111 matches
-
o documentare adecvată - e o regulă pe care toată lumea pretinde că o respectă. Nu s-ar putea spune că opera lui G. Călinescu nu a beneficiat de cercetări critice ample, în toate direcțiile, științifice, academice sau mai puțin academice, de la oțioasa bibliografiere la interpretările speculative. Dar, totuși, o ediție critică a operei, o ediție integrală, nu am avut până acum - și nici nu avem, dar suntem pe cale să avem. După două tentative, întrerupte în faze diferite (Opere, I-XVII, 1965-1983, ediție
Cronologia Publicisticii călinesciene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8654_a_9979]
-
că în societatea modernă nu mai există clase cari să nu fie datoare a munci; că, nemaiexistând servagiul, care silea sute și mii de oameni să muncească pentru folosul esclusiv al unui stăpân, nu mai pot exista nici acele clase oțioase, cari să-și vază averea și buna-stare crescând fără o muncă din parte-le. {EminescuOpXI 293} Chiar cetitorul nedeprins bagă de seamă substituția de idee. Noi am zis muncă materială îndeosebi, "Romînul" ne substituie munca în genere, adecă vorbește de
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de borfeturi și de gioarse inomabile, de căcățișuri pudrate cu mătreață și etalate cu dichis precar, sinistru, fără să fi fost și ele măcar odată curățate ori spălate, după dobândire, ci numai îmbrăcate și dezbrăcate periodic, într-o ordine hotărât oțioasă, după un anume algoritm obscur. Și se întristă de moarte... Am impresia, ba nu, sunt sigur, că mă trece și pe mine. Feedback. Conexiune inversă, glăsuiește el tern, către Dănuț. Până una alta, să-l lăsăm pe troglodit în plata
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
toate tipurile și intensitățile, care nu poate fi explicată prin natura reală a respectivului "obiect", ci doar printr-o proiectare a complexului matern."117 În cazul d-nei T., frumusețea inefabilă a acesteia se poate desluși prin definiția cea mai puțin oțioasă a conceptului de Anima, mai precis a uneia din cele trei straturi ale sale: "Alt strat al Animei are o sursă diferită. Este chiar feminitatea bărbatului. Trăsăturile feminine sunt refulate și se acumulează în inconștient. Bărbații își vor alege ca
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nume atribuite locurilor respective, le pot înlocui sau le „obligă“ să se specializeze pentru desemnarea unor topice mai restrînse ori colaterale. Există și dispariții nesigure (un fel de „elodii toponimice“), care, în ciuda investigațiilor științifice, uneori cel puțin la fel de complicate și oțioase ca cele întreprinse de organele de anchetă penală și de jurnaliștii de investigație, nu se lasă ușor „demascate“ de după perdeaua variantelor deformate din graiul popular sau din documente, care pot fi destul de puțin asemănătoare cu formele toponimelor actuale, continuatoarele „bănuite
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care transfigurează pasiunea dintre bărbat și femeie, pictorul care dă imaginea zeiască a perechii tinere în marș triumfal de cucerire a vieții, toate acestea constituie magnifice hiperbole ale divinului instinct ce stă la temelia existenței. Nu e nevoie de discuțiile oțioase ce se fac de obicei pe acesta temă ca să înțelegem că toată filosofia reprezentării simbolice a acestui instinct constă în conformitatea artistului cu ordinea firească a vieții. Instinctul sexual în slujba continuității biologice e sanctificat de Biserică și ridicat la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ale diferitelor momente ale Creațiunii : plămădirea munților, smălțuirea mărilor mai mici, ajurarea marelui ocean și traforarea stâncilor. *34 Unele metafore de tipul natură > artă se mențin și în poezia neoclasică, dar cu condiția ca metafora să apară ca un epitet oțios. Pope, în ale sale Pastorals (Pastorale) și în Windsor Forest (Pădurea de la Windsor) ne oferă exemple de acest fel : 263 Fresh rising blushes paint the watery glass (O proaspătă roșeață vopsește oglinda apei) ; There blushing Flora paints th'enamelled ground
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ca ferment al intoleranței și obscurantismului. Întemeind prin rațiune ideea religiei naturale, curentul filozofic inițiat de Ch. Wolff (1679-1754) conchide prin vocea lui H.S. Reimarus (1694-1768), a lui Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) și a lui I. Kant (1724-1804) asupra caracterului oțios al oricărei revelații. Refuzând vectorialitatea orizontală a tradiției și verticalitatea magnetică a revelației, modernitatea împărtășește un dublu sentiment. Mai întâi, dezorientarea provocată de experiența alterității religioase, culturale și geografice. În al doilea rând, entuziasmul stimulat de succesul unei cunoașteri tehnice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
numai. Chiar în aceeași carte Emil Manu va reveni peste câteva paragrafe pentru a menționa data corectă a apariției ultimului număr al revistei Albatros: "Articolele lui Geo Dumitrescu stimulează o literatură de rezistență, atacând poezia momentului, creație a unor spirite oțioase și superficiale. Numărul 7 al Albatrosului a apărut în 15 iunie 1941. O săptămână mai târziu România avea să intre în război. După interzicerea revistei, grupul "Albatros" încearcă o formulă inedită de apariție și deci de luptă politică prin intermediul literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un început promițător, merg un timp, apoi obosesc. După momente de însuflețire, altele au sincope ori se întrerup definitiv. Corespondențele cu fir continuu constituie rarități. Dacă mă gîndesc bine, dintr-ale mele, nici una n-a fost integral așa. Ar fi oțios să arăt, exemplu cu exemplu, ce le-a împiedicat să fie; care a fost pricina „pauzelor”, a „golurilor”. Un redactor cere, dar și i se cere. Oricît de binevoitor, el nu poate îndeplini toate pretențiile colaboratorilor, nu poate împăca orgoliile
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ultimul rând, țin să le mulțumesc foștilor deținuți Vasile Afilie și Gheorghe Gheorghiu de la Fundația Profesor George Manu din București pentru sprijinul acordat în vederea tipăririi acestui manuscris. Prefață Răzvan Codrescu Fără să fi ajuns - din motive pe care ar fi oțios să le analizăm aici - la notorietatea altor memorialiști ai temnițelor comuniste, profesorul Vladimir Dumitrescu (1902-1991) este cunoscut, cel puțin în cercurile legionare, mai ales prin volumul intitulat Închisorile mele (București, 1994, Editura Albatros) Breasla istoricilor și arheologilor, fără să-l
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
divin” de cel „uman”. Relația de continuitate fenomenologică a vieții tradusă prin termenul de donație permite rediscutarea falsei distincții operate de teologii dogmatici între „revelația naturală” și „revelația supranaturală”. Nu mai puțin, în lumina evidențelor scripturistice, o asemenea distincție este oțioasă. În limbaj paulin, s-ar putea spune că revelația este la fel de „firească” (sau naturală) precum charisma pedagogică a unor învățători creștini și la fel de „supranaturală” precum darul profeției primit de apostoli. În ambele cazuri, este vorba despre un dar, așa cum insistă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și afectat, vădind o mare slăbiciune pentru paradoxuri și butade. De năravul digresiunii, al divagației nu scapă nici una din comediile de moravuri ale lui V. Intenția critică, uneori satirică, este evidentă în aceste scrieri care iau în discuție, nu o dată oțios, aspecte ale vieții sociale și familiale, moravurile politice ale vremii, chestiunea națională. Dar rezolvarea artistică e de multe ori facilă, de duioasă melodramă. Așa sunt Cămătarul („Literatorul”, 1881), adaptare după Émile Augier - cu varianta mai veche O căsătorie în lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290486_a_291815]
-
certitudinea că a participat la o mare și mult așteptată întâlnire cu un scriitor adevărat. Radu Popescu, cu toate defectele lui ca istoric, are însă mai multă cursivitate în povestire decât Stoica Ludescu. El nu se pierde în lungi și oțioase imprecații biblice, ci dizolvă indignarea și ura în narațiune. Este o limbă rea, cârcotașă. Înregistrează toate zvonurile răutăcioase, chiar și vulgare ale timpului, când e vorba de adversari.[...] Dar Radu Popescu are ceva din darul marilor cronicari moldoveni, izbutind să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
de asemenea, John Wilson, op. Cit., pp. 164-165. 30 A se vedea J. Wilson, op. Cit., pp. 189 sq. S1 Pentru motive pe care le-am analizat în altă parte (§ 20; a se vedea și Trăite, §§ 14,30), zeii celești deveniseră dii oțioși. Idei religioase și crize politice în Egiptul antic suveran i-a ridicat Marelui Preot al lui Amon dreptul de a administra bunurile zeului, retrăgându-i astfel izvorul puterii. Apoi, Faraonul și-a schimbat numele ("Amon este mulțumit") în Akh-en-Aton ("Cel
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în epoca Vedelor, să însemne "Cerul" sau "ziua". Vocabula indicând personificarea sacralității uraniene a sfârșit prin a desemna un fenomen natural. Este vorba de un proces destul de frecvent în evoluția zeilor celești: ei pălesc în fața altor zeități și devin dii oțioși. Doar în măsura în care este venerat ca Zeu Suveran, reușește un zeu celest să-și păstreze prestigiul inițial 20. Totuși, poeții vedici își amintesc încă de "Cerul care știe totul" (Atharva Veda, I, 32,4) și îl invocă pe "Cerul Părinte", Dyauspitar
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
singură, Munții. Nimfele și Marea sterilă (Pontos); Theo^nia, 129 sq. ' Starea de otiositas a lui Ouranos după castrarea &a ilustrează, deși într-un chip brutal, tendința zeilor creatori de a se retrage m cer și de a deveni dii oțioși după ce și-au isprăvit opera cosmogonică; vezi M. Eliade, Trăite, §§ 14 sq. Zeus și religia greacă instanță, vane, pentru că tatăl "ascundea" nou-născuții în sânul Gaiei, Mutilarea unui zeu cosmocrat de către fiul lui, care devine astfel succesorul său, constituie tema dominantă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
deopotrivă, de ce am continua să ne preocupe opera și viața unui autor în legătură cu care s-a spus aproape totul? O asemenea întrebare (chiar dacă nu rostită pe față) apare frecvent, pe la colțuri, cum se spune, și este cât se poate de oțioasă, insinuându-se că despre Eminescu ar fi cazul să se tacă de-acum înainte. Nimic mai fals, nimic mai păgubitor și nimic mai parșiv. De-abia de acum încolo, pentru critica de specialitate, începe greul, și mai ales pentru oficialii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o familie numeroasă, cu toți copiii semănând supărător. Mare brouhaha: a plecat Mița R. și Suchi, masa a fost fărâmițată, cafelele izolat luate. La 4 m’am dus la Curti să cumpăr 20 kg. de brânză pentru București: o discuție oțioasă și stupidă. Atitudinea Chiranei, indiferentă, vizibil. Am stat puțin; am mers la Menaru, unde nu am mers toată săptămâna pentrucă ea a fost ocupată la Hurm... și la văruit. Am găsit-o frământând un fel de clătite turcești; frământa și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
poftă nebună să las palmele să freamăte boierește! Îmi propunea să-mi devie în locul tău un copil sufletesc, să rămână în casă în lipsa mea, să meargă la Mang[alia] după provizii, să-mi facă piața aici. Nu, zău!! O întrevedere oțioasă și imbecilă cu parteneri șerbi. Rezultatul: deocamdată Chirana, cu cozile ei blonde revăr sate pe perină, doarme în patul meu. Urmarea, pe mâine, ca în romanele de senzație. Și acum comisioanele: telefon lui Biemel, natural imposibil de găsit, [și] Sabinei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acelorași motive, acelorași obsesii ideatice cărora Încerc să le dau diversitate stlistică doar prin strategii epice cât de cât diferite. Dar... Înțeleg că azi În România literelor „lumea” nu are timpul sau „răbdarea” să se ocupe de astfel de probleme oțioase care țin de criteriile estetice și psihologice clasice; iar cât despre „abisalitate”, ea, această mare descoperire a spiritului modern, decelată chiar și la „Întemeietorii”, dacă vreți, ai spiritului modern, un Cervantes sau Shakespeare ( În piesele sale majore!Ă, dar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care este, după Nietzsche, adevărata „voință de putere” -, el afirmă că ea, arta, creația umană se efectuează doar Într-o stare de beție, de beatitudine, o formă a supraexaltării simțurilor, dar și a conștiinței!Ă Ne-am rătăcit puțin În „oțioasa” problemă a morții, deoarece am vrut, tocmai, să o comparăm, În „absurditatea, În nefirescul ei”‚ cu cea amintită mai sus, a „sensului vieții”; concept, ca și alte câteva la fel de „enorme, diletante”, pe care filozofia contemporană nu și-l mai pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
disimulatoare, prin care definește, în metafizica sa a cunoașterii, cunoașterea umană, ambele idei cu o încărcătură puternic antinomică. De asemenea, antinomicul se regăsește în modalitatea de a concepe divinul, un amestec de creștinism și cosmicism ce dă o divinitate capricioasă, oțioasă uneori, în care greșeala și răul își găsesc un loc parcă legitim. În sfârșit, dogmaticul blagian vine pe fondul unui dogmatism al poporului român, ce își află sursa în anumite particularități ale gândirii omului de aici, dogmatism pe care îl
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
duel, dar și cu cîteva controverse asociate legate de contactele lor cu Mișcarea Legionară. Postfața (Șantierele mele de istorie literară) trasează mizele aceste cărți. Că unii autori nu prea aveau ce căuta pe anumite „trepte” ierarhice - e o discuție prea oțioasă ca să o deschid. Important rămîne echilibrul aproape ideal între critic și istoricul literar ce nu sacrifică nici ierarhia axiologică, indispensabilă vertebrării unei literaturi, nici „etajele inferioare” fără de care identitatea ei apare desfigurată și sărăcită. Într-o prefață intitulată, provocator, Ce
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
Mureșan scrie bine, el nu scrie încă adevărat. Are o ureche sintactică perfectă, dar alunecă în fandoseli stilistice la a căror vedere cititorul se scutură înfiorat. Întîi de toate, se simte pornirea aproape irepresibilă de a-și încărca textele cu oțioase figuri de stil, manie ce le împrumută acestora aerul unor alcătuiri specioase, sufocate de zorzoane calofile. Prea multe volute și prea dese piruete stilistice, într-o risipire de energie ce nu e răsplătită de mesajul pe care îl transmite. Gazetarul
Admirație ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9818_a_11143]