389 matches
-
eminesciană și meditația blagiană. Din această perspectivă, Goga este poate poetul cel mai reprezentativ pentru momentul posteminescian și un precursor al meditației existențiale blagiene. Mesianismul, ca formă a poeziei active, de implicare, înseamnă înzestrarea superioară a cântecului poetului cu datul orfic al libertății interioare. În numele acestei libertăți, întoarcerea la trecut, pentru recuperarea vârstei originare, duce la proiecția într-un viitor capabil să vestească lumii regăsirea în seninătatea și pacea începuturilor lumii. Încheiem aceste însemnări despre volumul de debut budapestan al lui
Octavian Goga la Budapesta by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Journalistic/11255_a_12580]
-
tragică de dragoste în trei, între complexa cîntăreață Vina Apsara, celebrul compozitor de muzică rock Ormus Cama și naratorul, Rai, martorul dramaticei lor povești și care, la rîndul său, a adorat-o pe Vina. O poveste despre sublimarea - după paradigma orfică, - a durerii în bucurie, prin muzică și iubire. Acum, în sfîrșit, mă simt și eu în stare să mă întorc în trecut; în trecutul Vinei. Povestea devenirii unei fete viciate: născută cu numele Nissa Shetty, a crescut într-o baracă
Salman Rushdie: Pămîntul de sub tălpile ei by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/14698_a_16023]
-
despuiată de atribute, ca o pură vocație, ca un punct zero al creației poetice. Produsul acestor senzații născute din sine sînt hibrizii, amestecurile de regnuri cu care ne-a obișnuit pictura lui Magritte, Dali, Brauner ș.a., aici de-o factură orfică și, în aceeași secvență textuală, de-o dezinvoltură creștină: "Nebun în pilaștri trecu Orfeu, era/ Pleoapa unei femei albastre./ Veșmînt și pas sfîșietor al/ Legămîntului trecea./ Se-opriră între facle, ceruri, astre.// Iubita avea inima închisă de-o tulipă,/ Briza
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
evidentele deosebiri sînt și multiple apropieri. Nu recunoaște Claudel că Mallarmé a fost, înaintea lui, poetul care s-a așezat în fața lumii ca în fața unui text de interpretat? Nu amintește descifrarea «umilă și bucuroasă» pe care o pretinde, acea «explicare orfică a pămîntului» pe care Mallarmé o propunea în scrisoarea sa din 16 novembrie 1884 lui Valéry? Nu trebuia să ducă acea explicare orfică la o depășire, o transcendere a mundanului, după cum descifrarea trebuie să te facă s-o privești prin
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
în fața unui text de interpretat? Nu amintește descifrarea «umilă și bucuroasă» pe care o pretinde, acea «explicare orfică a pămîntului» pe care Mallarmé o propunea în scrisoarea sa din 16 novembrie 1884 lui Valéry? Nu trebuia să ducă acea explicare orfică la o depășire, o transcendere a mundanului, după cum descifrarea trebuie să te facă s-o privești prin cele văzute, ca într-o oglindă, lumea celor nevăzute?". Lui Pierre Emmanuel i se detectează două repere: Hölderlin și Orfeu, ambele incluzînd necesitatea
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
sonete care, singură, ar putea legitima pe deplin un poet în istoria literară a ultimilor 30 de ani. Fapt e că ediția de față oferă o fațetă mai puțin văzută a poeziei lui Gheorghe Pituț, relansând un model șaptezecist, un orfic și un orfevru, în dizarmonicul, narcisicul, milenaristul peisaj poetic actual. Ne-a surprins nu numai naturalețea cu care Gheorghe Pituț respectă sofisticata tehnică a sonetului, ci și polifonica, proteica, sculpturala lui muzicalitate. Ne aflăm în fața unui poet-cărturar, cu depline puteri
Sonetele lui Gheorghe Pituț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13766_a_15091]
-
de autenticism, care pune în complementaritate, dincolo de orice miză mai înaltă, fixarea detaliului și înregistrarea derizoriului, a anodinului, a marginalului cu deschiderea către totalitate". Pe cînd eul poetic modern aspiră către divorțul de real, către o orgolioasă depersonalizare de tip orfic, către o abstragere din imanent ce se asociază cu formele decantate ale lirismului precum metafora hermetică sau revelatoare, eul poetic postmodern e fermecat de "estetizarea imediatului", de angajarea ontologică, de aspectul proteic și "impur" al formelor literare în necontenită mișcare
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
adevărat/ că sunt/ un înger de tot// dar vitreg! Îndemnul din titlu este o invitație de a vorbi împotriva solitudinii și a morții, în primul rând a marilor săi prieteni Nichita, Pituț, Sorescu, Flora. Puslojio susține în fond un spectacol orfic, protagonist fiind chiar limbajul poetic: "Astăzi am tăcut cel mai frumos / în toată viața mea...// O tăcere pe de rost.// Fiecare cuvânt al meu a fost/ un munte înghițit.// Poate că așa vorbesc și zeii, printre ei./ Cu ei înșiși
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
improviza literatura pe subiecte ocazionale", pentru a reliefa "necesitatea absolută și absurdă de a proceda, nu numai în lucruri mari, ci și în cele mici, din același principiu generator al unei stări muzicale". Iată așadar un mecanism abscons, de factură orfică, a severului clasicism lovinescian! Un mecanism care denotă apropierea actului critic de cel liric, fundamental, precum un embrion al oricărei creații, inclusiv a celei avînd ca rezultat o strictă structurare cerebrală, menit a explica asocierea (compatibilitatea) "impresionismului" de-atîtea ori suspectat
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
transcendenței, prin urmare îmblînzită, apropiată de zona mîntuirii. Performanța lirică rezidă în acest echivoc între cele două poziții antagonice, revolta și resemnarea, autoarea evitînd să se predea cu arme și bagaje vreuneia din ele, limitîndu-se la recunoașterea lor pe partitura orfică: "Fiind cu mine sufletul clipelor pe care/ nu le-am trăit, gust fără foame numele lor/ nenumit. Mi s-a părut că petrec chinul celei/ ce mă născu și mă hrăni cu somnul din sânii-i./ Doamne, ascultă-mă fără
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
sub un bombasticism modernist ori un minimalism postmodernist, o deplină platitudine a gîndirii poetice producătoare. Generația '80 a adus în poezia noastră tocmai reflecția asupra actului creator, desfășurată ca un spectacol în sine, pe durata derulării poemului. Autorul refuză postura orfică și își arată cu delectare instrumentele, ingredientele, rețeta, contînd pe solidaritatea culturală a unui lector avizat. Dar poezia nu poate vorbi la nesfîrșit despre ea însăși, fără riscul de a plictisi. Autoreferențialitatea, peste un anumit prag, duce la implozie; și
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
evlavia în fața unor icoane lirice (Eminescu, Ion Barbu), împotriva rudimentarului realism socialist. Apărut după un deceniu de neomodernism cu fața îndreptată spre modelele interbelice, Ion Mircea se regăsește integral în acest stil înalt, oracular, pe care-l prelungește în componenta orfică a poemului. Întreaga antologie intitulată Pororoca merge în sensul indicat prin metafora ei constitutivă. Așa cum apele Amazonului se întorc, o dată pe an, către propriul izvor, urcând vijelios înapoi (fenomen, să admitem, uluitor), poezia lui Ion Mircea, aranjată în volum într-
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
din piatra încremenirii tale" (Ninsoare sacră). Sau: "și stau cu gîndul, unic obelisc,/ păzit de vasta albă stăruință" (ibidem). Dar viața nu poate fi încatenată nici în "clasicismul" naturii care e piatra, nici în cel al artei care e verbul orfic, decurgînd muzical înspre țelul său inomabil: Viața se scurge printre cuvinte/ ca printre pietre apa din ploi./ Mereu e viața mai înainte,/ cuvintele veșnic mai înapoi./ Mă uit la pietre, ascult cuvinte/ și cum să spun, Doamne, că ele-am
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
original” și muzica genezica, alimentează o gîndire lirica aflînd În rod chiar coexistența contrariilor: „perfectul rod ce-i moartea”. La „ceasul cărnii bolnave”, poetul vrea să iasă din temnița sinelui și acest ecou baladesc, de o naturalețe rafinată, Întreține vraja orfica și, În același timp, obsesia lutului sexualizat, Împăcînd chiotul dionisiac cu puritatea liliala. LÎngă dulceața cîntecului de leagăn, Cezar Ivănescu Încheagă, cu virtuozitate, tablouri terifiante, hrănindu-se din esență comună a muzicii și poeziei. Căinarea pentru precaritatea omenescului, dramă spiritului
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
Diversitatea acestor procedee exprimă ideea de libertate a subiectului poetic/liric. Acesta e un instaurator al sensului. În legătură cu libertatea spiritului poetic se naște întrebarea despre coeficientul de adevăr al realului poetic. Doinaș introduce în acest loc al demonstrației sale prototipul orfic al poeziei. Teoreticianul distinge, aici, cu rigoare de manual, adevărul poetic de cel științific. Primul aparține "unei lumi potențiale de perfectă coerență și înalt semnificativă". Adevărul poetic, chiar în prototipul orfic al lirismului, salvează lumea de absurd. În același timp
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
Doinaș introduce în acest loc al demonstrației sale prototipul orfic al poeziei. Teoreticianul distinge, aici, cu rigoare de manual, adevărul poetic de cel științific. Primul aparține "unei lumi potențiale de perfectă coerență și înalt semnificativă". Adevărul poetic, chiar în prototipul orfic al lirismului, salvează lumea de absurd. În același timp, introducînd sens în lume, el e generat de un subiect în care coexistă "elementele secrete și impalpabile ale unui edificiu lăuntric, care proiectează asupra realității din jur un fel de epură
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
e generat de un subiect în care coexistă "elementele secrete și impalpabile ale unui edificiu lăuntric, care proiectează asupra realității din jur un fel de epură a realului, corpul viu al tîlcurilor pe care le trăiește o conștiință excepțională". Mitul orfic al Euridicei e explicat de Doinaș, cu argumente din Blanchot, prin potențialul semantic absolut al subiectului liric. Acesta are acces la "tîlcul suprem care apare pe orice obraz atunci cînd îl atinge eternitatea". Subiectul liric se definește ca activitate interpelatoare
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
comentariul poetului-matematician de pe continentul nord-american F. Smarandache la PPS „Val, Lumină, Timp” despre colega diamantina de specialitate și de creație, dna redactor-șef Doina Drăguț. Impresionează, de asemenea, incursiunea dlui prof. poet A. Botez în creatța celor doi frați, poeții orfici Bota. Intrigă conceptul de cultură „anglo-mozaică”, lansat de compatriotul nostru din Germania V. Român și scos în evidență prin efortul neobositului patriot și militant pentru triumful adevărului istoric, marele român contemporan cu noi, Ion Coja. Despre strădania revistei de a
Revista „ Scurt Circuit Oltean ” nr. 15 – 16/2013 -din partea cititorilor – [Corola-blog/BlogPost/93811_a_95103]
-
În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul cel mai potrivit exemplificării prin analogia obiectiv/subiectiv - perioadă tranzitiva (post-romantism
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
poate adormi mai tandru că suferință altuia care va fi a ta pot dănțui în jurul meu chiar goale și-n mov și-n vișiniu, cum le doresc, principii libere, temple carnale în care viermi că idoli asceza viețuiesc, visul meu orfic destinat îi ție de-aceea mă și sug încet, încet spre-mperecherea phytică asemeni a doi copii gemeni născuți lipiți ca-n veci,-n interioare meditații ne prezintă-n vis, leit în vis cenușă straniului tău Paradis curgând că o
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
ÎI. Necunoscută se destăinuie). G. Izbăsescu este conștient că dragostea e text, că textul e (la) mâna muzelor, ca muzele au nevoie de el ca să aibă el nevoie de ele, ca, laolaltă, ele muzele vâslesc din greu pe galera idealului orfic, speriate și atente, liniștite și cassandrice, în căutarea adevărului despre iubire-viată-moarte. În Muză din tomberon (Ed. "Marineasa", 1998), intertextualitatea proliferează pe fondul, unui mesterism/mestesugărism jurnalier (dezinvolt). Din grabă/nerăbdare, proporționarea anumitor contraste lirice suferă de o vizibilă fatigabilitate/devitaminizare
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
bolile (cosmardescul organic), pierderea relației biblice EU-TU (la G.I., existentă a devenit monologica; poetul nu crede în caracterul ei dialogic, deși mai practică, în virtutea lumescului, extazul cu CELĂLALT). Datoriile și obligațiile existențiale, scopurile lipsite de noima ridică luciditatea eului orfic la rangul de fatalitate opresiva, strivitoare: "De-atâta amar de vreme m-am zbătut și eu/ ca să ajung gură acestei peșteri/ ce vibrează de muzici înalte. Am străbătut neguroase păduri de hătișuri virgine/ cu tubulara mea lanterna..." (Școală de poezie
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
nu există poteci. Împrejurare care-l face, firește, mai enigmatic, mai incitant pentru critica ce, neputîndu-l încadra lesnicios într-o serie sau într-alta, e nevoită a-i glosa în primul rînd originalitatea. Cezar Ivănescu pornește de la o concepție străveche, orfică, a creației, care afirmă împletirea lirismului cu cîntecul, statuîndu-i un sens oracular. Dacă celebrul bard prehomeric, trac de obîrșie, căruia însuși Apolo i-ar fi dăruit propria liră, era atît poet cît și cîntăreț, să nu uităm că Euterpe inspira
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
pe-a lor o țin" (xxx). O ariditate blanchotiană împinge textul-eseu spre un conceptualism plictisitor. Poemele povestesc idei, iau formă haosului nevrotic, sugerând tra irea din plin a crizei textuă rii. Spontaneitatea maschează neconvingă tor dereglarea mijloacelor poetice, centrând evenimentul orfic pe limbaj, pe retorica unui subconștient neindividualizat expresiv: "Îți simți deodată simțurile/ Despletite și împletite apoi frumos la loc. Atunci înseamnă / Că ai ga sit ce că utai de multă vreme și/ nu mai sperai/ c-o să -ntâlnesti" (xxx). După
Ringul poetic by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/18070_a_19395]
-
Mircea Eliade, din opera căruia a făcut traduceri reperabile (alături de soția sa, Maria); dar nu numai! Bunăoară, în ace lași admirabil tandem, se găsesc scrieri semnate L.F. Céline, René Guenon, Rudolf Steiner, Blaise Pascal. Merită să reiterăm ideea unui comportament orfic al lui Cezar Ivănescu. Mai înainte spuneam de Musaios, nume mai puțin vehiculat când amintim de cantautori vestiți (astăzi, puzderia lor, mai corect, turma acestora, nu numai în România). Mitologia ne-a precizat că Musaios a fost prieten cu Orfeu
CRITICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ DINCOLO DE FRUNTARIILE TIMPULUI. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_403]