74 matches
-
o mie de ani în Noul Ierusalim, venit din cer. Chiar dacă este vorba de o învățătură împărtășită și de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Sfântul Irineu și alții, la Tertulian ea a luat proporții dramatice prin căderea lui în erezia montanistă[135]. Învierea trupurilor. Cea mai veche mărturisire de credință creștină, primul catehism al creștinismului și în consecință primul manual de doctrină[136], Simbolul Apostolic, exprimă la finele său credința în „învierea trupului și viața veșnică”[137]. Didahia include între cele
DESPRE DIMENSIUNILE SPIRITUALE ALE JUDECĂŢII ŞI ESHATOLOGIEI ÎN VIZIUNEA PĂRINŢILOR APOSTOLICI ŞI A APOLOGEŢILOR [Corola-blog/BlogPost/356327_a_357656]
-
nu trebuie să cânte în biserică alți creștini “în afara acelor dascăli recunoscuți care se suie în amvon și cântă cântări luate din Scripturi”. Această prevedere e îndreptată împotriva celor care improvizau cântări în timpul liturghiei - așa cum obișnuiau să facă în trecut montaniștii care erau originari chiar din Frigia. Canonul 59 al aceluiași conciliu este intereant pentru că se referă tocmai la conținutul acestor cântări: „Nu trebuie să fie intonate, la slujbă, cântări personale, și nici nu trebuie să fie citite cărți ce nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că nu trebuie să cînte în biserică alți creștini „în afara dascălilor recunoscuți care se suie în amvon și cîntă cîntări luate din Scripturi”. Această prevedere este îndreptată împotriva celor care improvizau cîntări în timpul liturghiei - așa cum obișnuiau să facă în trecut montaniștii, originari chiar din Frigia. Canonul 59 al aceluiași conciliu este interesant întrucît se referă la conținutul acestor cîntări: „Nu trebuie să fie intonate, la slujbă, cîntări personale, și nici nu trebuie să fie citite cărți ce nu țin de canon
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care trăiește într‑o atmosferă marcată de o extremă violență, precum și de o tensiune vizibilă a așteptării parusiei. Această așteptare ar putea avea două cauze: reluarea persecuțiilor împotriva Bisericii sau pur și simplu lectura improprie pe care unii (mai ales montaniștii) o făceau Scripturilor. Hipolit adoptase în Christ. atitudinea autorului epistolei 2Tes. - așteptarea vigilentă - fără a insista însă prea mult asupra subiectului. Aici, într‑un context mai larg, el dorește să promoveze ideea unei întârzieri neîndoielnice a parusiei. În viziunea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă la stâlpul infamiei. Biserica a preferat să se debaraseze de unul din „fiii” prea rebeli, prea indisciplinați, decât să dispară ea însăși de pe fața pământului. Într‑adevăr, milenarismul montanist apare ca o atitudine extremistă și revoluționară, care nu ar fi putut fi privită cu ochi buni de autoritățile imperiale. Un al doilea moment de revigorare a acestei mișcări, s‑a produs către anul 200, cu alte cuvinte, în vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În pofida deznodământului fericit, aceste două istorioare constituie dovada incontestabilă a persistenței, în sânul creștinismului oriental, a acestui curent profetic cu accentuată conotație politică, ce poate fi numit „profetism de masă” sau „popular” și care a ajuns la apogeu în mișcarea montanistă. Printr‑o simetrie semnificativă cu Christ., Com. Dan. se încheie în nota „katechonică” a epistolei 2 Tesaloniceni. Rezumat și concluzii generale Hipolit este primul autor creștin care a consacrat o monografie temei Anticristului, sub forma unei scrisori adresate unui anume
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
destrămarea Imperiului va atrage după sine venirea Anticristului, eveniment a cărui iminență este într‑o oarecare măsură garantată de înmulțirea și violența extremă a persecuțiilor din vremea autorului. În ultima perioadă a vieții sale, atunci când va îmbrățișa pe deplin doctrina montanistă, această atitudine antipolitică se radicalizează, dată fiind incompatibilitatea dintre domnia lui Cristos și cea a cezarului acestei lumi. Polemica antieretică și antiiudaică Dacă existența Imperiului, în ciuda persecuțiilor, este considerată mai degrabă un semn reconfortant, prezența masivă a ereticilor, proveniți din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Studies, 14, 1963, pp. 104-107. De Labriolle, P., Les Sources de l’histoire du montanisme. Textes grecs, latins, syriaques publiés avec une Introduction critique, une Traduction française, des Notes et des „Indices”, Fribourg, Paris, 1913. De Labriolle, P., La Crise montaniste, Paris, 1913. De Laubier, P., Le Temps de la fin des temps : essai sur l’eschatologie chrétienne, Paris, 1994. Delcor, M., „La prophétie de Daniel - chapitres 2 et 7 - dans la littérature apocalyptique juive et chrétienne en référence spéciale à l
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vol. Scrierile Părinților Apostolici, EIBMBOR, București, 1995 (n.tr.). . Despre profeți și profetism în creștinismul primar, cf. A. Lemaire, Les Ministères aux origines de l’Église, Paris, 1971; de asemenea, sinteza admirabilă a lui P. de Labriole, în La crise montaniste, pp. 112‑123. . Este vorba, de fapt, de un vechi topos al filozofiei antice: înțeleptul trebuie să viețuiască după cum vorbește și să vorbească după cum viețuiește. Această dimensiune „existențială” a filozofiei antice pe care creștinismul o va asuma îndeosebi în manifestarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În paralel cu acest milenarism moderat, „care se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu să se fi inspirat din operele lui Meliton, Despre diavol și Despre Apocalipsa lui Ioan. În mod
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
regate. Interpretarea celei de‑a patra fiare ca simbol al Imperiului Roman va fi întâlnită și la Hipolit. . Cf. Epifanie, Panarion 51. . Cf. Eusebiu, Istoria bisericească III, 28, 2. . Cf. excelenta expunere a lui P. de Labriolle, în La crise montaniste, pp. 190‑203. . Potrivit interpretării lui M. Simonetti, „L’Apocalissi e l’origine del millennio”, în Vetera Christianorum, 26, 1989, pp. 337‑350. Vezi, de asemenea, capitolul despre Chiril al Ierusalimului al prezentei lucrări. . Adu. haer. I, 13‑21, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o doctrină milenaristă extrem de atrăgătoare pentru creștinii „simpli”. Montanus afirma că este întruparea Paracletului de care vorbește Ioan (14, 26; 16, 7). Cât despre ucenica sa, Maxima, aceasta învăța că sfârșitul lumii avea să se producă imediat după moartea sa. Montaniștii cereau o credință necondiționată și predicau iminența venirii lui Cristos și arătarea Ierusalimului ceresc pe pământ. Desconsiderau instituțiile politice și încurajau martiriul. Aceeași observație la E. Norelli, L’Anticristo..., pp. 51‑52. E. Norelli nu exclude existența unei surse comune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
honorari]. Tot așa precum binele sfintei feciorii aleasă de fiica ta 172 nu sancționează căsătoria în sine, nici văduvia nu sancționează a doua căsătorie. Ideea potrivit căreia o a doua căsătorie este de condamnat a amplificat ereziile catafrigienilor [spre pildă, montaniștii] și ale novațienilor. în timp ce Tertulian, plin de vanitatea sonorității afirmațiilor sale, dar lipsit de înțelepciune, a atacat ce-a de-a doua căsătorie, considerând-o nelegitimă (illicitas), Apostolul Pavel, având minte trează, o socoate [ca fiind] după lege (licitas). A
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pentru ei, un nou botez. Este ales papă de către preoții raliați la părerea sa. Este excomunicat de un conciliu reunit În 251 de către Ciprian. Biserica novațienilor continuă să existe până târziu, În secolul al V-lea. Novațienii sunt asimilați tendențios montaniștilor și donatiștilor. Păcatul Împotriva Duhului Sfânt este singurul păcat de neiertat. Nu Întâmplător Ciprian, Ieronim, Ambrozie, Patianus etc. leagă acest păcat de tema pocăinței. Din moment ce există un păcat de neiertat, atunci cui prodest poenitentia? Pocăința nu lucrează În toate Împrejurările
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
dacă o astfel de interpretare este compatibilă cu evoluția autorului care se îndrepta spre un rigorism tot mai strâns în materie sexuală, în timp ce se apropia tot mai mult de Montanism: se dă cazul că Adversus Marcionem I, 29 este deja montanist, deoarece preceptul care interzice oricare a doua căsătorie este impus de „Paraclet”. Și nici nu se întreabă dacă interpretarea dată de el textului din Adversus Marcionem IV, 34 conferă sau nu o anumită absurditate lui Tertulian: într-adevăr, soția adulteră
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
Tertulian ar fi jenat să condamne practica „Bisericii psihicilor”, adică a Bisericii Catolice! Nu este propria poziție cea pe care Tertulian înțelege să o formuleze în condamnarea celei de-a doua căsătorii, ci voința „Paracletului”, a Duhului Sfânt - conform opiniei Montaniștilor - așa cum am văzut în Adversus Marcionem I, 29; iar greșeala „Bisericii psihicilor” este cea de a nu se conforma acestei voințe, permițând văduvilor să se recăsătorească, așa cum arată în De Monogamia. Metoda adoptată de Cereti în acest capitol al IV
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
vom contesta pe Cereti. Ținând cont de metoda pe care o folosim, făcând abstracție de studiul nostru complex asupra Sf. Părinți - rezultă păreri diferite de cele ale lui Cereti - noi facem referință la textele care exprimă exigențele Marii Biserici în privința montaniștilor care se reîntorc în sânul ei. Cu toate acestea, notăm că cercetarea lui Cereti este defectuoasă și ambiguă în întregul capitol al V-lea și al VI-lea. Dacă divorțații recăsătoriți sunt numiți frecvent adulteri, și dacă montaniștii îi așezau
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
Biserici în privința montaniștilor care se reîntorc în sânul ei. Cu toate acestea, notăm că cercetarea lui Cereti este defectuoasă și ambiguă în întregul capitol al V-lea și al VI-lea. Dacă divorțații recăsătoriți sunt numiți frecvent adulteri, și dacă montaniștii îi așezau pe adulterii ocazionali, pe divorțații recăsătoriți și pe văduvii recăsătoriți pe acel plan cu păcătoșii care păcătuiseră „mortal”, ne putem aștepta de la Biserică la un pic mai multă claritate în distincția dintre văduvi și divorțații recăsătoriți, și dintre
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
preoției, după venirea lui Cristos, pe cei care după o primă căsătorie, fiind decedată soția, s-au unit într-o a doua căsătorie, datorită eminenței onoarei preoției”. Deci, dacă în pasajul care-l precedă imediat pe acesta, Epifaniu le reproșează montaniștilor că extind laicilor interdicția digamiei făcută clericilor, singura digamie aici atestată este cea care urmează văduvia, „fiind decedată soția”: nu se vorbește de digamie după divorț. 4,8: Ceea ce nu este permis clericilor este permis laicilor. „Într-adevăr, este permis
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
se recăsătorească, apoi 1Cor 5,1-5, care vorbește despre omul incestuos care a luat în căsătorie soția tatălui său: 2Cor 2,8-10 este legat de acesta, ceea ce înseamnă că Epifaniu, ca toți ceilalți scriitori din antichitate, exceptându-l pe Tertulian, montanistul din De Pudicitia, vede aici iertarea celui incestuos. Paul nu spune că acest bărbat a luat-o în căsătorie pe mama lui vitregă în timp ce încă trăia tatăl lui, deci că ar fi vorba de o altă căsătorie după separare: vina
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
disciplina militară refuzând să-și pună pe cap o cunună de lauri, fiind dezaprobat de ceilalți soldați creștini plini de teamă pentru tam bonam et longam pacem. Este foarte important de ținut cont că această atitudine nu reflectă o atitudine montanistă din partea acelui miles, întrucât un anumit rigorism nu aparținea exclusiv acestei mișcări eretice ci întregii Biserici. Tot el ne spune că un bărbat nu poate sluji concomitent lui Dumnezeu și Cezarului, și se întreabă cum va putea să lupte ori
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cununa de lauri. Motivațiile contrare contestării purtării coroanei deși ne vorbesc despre refuzul idolatriei, nu constituie o exclusivitate a apologetului cartaginez, indicând opinia comună, desemnează în fapt patrimoniul întregii Biserici. Deși De corona ar prezenta aparent unele trăsături de tip montanist, în realitate asistăm la o luare de atitudine împotriva compromisului întreprins de unii soldați creștini față de cultul imperial prin acceptarea anumitor criterii ceremoniale de cult imperial sau mithraic prin purtarea cununii în mână. Acest ultim aspect de trăda, în opinia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
complăcerea lor în acea stare de pace bună și îndelungată, văzându-i capabili de fugă în cazul unei eventuale persecuții. Nu se poate spune cu certitudine, după cum și-ar închipui cineva, că protagonistul episodului ar fi un partizan al ereziei montaniste pentru simplul fapt că își justifică comportamentul spunând că este creștin. În acest text întâlnim indignarea profundă a autorului împotriva soldaților creștini care, din prudență ori din frică, deveniseră concesivi față de imperiu, riscând scandalizarea ori absența mărturiei creștine, sau, și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
depozitară a adevărurilor creștine, singura autoritate oficială capabilă să interpreteze genuin conținutul cărților sacre, autoritate creată de Cristos pentru reglementarea și determinarea obiectivă a faptelor morale ale credincioșilor. În timp ce caracteristicile revelației divine frânau libera expansiune doctrinară a gnosticilor și a montaniștilor, organizarea Bisericii primare constituia un impediment în calea interpretării arbitrare a legii morale conținute în Vechiul și Noul Testament. Interpretarea echilibrată a Bisericii față de legea morală era foarte restrânsă pentru gnostici, dar prea largă pentru montaniști. Din acest motiv, atât unii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe montaniști să descopere o biserică fără ierarhie ori impunere de legi, sprijinindu-se pe vitalitatea perenă a Duhului Sfânt care îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși în Cristos, evitând orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]