30 matches
-
aștepte pe nimeni. Am ochit un hamal singuratic. Tocmai îi explica unui bărbat uluit că să pierzi un avion e o chestie nefericită, dar să pierzi două avioane e o dovadă de neglijență. Am trecut țăcănind pe tocuri pe lângă magazinele oblonite, pe lângă birourile de schimb valutar care se profilau în întuneric și pe lângă standurile pustii cu mașini de închiriat. În sfârșit, am ajuns la intrarea unde ploua cu găleata. În noaptea umedă nu aștepta decât un singur taxi. Șoferul citea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
A.N.: La Pitești începuse deja...? N.I.: Da, experimentul începuse la 6 decembrie 1949. Transferul de la o închisoare la alta se face în vagoanele-dubă, niște închisori mobile, cu aceleași condiții - lipsite de igienă și de confort, cu geamurile ferecate și oblonite. În general, vagoanele-dubă sunt garate la marginea orașului, pe o linie secundară, pentru a se evita spectacolul degradant oferit de deținuți și a feri populația de contaminare. Într-o dimineață am fost duși în triajul Gării de Nord și îmbarcați într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
CF e garată pe linia a șaptea. Dar cum ajungem? Trebuie să așteptăm până pleacă trenul din față. Trecem pe sub el! Duba mai mult am bănuit-o; era izolată pe linie, dar am recunoscut-o după fereastra mică și bine oblonită. Pe peron, nimeni. Convoiul fusese preluat iar ostașii și gardienii plecaseră. În dubă, scandal și înjurături. Voiam să batem în ușa dubei, dar un ostaș și un gardian veneau gâfâind spre dubă. În spatele lor, alți doi gardieni. Unul era șeful
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
favorabile, iar Antonescu după mascarada plebiscitului domnea prin legi marțiale. Existența noastră, „a fi sau a nu fi”, se derula pe pardoseala Zărcii între rugăciuni și vise de mai bine. Deși era primăvara 1944, nu văzusem soarele și la ferestrele oblonite nu venea nici o pasăre să ciripească. Povestea lui Sile Constantinescu Înainte de Sfintele Paști din 1944, într-o noapte, am auzit mișcare pe coridor. Din celulă în celulă s-a aflat că fusese eliberată ultima celulă de pe etaj. Acolo au fost
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
viu rezultatul reeducării la Târgșor și își anunțaseră vizita. S-au luat măsuri rapide și severe. Cei socotiți capi ai fiecărui grup au fost izolați și li s-a aplicat un regim sever: alimentație proastă, fără scoatere la aer, ferestre oblonite, percheziții în cameră zilnice. Titi Stoica, Oniga, Râmboiu, Dipșe și alții au fost izolați în camera pregătită special, în care se intra din curtea copiilor. Alți vreo douăzeci am fost izolați într-alta, lângă poarta dinspre curțile interioare. Observasem prin
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
suprapuse, de o parte și de alta a pereților laterali, se vedeau, în poziții de stafii mumificate, chipurile descompuse ale locatarilor acestei anticamere a morții. Pe peretele din fundul camerei, contrastând cu pereții alb vineți, o fereastră vopsită negru și oblonită. Când ușa s-a închis, un suflu de mirare a ieșit din piepturile celor 25 de locatari. Privirile lor încercau să sesizeze realitatea absurdă: prea erau tineri, copii, cei aduși să suporte martiriul. Și sufletele lor rămăseseră suspendate deasupra unei
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
atunci când îți iese un șarpe în cale și nu știi încotro să fugi. În sufletul lui era o mare agitație. După programul de seară când fiecare își ocupa locul său pe prici, Zahamic a ieșit la marginea priciului, lângă fereastra oblonită. Domnilor, în seara asta vreau să comunic ceva și rog să fiu ascultat! Și-a făcut o scurtă autobiografie și a spus deschis că a fost chemat la discuție cu un ofițer de securitate din București, care i-a încredințat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
lui Dumnezeu o jertfă cât mai curată, pentru noi și pentru neamul nostru atât de încercat. Împreună cu Străchinaru și Vasilică Coriciuc am fost dus în camera 6 Reduit, o hrubă lungă, o catacombă cu o fereastră de un metru pătrat, oblonită și cu ferestrele bătute în cuie. Eram înghesuiți 600 față de capacitatea ei de cel mult 100 de oameni. La fiecare 20-30 minute oamenii se prăbușeau în leșin, sufocați din pricina lipsei de oxigen și de aerul împuțit, pestilențial, vâscos. Cum intrai
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
comp”. Am fost scoși în curtea interioară. La poartă ni s-au pus lanțuri la picioare și am fost urcați în autoduba închisorii. În afară de cei patru milițieni cunoscuți erau doi securiști veniți de la București, îmbrăcați civil. Duba, prea mică, era oblonită; ferestrele erau zugrăvite numai pe exterior, iar pe ea scria pâine. Duba căra „pâinea morții”; moartea cerea neamului ca plată jertfe făcute cu conștiința participării trupești la jertfa trupului lui Hristos, pentru a-i imprima stigmatele Lui. Milițienii s-au
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
precum atâția simpatici colegi ai mei, să mă lamentez public de tot felul de neajunsuri, reale, În cea mai mare parte. În momentele mele de contrarietate, de nemulțumire socială sau intimă - niciodată de depresie! -, mă retrăgeam În cămările mele bine oblonite ziua și noaptea, afundându-mă Într-un somn bun și adânc - somnul a fost aliatul și vizuina mea În multe ceasuri grele sub ceaușism! -, retrăgându-mă În lectură sau muzică. Rareori Într-o șuetă prelungită cu unul dintre acei tineri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
moartea. (...) Jos, în vale, vine cine vrea, rămîne cine poate. Sus, în deal, în paradisul veverițelor și-al mierlelor, ajunge cine moare." Gheorghe Grigurcu poetizînd despre "împietrite sub ceruri de-acum/ amintiri studențești/ cum perspective de străzi crem/ cu mereu oblonite ferești", tăifăsuind cu Ovidiu Pecican și Laszlo Alexandru despre cetăți eterne și intelectuali trecători, și Ion Pop, cu ale sale "versuri, deci, despre-un ins în oraș." Cel mai emoționant, cu atît mai mult cu cît aceia amintiți au devenit
Arizona Dream by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7293_a_8618]
-
sau în vis, venind din salonul tenebros, urcând scările acelei case cu întunericul îngroșat prin cotloane, intrând în odaia Sibylei, pășeam în lumină. O lumină albă ce nu venea însă de afară, pe geamurile mari, singurele larg deschise în casa oblonită ca un scrin negru, ci dinăuntru. Un baldachin de tul străveziu plutea ca un norișor alb deasupra patului acoperit cu o cuvertură pufoasă, în faguri, albă și ea. De jur împrejur, noptiera, un scrin, o coafeză, rafturile unei mici biblioteci
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
la Paul Cernat, ca și la Ioan Stanomir) e un ultim refugiu, un spațiu intim-ocrotitor tot mai expus excavatoarelor sistematizării urbane; și totodată, o fereastră către o altă lume, o belle epoque dispărută, care în curând va fi și ea oblonită. Lectura devorantă a cărților de călătorii (Jules Verne e un reper obligatoriu pentru toți), a benzilor desenate din Pif (de asemenea, un punct magic în care se intersectează toate cele patru istorii), jocurile ,apolitice" ale copilăriei, desfășurate în afara prețioaselor indicații
Decrețeii (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11518_a_12843]
-
psihologice, anchetatorii îi smulg declarația că a spionat în favoarea englezilor, angajat, le-a spus el speculându-le incultura, de Wagner (compozitorul german). Deținutul nu trebuia să ia contact cu nimic din lumea de afară, nici cu lumina (pe o fereastră oblonită se vedea doar o "fâșie de cer de o palmă lățime"), nici cu vreo viețuitoare cât de mică. Am avut o vrăbiuță care mi-a intrat pe geam și pe care o dresasem. Dormea pe pernă lângă mine și eram
Amintirile lui Harry Brauner by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/8338_a_9663]
-
papură, vom sublinia tocmai această claritate de emblemă a desenului, transparența aproape deplină a unor versuri ce "îmbracă" și instrumentalizează idei. Spre deosebire de criticii care deploră obscuritatea liricii lui Ion Mircea (Nicolae Manolescu, de pildă, vorbește despre metafora ca o "fereastră oblonită"), i-aș reproșa acesteia, pe unele porțiuni, anume structura imediat-vizibilă, suprapunerea perfectă a ochiurilor poetice peste cele semantice. Ermetismul versurilor e un fals ermetism. Îndrăgostiții sunt împletiți ca un 8, două corpuri și două suflete fac unul, bărbatul și femeia
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
-o jumătate de oraș. Din foișor, de sus, se vedea tot orașul. Piața și strada mare, cu maghernițe înghesuite unele în altele, într-o îngrămădeală de piatră, cărămidă și lemn afumat, acoperișuri de țiglă și tablă, burlane și ferestre înguste, oblonite, blocuri ridicate prin 1930, înaintea crizei, și hardughiile vechi, deșelate, legate în șine și scoabe, încinse cu balcoane și balconașe, cu drugi de fier și amorași de gips. Dumnezeule, ce-i cu liniștea asta? întrebă deodată Irina, și se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
răspândind în spațiul conic o lumină trandafirie. Aici era cald, înăbușitor de cald. Gheața din păr se prefăcu-n apă și începu să-i curgă tânărului pe gât și pe ceafă.. Se simțea ciudat în odaia aceea fără ferestre, nici măcar oblonite. Prin două fante dreptunghiulare-n podea, observă el destul de târziu, intra-n încăpere o curea de transmisie din piele bătucită, care suia de-a lungul peretelui și se cupla tocmai în vârf cu un ax rotund, desigur axul aripilor de-
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că Io Șerban Cantacuzino Basarab s-a stins din viață. Până să ajungă Brâncoveanu acasă, clopot după clopot de la toate bisericile începură să-și plângă domnitorul. Se lumina de ziuă. Spre casele Brâncovenilor, drumul trecea pe lângă prăvălia lui Hamie. Geamurile oblonite îi dădură marelui logofăt un gând. Lăsă calul la pas ca să fie ajuns din urmă de un dorobanț și, când acesta se apropie, porunci: Bate în poarta cafenelei până când s-or trezi gazdele. De la primele ciocănituri se deschise o fereastră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
plecăm înapoi, pe front! Să aduni deci toate catrafusele... Degeaba, Petre, tot mai bine-i acolo decât aici! 4 Popota diviziei era într-o fostă cârciumă, alături de casa în care locuia generalul Karg. În sala mare dinspre uliță, cu ferestrele oblonite, ca să nu pătrundă lumina afară, mâncau ofițerii de la cartierul diviziei, precum și cei de la comandamentul brigăzii de artilerie, care se afla în sat. În fund, într-o odăiță, era popota trecătorilor, adică a celor ce mergeau spre front sau se întorceau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Așa-i, bine zici, că tu ești de peste Someș, din Ierusalim... Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci du-te cu Dumnezeu! Doamna Bologa conduse pe Apostol în iatacul ei, în fund, cu o singură fereastră, și aceea oblonită. Din tavan atârna lampa cu abajur de porțelan. Patul era așternut. Aici și-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Năsăud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i acuma o sofa cu căptușeala roasă la colțuri, și aici zicea cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și depravați mă priveau lacom de dincolo de jaluzelele trase. Încercam să nu mă gândesc la asta. Începusem deja să mă simt ca o halcă de carne deosebit de savuroasă dintr-o măcelărie. Totuși nimeni nu m-a strigat ademenitor de după ferestrele oblonite. Seducători subtili, ale căror minți șirete palpitau în apartamentele întunecate. Mi s-a părut că aud totuși ceva. O cutie în care fusese suc înghețat de portocale zbură printr-una dintre ferestre și era cât pe ce să mă lovească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pîlpîire și Întețire, În jar și tăciune; Într-adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vîră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blîndă, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotînd În mareea cîntărilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o viață cuminte și armonioasă. Familie Orice familie are particularitățile și intimitățile ei care nu trebuie să devină publice (apropo de spălarea rufelor murdare). Nu e bine nici ca familia să fie asemenea unei cetăți medievale cu ferestrele și ușile oblonite și cu porțile ferecate. Depărtare Departe de familii nu sunt numai persoanele aflate la mari distanțe geografice ci și cele care s-au îndepărtat sufletește de ele. Dragoste Dragostea ardentă și devotată este arma cu care unul dintre partenerii cuplului
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pâlpâire și Întețire, În jar și tăciune; Într‑adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vâră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blândă, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]