne vom mai iubi atât, cu povești pagîne de iubire vor lumina viața noastră când se vor întuneca... Dar acuma... acuma răspundă-mi ochii... eu bat cu degetul în murul marmoreu al gîndirei tale, pe fruntea ta... părul tău îmi curge pin degete... nu-mi ține mînile... știu că sunt insolent... ține-nchisă, lăcata cea de corale... nu împlea c-o vorbă timpul unei sărutări... Nu suntem singuri, nu ne iubim
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din cupola ale cărei semisfere sunt Eminescu și Caragiale? Angelii radioși la cel dintâi, Acrivițele cu damf de pucioasă la cel din urmă. De-o parte Cătălina între Hyperion, Cătălin și Demiurg, de cealaltă Zoe între Trahanache, Tipătescu și Cațavencu. Marmoree nele brațe, „tu ești sântă prin iubire“, „plutești ca visul de ușor“, palorile Cezarei, Răsai asupra mea, luntrea din Sarmis, insula lui Euthanasius, față cu istericoasele Mița Baston și Didina Mazu, năbădăioasele Zița și Veta, cu furia răzbunătoare a Ancăi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a chaosului văi Un mândru chip se-nchiagă; Pe negre vițele-i de păr Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevăr Scăldat în foc de soare. {EminescuOpI 172} Din negru giulgiu se desfășor Marmoreele brațe, El vine trist și gânditor Și palid e la față; Dar ochii mari și minunați Lucesc adânc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric. - "Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ș-acuma, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie Câte grații tăinuite se descopăr, i se-mbie Și ascultă cu iubire tot ce valurile-i mint. Lui i se descopăr nimfe de-o marmoree zăpadă, Ce în apa lui cea clară cursului se lasă pradă, Duse de obrasnici unde cu glăscioare de argint! Și cuminți frunzele toate își comunică misteruri. Surâzând, clipind ascultă ochii de-aur de pe ceruri, Crenge rele imitează pîn-și sgomotul de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Bătrânul în urmă-i el poarta o-nchide. Adânc întuneric i-nconjur-atunci - Pe masa cea mare încet el aprinde Potirul albastru viorelei cei blânde, Ea-aruncă-n negru-aer raze, vinete dungi. Pe-un tron, împăratul, de roșă mătasă S-așază, se uită-n marmoreii muri. Bătrânul alături pe-un scaun se lasă Și flori răspândesc adormite miroase Ca mirosul proaspăt a verzii păduri. Și razele-albastre prin sală aleargă. Fantastic bătrânul s-ardică și blând În aer înalță puternica-i vargă. Pe-oglinda cea neagră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous.” Cezara reprezintă de fapt o ipostază generală a feminității ilustrând prin sentimentele și trăirile sale o formă elementară de pasiune. Ea este cea care „caută plăcerea, cu o pregătire deplină a simțurilor”. Când
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
roti În locul unde piere". În antiteză cu imaginea angelică a primei Întrupări, aceasta se circumscrisă demonicului, după cum o percepe fata: „O, ești frumos, cum numa-n vis Un demon se arată”. Imaginea se Înscrie tot În canoanele romantismului: părul negru, „marmoreele brațe", „ochii mari și minunați”. Pentru a doua oară, paloarea feței și lucirea ochilor, sunt semne ale dorinței de absolut, Înțelese de fată ca atribute ale morții: „Privirea ta mă arde". Deși unică Între pământeni, fata refuză din nou să-1
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]