40 matches
-
lirismul volumului Sudul târziu, Editura Vremea, București, 2008, cu o prefață de Liviu Grăsoiu. In poemele acestui volum eul trăiește în latura evanescentă a evenimentelor, iar versurile în învelișul lor spumos și stilizat evidențiază o presimțire și o amintire a numenalului: Revino, cum o blândă atingere de vânt/ Pe un alint de lacrimi se-așterne drept veșmânt ... Vei reuși,tu,oare,să limpezești din vină/ Această așteptare la cea mai sacră cină?(Această așteptare...). E o poezie a transparențelor simbolice, o
SUDUL TÂRZIU, CRONICĂ DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 374 din 09 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Sudul_tarziu_cronica_de_al_florin_tene.html [Corola-blog/BlogPost/361806_a_363135]
-
lirismul volumului Sudul târziu, Editura Vremea, București, 2008, cu o prefață de Liviu Grăsoiu. In poemele acestui volum eul trăiește în latura evanescentă a evenimentelor, iar versurile în învelișul lor spumos și stilizat evidențiază o presimțire și o amintire a numenalului: Revino, cum o blândă atingere de vânt/ Pe un alint de lacrimi se-așterne drept veșmânt ... Vei reuși,tu,oare,să limpezești din vină/ Această așteptare la cea mai sacră cină?(Această așteptare...). E o poezie a transparențelor simbolice, o
CLAUDIA VOICULESCU-SUDUL TÂRZIU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 332 din 28 noiembrie 2011 by http://confluente.ro/Claudia_voiculescu_sudul_tarziu.html [Corola-blog/BlogPost/358955_a_360284]
-
esențial, pentru cazza primă, închipuită ca un exorcism terifiant,(Libertatea mea va fi despuiată de toate veșmintele inutiule!...Urlă lupoaica și cositoarea cea strălucitoare și întruna flămândămerge înainte, mereu înainte ... ), ca un paroxism sensorial. Ecroșeul e o imagine a exploziei numenale. E multă imaginație în aceste proze, îndulcită adesea prin inflexiuni psalmice, multă secreție patetică trasă prin filtrul romanticului. Metafora și incantația sunt procedee predilecte prin care discursul prosodic-liric se încarcă de o priză magică, de sonorități oraculare. Acest volum al
METAFORA CA MOD DE EXPRIMARE A VIBRAŢIILOR EULUI LA MELANIA CUC de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 by http://confluente.ro/Metafora_ca_mod_de_exprimare_a_vibratiilor_eului_la_melania_cuc.html [Corola-blog/BlogPost/366886_a_368215]
-
mă ascunde/ ori până unde o stea/ îmi străpunge inima... “( Sânge de lumină).Sunt poemozii în care este proclamată vocația poeziei pentru esențial, pentru cauza primă, închipuită ca un exorcism, ca un paroxysm sensorial, printr-un ecroșeu al imaginii explosive numenale. E mult ceremonial ritmic în poemoziile lui Stan V. Cristea, e multă aventură a eului la care participă pensonajele lumina, cuvântul, noaptea, ploaia, fluturi, îndulcită adesea prin inflexiuni psalmice, multă vibrație patetică trasă prin filtrul sensibilității. Existențialismul din aceste versuri
CONSTRUCŢIA POETICĂ-MOD DE A LĂRGII ARIA EXPRIMĂRII EULUI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 by http://confluente.ro/Constructia_poetica_mod_de_a_largii_aria_exprimarii_eului.html [Corola-blog/BlogPost/366959_a_368288]
-
nu este liber. La Platon, această idee are la bază un punct de vedere teleologic: omul, dacă ar fi rational și dacă ar înțelege universul, ar avea un singur scop bun și corect. La Kant, omul este liber atunci când eul „numenal” (rațional) îl domină pe cel „fenomenal” (irațional). Această idee a libertății ca dominație a elementului superior față de cel inferior, după cum observă Berlin, poate avea efecte negative; adică, X, convins fiind de superioritatea sa, poate încerca să îi forțeze pe ceilalți
Isaiah Berlin () [Corola-website/Science/303118_a_304447]
-
știe să „moară”. Poetul devine, prin „moarte”, un simplu „glas / Așezat somptuos / În al cărții sicriu”. Devine, cu alte cuvinte, argheziene: „un nume adunat pe-o carte”. Cei vechi credeau că numele sunt „puteri”, că în nume e cuprinsă chintesența numenală a individuațiunilor, partea lor de eternitate. Aflând doar în „somn” „cum o cheamă” cu adevărat, B. își ia, astfel, în posesie natura incoruptibilă. Coboară la izvoarele ființei, la „nume”. Când, în următoarele cărți, îndeosebi în Arhitectura valurilor (1990) și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
și partea onomastică. Nechifor are numai semnificație onomastică; însă Gheorghiță înseamnă numele de taină (mitică și erotică) pentru Vitoria. Autorul îl introduce în conștiința cititorului, aplecînd la eresuri folclorice, încărcîndu-l de sentimentalitate. În oralitate poate fi identificată o întreagă tipologie numenală cu funcție mitico-familială și estetică. Este suficientă simpla citare a numelui într-un text, ca individul căruia i se adresează să fie convențional avansat în sfera frumosului. Cînd în baladă apare formula versificată „Ana Ghiordănel,/Nume frumușel”, este vizată fata
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
nu cel al materiei: "Imagination is My World this world of Dross is beneath my Notice & the Notice of the Public (subl. în text, n.m.)" (E: 580). Doar prin exercițiul constant al acestei facultăți poate eul creator să aprehendeze realitatea numenala. Conținuturile fenomenale ale universului pot afecta negativ componentele imaginative umane, în sensul că le pot încetini activitatea, precizează Blake în Annotations to Wordsworth's Poems: "Natural Objects always did & now do Weaken deaden & obliterate Imagination în Me" (E: 665). Aproape
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
unui conflict între două orizonturi de conștiință, dintre care unul este realizat, activ, pe când celălalt rămâne potențial 89, în acord cu personalitatea scindată a spectatorului-actor, obligat să "citească" exagerarea pasiunilor puse în scenă ca manieră de semnalizare a "grandorii referentului numenal", fapt menit să trezească în receptor nu doar elanul identificării cu personajele dramei, ci și curiozitatea, spiritul analitic. Așa se explică de ce reprezentările ficționale în genere sunt construite pe un tipar teatral, imaginația melodramatică insinuându-se, după cum s-a remarcat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
luminoase, purtătoare ale extazului transcendental. Așezat mai degrabă sub semnul gândirii lui Bőhme, care văzuse în „metalul degajat din mineralul grosolan spiritul eliberat din substanța spre a deveni vizibil”, metalismul eminescian proiecteaza în cele trei elemente forțe cosmice și spirituale, numenale. În acest din urma sens, Călinescu evidențiază „obsesia în basm a metalelor”, voinicul având de trecut „podul de aramă, argint și de aur”. Există tot în basme păduri sau palate din cele trei metale, chiar și cai făuriți din ele
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
ci aspiră să recupereze tocmai această realitate ocultată, camuflată - după caz - de mâzga ideologiei sau de poleiala „culturii”. De fapt, aici există un gnosticism răsturnat: eul liric nu urmărește vreo abolire a contingentului pentru a evada într-un iluzoriu spațiu numenal și încearcă tocmai o recuperare a fenomenelor banale, efemere, prozaice, dar atât de reale. Nu degeaba își mărturisise poetul dorința ca în/prin poezie să descopere „adevărate epifanii ale banalului”. Și poate că nicăieri acest proces nu se relevă mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
X (Mărirea și tihna stau în hotare deosebite, p. 80), respectiv [22] Soarta celor mari ai lumii e una cu soarta mișeilor (titlul capitolul XIII, p. 111). Inspirate din viziunea Ecclesiastului, ambele reflecții tind să accentueze distanța ireductibilă ce separă numenalul de fenomenal. 2.4.3.2. Acestor texteme titulare li se adaugă o serie de texteme-pereche, în cadrul cărora textemul secund reprezintă o reconfigurare polemică a textemului prim, indiferent de sursa acestuia. Din această categorie fac parte replici precum: [23] "[Platon
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
exemplu, fapta lumească trebuie să urmeze întocmai învățătura creștină, pentru Stavrikie, unul dintre reprezentanții de frunte ai ordinii lumești, cele două planuri ar fi complet separate. Răul suprem nu constă, însă, în faptul că exponenții POLIS-ului proclamă disjuncția între numenal și fenomenal, ci în faptul că ei pretind că această separație ar fi una prescrisă de către chiar "legea" ETHOS-ului (v. supra, analiza textemului [11]). Din acest motiv, câmpul POLIS e mult mai nociv decât BROTÓS-ul, deoarece el ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
care le-am analizat deja, funcționează în cadrul romanului ca niște "principii ecuaționale" ce justifică și susțin procesul metaforic. Momentul diaforic al intrigii se instituie abia în capitolele IV-VIII, când cititorul ia act de organizarea ierarhică a lumii ficționale (de la conștient/"numenal" către "inconștient"/fenomenal) și, totodată, de profunda "dizanalogie" ce guvernează cele două serii de câmpuri (EPISTEME, ETHOS și ZOON, pe de o parte; BROTÓS, POLIS și DOGMA, pe de altă parte). După cum am văzut în 3.1. și în 3
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
strâmbe alcătuiri a lumii 425. De fapt, nu lumea e nedreaptă, ci acțiunile lui Kesarion Breb sunt improprii în raport cu "legile" ei. După cum am arătat deja, câmpul EPISTEME (și întreaga doctrină a "crengii de aur") se construiește pe principiul ascendenței spiritualului (numenalului) asupra materialului (fenomenalului). Or, încercând să schimbe ordinea transcendentă a lumii - Maria îi fusese hărăzită lui Constantin chiar de către Fecioara Maria -, Breb comite o triplă impietate, care îl determină să traverseze succesiv toate câmpurile referențiale din sfera RĂULUI. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
un alt "mag", ci el însuși, mai precis latura sa materială, pe care și-o "jertfește" pentru a putea transcende în planul unei existențe superioare. Această ascensiune, mediată de EROS (dar nu de iubirea "pământească"/fenomenală, ci de "iubirea-creangă-de- aur"/numenală) se realizează în roman ca depășire a tensiunii dintre EPISTEME și DOGMA prin proiecția într-un plan mai elevat, pe care l-am putea numi SOPHIA. Un asemenea câmp referențial nu trebuie privit, însă, ca un "la mijloc de rău
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
religios homo semnificans sacrul Înseamnă Însăși Realitatea. „În nuvelele mele Încerc mereu să camuflez fantasticul În cotidian” (/151), mărturisește M. Eliade și eroii creației sale pătrund de multe ori fără să știe, fără să Înțeleagă În lumea sacră, În esența numenală. Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt tărâm”, care este un tărâm fantastic, „Însă numai pentru neinițiați. În sens Înalt, acel tărâm e tocmai realul Însuși, realul absolut” (). Eroii care pătrund În teritoriile
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
praf ..." (Ghilgameș în fața prafului • Zidul ca "rivalitate demiurgică" • Zidul care n-a fost "pe placul zeilor" • Ubi sunt • "Sub sigiliul formei") În registrul elementelor primordiale (chtonice, astrale, acvatice), "imagini princeps, care exprimă universul și omul" (G. Bachelard)1, sau "forțe numenale" (G. Călinescu), pe care se ridică întreaga arhitectonică a gândirii eminesciene, prezența prafului și a numeroaselor sale manifestări: stânca, ruina, mușuroiul, pulberea este una dominantă. El poate fi urmărit ca un fir roșu din tablourile sociogonice ale poeziei la imaginile
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
dedus...”), filtrare a senzorialului până la a-i conferi puritatea ideii. Răsfrântă în aventura existențială a poetului (care e aventură a spiritului), lumea se esențializează și astfel se adeverește, oglinda eului poetic „dizolvă” în ea chipul fenomenal și-l transferă în numenal. Răsfrângerea înseamnă și oglindire reciprocă a lucrurilor - mod de a induce rezonanța universală și euritmia. Jubilația ei apare însă contrapunctată de insistenta prezență a simbolului trecerii. Confesiunea lirică se drapează deocamdată într-o rostire aproape axiomatică, abstractă, ce răcește fluidul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
conotațiile spațio-temporale pentru a i se atribui funcții care acționează pe verticală: este vorba despre unitatea microși macrocosmos identitatea tainică dintre Tot și Unul a cărei formulă se rostește inclusiv prin Tat twam asi. Demetrio Marin consideră că, în lumea numenală descrisă de Eminescu, unica și simpla reprezentare a unei ființe determină nașterea a tot ceea ce fantezia sa creează. "Creație fantastică și creație reală, concretă, constituie o singură unitate. A imagina, aici, înseamnă și a efectua" (2004, 57). Atitudinea caracterizată până
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
acele fenomene care, la prima vedere, nu se arată. O hermeneutică așezată fenomenologic, întărită în competența ei comprehensivă, adâncită și lărgită, prin aportul fenomenologiei inaparentului, până în substratul infra-textual în care semnificabilul originar se autorevelează în trupul poetal al unei imagini numenale. Este mai-mult-ca-aparentul deoarece nu e încă o apariție propriu-zisă, ci o pură posibilitate a posibilului. Imagine vulnerabilă, chiar tăcută, căci ea nu întruchipează și dă o față rostitului; rămâne în rostirea neauzită, în figura nevăzută care o luminează și o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
articulează lumea poemului este pusă în suspensie. Decreația subiectivității și exfundarea limbajului nu mai (re)dau cuvântul poetului, ci - prin exfolierea ce pune cuvântul în abis - dezidentifică subiectul însuși. Reducție în urma căreia singura experiență posibilă este cea a unei imagini numenale, inevidente, care - după Heidegger - nu se dă decât "acolo unde cuvântul se frânge"12. Infrarealul e un limb clar-obscur, tărâmul posibilelor stratificate, concurente, divergente. Un interspațiu viu, fremătător, al ființărilor vagante, suspendate între increatul din care s-au desprins, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să dobândească luminozitatea cea mai strălucitoare"9. Interiorizarea imaginii nu ocultează transparența ei luminoasă, căci, pentru poet, "revoluția sensibilității cea adevărată" constă în decapsularea poemului, reducție radicală în urma căreia ceea ce vorbește strălucind e esența pură, "peisajul lăuntric" al unei imagini numenale. Cu revelarea unui astfel de peisaj ne întâlnim în poemul postum Lumină stranie 10. Efectul irealizării se împletește cu cel al desensibilizării, căci ecartul dintre realul sensibil, determinare definitorie pentru ființa-aici, și dispariția oricărei manifestări fenomenale se deschide încă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în posibilitatea transferului, a meta- ferenței 4. De aceea, pe de o parte, într-o lume în care totul este meta-ferență, adică transfer de sens, fiecare ființă (eveniment, fenomen) stă "pentru altceva": "cuvântul metaforizează realul, aparența simbolizează esența, fenomenalul simbolizează numenalul, sensibilul inteligibilul, partea întregul"5. Pe de altă parte însă, apariția transferului pune lumea dată, așa cum este ea văzută, în starea transparenței, "corijează aparența lumii printr-o transparență (...) care pune în lumină Unul, fără să desființeze Multiplul"6. Corecția aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce apare la distanță și intrarea în distanța imaginii, străbaterea ei până la inimaginabilul inaparent reprezintă calea regăsirii începutului absolut, restabilirea sa în sfârșit, ca început nesfârșit 74. În sfârșitul (finitul) lor fenomenal, lucrurile se manifestă inaugural, în începutul (infinitul) lor numenal. Ceea ce strălucește acum, neînchipuit de intens, e o "lumină mai presus de strălucire", căci tot ce, fără a fi văzut, dă de văzut, înalță vederea "dincolo de cer, în lumină"75. Chipul supraceresc al divinului se ascunde în lumină, în slava
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]