7,257 matches
-
de jurnal, dezlînate, poetice, orgolioase." Tania Radu: În noua conjunctură, eroul literar a murit. Locul lui e ocupat deocamdată de narator, egoficțiunea fiind conceptul-emblemă al acestei perioade. Caracteristică mai degrabă literaturii central și est-europene recente, autoficțiunea e binișor depășită în Occident...". Și Ion Bogdan Lefter: ,Nu văd - așadar - motive de realimentare a tradiționalelor noastre complexe, conform cărora am suferi veșnic de grave ,decalaje". Poate că rămîne valabilă doar constatarea că prozatorii români, cu excepții rare, au o fantezie limitată, o putere
Printre degete. De fapt, pe degete... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11246_a_12571]
-
acest soi de transfer; monștri sacri autohtoni, care în franceză sau engleză nu sună atît de sublim ca în românește... în fapt, politica promovării prin traduceri are un efect lesne de văzut cu ochiul liber: lamentabil și împiedicînd apariția în Occident a unor scriitori care să dea literaturii române mult rîvnita aură de universalitate. Autorul român ajuns în librăriile din Occident e un fel de Mutu care rupe tăcerea după ce a fost dat în fapt că se droghează și despre care
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
mă privește, pot afirma cu mîna pe inimă (sînt gata oricînd să dau explicații suplimentare cu exemplificări pe viu, aplicate pe cărți și autori): scriitorii români care încearcă de 15-20 de ani sau mai mulți să rupă gura tîrgului în Occident sună mediocru și în versiunea lor autohtonă, umflată artificial prin politici culturale aidoma celei prin care sînt traduși. Ar mai fi de adăugat un lucru care face parte dintr-un capitol separat al aceleiași povești. Și anume că există autori
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
mărci. Cum spuneam, această poveste circula în ultimii ani ai lui Ceaușescu sub formă de banc. Gabriel Diradurian aduce însă și un element nou. În povestea sa, ingeniosul călător era un armean, care se îndrepta spre bogatele sale rude din Occident. Este inutil de spus că însuși autorul cărții este de origine armenească. Despre Gabriel Diradurian se știu destul de puține lucruri. Chiar dacă pînă în prezent a publicat peste zece cărți (majoritatea la Editura Ararat), numele său apare rar în dezbaterile pe
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
încinsă avînd o presiune anormală, aceasta este nota distinctivă a specificului nostru cultural. Ceea ce este straniu este că de această atmosferă îți dai seama nu analizînd-o filozofic, ci pur și simplu ieșind în afara ei și trăind măcar cîteva luni în Occident. Acel cîmp de forță a cărui prezență, cîtă vreme erai în țară, nu-l sesizai deloc, îl vei simți acum în mod însutit, dar nu pentru că s-ar fi întețit între timp, ci pentru că acum îți lipsește cu totul. În
Sentimentul paraguayan al ființei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11305_a_12630]
-
în masă. Fără ea, am avea parte de o îmbălsămare timpurie într-o formă mimetică, de pastișă provincială, a culturii occidentale. Cultural vorbind, climatul acesta de competiție psihologică, după reguli ce nu pot fi niciodată ținute în frîu, lipsește în Occident. În Apus, totul este de o igienă atît de ireproșabilă, încît, lipsit de dușmănii publice, de resentimente și de polemici oficiale, te stingi sufletește cu idealul culturii universale în minte. Și scrii vrafuri de maculatură doctă pe care nu ți
Sentimentul paraguayan al ființei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11305_a_12630]
-
nou în groaza de singurătate din care e făcută mlaștina cu sclavi a acestui timp fals optimist, timp de moarte fără acuzare și de asasini deveniți modele universal valabile". O asemenea radicalitate implică și o suficient de aspră critică adresată Occidentului ce i se pare scriitorului nostru insensibil, trîndav, egoist: ,Oamenii Occidentului sînt pe punctul de a uita de amenințări și de terori, care nu mai supraviețuiesc decît la noi, în bătaia vîntului cel rău". Ne aflăm în apropierea pozițiilor adoptate
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
sclavi a acestui timp fals optimist, timp de moarte fără acuzare și de asasini deveniți modele universal valabile". O asemenea radicalitate implică și o suficient de aspră critică adresată Occidentului ce i se pare scriitorului nostru insensibil, trîndav, egoist: ,Oamenii Occidentului sînt pe punctul de a uita de amenințări și de terori, care nu mai supraviețuiesc decît la noi, în bătaia vîntului cel rău". Ne aflăm în apropierea pozițiilor adoptate cu răsunet de unii disidenți ruși, precum Aleksandr Soljenițîn și, tot
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
vine, tot atît de paradoxal, de la reactio, ,schimbare"), de cititor admirativ al lui Dante, dar și al unor Swedenborg, René Guenon, Julius Evola, îl face să deplore materialismul ce ar domina în chip teribil, nu doar Estul comunizat, ci și Occidentul democratic. ,Democrația liberală", ca și marxismul, nu sînt, în concepția sa, decît, în aceeași măsură, produsul unui ,determinism" desuet, cu premise în secolul al XVIII-lea, care a provocat două revoluții sîngeroase, în 1789 și în 1917. De fapt rădăcina
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
Giselle rouge, dacă primul act mai are o oarecare coerență, sugerând tensiunea dintre două lumi ireconciliabile, cel de-al doilea act, în care personajul principal - inspirat de viața reală a unei mari balerine, Olga Spesivțeva - părăsește "raiul" comunist plecând în Occident, nu este decât o succesiune pestriță, lipsită de un evident fir conducător, în care se alătură scene intimiste, scene de salon în care se dansează charleston, apoi o reducție a primului act din baletul clasic Giselle și o scenă de
Teatrul de balet Eifman by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11330_a_12655]
-
confucianismul. Am putea să reparcurgem la infinit, ca într-o joacă, aceste topoi. Am ajunge, însă, la convingerea că nu vom reuși niciodată să obținem un cadru unitar în interiorul căruia să putem recompune în mod definitiv relația dintre orient și occident. Nu mai rămâne, în cruntă lupta corp la corp cu obiectul nostru, decât să ne abandonam detaliului. Recurgând, încă o dată la cuvintele lui Walter Benjamin, "împărțirea în mod capricios în bucățele nu conduce la măreția"2 mozaicului în sine, în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Cele două culoare strategice maritime sunt de interes strategic vital pentru Rusia, atât economic, cât și militar. Rușii nu au încetat nicio clipă să analizeze și să evalueze aceste coridoare în termeni de baraj (în sensul încercării de izolare de către Occident continentale a Kremlinului) și de penetrare a acestuia. Prima atitudine ofensiva de distrugere a barajului baltic a fost construirea, cu sprijin german, a conductei North Stream. A doua a fost modernizarea flotei Baltice. La sud, pe culoarul strategic al Mării Negre
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Faptul că Rusia s-a reînarmat și a trecut la o ofensivă strategică în superioritate tehnologică și într-un context aliat de foarte mare anvergură a reactivat, de fapt, un nou Război Rece, România fiind, de data aceasta, în tabăra Occidentului, adică în tabăra americană, în eșalonul întâi strategic, dar lipsită complet de orice mijloace și total incapabilă de a duce un astfel de război. Ceea ce înseamnă, în termeni neacademici, pentru viitorul nostru, "Dumnezeu cu milă!" Problema ucraineană. În unul din
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de acord cu acuzarea unilaterală a Rusiei pentru criza ucraineană. John Mearsheimer, profesor universitar renumit și unul dintre reprezentații importanți ai școlii neorealiste a teoriei relațiilor internaționale, compară, într-un articol publicat în Foreign Affairs, atitudinea Rusiei cu cea a Occidentului în problema crizei ucrainene. El consideră că, de fapt, Occidentul este cel care a pus în aplicare o strategie pentru scoaterea Ucrainei de sub influența Rusiei și alipirea acesteia la arealul strategic occidental. Pentru aceasta, începând din 1991, Statele Unite au investit
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
a reprezentat o permanentă sursă de inspirație, de dialog politic real sau imaginar, de continuă raportare. Prin statutul său, monarhia constituțională, în imaginarul politic și simbolic românesc, a fost într-o congruenta perfectă cu valorile politice, sociale, economice, culturale aparținătoare Occidentului. Din perspectiva politică, monarhia constituțională era formă de stat cu vaste ramificații și legături care "unea" civilizația românească de lumea occidentală, producând o îndepărtare controlată de simbolurile răsăritene, balcanice și chiar otomane. Pentru că schimburile de idei și curente, care a
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
norme și proceduri sau ritualuri occidentale. Totodată, forța simbolică a actului fundamental de la 1923 apare ca fiind un fundament al spațiului vestic și o garanție a legăturii cu vechea Europa: "Ea (Constituția de la 1923 - n.n.) a fost aliata prețioasă a Occidentului, apărătoarea valorilor creștine și europene, în colțul nostru de continent"1. Modernizarea României, perioada interbelică, si actul de la 23 august, au fost, rând pe rând, asimilate unei orientări pro-vestice a țarii. De toate se leaga regalitatea și formulele sale politice
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
judecată Regelui asupra ultimei jumătăți de secol este "aspră și plină de melancolie. Românii au luptat pentru țara lor la Est, ca și la Vest, au adus jertfe considerabile la reconstrucția postbelică (...), însă nimeni nu voia să mai audă, în Occident de război"2. Regele Mihai și emigrația sau "Vestul" între refugiu politic și abandon Teza Regelui Mihai cu privire la atitudinea Vestului față de Est a variat, în funcție de situația internațională, de relațiile și contactele directe ale suveranului cu lideri ai lumii, de dialogul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
propagandă, implicarea agenților de influență și staționarea sub pretextul asigurării păcii și stabilității, a fracturat continentul și a mărit clivajul dintre Est și Vest. Regele Mihai definea, în 1992, astfel situația, cu accent pe relația Est-Vest, încercând să sublinieze atitudinea Occidentului față de statele din Europa de Răsărit: "(O) catastrofă (postbelică). În țările apusene se sfârșea războiul, în celelalte începea unul ascuns, care a durat până zilele noastre și în unele locuri mai durează încă. Războiul comunismului împotriva oamenilor. Asta nu e
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Ialta - ultima mare conferință interaliata de dinainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, care a statuat unele transformări vitale pentru Europa de Est și statele Baltice, printre care crearea unei zone tampon, sacrificând astfel libertatea statelor din Răsăritul Europei pentru stabilitatea occidentului - a însemnat o "cedare" de către americani și britanici, acordul semnat fiind văzut de Suveran și printr-o cheie morală. În același timp, alte elemente și declarații de politică externă invocate de Suveran vin să evidențieze că acordul era un sacrificiu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și preluarea puterii. Acțiunile sporadice paramilitare de la începutul anilor `50 din România nu au avut anvergură și suportul Vestului, astfel încât - relatează regele - "fără un sprijin masiv din partea Occidentului, iar Occidentul nu dorea acest sprijin, era imposibil să obținem atunci sprijinul Occidentului pentru răsturnarea comuniștilor din România". Teza abandonării României de către Vest apare frecvent și culpabilizează aliații euroatlantici pentru soarta postbelică a României, individualizând victimele directe și colaterale: "Acești oameni (grupurile parașutate după 1948 - n. n. ) nu au putut fi salvați, din cauza nepăsării
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
comuniștilor din România". Teza abandonării României de către Vest apare frecvent și culpabilizează aliații euroatlantici pentru soarta postbelică a României, individualizând victimele directe și colaterale: "Acești oameni (grupurile parașutate după 1948 - n. n. ) nu au putut fi salvați, din cauza nepăsării totale a Occidentului. (...) Occidentul era total nepăsător și, din această cauză, nu am putut să-i salvăm pe acești oameni (...)"10. Europa de Răsărit și evenimentele care s-au succedat instalării comunismului după cel de-al Doilea Război Mondial au transformat granița dintre
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
dintre Est și Vest într-un puternic simbol al războiului rece, al confruntării dintre două lumi, două tipuri de regimuri politice. Consecințele politice, sociale, economice ale confruntărilor din spatele Cortinei de Fier sunt evaluate de ultimul rege al României în raport cu poziționarea Occidentului. Mihai I remarcă faptul că însăși semnificațiile evenimentelor care au dus la victoria Aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial au avut parte de o deturnare a sensului inițial, prin abilitatea sovieticilor și aparatul de propagandă specific. Schimbarea radicală
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
care-și dovedea astfel superioritatea. (...) rușii au deturnat sensul victoriei aliate, așa încât pentru o grămadă de lume comunismul părea să fie o soluție greu de pus la îndoială"11. Peste teza abandonării se suprapune o altă, cea legată de pozițiile Occidentului în urma unor evenimente tragice, cu încărcătură simbolică aparte, precum revoluția din Ungaria din 1956 sau intervenția sovietică din Cehoslovacia din 1968. În viziunea lui Mihai I, atitudinea Vestului față de Est a fost consecință nu doar a timidității și a fricii
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
intervenția sovietică din Cehoslovacia din 1968. În viziunea lui Mihai I, atitudinea Vestului față de Est a fost consecință nu doar a timidității și a fricii, ci și a lipsei de leadership, a consecventei. Mai mult, regele face trimitere la "înșelarea" Occidentului în cele două momente care ar fi putut să provoace o răsturnare a situației din Europa, în raporturile dintre Est și Vest. Totodată, retragerea sovietică din 1958 și politica externă duplicitara a României comuniste a folosit, din perspectiva regelui, unui
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ar fi putut să provoace o răsturnare a situației din Europa, în raporturile dintre Est și Vest. Totodată, retragerea sovietică din 1958 și politica externă duplicitara a României comuniste a folosit, din perspectiva regelui, unui climat de înșelare continuă a Occidentului, culminând cu transformarea dictatorului Nicolae Ceaușescu într-un privilegiat al Vestului 12. În aceeași măsură, poziționările din ce in ce mai evident favorabile ale Occidentului în raport cu România, ca actor distinct în fostul spațiu sovietic, vin să întărească tezele abandonării, ale sacrificării Estului și, mai
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]