76 matches
-
surse, fiind în general acceptate de istoriografia clasică, deși nu puteau fi datate cu precizie. Totuși, dovezile arheologice sunt insuficiente pentru a confirma existența unor comunități feniciene de sine stătătoare, iar studiile mai recente înclină să admită doar conlocuirea ca meteci a unor negustori și artizani levantini, relativ puțin numeroși și izolați. Miturile ulterioare despre ei ar putea reflecta însă memoria locală autentică legată de prezența acestor locuitori străini.
Iphiclos din Rodos () [Corola-website/Science/331820_a_333149]
-
ai unei comunități de tradiții, valori materiale, morale și religioase, de aspirații etc. „Polisul este acolo unde se află corpul civic”. "Politeia" reprezenta ansamblul de instituții dintr-un polis. "Patrios politeia" echivala cu dreptul cutumiar al strămoșilor. Străinii (periecii sau metecii) nu aveau drepturi politice, iar hiloții (populații dependente de Sparta) și sclavii (prizonieri de război, datornici etc.), folosiți la muncile agricole în mine, ateliere meșteșugărești, flotă, erau considerați aproape animale; celelalte populații neelene erau numite barbari. Grecii trăiau organizați în
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
individuală; libertatea cuvântului; participarea la guvernare. Platon caracteriza acest regim ca o guvernare aristocratică, exercitată cu aprobarea demosului. Era o democrație directă, cu întrebuințarea votului direct, dar limitată la teritoriul unui oraș-stat și la categoria bărbaților liberi, cu excluderea femeilor, metecilor, sclavilor etc. Modelele de organizare politico-administrativă din Sparta și Atena se regăsesc, cu adaosuri originale, desigur, și în alte polisuri grecești. În Grecia propriu-zisă, orașele-stat mai puternice erau: Teba, Corintul, Argosul. Pe țărmul asiatic al Mării Mediterane, grecii fondaseră cetăți
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
de la Atena trăiau pe cheltuiala flotei mereu pe picior de război cel puțin 8 luni din 12. Prăzile de război se cumulau cu diferite indemnizaiti. Se adăugau beneficiile indirecte ale poziției unice a Atenei-marele șantier de construcții de pe Acropole, meșterii, meteci isau sclavii-aveau de lucru cu o plata asigurată. Cetățenii aveau posibilități de înavuțire, aces liber la comenzi militare și la funcții prestigioase care le deschidea o carieră strălucită. Barbarii, străinii, sclavii, metecii, cetățenii din alte cetăți-se sistuau în afară
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
a Atenei-marele șantier de construcții de pe Acropole, meșterii, meteci isau sclavii-aveau de lucru cu o plata asigurată. Cetățenii aveau posibilități de înavuțire, aces liber la comenzi militare și la funcții prestigioase care le deschidea o carieră strălucită. Barbarii, străinii, sclavii, metecii, cetățenii din alte cetăți-se sistuau în afară cetății. Sclavii erau străini de corpul civic. Statutul lor de bun și proprietate altcuiva sau de instrumente având darul vorbirii îi situa de cealaltă parte a unui hotar de netrecut față de cetățeni
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
votează o comisie de 30 de cetățeni-cei mai nobili și oligarhi , în frunte cu Critias, sunt însărcinați să redacteze o nouă constituție. Cei 30 redactează o lista de 3000 de cetățeni și preiau puterea la Atena, executând democrații, atenienii și metecii bogați, ale căror averi sunt confiscate și le însușesc. În medie, aveau loc 500 de execuții capitale pe lună. Teroarea și ilegalitatea i-a speriat și pe cei mai moderați dintre tirani, și Theramenes a încercat să restabilească un minimum
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
luare de poziție față de toate lucrurile care există în lume. Acolo am învățat, acolo am renăscut, m-am născut a doua oară, spiritualicește. M.I.: Și n-ați avut, presupun, deși de origine rurală, n-ați avut în nici un fel sentimentul metecului iubindu-i pe Mallarmé și pe Valéry și traducându-i în limba română. Șt. A.D.: Nu, nu, n-am avut. Am fost încurajat în cadrul Cercului literar de colegii mei, dar încurajat așa cum au venit întotdeauna încurajările în Cercul literar. Adică
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
și fugind de frică, marele ziar "Rahatul" susține că este vorba despre "eroism". De frică să nu fie tratat în acest "eroic" mod, Castron și Trandafiro urlă numai iubiri de patrie. Ceilalți fac la fel. Este o renaștere virulentă a metecilor dubioși cari au totdeauna naționalismul feroce. Toți oamenii ăștia s-au făcut "patrioți" și încearcă prin șantaj, calomnie sau crimă să pună mâna pe putere, cum făceau în secolul 18 aventurierii levantini. "Băieții" nu sunt însă mulțumiți numai cu ceva
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
între text și ilustrație, rămânem între oameni de spirit. Fotografia sau televiziunea repugnă, fiindcă ele restituie nu simboluri sau imagini mentale, ci lucruri în stare de urme. Ele substituie imprimarea citării, brutul finului. În Cetatea spirituală, cinematografia face figură de metec; fotografia și televiziunea, de energumeni. În lucrul mâinii, nu există o ruptură în încărcătura carismatică, suflul creator se transmite direct imaginii fabricate, fără o mediere intempestivă. Proximități fericite ale corpului, intimități fervente ale Sinelui. Frumoasele și îndreptățitele laude aduse artizanatului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ca și apusul civilizației occidentale. Cioran se compară cu un străin în Romă decadentei; cinismul, scepticismul, stoicismul sau sunt rând pe rând trecute prin scrisul sau rafinat încă din perioada să românească de creație. În Franța capătă virulenta sub modelul metecului Camus, de fapt singură preluare directă din Camus. "Atât Sartre, cât și Camus sunt hrăniți din aceeași filosofie germană în care s-a format și Cioran" spune Dan Oltean în Mistica metafizica 21. Are Cioran vreun avantaj de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Marele handicap pe care i-l mărturisește lui Liiceanu: a scrie în altă limbă, cu atat mai mult cu cât "francezii scriu foarte neglijent, e limba lor, în fond, si ei nu mai cred în limba lor, însă eu, ca metec, am luat-o foarte în serios, toate cărțile le-am scris de cel puțin două ori"93. Se autodefinește ironic un balcanic ajuns la Paris ca să facă exerciții de stil în franceză: "Ce să vă spun? De la Coasta Boacii la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
El arte de la conversación, publicat în Internet, http://usuarios .iponet.es/casinada/25cioran.htm, în care autorul se întreabă, retoric, cum e posibil ca un scriitor să deteste să scrie? Răspunde el însuși: " Da, acesta este Cioran, cel mai ilustru metec al limbii franceze pe care l-a dat spiritul galic în secolul 20. Apatridul cel mai leneș și mai abulic din toți cei care au trecut prin patria lui Montaigne, dacă se poate spune că un gânditor genuin poate avea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
exprimat cu cinism într-o formulă la modă potrivit căreia "S.U.A. fac războiul, aliații fac menajul de după", sau "noi distrugem, voi reconstruiți" (a se vedea și cazul Iugoslaviei). Europenii, în special, fac mare tărăboi pe această temă, recunoscîndu-se în postura metecilor din Atena epocii lui Pericle, situație consimțită însă, în bună măsură, mai mult sau mai puțin explicit, deși liderii europeni nu mai prididesc să acuze S.U.A. de "unilateralism global", "absolutism", "simplism" etc. Ca orice societate liberă, America își are nebunii
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
înaltă, cu părul și ochii negri, albă și stranie". O eleganță fără maiestate și o nervozitate integrală de animal de rasă". La început îl disprețuiește pe Andrei, considerându-l un ratat; îl respinge și pe prințul Bazil Șerban, considerat "un metec la Paris. Tatăl ei o iubește considerând-o un copil răsfățat, dar o va admonesta când află că i-a cedat lui Andrei. Un moment Ioana vede în acesta ființa iubită, tiparul ei de identitate. Eroina "are un zâmbet sever
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
asupra Egiptului a contribuit la consolidarea regimului imperial. Cyrenaica era împărțită în districte orășenești, iar orașele se bucurau de anumite drepturi. Cetățenii care aveau toate drepturile îndeplineau o serie de obligații în folosul orașului. Privilegiile nu se exindeau asupra agricultorilor, metecilor, care-i cuprindea pe meșteșugari și nici asupra iudeilor care aveau organizarea lor cu un arhonte în frunte. Sclavii nu sunt amintiți în nici un document deoarece nu aveau nici un fel de drepturi. Cyrenaica era renumită pentru fertilitatea pământului și prin
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
albesc” (Oamenii dum-dum). Fără stridențe și ostentație, versurile emană o amenințare insinuantă și o neliniște apocaliptică: „aerul e plin de cuțite/ apa e plină de săgeți otrăvite/ focul se amestecă cu garda care-l păzește/ pământul se învârtește în jurul soarelui metec/ memoria ruinează Bursa” (Soarele metec). Prin autoreferențialitatea accentuată poetul poate fi considerat unul din precursorii optzeciștilor: „«Acum sunt»/ Un poem scris după toate poemele lumii/ o briză ce adie spre voi/ și mă gonește din poem în poem” (Puteri). O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289166_a_290495]
-
și ostentație, versurile emană o amenințare insinuantă și o neliniște apocaliptică: „aerul e plin de cuțite/ apa e plină de săgeți otrăvite/ focul se amestecă cu garda care-l păzește/ pământul se învârtește în jurul soarelui metec/ memoria ruinează Bursa” (Soarele metec). Prin autoreferențialitatea accentuată poetul poate fi considerat unul din precursorii optzeciștilor: „«Acum sunt»/ Un poem scris după toate poemele lumii/ o briză ce adie spre voi/ și mă gonește din poem în poem” (Puteri). O mare parte a cărților scrise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289166_a_290495]
-
și mai mult decât atât, libertatea va duce la situația în care chiar și relațiile familiale se vor inversa, ajungându-se la o egalitate în care fiul nu va mai avea teamă de tată, ci tatăl de fiu. La fel, metecul va deveni egal cu cetățeanul, iar dascălul se va teme și el de elevii pe care va fi nevoit să îi lingușească pentru a nu fi pedepsit de către aceștia. Relațiile dintre soți și soții vor deveni și ele pline de
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în zilele lui cele mai bune nu poate fi decât francez, am luat-o bine dispus către Luvru. Aveam o silă veche de acest muzeu. Îl ocoleam aproape cu mândrie. Dar glasul teribil al abatelui îmi răsuna încă în urechi, - metecule, du-te de vezi Gioconda la Luvru!...și m-am dus. La intrare l-am întrebat zorit pe portar unde o puteam găsi pe doamna aceea cu surâs enigmatic, și dacă era lume multă. Aveam aerul unui invitat zăpăcit în
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
sa, lucrul era de la sine înțeles. O cutumă milenară stabilea că băieții trebuie să urmeze meseria taților, iar fetele pe cea a mamelor. Așadar un bărbat „mamoș” era de neînchipuit. În plus, Socrate era un cetățean liber, și nu un metec obligat să-și câștige existența muncind. Munca era o obligație a sclavilor, fiind o rușine pentru nobil (aristos); iar metecii erau disprețuiți în primul rând pentru faptul că se îmbogățeau prin muncă cinstită. Ce enormitate: un bărbat, și încă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cea a mamelor. Așadar un bărbat „mamoș” era de neînchipuit. În plus, Socrate era un cetățean liber, și nu un metec obligat să-și câștige existența muncind. Munca era o obligație a sclavilor, fiind o rușine pentru nobil (aristos); iar metecii erau disprețuiți în primul rând pentru faptul că se îmbogățeau prin muncă cinstită. Ce enormitate: un bărbat, și încă mai mult, un aristos, să facă muncă de femeie!16 Socrate se joacă mai departe pretinzând că îi dezvăluie lui Theaitetos
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Wahrheit, 1942), este cuprins în partea a III-a (cartea a VII-a) a Republicii (vezi ediția românească, pp. 312-316, 514a-518a). 18. Este celebră rostirea acestei expresii de către Cephalos, tatăl lui Polemarches, în Republica (partea I, cartea I, e). Bătrânul metec folosește imperativul în mod greșit și cade pradă ironiei lui Socrate. Cephalos se teme de moarte și se crede „pregătit să moară” pentru că și-a plătit toate datoriile bănești. Altfel, Cephalos pare îngrozit de întâlnirea cu înfiorătoarea imagine a Hades
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să ajungă la moralitatea deplină. Urmează preceptele preotului și se menține în granițele vechei imoralități. Este însă o parte a populației femenine din Paris care se ține în fruntea progresului. Acea categorie feminină, pururea veselă și fericită, foarte amatoare de meteci și localuri de noapte, stă în fruntea moralei și se îmbracă scurt și sumar. Populația noastră feminină toată se grăbește să imiteze acea categorie anumită, dovedind prin acest gust, distincție și progres. În ceea ce privește progresul, distincția și moralitatea, Henri Béraud ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
face abrupt, nu numai spațial, ci și temporal, iar pe un plan mai subtil și mentalitar. Naratorul cade în locul geo- metric dintre Centru și Periferie, ironia îl situează astfel, într-o echidistanță care nu este nici cea colonistului, nici cea metecului, de genul „persanilor” Usbek și Rica. Există o emancipare a metecului care survolează critic atât Cen- trul cât și Periferia din care provine, plasat într-un fel de liminalitate ontologică în care se decantează o reflecție amară. Semnele provinciei sunt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
plan mai subtil și mentalitar. Naratorul cade în locul geo- metric dintre Centru și Periferie, ironia îl situează astfel, într-o echidistanță care nu este nici cea colonistului, nici cea metecului, de genul „persanilor” Usbek și Rica. Există o emancipare a metecului care survolează critic atât Cen- trul cât și Periferia din care provine, plasat într-un fel de liminalitate ontologică în care se decantează o reflecție amară. Semnele provinciei sunt decelabile în contrastul dintre emblemele afișate ale Centrului, preluarea în fran-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]