87 matches
-
s-au produs și se produc cu aportul major a ceea ce numim informație. Pentru că a pierdut exercițiul dialogului, accident care a avut loc încă din momentul căderii lui Adam, omul modern a devenit în egală măsură omul receptor și omul monologic. Își impropriază extrem de ușor atitudini induse, iar finalitatea eșuată nu este niciodată împărtășită. Adevărul este că nu poți împărtăși (oferi și dărui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar împrăștiată, răspândită. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă nu și-a
DESPRE TRADITIE SI MODERNITATE IN FAMILIA CRESTINA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 by http://confluente.ro/Despre_traditie_si_modernitate_in_familia_crestina_.html [Corola-blog/BlogPost/366875_a_368204]
-
s-au produs și se produc cu aportul major a ceea ce numim informație. Pentru că a pierdut exercițiul dialogului, accident care a avut loc încă din momentul căderii lui Adam, omul modern a devenit în egală măsură omul receptor și omul monologic. Își impropriază extrem de ușor atitudini induse, iar finalitatea eșuată nu este niciodată împărtășită. Adevărul este că nu poți împărtăși (oferi și dărui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar împrăștiată, răspândită. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă nu și-a
PR. PROF. DR. IOAN C. TEŞU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 349 din 15 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Dublu_semnal_editorial_si_publicistic_pr_prof_dr_ioan_c_tesu_.html [Corola-blog/BlogPost/341414_a_342743]
-
s-au produs și se produc cu aportul major a ceea ce numim informație. Pentru că a pierdut exercițiul dialogului, accident care a avut loc încă din momentul căderii lui Adam, omul modern a devenit în egală măsură omul receptor și omul monologic. Își impropriază extrem de ușor atitudini induse, iar finalitatea eșuată nu este niciodată împărtășită. Adevărul este că nu poți împărtăși (oferi și dărui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar împrăștiată, răspândită. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă nu și-a
DESPRE FAMILIA CREŞTINĂ DIN PERSPECTIVĂ CANONICĂ ŞI JURIDICĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Despre_familia_crestina_din_perspectiva_canonica_si_juridic_stelian_gombos_1327049045.html [Corola-blog/BlogPost/361399_a_362728]
-
crizantemă”, de ”sondele iubirii” ce storceau ”ecou fierbinte”, de mirare a inimii. Poeziile se disciplinează în forme clasiciste, devin melodioase, bine articulate sintactic, se restrâng spațial până la contururi miniaturale, se organizează armonios în catrene, distihuri, terține sau sextine, refuzând discursul monologic extins marcat de retorică: ”Aleea crinilor în floare / A revenit în timpul meu - / În suflet soarele răsare / Cu dorul dat de Dumnezeu” (Aleea crinilor în floare) În corul din biserică am visat să cânt/ Găseam în lucrul acesta ceva măreț și
CARDIOGRAMA LIRICĂ A RENATEI VEREJANU de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014 by http://confluente.ro/Renata_verejanu_1404209301.html [Corola-blog/BlogPost/347375_a_348704]
-
până în prezent" (1941), considera că felul lui Sadoveanu de a fi se reflectă și în opera sa. „Omul însuși personifică în chipul cel mai izbitor opera: voinic, trup mare, cap voluminos, gesturi cumpănite de oier, vorbire îmbelșugată dar prudentă și monologică, ocolind disputa; însă lăsarea în jos a gurii, zâmbetul împietrit al feții, aduc pe față o nepăsare ferină; ochii nelămuriți, reci, venind de departe și trecând peste prezent, sunt ai unei rase necunoscute. Într-un articol din 1930, G. Călinescu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
activismul public (însă adesea în contextul unui circuit internațional de altă natură) și cu revizitarea și rescrierea istoriei din punctul de vedere al istoriilor negate și al celor care au avut de suferit. Poate că, paradoxal, spiritul critic e prea monologic? În duratele propuse pentru o fragmentare imanenta a tranziției, se evidențiază de fiecare dată anumite dualități complementare sau direcții opuse, care au menținut împreună dualitatea comunicării: naționalism ideologizant/criticism; jafuri și crime/experimente în liberarea absolută; pluriculturalitate/moldovenism; colonizare/autonomie
Cultura independentă şi întoarcerea la lucrurile însele: câteva reflecţii din Moldova () [Corola-website/Science/295808_a_297137]
-
include cunoștințele, credințele, arta, morala, legile, cutumele și toate celelalte dispoziții și deprinderi dobândite de către om ca membru al unei societăți” (Herskovits, 1967, p. 5). În plus, există două lecturi posibile: una care cuprinde abordarea relațiilor interculturale Într-o concepție monologică, cea a societăților moderne cu tendințe universaliste, și alta care o Înscrie Într-o perspectivă plurilogică (sau, cum se spune mai des, dialogică), afirmând existența nu a unui univers, ci a mai multor pluriversuri (Esteva și Prakash, 1998). În spatele acestei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
nu intră În compoziția unei clădiri noi, ci rămân În stadiul de deconstrucție. Din cauza aceasta, nici nu mă grăbesc să schițez o definiție descriptiv-sistemică a anarhetipului, tip de definiție ce se potrivește mult mai bine arhetipului și altor concepte centrate, monologice, ci prefer o caracterizare creator-generativă. Și anume, aș defini anarhetipul ca un mecanism de creație, ca un „duct” epic sau liric ce evită, În desfășurarea operei respective, Într-un mod deliberat (chiar dacă nu a fost explicit teoretizat de autor În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aplica o hermeneutică, o schemă interpretativă. Cred că ar fi nevoie de niște metode care să nu interpreteze. O metodă care interpretează ar acționa Împotriva anarhetipului, n-ar face decât să traducă sau să translateze Într-un discurs conceptual și monologic un mesaj care, așa cum Încerc să-l definesc aici, este deconstruit, translogic, plurimorf. O astfel de metodă ar trebui nu doar să nu interpreteze, dar și să nu deconstruiască (fiindcă deconstrucția actuală nu este decât o altă hermeneutică, ce pune
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dar și să nu deconstruiască (fiindcă deconstrucția actuală nu este decât o altă hermeneutică, ce pune În discuție conceptele din care este construit un discurs pentru a le arăta mecanismele subliminare, ceea ce este tot o formă de traducere În limbaj monologic). Ar trebui deci ca o asemenea cercetare să suspende compulsia de a crea scenarii explicative. Noi suntem cei care simțim nevoia de a ordona un material care ne apare haotic, de a-i da un sens, acolo unde autorul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să traducem un limbaj fantasmatic Într-un limbaj conceptual. Putem la fel bine să schimbăm tehnica, să folosim o altă hermeneutică, dar În final toate metodologiile nu fac decât să reducă acel haos imagistic - sau aparent haos - la un scenariu monologic. Contrametoda la care mă gândesc ar fi cea prin care nucleele de imagini nu ar fi interpretate, nu ar fi traduse În concepte, ci ar fi „duse până la capăt”. Desigur, e o metodă greu de teoretizat, poate și de practicat
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
existențialiste. Poet pe scenă, Emil Botta e actor în poezie: în acest sens s-a vorbit pe drept cuvânt despre teatralitate la el. Joacă un singur rol (pe al lui însuși), dar travestindu-se mereu, punându-și o mască, declamând monologic. Furișat sub travesti, poetul se lasă pradă viziunilor sale himerice. Ca să se exprime, sentimentul are nevoie la el de costumația teatrală, de spiritul imaginar al unei culturi, de lemnul scenei sub picioare, de mască. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Întunecatul April, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
Nietzsche? El îl vedea, cum am mai atras atenția, pe omul creștin un bicisnic, lipsit de dinamism, de voința de putere, moleșit în milă. Părintele Stăniloae, dimpotrivă, accentuează dinamismul energiilor divine lucrătoare în om, căci omul este ființă dialogică, nu monologică, așa cum apare supraomul, un geniu izolat în singularitatea lui superbă, imagine la care, altminteri, postmodernii s-au văzut nevoiți să renunțe. Omul este ființa aruncată în timp. Aceasta-i condiția lui de la păcat încoace. Temporalitatea este dimensiunea esențială a condiției
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
orbeție a instinctului. Pașii copilului către mamă și ai omului către Dumnezeu nu se fac de la sine, ci prin iubire, prin har, prin Duhul care coboară. De aceea, mișcarea spre eternitate e dialogică, pe când cea către moarte, către nimic, e monologică, disperare. Părintele Stăniloae descrie eternitatea ca "plan", ceea ce presupune că sensul mișcării în timp adaugă, cum spuneam, dimensiunea spațiului, străbaterea lui însemnând dispariția depărtării și atingerea categoriei aproapelui, sesizată de Edgar Papu în universul eminescian. Din dimensiunea timpului se trece
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nerealizat ("proiect neîncheiat"), pe când pseudotransmodernismul zerzanian întrevede viitorul printr-o întoarcere în precivilizație, utopică recuperare a unui presupus stat edenic nepervertit de civilizația cuvântului. Ideologul american caracterizează esența modernității ca fiind dialogică, pe când el crede într-un holism de tip monologic, preistoric, nu postistoric ("o singură viziune"). Antimodernismul lui Zerzan implică "negația tuturor simbolurilor, a limbilor și culturilor", într-o eshatologie hiperfundamentalistă, care a și fost apropiată de cea a talibanilor, care, însă, n-au părăsit lumea simbolurilor și a cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu un ochi (sufletul) îndreptat spre trecut și cu altul (spiritul), îndreptat spre viitor, din tensiunea cărora rezultă "sinteza" transmodernistă a omului complet. Teoreticienii transmodernismului occidental cred că e nevoie de o depășire a oricărei logici, deoarece orice logică este monologică, pe când ființa transmodernă e dialogică. Disocierea este vădit exagerată, fiindcă există logici care transcend monologicul, precum "logica lui Hermes" (Noica) sau logica lui Ștefan Lupașcu. E drept că Descartes a trebuit să introducă în fața logicii îndoiala metodică, dar Descartes încă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tensiunea cărora rezultă "sinteza" transmodernistă a omului complet. Teoreticienii transmodernismului occidental cred că e nevoie de o depășire a oricărei logici, deoarece orice logică este monologică, pe când ființa transmodernă e dialogică. Disocierea este vădit exagerată, fiindcă există logici care transcend monologicul, precum "logica lui Hermes" (Noica) sau logica lui Ștefan Lupașcu. E drept că Descartes a trebuit să introducă în fața logicii îndoiala metodică, dar Descartes încă nu avea cum ieși din logica aristotelică. Relativismul cunoașterii științifice moderne se naște din dialog
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a literaturii" evocă aceeași tentativă de a deschide sfera obiectelor și activităților literare dincolo de definiția canonică și normativă a corpusului unei literaturi: "În consecință, voi reformula sintagma tradițională "literaturi emergente" ca "emergență literară" pentru că cea dintâi are conotații esențialiste și monologice care contrazic realitatea dinamicii literare". 67 Heliade Rădulescu, "Barbu Paris Mumuleanu", p. 316. 68 Ibidem. 69 Vasile Gr. Pop, Conspect asupra literaturei române și scriitorilor ei de la început și până astăzi în ordine cronologică, I, Tipografia Națională C.N. Rădulescu, București
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
se obțină o poveste a vieții autentică. Ca rezultat al acestei orientări, adăugând diferențele individuale dintre intervievatoare, precum și dintre povestitori, ce au generat un tip unic de interacțiune în fiecare diadă, protocoalele de interviu au variat foarte mult. Unele erau monologice și aveau carezultat o narațiune aproape neîntreruptă. Altele erau mai dialogice, având secțiuni întregi de tip întrebare-răspuns7. Unele intervievatoare au urmărit exact cele patru subiecte în fiecare capitol al vieții, în vreme ce altele s-au lăsat purtate de firul narativ al
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
specular în cealaltă teză nietzscheană, și aceasta însușită de Benn, potrivit căreia lumea se justifică numai ca "fenomen estetic". Acest lucru întruchipează un estetism pe care Benn îl întemeiază printr-un alt motiv central al gândirii sale, cel al izolării monologice și al radicalei înstrăinări a eului de lume. În Creiere (Gehirne, 1915) îi întâlnim expresia poetică cea mai arzătoare, iar în poezia Doar două lucruri (Nur zwei Dinge), care sunt "vidul și eul marcat pe veci de acesta", întâlnim în
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ideile, reprezentările și sentimentele poetului se comunică nemijlocit. Acestea sunt transmise lectorului prin întreaga viziune poetică, prin imagini artistice, prin simboluri și metafore etc., întrun limbaj poetic original. Discursul poetic se constituie pe baza categoriei estetice a liricului, ca text monologic (mai rar prin dialogism) cu o intensificare a funcției poetice (numită și funcție estetică sau stilistică) și a funcției emotive (expresive). Roman Jakobson accentuează rolul funcției poetice („Opera poetică trebuie în realitate să fie definită ca mesaj verbal în care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
n a l i z e i d i s c u r s u l u i, enunțurile sînt segmentabile în unități ce corespund fiecare (cel puțin) unui act de vorbire (care poate fi și o intervenție, o secvență monologică a dialogului). Ca unitate a discursului, actul de vorbire are, după J. Moeschler, trei proprietăți de bază: 1) este unitate segmentală minimală, 2) are o funcție interactivă (fiind antrenat într-o relație principal-subordonat) și 3) își poate transfera potențialul ilocuționar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
joacă un rol fundamental în funcționarea enunțurilor, în producerea și interpretarea lor: contextul oferă cheia pentru interpretarea unor ambiguități, pentru decriptarea unor subînțelesuri sau valori indirecte, pentru activarea sau inhibarea unor caracteristici de sens, pentru intervenția în procesele de înlănțuire monologică și dialogică. Nu trebuie să concluzionăm, totuși, că discursul poate fi interpretat numai dacă receptorul are acces la totalitatea informațiilor contextuale, căci pe de o parte, aceste informații nu sînt în egală măsură relevante / pertinente, iar, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argumentativă a limbii și de valoarea argumentativă a enunțurilor. În acest context, deliberarea reprezintă o dezbatere vizînd luarea unei decizii, care ține de genul retoric interactiv. Există însă deliberare (de data aceasta interioară) și atunci cînd se structurează un discurs monologic prin care se inițiază o dezbatere, căci diferitele opțiuni și poziții, propuse succesiv, sînt raportate (în conștiință) la posibile întrebări cu replici sau împotriviri. Retorica figurilor distinge deliberarea (în care poziția locutorului este determinată strict, alte poziții fiind presupuse pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a-și preciza poziția). Pe de altă parte, dacă interlocutorul este participant la dezbatere, se realizează figurile de comunicare. Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, dialogic sau monologic, deliberarea este în primul rînd un mod de structurare, formală și de conținut, și, în al doilea rînd, un mod de comunicare, cu perspectiva unor reacții față de cele susținute. V. comunicare, gen retoric, polifonie, retorică. ARISTOTEL R.; DUCROT - SCHAEFFER 1995
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]