139 matches
-
îl numim "Sfîntul Augustin" ori "Fericitul Augustin", sau pur și simplu "Augustin", convertirea lui are datele unei răsturnări și profilul unei metamorfoze. O răsturnare de viziune și o metamorfoză de atitudine. Dacă e să dăm crezare mărturisirilor sale, dintr-un neoplatonician trecut prin școala maniheismului, Augustin a devenit cu adevărat o ființă "îmbrăcată în Hristos". Și merită să te întrebi cum, dintr-un tînăr știind pe de rost scrierile lui Cicero, Vergiliu sau Porfir, a cărui memorie avea să-i rămînă
Convertirea lui Augustin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10374_a_11699]
-
Ceea ce este izbitor în cazul acestei convertiri este că schimbarea bruscă de atitudine a lui Augustin nu a fost însoțită de o modificare a viziunii sale despre lume. Cu alte cuvinte, cu toate că în trăire Augustin devenise creștin, în gîndire rămăsese neoplatonician. E ca atunci cînd o metamorfoză sufletească, izbucnind dintr-o dată, nu-și poate găsi, ca formă intuitivă de înțelegere a lumii, o optică pe măsură. Augustin simțea creștinește, dar gîndea grecește. Ochii cu care privea lumea nu erau ochii unui
Convertirea lui Augustin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10374_a_11699]
-
detașeze, să reflecteze la receptare, el însuși incluzân- du-se ca eu interogativ în discursul poetico-folozofic. Bogata lui imaginație vizuală redefinește legile artei într-un poem care merită citit cu mare atenție: "Douăzeci și patru de argumente", pentru că poetul repune în ecuație neoplatoniciana grație divină (nu "mîntuire", cum apare în traducere). Voi cita în engleză și română un fragment al acestui manifest estetic cu suprafață limpede: "A listed complaint on the limited capabilities of/Stone to convey flexing thoughts, /The heavy obtuseness of
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
Avila (p. 119-144), Sylvain Jean Gabriel Sanchez se oprește asupra „formației școlare” (p. 133) a lui Priscillianus, vestitul ereziarh iberic din a doua jumătate a secolului al IV-lea ucis sub acuzația de magie în timpul uzurpatorului Maximus, evidențiind cultura sa neoplatoniciană, cunoașterea autorilor clasici, dar și a unui scriitor creștin cu autoritate precum Hilarius de Pictavium, frecventarea literaturii apocrife; toate acestea îndreptățesc constatarea că acuzația de maniheism și gnosticism adusă lui este exagerată („il n’est ni ma nichéen, ni gnostique
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
lui Culianu: "Pe vremuri credeam că gnosticismul e un fenomen bine definit, care ține de istoria religioasă a Antichității tîrzii. Aveam să învăț în curînd că fusesem un naďf. Nu doar gnoza a fost gnostică, ci și autorii catolici, și neoplatonicienii; Reforma a fost gnostică, comunismul a fost gnostic, nazismul a fost gnostic, liberalismul, existențialismul și psihanaliza au fost gnostice; biologia modernă a fost gnostică, iar Blake, Yeats, Kafka, Rilke, Proust, Joyce, Musil, Hesse și Thomas Mann au fost cu toții gnostici
O erezie cît o religie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10540_a_11865]
-
desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că, pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mod deliberat fără Pseudo-) în anii „apostolici sau postapostolici”. Începând cu lucrările lui Stiglmayr 202 și Koch203 (sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX), primele care au arătat într-un mod absolut convingător dependența autorului Numelor divine față de filozofia neoplatoniciană, în general, și de cea a lui Proclus, în special, dovezile în favoarea unei datări târzii a acestui corpus misterios s-au înmulțit. E de-ajuns să amintim contribuțiile lui F. Müller, G. della Volpe, R. Rocques, M. Schiavone, S. Lilla
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
decis sub semnul lui Venus, ea este deci dominată de superioara delectare, dar și de convivialitate, de artă; din ea nu sunt excluși nici negustorul vizionar Amerigo Vespucci, nici pictorii, alchimiștii, ori prelații luminați. Apoi însuși Marsilio Ficino, marele filosof neoplatonician, îi arată pictura lui Sandro Botticelli, La primavera. Curând, moare într-o zi de miercuri, otrăvit cu mercur, alchimistul Lutzius, urmat de Smeralda, personalitate venusiană, răpusă vineri, probabil de o stareță, pe când, împodobită cu splendide smaralde, dădea o petrecere în
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
asupra ucigașilor: după el, „sacrificiul este cel mai eficient mod de a influența cursul evenimentelor macrocosmice” (p. 349). Ținta unei asemenea minți criminale părea o tentativă de a impune o altă civilizație, lovind Academia, pentru a-i anihila influența: gânditorii neoplatonicieni ai Florenței erau „esoterici” și „nepopulari”, încât, dacă protectorii lor lumești erau amenințați, își pierdeau și ei preeminența intelectuală asupra Republicii. Și de ce a fost însă aleasă tocmai Florența? Fiindcă ea era centrul lumii, „Noua Atenă și Noul Ierusalim, de
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era umplută cu uleiuri, măsline, mirodenii, stofe, ori - pentru că tot veni vorba - puști, sânețe, ci cu ediții în piele, frumos stivuite, din tragici, din peripatetici, din satiricii latini, din presocratici, din neoplatonicieni, din Alixăndria sau din Organonul aristotelic, pe scurt o întreagă bibliotecă ambulantă din care Ianis împrumuta în țările dunărene pe grâu, orz, ovăz, rachiu de pere, icre de morun și miere de albine. Suntem deci pe mare, într-o frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pierde în lumile invizibile. Acest sistem de verigi succesive ale ființei care se comunică la nivele mereu inferioare poartă numele de “schemă alexandrină” și a fost moștenită de Plotin de la sistemele gnostice pe care le combate: În gândirea celui dintâi neoplatonician, ea comportă o “apostrphe” (în latinește processio) sau îndepărtare de esența ființei pe care doar omul o poate învinge prin procesul invers de “epistrophe” (conversio) sau reântoarcerea către ființă. La Marsilio Ficino, gradele procesiunii sunt următoarele: Dumnezeu, intelectul angelic sau
AGONIA UNIUNII EUROPENE (5) FRAGMENT DIN 144 DE SCRISORI DE TRANZIŢIE DIN MILENIUL III CĂTRE PRINŢESA X [Corola-blog/BlogPost/347557_a_348886]
-
fără o conexiune cu alte domenii , cu instituții , cu realități concrete, în realitate avea - prin implicațiile ei logice- o considerabilă importantă practica.Cand doctrina nominalista se aplică la Dumnezeu Trinitatea-in accepția dogmei una și indivizibila-devenea scindata în trei persoane..'' 4. NEOPLATONICIENII : PORPHIRIOS ȘI BOETHIUS Porphirios [ 232-304 ] a fost filosof grec neoplatonician, succesor al lui Plotin, exeget și continuator al operei acestuia, pe care o continuă prin teoria să asupra ,,existentului și incorporalului ”. În lucrarea „Introducere la categoriile lui Aristotel- Isagoge ”, neoplatonismul
CONTRIBUŢIA GÂNDIRII MEDIEVALE LA DEZVOLTAREA LOGICII de GIGI STANCIU în ediţia nr. 227 din 15 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360693_a_362022]
-
concrete, în realitate avea - prin implicațiile ei logice- o considerabilă importantă practica.Cand doctrina nominalista se aplică la Dumnezeu Trinitatea-in accepția dogmei una și indivizibila-devenea scindata în trei persoane..'' 4. NEOPLATONICIENII : PORPHIRIOS ȘI BOETHIUS Porphirios [ 232-304 ] a fost filosof grec neoplatonician, succesor al lui Plotin, exeget și continuator al operei acestuia, pe care o continuă prin teoria să asupra ,,existentului și incorporalului ”. În lucrarea „Introducere la categoriile lui Aristotel- Isagoge ”, neoplatonismul se îmbină cu elemente ale logicii lui Aristotel; această lucrare
CONTRIBUŢIA GÂNDIRII MEDIEVALE LA DEZVOLTAREA LOGICII de GIGI STANCIU în ediţia nr. 227 din 15 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360693_a_362022]
-
mistic al întoarcerii sufletului în sine însuși: el se retrage din împrăștierea în lume a lucrurilor exterioare în unitatea sa interioară, din viață întru aparență și din timpul unei vieți în realitate și în eternitate..." [348]. Mai mult decît mistică neoplatoniciană, cum definește Jamanna acest proces, noi sîntem convinși în baza documentației prezentate pînă în acest moment că este vorba de mistică indiană veche: însăși disciplina susținută pentru a sa autoeliberare (termenul ne duce la conceptul, important și foarte dezbătut în
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
61 și passim. 42 Vattimo, Giani, Sfârșitul modernității, Nihilism și hermeneutică în cultura postmodernă, Ed. Pontica, Constanța, 1993, trad. Ștefania Mincu, p. 123 și passim. 43 Pentru edificare notele lui G. Liiceanu (12, 13, pp. 101-103, Op.cit.): "De la Empedocle și neoplatonicieni, și acolo încărcat de conotații mitice sau metaforice, pământul nu mai avusese curs pe piața gândirii filozofice". 44 M. Heidegger, Op.cit., p. 83. 45 G. Vattimo, Aventurile diferenței, Ed. Pontica, p. 214. 46 Jean Pierre Richard, Op.cit., pp. 68-69. De
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
teoriilor contemporane ale derivei, semioza hermetică nu afirmă absența unui semnificat universal, univoc și transcendental. Ea asumă că orice admițînd că tainica legătură retorică ar fi izolată poate trimite către orice altceva, tocmai pentru că există un subiect transcendent puternic, Unul neoplatonician. Acesta fiind principiul contradicției universale, locul Coincidentiei oppositorum, străin de orice determinare posibilă, și deci, în același timp Tot, Nimic și Sursă Indicibilă a Oricărui Lucru acționează astfel ca orice lucru să se conecteze la orice alt lucru, datorită unei
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
A vorbi despre simpatie și asemănări universale înseamnă a fi refuzat în prealabil principiul non-contradicției. Simpatia universală este efectul unei emanații a lui Dumnezeu în lume, dar la originea emanației se află un Unu incognoscibil, sediu însuși al contradicției. Gîndirea neoplatoniciană creștină va încerca să explice că nu-l putem defini pe Dumnezeu într-un mod univoc din cauza inadecvării limbajului nostru. Gîn-direa hermetică afirmă că, cu cît limbajul nostru este mai ambiguu și polivalent, cu atît mai mult se folosește de
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
elemente își pot declina identitatea. Genealogia Cuvîntului este cunoscută. Acest mixaj iudeo-creștin s-a născut din încrucișarea cuvîntului lui Iahve, cauza eficientă a creării lumii încă de la începuturile Genezei, cu logosul lui Heraclit, al lui Filon din Alexandria și al neoplatonicienilor. În el se reunesc suflul dumnezeiesc și principiul logic al lucrurilor. A acționa coincide cu a gîndi pentru Divinitate: este singura Ființă care nu vorbește în gol. Verb se traduce în latină prin sermo și ratio deopotrivă (Tertulian, Adversus Praxean
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ei, numai sufletul supraviețuiește. Chiar dacă Sfîntul Pavel și Sfinții Părinți opun corpul spiritual corpului fizic sau natural (principiu de viață). În lumea alexandrină, materia este sinonimă cu moartea, și spiritul, cu viața. Trecerea de la corpul-temniță la corpul-eliberare inversează toate temele neoplatoniciene ale exilului și căderii. Căutarea perfecțiunii este pentru un grec urcarea de la Pămînt la Cer, de la ponderabil la imponderabil; înseamnă separarea sufletului de trup prin eliberarea de materie. Fedra lui Platon face din întrupare cel mai mare obstacol al vieții
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
este un iudaism extravertit și suplu, mobilizator prin dinamism. Părinții bisericii au avut șansa intelectuală de a se suprapune unui puternic moment de sincretism care le-a permis să îmbogățească un soclu intelectual rudimentar folosindu-se de toate contribuțiile păgîne, neoplatoniciene, stoice, neopitagoreice etc. Discipolii lui Hristos revendică același Dumnezeu, aceiași profeți, aceeași istorie ca și poporul evreu. Dar ecuația care a produs diviziunea sectei (în cele două sensuri, ca traseu și reacție) este Întrupare + Difuzare. Creștinism = sfîntul Ioan + codex. Codexul
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
pildă, îl ignoră și, în contrapartidă, spune că pentru ca Platon și toți adepții lui să devină creștini ar fi necesară doar „schimbarea câtorva cuvinte și idei” (cf. De vera religione, IV, 7). Augustin subînțelege prin Platon și Socrate și pe neoplatonicieni, după cum exclude pe Stagirit (nu subînțeles, ci de-a dreptul explicit). Interesant că Evul Mediu trece într-un con de umbră pe Socrate, ca și pe Platon, de altfel (cf. Karl Jaspers, Oameni de însemnătate crucială, Ed. Paideia, București, 1996
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se afirmă că ar fi suficiente doar câteva aranjamente pentru ca platonicienii să fie considerați creștini - și câtă dreptate are! -, autor al unui celebru și influent Comentariu al Banchetului lui Platon î1488); în tot timpul Renașterii, Marsilio Ficino trece drept un neoplatonician emblematic a cărui influență este copleșitoare pentru Academia platoniciană din Florența - lucru cât se poate de vizibil în pictura unui Agnolo Poliziano sau a unui Botticelli, de exemplu. Or, acest Marsilio Ficino a fost epicurian în tinerețea sa... La douăzeci și patru
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
literatura clasică; autorul apără aici doctrina Facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfârșitului lumii și învierea trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine. Opera e o mărturie importantă, chiar dacă târzie și lipsită de originalitate a contactului/conflictului dintre creștinism și platonism. Materialul variat este tratat într-un stil ce nu-i lipsit de dinamism și eleganță
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
autorului Vieții la țară, în urma obținerii Premiului Academiei Române de către Slavici, pentru romanul Din bătrâni. Replica se axează pe disputa privitoare la naturalismul lui Émile Zola, ale cărui scrieri ar fi „un fel de spital” și este dată de pe poziția idealismului neoplatonician și a esteticii tradiționale clasice, fundamentată pe principiul frumosului. Traduceri fac Lia Măgură, M.G. Holban, Dim. C. Zavalide ș.a. Cronicile literare și teatrale sunt susținute de Aurel Alexandrescu-Dorna și Ion C. Bacalbașa. Mai colaborează Florea Simionescu, M. Negru, Elena Poenaru
REVISTA IDEALISTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289216_a_290545]
-
literatura clasică, dialogul apără doctrina facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfîrșitului lumii și a învierii trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine. Opera e o mărturie importantă, chiar dacă tîrzie și lipsită de originalitate, a contactului/conflictului dintre creștinism și platonism. Materialul variat este tratat într-un stil nu lipsit de dinamism și eleganță. Ne-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]