47 matches
-
căreia sunt scandate strigătele de durere, constituie o abia mascată reluare a strofei care încheie lungul poem "Luceafărul". Și în unul, și în celălalt poem, criticul I. Negoițescu ar zice că un Eminescu plutonic a fost cenzurat de un Eminescu neptunic. Cu alte cuvinte, un poet al marilor viziuni cosmice, al abisurilor existențiale ale simțirii, un dionisiac tulbure și demonic, a fost supus disciplinei apolinice care domnește peste orice clasicism. Numai că, în "Odă (în metru antic)", enumerarea chinurilor infernale ale
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
a lecturii la un moment dat, iar generalizarea ei, absolut incorectă. Dacă Bacovia începe cu adevărat ca eminescian, trece printr-o fază simbolistă, apoi printr-una avangardistă, ca să ajungă la urmă un vestitor al postmodernilor? Dacă Eminescu nu e nici neptunic, nici plutonic, ci și una și alta, și încă altele pe deasupra, fără ca o anume particularitate să precumpănească obnubilîndu-le pe celelalte? Este evident că, dacă predilecția criticii moderne pentru etichete (n-o găsim la precursori!) ține oarecum de înțelegerea stilului unui
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
procedeului invocat de Petru Creția îl formulează, postmodern, în prefața volumului de acum, Mircea Cărtărescu, atunci cînd compune imaginea unui Eminescu în mod esențial fragmentar în creație „[...] modernitatea lui Eminescu constă tocmai în iregularul, fragmentarul, abstrusul, haoticul actului creator, acel «neptunic» al postumelor despre care vorbea Ion Negoițescu în (falsă) opoziție cu «uranicul» ediției Maiorescu.“ A reprezenta construcția sau a construi reprezentarea unui text rămas în stadiul de potențialitate? Ar trebui, cred, remarcată în primul rînd imprecizia denumirii și a descrierii
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]
-
pe care Eminescu le f?ure?te În misteriosul mediu marin Încânt? prin viziunea original? ce „Ing?duie fanteziei plasticizante a artistului un joc arhitectonic de nobile Îndemn?ri Inso?ind o viziune de ??re?ie În profunzimile spa?iului neptunic" (Zoe D.Bu?ulenga) Nu este de mirare atunci c? În acest univers fantastic I?i au s?la? zeii În???i lumea mitului aureolând astfel peisajul descris, conferindu-? i sacralitatea unui templu magic. Dac? mediul subacvatic este dominat de
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
poezia ?i arhitectură devin astfel, În poezia eminescian?, sinonime cu infinitul. Natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea cu universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură (fie c? modeleaz? un peisaj terestru, cosmic, subp?mântean, selenar ori neptunic sau o cetate) prin „transcenderea poetic???i plastic? a materiei În form?" , ce aminte?te de principiul kantian conform c?ruia artă trebuie s? fie spontan? că natura, iar natură este frumoas? când pare finalizat? că operele de art?. ?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de eseul din 1943 al lui Mircea Eliade, Insula lui Euthanasius, prin care acesta a deschis o nouă direcție în interpretarea textelor eminesciene, abordare hermeneutică numită de Adrian Marino mitocritică. Eliade susținea că prezența unor elemente specifice sferei general-romantice (elementele neptunice, nostalgia paradisului etc.), nu se datorează unei influențe, ci unei "comune experiențe metafizice", principiul de la care pornește această interpretare - observa Nicolae Balotă - fiind acela al unui simbolism ecumenic care se manifestă și poate fi recunoscut în mituri, arhitectonică, ritualuri, deci
Fantasmele textului literar by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9583_a_10908]
-
dubletul bine formulat, chiar dacă, iată, nu infailibil, al lui Negoițescu. (Aici se cuvine deschisă o paranteză. Ipocrizia interpretativă profesată în școli acceptă mai ușor conceptele cu lustru clasicist decât demonstrațiile riguroase cu o istorie la fel de îndepărtată. Distincția, la Negoițescu, dintre neptunic și plutonic, rămâne, din acest motiv, circulantă, marcând lexical două straturi de finisare a poeziei lui Eminescu, așa cum, la Manolescu, repartizarea tipologică a romanelor românești în dorice, ionice, respectiv corintice își păstrează, în ciuda reglajelor ulterioare, funcționalitatea.) Manolescu evită însă, de
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
două tărîmuri diferite"; "fără a se contrazice, tărîmurile se distanțează totuși în așa măsură unul de celălalt încît descoperă o ruptură în chiar structura personalității poetice eminesciene", "ce merită a fi analizată ca un fantastic și straniu fenomen". Criticul numește neptunică "acea parte a operei eminesciene ce corespunde în general antumelor și care ș...ț își are originea în straturile mai tangibile ale spiritului: e poezia formelor legale ale naturii, în care omul și conștiința sa morală și-au aflat clima
Eminescu contra Eminescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7513_a_8838]
-
a poeziei eminesciene. Sunt, firește, preferate antumelor, postumele, sporindu-se diferența dintre ele până la opoziție. Antumele ar fi rodul influenței lui Maiorescu, editorul lor în 1883, și a clasicistei lui concepții despre poezie, creând pentru decenii bune imaginea unui Eminescu neptunic, în spiritul romantismului Biedermeier (termenul este al lui Virgil Nemoianu din 1984) al unor minori germani precum Lenau, Heine sau Mörike, și care ar fi întârziat cu jumătate de secol ieșirea la suprafață a adevăratului Eminescu, plutonic și vizionar, afin
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
poetică a majorității postumelor, pătate de greșeli de limbă și de licențe. Al doilea este și mai important: puține imagini sau poeme confirmă plutonicul. Până și amplul poem Panorama deșertăciunilor, din care ediția Maiorescu reia un fragment, este mai degrabă neptunic decât plutonic, arcadian și idilic, inspirat de sudul solar. Nego așează poezia lui Eminescu sub semnul unui vers: „De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”. Oare cât de eminescian sună versul? Limitele purismului concepției lui Nego despre poezie se observă
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
către altceva: "Versul căruia ne închinăm se dovedește a fi o dificilă libertate: lumea purificată până a nu mai ogindi decât figura spiritului nostru. Act clar de narcisism". Poezia, citim în versurile liminare ale volumului Joc secund din 1930, realitate neptunică și uranică ("adîncul acestei calme creste") scoasă din durată (ceas) nu mai este imagine a lumii, ci un "mîntuit azur", o pură direcție, un "semn al minții", un univers aparte, ieșit din transfigurarea celui material printr-un "joc secund", capabil
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Articolele Autorului Ne cheamă cerul printre astre Cu o ispită de ofertă; În față sunt lojele noastre, Chiar la timonă, pe covertă. Dar bani n-avem de-asigurare Și drumu-i lung, cu sensul unic. Vom târâi prin sanctuare Tăcerea colbului neptunic. Vom pierde gustul de țărână În trupul prins de acalmie; Planet-albastră și bătrână Îl va-nghiți cu lăcomie. Ne-or părăsi grijile sumbre Și-a vieții zilnică sudoare; Ne-om ține-n brațe - două umbre - Prin cozi de stele... căzătoare
NE CHEAMĂ CERUL PRINTRE ASTRE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364689_a_366018]
-
etc. devin inofensive prin poetizare; caducitatea, vicisitudinea vremelniciei sunt tot atâtea prilejuri de nostalgică mirare, dar și trepte către Țara Himerei, căci mirajul însuși devine mai prietenos în măsura în care suferă, omenește, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.” Apoi marile spații neptunice și uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
care nu își găsește identitatea, ci încercări de salvare din indigența și ignominia contingenței. Identitatea lui e aceea a unui veșnic, neobosit și neliniștit căutător (Vladimir Streinu îl numea „poet al libertății”). De unde, marea frecvență și pondere a sideralului și neptunicului. Poet al ascensionalului, ca și al orizontului acvatic, el aici își caută identitatea: „Mi-e auzul larg spre culmi aeriene:/ e-un du-te-vino printre stele albe/ ca niște șoimi pe care nu-i doboară/ nici iedera ce le-a crescut
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând în ambele cazuri același criteriu de evaluare, care este strict estetic și vizează lirismul în esențialitatea sa. Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
și vizează lirismul în esențialitatea sa. Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul, diminuată mult în al doilea în avantajul conceptualizării și al fineții artistice. Se înțelege că vizionarismul, caracteristic zonei plutonice, izbucnește fragmentar și în spațiul neptunicului
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul, diminuată mult în al doilea în avantajul conceptualizării și al fineții artistice. Se înțelege că vizionarismul, caracteristic zonei plutonice, izbucnește fragmentar și în spațiul neptunicului. De fapt, între cele două lumi (cu criteriile lor poetice diferite) ar exista o relație subtilă, aceea dintre dublurile unei personalități scindate. Mai mult - afirmă criticul -, poetul și-a abandonat vizionarismul abisal dintr-o „teamă ciudată”, lăsând în legalitate numai
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
în „stratul ultim al viziunilor”, în metaforicul esențial unde se contopesc miticul, magicul, muzica și poeticul, aici fiind spațiul misterului văzut ca „liman al morții” și clipă a nupțiilor genuine dintre spirit și trup, înger și materie. Poezia antumă, corespondentă neptunicului, cunoaște în schimb, prin conceptualizare, diminuarea, transformarea sau chiar dispariția unor categorii ale lirismului specifice zonei plutonice: mitosul, magia, melancolia, somnia ș.a. Substanța spirituală se subțiază, cedând inițiativa „trăirii subiective”, patosului, sentimentului. Viziunile demonice devin „peisaje”, mitosul se dizolvă în
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
cu George Astaloș], CRC, 1995, 20-23, 1997, 7; Mircea Iorgulescu, George Astaloș, în Dicț. scriit. rom., I, 131-133; Grete Tartler, Astaloș (dar nu Măgureanu), RL, 1996, 31; Ioan Holban, Omul hamletian și cel donquijotist, CL, 1996, 11; Gheorghe Grigurcu, Lirism neptunic, RL, 1997, 2; Ioan Țepelea, Cartografierea valorilor și impunerea locului propriu, TR, 1997, 12; Mircea A. Diaconu, George Astaloș sau Ecuația tăcerii, CL, 1997, 4; Ionel Savitescu, [George Astaloș], CRC, 1999, 4, 9, 2000, 2; Ionel Savitescu, Utopii, ATN, 1999
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
proscris și a despotismului sălbatic etc. Un discurs vast În care mitologicul și politicul se succed Într-o retorică destul de bine articulată. Insă, Înainte de orice, Bolintineanu este, aici, Într-un chip mai coerent și mai inspirat, poetul „tărîmelor lichide”,, poet neptunic În adevăratul Înțeles al termenului, cu o intuiție fină a mișcării acvatice. Limbajul lui nu este metaforic (rarele metafore din acest text și din altele sînt convenționale), ci, așa cum Îi spune G. Călinescu, simbolizator. Marea urmărește, În metamorfozele ei rapide
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stări contemplative de aspect particular prin "descărcarea afectivă", cum ar spune Domaso Alonso: "va trebui să dorm tu citește-mi/ dintr-o carte sfântă/ în acest amurg eu trebuie să dorm/ un ochi se deschide în haos" (" Amurg"). Un univers neptunic, al vrăjii somnului, al revelațiilor nocturne desface peisaje învăluite în tăcere, în lumini de aur, lumină a morții și a somniei. Poezia este dominată de două prezențe care apar obsesiv: femeia și îngerul, ce se interpătrund în unele poeme. Singurele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu viziunea mitică despre nașterea lumii și originea elementelor primare. Din substratul folcloric se rețin: formula de basm cu care se deschide opera, portretul fetei de împărat, metamorfozele Luceafărului (a. se întrupează din cer și mare pentru a căpăta înfățișarea neptunică; b. se întrupează din noapte și soare spre a deveni demon), chemările magice ale fetei de împărat, motivul Zburătorului. Izvoare filosofice sunt în primul rând Kant, Hegel, Schopenhauer. Din lucrarea Lumea ca voință și reprezentare de Schopenhauer, Eminescu a preluat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aprinde el/ În orișicare seara/ spre umbra negrului castel/”... Luceafărul se revarsă din oglindă, din partea luminoasă, fata Îl cheamă să-i lumineze viața, ea care se află În imperiul Întunericului. Porțile prin care intră eroul În viața eroinei sunt marea, neptunicul, care este un loc al transformării termice , eroul este schimbat, are În mînă un toiag, e aidoma unui voievod. A treia poartă este visul, o altă Întrupare din elemente uranice, chaotice, dintr-o vale a chaosului vine eroul. In termeni
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
ale lui Hyperion, expresie a unei naturi duale. Această dualitate a operei eminesciene o teoretiza și Ion Negoițescu într-un eseu fundamental, Poezia lui Mihai Eminescu, unde criticul distingea între antume și postume ca două dimensiuni ale imaginarului eminescian: una neptunică, de suprafață, ușor idilizată, romanțată, și una plutonică, vizionară, febricitată, grandioasă, sumbră, proiectând cosmogonii și stingeri universale. Ele corespund, până la un punct, celor două tipuri de romantism pe care le identifică Virgil Nemoianu în Îmblânzirea romantismului, un romantism Biedermeier și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei sensibilități decadente. Apariția psihiatriei în secolul XIX conduce la o revalorizare clinică a melancoliei și o diversificare, o nuanțare, o pulverizare a ei într-o serie de maladii, neurastenie, nebunie circulară, ipohondrie, hipomanie, subliniind totodată bipolaritatea sa. Melancoliei blânde, neptunice a poeților îi corespunde la polul opus melancolia sumbră, sulfuroasă, plutonică 376 a marilor damnați. O parte din opera simboliștilor subliniază diferența între romanticul mal de siècle și melancolia decadentă sau spleen-ul. Această tristețe era mult mai profundă și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]