68 matches
-
unde citesc numai «hai pa, o să scriu doar așa nițel, dau capacitatea” - , una chiar într-o autoprezentare: „Hai, pa! Sunt A. T.”, - pot fi explicate ca reprezentînd o folosire glumeață, intenționat aberantă, de un gen atestat încă din schițele și miticismele lui Caragiale („te apropii de Mitică și-l saluți: el îți răspunde amabil: - Adio! O ultimă observație: rolul interjecției hai ca marcă a registrului colocvial-juvenil se confirmă și în combinație cu alte saluturi: „hai vacanță plăcută, dar să te gândești
„Hai pa” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13531_a_14856]
-
reținut, însă ceva cald, amical, în rostire. Cu un asemenea glas, nu poți să te înțelegi bine cu oamenii la piață. Nimic dur; nici o alunecare vulgară. Un ton oarecum răsfățat, însă distins. Altădată, în studenție, obișnuit cu Bărăganul și cu miticismul bucureștean, aveam tendința să nu accept ușor vorbirea de cărturar... Așa că telefonează el din Germania, după ce nu ne-am mai văzut și nu ne-am vorbit de peste o jumătate de secol, și eu zic imediat și fără nici un efort... stai
Fiul Dobrogei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12777_a_14102]
-
atemporal în sensul că nici zdruncinăturile istoriei, nici sosurile picante sau grețoase ale întâmplărilor de tot soiul, nimic din mizeriile ideologicale nu reușiseră a-l atinge, nici trufiile literare, curente, academice, ori nu, printre oamenii de cultură obișnuiți; nici acel miticism voios, slugarnic, de bodegă, tipic dâmbovițean; ...ci o gravitate măsurată, naturală, o știință de carte temeinică, o cunoaștere trainică, un simț al proporțiilor, firescului, un bun-simț, pe scurt, o responsabilitate calmă, distantă, nemțească, putem zice cum, în mica ori marea
Orașul unui aristocrat by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12470_a_13795]
-
o întrebare subînțeleasă pe care i-ar adresa-o presupusul cititor al cărții sale (una de genul "De ce e invocat aici și Caragiale?"), Ruxandra Cesereanu va răspunde: "Caragiale, pentru că Ťmofturileť sale au devenit emblematice pentru oricine invocă balcanismul, bizantinismul și miticismul românesc; cine consideră că o stare de fapt sau o situație este ridicolă și grotescă în România folosește astăzi termenul Ťcaragialismť sau Ťca-n Caragialeť". Prin urmare, ceea ce contează pentru a servi teza principală a eseului este nu poetica " în fond
IDENTITATE ȘI VIOLENȚĂ by Laura Pavel () [Corola-journal/Imaginative/12779_a_14104]
-
că nu minte, mi-a zis (autentic, autentic!): "Puteți să mă expectorați între ochi, dacă vă mint, dom^doctor!" etc... etc...etc... Oare v-am scris aforismul acesta care-mi umblă prin cap de vreo două săptămîni? Între "misticism" și "miticism", la Ion Alexandru, e-o diferență de-o literă! Cu stimă și grație, Emil Brumaru 23-VII-980 P.S.: Totuși, pentru ultima dată, numerotez! Ba nu, voi numerota permanent! Prea sînt curios să văd dacă unele "numere" vor dispare sau nu!
Ce coșmar delicios, ce lume nouă și bulbucată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14035_a_15360]
-
în altă ordine de idei, am mari îndoieli că liberalul, pro-occidentalul Banat ar dori să fie integrat unei Transilvanii retrograde, devenită bastion al naționalismului și intoleranței de tip România Mare. Nu prea-i văd eu pe timișoreni acceptând să schimbe miticismul bucureștean, oricum mai simpatic și mai ușor de convertit la o cauză bună, tocmai în numele inconsistenței sale, cu strepezitul, compactul, intolerantul "românism" care-a triumfat și va mai triumfa la Cluj încă multă vreme de-aici înainte. Sau poate că
Federalizarea mafiilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15637_a_16962]
-
târziu N. Davidescu îl va contesta pe Caragiale pentru inaderența lui presupusă la spiritul românesc ("cel din urmă ocupant fanariot"). în vremea noastră N. Breban îl contestă etic și estetic pe Caragiale, în care vede ca om o personificare a "miticismului", iar ca scriitor un autor de "schițe penibile" și de comedii ușoare, lipsite de problematică. în Jiquidi, spre a ajunge în sfârșit la el, chestiunea confruntării nord-sud și subiectul Caragiale sunt aduse nu odată în discuție de personaje sau de
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
embrassons nous, Foleville! De aceea, dacă avem și noi o rezistență, avem o rezistență smerită... Atunci, de unde vreți, de la Vlădică până la opincă, să fi tremurat din cauza noastră securitatea?... Dacă, în altă ordine, lipsa vreunei rigori și misticismul (era să zic miticismul) rămâne matca noastră națională, e bine să știm, în aceste zile de răscruce, când pare că se pregătește o trecere de la ceva la altceva, trezindu-ne dintr-un somn, nu neapărat dogmatic, nefiindu-ne felul, să dăm teologiei noastre un
Credință și joc lexical by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9232_a_10557]
-
spiritului iscoditor, se frâmântă, caută și uneori chiar formulează diagnostice privind destinul țării, acum. În absolutul ei o astfel de preocupare nu este nouă. Face parte din inexprimabilul nostru suflet, cu irizările lui între moft și dramă, între tragic și miticism, între patetism și nepăsare. Cadrul istoric, altul, oferă doar perspective noi, în care nebulosul proiecțiunilor se amestecă, învârtejit, cu realitatea clipei dure. Un tărâm sufletesc și uman nespus de generos cu creatorul atent la cele din preajma sa, îmbietor și, în
Două tablete by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/8175_a_9500]
-
cale de fosta Securitate, împotriva unui meeting anticomunist anunțat. Dar ipotezele sînt dezamorsate. Era răzbunarea unei femei înșelate de soț: suceveanca Veta Borș, gata-gata să-și stingă oful ca Mița Baston, în ranele ex-soțului Borș. Borș contra Borș. Numai că miticismul post-Caragiale nu mai are haz. Fosta librăreasă din mine regretă felul cum depindea de carte pe vremea cealaltă. Am citit (nu citesc așa cum aș alerga: mă opresc, reiau, subliniez) aproximativ patru cărți pe săptămînă. Făcînd un calcul simplu, 4 ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
unui univers infinit în micime. Destinul nostru constă în faptul ca nu putem scăpa de ceea ce suntem și reacționăm în consecință. Nevoia de viață este principiul a tot ceea ce există. Există persoane care, când au atins un anumit nivel de miticism, nu simt nevoia să vorbească. Alții nu o fac deoarece, odată cunoscut vidul, absolutul, știu că nu are rost, că suntem în siguranță, că vom fi toți salvați, și atunci privesc spectacolul vieții, de care se pot bucura, pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de registre, concomitent învederîndu-se persiflator și serios? O ironie ritualizată în cadența discursului critic asigură o succesiune peste veac a unei stilistici cu patentă națională. O bonomie cu subtext vitriolant este, iată, încă foarte eficace în raport cu "slava stătătoare" a unui miticism ce debordează azi, probă de variațiune pe aceeași temă, în ipostază scriptică. Dacă nu avem încă "memoriile d-lui Cozmîncă, nu numai pe cele ale d-lui Iliescu sau pe ale lui Mickey, toate succese sigure", pe care "o editură
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
de registre, concomitent învederîndu-se persiflator și serios? O ironie ritualizată în cadența discursului critic asigură o succesiune peste veac a unei stilistici cu patentă națională. O bonomie cu subtext vitriolant este, iată, încă foarte eficace în raport cu "slava stătătoare" a unui miticism ce debordează azi, probă de variațiune pe aceeași temă, în ipostază scriptică. Dacă nu avem încă "memoriile d-lui Cozmîncă, nu numai pe cele ale d-lui Iliescu sau pe ale lui Mickey, toate succese sigure", pe care "o editură
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
lungă. Unii dintre acești inși culturally challenged sunt oameni de omenie. Ceea ce Rosetti nu se sfiește să spună franc atunci când vine rândul omeniei. (Cam la urmă, de obicei.) Oricum, toți au vieți tulburătoare, bornate cu anecdote delicioase. Cu picanterii. Cu miticisme palatalizate. Ion Ghica, G. Sion, I.L. Caragiale par că-și dau mâna aici. Sus-amintita bunică are totdeauna pregătite vorbe cu două tăișuri. Nurorii de pildă, un pic prea țeapănă în societate, îi aruncă, parcă mirată un „quel beau marbre”. (p.
Muntenia moldavă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5414_a_6739]
-
trist) de astfel de „parazitism” îl constituie relatarea lui Ion Suchianu. Crezânduse ei înșiși atinși de aripa geniului (doar stăteau la masă cu unul !) niște amici (Jean Steriade, Const. Steriade și, evident, Suchianu) încercat să-l „aprovizioneze” pe scriitor cu „miticisme”. Drept urmare, îi povesteau verzi și uscate, „spirite” trăite sau doar închipuite de ei, în speranța că măcar o parte vor trece în paginile caragialiene. Fetiș tipic al lumii literare. Spuneam însă că-l consider trist. Ba chiar de două ori
O enigmă neexplicată by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2920_a_4245]
-
de la Cluj, între 1926-1933, obținînd calificativul „excepțional“ la română, latină, greacă, franceză, germană, istorie, științe fizico-chimice și gimnastică, ajunge la București în 1933, la 17 ani, adaptîndu-se cu oarecare dificultate la atmosfera „frivol-bășcălioasă“ specifică studențimii regățene, la acel soi de „miticism“ și șmecherie bucureșteană care, după cum mi-a povestit la un moment dat, îi punea pe ardeleni, la primul lor contact cu această lume, într-o stare de stupefacție acută. Mihai Șora, care l-a cunoscut la sfîrșitul perioadei de studii
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
cel mai mic vestigiu al duhului caragialian" astfel încât declara cu mândrie că volumul al cincilea, "atât în ce privește articolele politice, cât și cronicile dramatice, va înlesni descoperirea unui Caragiale aproape necunoscut". Volumele următoare au inclus, împotriva opiniei puriștilor, și "gogoșile", "mofturile", "miticismele", care au contribuit la conturarea umorului caragialian. Atâtea și atâtea pagini, care au apărut fără semnătura autorului lor, i-au fost atribuite grație darului cercetătorului de a recunoaște "cadența duhului și a frazei lui Caragiale", dar pe care-l dobândise
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
amintind de Dostoievski și Zola (vezi Călinescu, n.n.). Etapa ,,Momente și schițe” este cea în care apar aceste capodopere (,,Nu Momente, maestre, cu «Monumente» trebuia să botezi admirabilul volum!”, cum exclama George Ranetti la apariția volumului din 1901, n.n.), surprinzând ,,miticismul, farseurul, gogomanul, „raisonneurul, amicul”, pentru ca nuvelele, mult discutate, explicate și analizate de-a fir-a-păr, cam din aceeași perioadă să releve „alienarea și tragi comicul[...]cu aer de farsă neagră”. Etapizarea creației caragialiene se încheie cu „epica de inspirație folclorică[...]unde
LUMEA LUI CARAGIALE ÎN VIZIUNEA SCRIITORILOR TELEORMĂNENI de NICOLAE DINA în ediţia nr. 2352 din 09 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/369455_a_370784]
-
sa mare ce l-a stăpânit toată viața? Sărmana bucătăreasă necunoscătoare, a spus celor ce au venit să-i ridice trupul neînsuflețit: „Vai ce „creștin” bun a mai fost!”) Autorul articolului cu pricina, pleacă de la faptul că marii cercetători ai miticismului folcloric, „eludează” (ascund deci, cu mult „tact”!) faptul că, crima nu se poate practic justifica... Eu știu însă că o crimă este un act înfăptuit, iar odată ce a fost înfăptuit, actul în sine (fără dorința de a ridiculiza cumva durerea
DEZGUST FATA DE FOLCLORUL ROMANESC de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 293 din 20 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/354363_a_355692]
-
calm interior favorabil creației literare, publicând în ziare și reviste. Pe 8 iunie 1899, Caragiale a trecut în slujba de registrator la Regia Monopolurilor Statului. De altfel, fire nestatornică, Caragiale nu putea să se izoleze de oameni de unde-și culegea miticismele lui, fugea în excursii, când la Piatra-Neamț, pe la mânăstiri însoțit de prieteni, când la Sinaia, unde „filozofa” la nesfârșit cu „lelea Tinca”, zarzavacioaica, sau cu „Matheescu- Coloniale și delicatese” Pretutindeni scriitorul vânează tipuri, ticuri, reacții, limbaj, ca un fin psiholog
BERARUL CARAGIALE(162 DE ANI DE LA NAŞTERE) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1129 din 02 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353824_a_355153]
-
pielea mea și a cafenelei literare bucureștene care, oricât de spiritual-palavragie ar fi fost, se simțea din ce în ce mai atacată de acest joc. Dar am înțeles și drama lor, a acelor suflete slave mult mai contorsionate, mai haotice și mai incapabile de miticism, care au tăcut gemând doar pe dinăuntrul ființei lor sub o asemenea cizmă mult mai războinică la ei, mult mai distructivă cu înțelegerea omului de către om, cu mult mai multă Siberie-n suflet și-n temeri. Atât de multă, încât nu
CRITICA DE DIRECŢIE A LĂMURIRII ŞI DUMIRIRII (II) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 746 din 15 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348838_a_350167]
-
calm interior favorabil creației literare, publicând în ziare și reviste. Pe 8 iunie 1899, Caragiale a trecut în slujba de registrator la Regia Monopolurilor Statului. De altfel, fire nestatornică, Caragiale nu putea să se izoleze de oameni de unde-și culegea miticismele lui, fugea în excursii, când la Piatra-Neamț, pe la mânăstiri însoțit de prieteni, când la Sinaia, unde „filozofa” la nesfârșit cu „lelea Tinca”, zarzavacioaica, sau cu „Matheescu- Coloniale și delicatese” Pretutindeni scriitorul vânează tipuri, ticuri, reacții, limbaj, ca un fin psiholog
CARAGIALE,BERARUL DE LA „BENE BIBENTI” de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 663 din 24 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346532_a_347861]
-
Unde se duce? Spre ce loc numai de el cunoscut îl poartă pașii din ce în ce mai întîrziați? Barba albă, apostolică, răspîndește în jur atîta respectuoasă tăcere; aud cum pocnește lespedea în Turnul Goliei. Acest pictor a strigat. 3 iunie La doi-trei ani, miticismul de stat producea monștri gen Balcanii zonă a păcii, începeau foielile, zbîrnîiau telefoanele spre bulgari, spre sîrbi, spre... da, venim, venim, răspundeau prompt jivkopictorii și titosculptorii, ai noștri dădeau în fiert, întindeau degrabă pînze, turnau ghipsuri, mai întindeau o pînză
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
consilierul de curte Ambrozie (din În goana trenului) se înrudește cu nevroticii caragialieni care, dintr-o spaimă, dintr-o mânie, pot să dea în fandacsie. Plictisul e mare și oamenii își mai alungă urâtul ținându-se de pozne sau - nevindecabil miticism - discutând politică. Comice, până la un punct, sunt șiretlicurile la care, urmărind să se mărite, participă, cu osârdia speței, văduve, fete bătrâne, fete tinere. După nuntă, însă, începe șirul lung de dezolări. Eroii lui B. sunt munciți câteodată de „dorul după
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
pe aceea a umoristului, volumul readuce în actualitatea românească toată disponibilitatea spre comic a unui personaj cum e Gâgă, model interbelic al anecdotelor de mai târziu cu Bulă, filtrând același filon vulgar al mahalalei. Autorul are o deosebită aplecare spre miticismul bucureștean, din buna tradiție anecdotică a lui Anton Bacalbașa sau din substanța dulce-amăruie a epigramei lui Cincinat Pavelescu, personalitate mereu evocată. Lumea pe care o descriu aceste schițe de mediu nu trece însă dincolo de o anumită candoare sentimentală, ceea ce antrenează
MANZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288000_a_289329]