33 matches
-
difere cu mai mult de ± 1% din distanță focar-film. ● Centrarea fasciculului luminos și al dispozitivului Bucky: Alinierea reticulului diafragmei fasciculului de lumină cu centrul filmului din dispozitivul Bucky nu trebuie să difere cu mai mult de ± 1% din distanță focar-film. Ortogonalitatea fasciculului de radiații X și planul receptorului de imagine: Unghiul dintre axa centrală a fasciculului de radiații X și planul receptorului de imagine trebuie să fie egal cu 90 grade, cu o toleranță maximă de ± 1,5 grade. 6. Colimarea
EUR-Lex () [Corola-website/Law/147100_a_148429]
-
difere cu mai mult de ± 1% din distanță focar-film. ● Centrarea fasciculului luminos și al dispozitivului Bucky: Alinierea reticulului diafragmei fasciculului de lumină cu centrul filmului din dispozitivul Bucky nu trebuie să difere cu mai mult de ± 1% din distanță focar-film. Ortogonalitatea fasciculului de radiații X și planul receptorului de imagine: Unghiul dintre axa centrală a fasciculului de radiații X și planul receptorului de imagine trebuie să fie egal cu 90 grade, cu o toleranță maximă de ± 1,5 grade. 6. Colimarea
EUR-Lex () [Corola-website/Law/147129_a_148458]
-
vectorii u și u sunt ortogonali: Apoi putem normaliza vectorii împărțindu-i la norma lor: La implementarea pe calculator a procedeului, vectorii formula 21 nu sunt chiar ortogonali datorită erorilor de rotunjire. Pentru procedeul Gram-Schmidt descris mai sus, această pierdere de ortogonalitate este deosebit de gravă; de aceea, se spune că procedeul Gram-Schmidt este instabil numeric. Procedeul Gram-Schmidt poate fi stabilizat cu o foarte mică modificare. În loc de a calcula vectorul u ca el este calculat ca Această serie de calcule dă același rezultat
Procedeul Gram–Schmidt () [Corola-website/Science/309782_a_311111]
-
euclidiene bidimensionale și tridimensionale. De exemplu, o funcție poate fi considerată ca un vector cu un număr infinit de componente într-un spațiu prehilbertian, ca în analiza funcțională. Într-un spațiu prehilbertian, conceptul de perpendicularitate este înlocuit de conceptul de ortogonalitate doi vectori v și w sunt ortogonali dacă produsul lor scalar formula 59 este zero. Spațiul prehilbertian, numit și spațiu de produs scalar, este o generalizare a produsului scalar dintre vectori. Conceptul de lungime este înlocuit de conceptul de normă ||v
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
v și w sunt oarecum înrudiți cu laturile unui triunghi dreptunghic cu ipotenuza egală cu suma vectorială v + w. Această formă a teoremei lui Pitagora este o consecvență a proprietăților produsului scalar: unde produsul scalar ar termenilor este zero, datorită ortogonalității. O generalizare mai profundă a teoremei lui Pitagora legată de spațiile prehilbertiene, referitoare la vectorii neortogonali, este "legea paralelogramului": care spune că dublul sumei pătratelor lungimilor laturilor unui paralelogram este egal cu suma pătratelor lungimilor diagonalelor. Orice normă care satisface
Teorema lui Pitagora () [Corola-website/Science/298476_a_299805]
-
exprimate sub formă de integrală pe contur unde conturul este unul închis, ce ocolește originea în sens trigonometric. Polinoamele Laguerre se pot defini recursiv, exprimând primele două polinoame ca și apoi folosind relația de recurență pentru orice formula 9: Proprietatea de ortogonalitate enunțată mai sus este echivalentă cu a spune dă dacă "X" este o variabilă aleatoare cu distribuție exponențială cu funcția de densitate de probabilitate atunci Distribuția exponențială nu este singura distribuție gamma. Un șir de polinoame ortogonale în raport cu distribuția gamma
Polinoamele lui Laguerre () [Corola-website/Science/309990_a_311319]
-
Relațiile de recurență se scriu: unde C este I sau eK. Aceste relații de recurență sunt folositoare pentru problemele discrete de difuzie. Deoarece ecuația Bessel devine Hermitiană auto-adjunctă dacă este divizată cu z, soluțiile trebuie să satisfacă o relație de ortogonalitate pentru condițiile de contur alese. În particular avem: unde α > -1, δ este simbolul lui Kronecker, iar u este a m-a rădăcină a funcției J(z). Această relație de ortogonalitate poate fi folosită pentru a extrage coeficienții seriei Fourier-Bessel
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
cu z, soluțiile trebuie să satisfacă o relație de ortogonalitate pentru condițiile de contur alese. În particular avem: unde α > -1, δ este simbolul lui Kronecker, iar u este a m-a rădăcină a funcției J(z). Această relație de ortogonalitate poate fi folosită pentru a extrage coeficienții seriei Fourier-Bessel pentru o funcție oarecare, cu α fixat, m variabil, iar baza fiind șirul de funcții J(z u). De asemenea, se pot găsi relații analoage pentru funcțiile Bessel sferice. O alta
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
este "ecuația de închidere": pentru α > -1/2, iar δ fiind funcția delta a lui Dirac. Această proprietate este folosită pentru a construi o funcție arbitrară dintr-o serie de funcții Bessel cu ajutorul transformării Hankel. Pentru α > 0 relația de ortogonalitate a funcțiilor Bessel sferice este: O alta proprietate importantă a ecuațiilor lui Bessel, grație identității lui Abel, implică Wronskianul soluțiilor: unde A și B sunt oricare două soluții ale ecuației lui Bessel, iar C o constantă independentă de z, dar
Funcție Bessel () [Corola-website/Science/305359_a_306688]
-
În matematică, ortogonalitatea, este o generalizare a "perpendicularității". Înseamnă "în unghi drept, și vine din grecescul "ὀρθός" "orthos", care înseamnă "drept" și "γωνία" "gonia", care înseamnă "unghi". Formal, doi vectori formula 1 și formula 2 dintr-un spațiu cu produs scalar formula 3 sunt ortogonali dacă
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
Astfel, folosirea termenului "normal" cu sensul de "orthogonal" este adesea evitată. În spațiile euclidiene de 2 sau 3 dimensiuni, doi vectori sunt ortogonali dacă produsul lor scalar este zero, adică fac un unghi de 90° sau π/2 radiani. Astfel, ortogonalitatea vectorilor este o generalizare a conceptului de perpendicular. În termenii subspațiilor euclidiene, complementul ortogonal al unei drepte este planul perpendicular pe el, și invers. Se observă însă ca nu există o corespondență în ce privește planele perpendiculare între ele, deoarece vectorii din
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
Comportamentul rezultat al unui sistem care constă din mai multe componente trebuie să fie controlat doar de definițiile formale ale logicii sale și nu de efecte secundare rezultate din slaba integrare, adică dintr-un design neortogonal al modulelor și interfețelor. Ortogonalitatea reduce timpii de testare și dezvoltare deoarece este mai ușor să se verifice structuri care nu cauzează nu depind de efecte secundare efecte secundare. De exemplu, o mașină are componente și controale ortogonale (adică accelerarea nu impactează asupra a nimic
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
Membrul întâi depinde numai de produsul formula 95 este necesar ca și membrul al doilea să depindă de același produs, rezultă în continuare că pentru n diferit de m coeficienții tuturor termenilor trebuie să se anuleze: Această relație reprezintă condiția de ortogonalitate pentru funcțiile formula 83, aceste funcții sunt de variabilă reală și corespund unor nivele de energie diferite, cuantificate prin numărul natural n. Prin egalarea coeficienților termenului formula 97 în ambii membrii a egalității, se obține identitatea: Funcțiile proprii normate, exprimate în scara
Oscilatorul armonic liniar cuantic (metoda analitică) () [Corola-website/Science/326494_a_327823]
-
din spațiu un număr numit produs scalar al vectorilor. Produsul scalar permite introducerea cu rigurozitate a unor noțiuni geometrice intuitive cum ar fi unghiul între vectori sau lungimea vectorilor în spațiile de orice dimensiune. De asemenea, permite introducerea conceptului de ortogonalitate între vectori. Spațiile cu produs scalar generalizează spațiile euclidiene și sunt studiate în analiza funcțională. Acest spațiu cu produs scalar este numit spațiu prehilbertian, deoarece completitudinea sa în raport cu metrica indusă de produsul său scalar este un spațiu Hilbert. Spațiile prehilbertiene
Spațiu prehilbertian () [Corola-website/Science/309773_a_311102]
-
teoria seriilor Fourier: Teoremă. Fie "V" spațiul prehilbertian formula 41. Atunci secvența (indexată pe mulțimea numerelor întregi) de funcții continue este o bază ortonormală a spațiului formula 41 cu "L" ca produs scalar. Aplicația este o aplicație liniară izometrică cu imaginea densă. Ortogonalitatea șirului {e} se deduce imediat din faptul că dacă j ≠ k, atunci Șirul este normal prin construcția lui, pentru că are coeficienții aleși de așa natură încât norma este 1. În cele din urmă, faptul că șirul generează un spațiu dens
Spațiu prehilbertian () [Corola-website/Science/309773_a_311102]
-
Franceze de Științe. Contribuțiile sale vizează în primul rând matematica superioară și astronomia. A dat un nou impuls teoriei determinanților și teoriei matricelor. A studiat complexul de normale ale unui sistem de suprafețe omofocale de ordinul al II-lea, descoperind ortogonalitatea suprafețelor din astfel de familii. A introdus noțiunea de funcția beta. De lucrările lui Binet s-au ocupat Mihail Ghermănescu și Eugène Charles Catalan.
Jacques Philippe Marie Binet () [Corola-website/Science/322415_a_323744]
-
numeroase aplicații în mai multe domenii ale matematicii și fizicii. Definiția polinoamelor ortogonale se bazează pe produsul scalar, definit după cum urmează. Fie formula 2 un interval de pe dreapta reală (este permis și formula 3 și formula 4). Acest interval se numește interval de ortogonalitate. Fie o funcție definită pe interval, strict pozitivă pe intervalul deschis formula 6, dar care poate fi zero sau infinită în punctele de pe frontiera intervalului. În plus, "W" trebuie să satisfacă și condiția ca, pentru orice polinom formula 7, integrala să fie
Polinoame ortogonale () [Corola-website/Science/316285_a_317614]
-
Dat fiind orice formula 9, formula 10, și "W" în condițiile de mai sus, se definește o operație pe perechi de polinoame "f" și "g" prin Această operație este un produs scalar în spațiul vectorial al tuturor polinoamelor. El induce noțiunea de ortogonalitate în maniera obișnuită, și anume că două polinoame sunt ortogonale dacă produsul lor scalar este zero. Un șir de polinoame ortogonale este astfel, un șir de polinoame astfel încât formula 13 are gradul "n" și toți membrii șirului sunt ortogonali între ei
Polinoame ortogonale () [Corola-website/Science/316285_a_317614]
-
din expresia (2.7.1) cu forma valabilă pentru orice funcție de undă: Prin urmare se găsește formula binecunoscută: Această expresie se află în concordanță cu ipoteza cuantică inițială al lui Planck din anul 1900 Prin calcul și folosind condiția de ortogonalitate a funcțiilor proprii se ajunge la forma normată a funcțiilor proprii în coordonate naturale: sau, folosind forma explicită a polinoamelor lui Hermite: Metoda algebrică datorată lui Dirac și Fock, cunoscută și ca metoda operatorilor de creștere și descreștere pornește de la
Oscilatorul armonic liniar (cuantic) () [Corola-website/Science/326491_a_327820]
-
coeficienții Fourier complecși corespunzători. Atunci unde cu formula 134 s-a notat conjugatul lui "z". Teorema lui Parseval, un caz special al teoremei lui Plancherel, afirmă că: reformulabilă astfel pentru coeficienți Fourier reali: Aceste teoreme se pot demonstra folosind relațiile de ortogonalitate. Ele pot fi interpretate fizic spunând că scrierea unui semnal ca serie Fourier series nu îi modifică energia.
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]
-
astfel la ecuațiile de transformare:(6.161) În condițiile când ecuația matricială care leagă curenții celor două sisteme are aceeași formă cu cea care leagă tensiunile, se spune că transformarea este ortogonală. Din relația (6.161) se obține condiția de ortogonalitate(6.162) Transformările ortogonale aduc unele simplificări în studiu, de aceea se vor avea în vedere, în cele ce urmează, numai aceste tipuri de transformări. Condiția (6.162), introdusă în (6.160), conduce la: (6.163) iar relațiile (6.161
Maşini electrice/Vol. 3. : Maşina asincronă by Alecsandru Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1660_a_2996]
-
introdusă în (6.160), conduce la: (6.163) iar relațiile (6.161) devin:(6.164) Revenind la matricea [C], cu elemente exprimate numai prin valori reale, dată de (6.150′), se observă că aceasta nu este ortogonală, deoarece:. Condiția de ortogonalitate se realizează dacă se ia: (6.165) adică numărul de spire pe faza înfășurării bifazate este mai mare de 23 =1,225 ori decât cel de pe faza înfășurării trifazate, caz în care relațiile de transformare a curenților (6.146) devin
Maşini electrice/Vol. 3. : Maşina asincronă by Alecsandru Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1660_a_2996]
-
undă cu caracter de undă probabilistic satisface următoarele condiții: de normare care afirmă adevărul evident că particula se află undeva în spațiu (probabilitatea de a fi găsită în tot spațiul de la ∞ la + ∞ este egală cu certitudinea = 1): 12 dvj de ortogonalitate o particulă oarecare luată în discuție, inclusiv electronul, nu se poate afla în două stări diferite j și k, probabilitatea de a găsi particula atât în starea j descrisă de funcția specială, Ψ j cât și în starea k descrisă
CHIMIE ANORGANICĂ SUPORT PENTRU PREGĂTIREA EXAMENELOR DE DEFINITIVAT, GRADUL II, TITULARIZARE, SUPLINIRE by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaiei, Vasile Sorohan () [Corola-publishinghouse/Science/726_a_1055]
-
o mulțime infinită de soluții, care, toate, sunt deduse din aceeași matrice de covariații (corelații) între variabilele observate și care au același grad de adecvare 1. Dacă în modelul general renunțăm la una dintre condițiile de până acum, și anume ortogonalitatea factorilor, ne vom găsi în situația unui model factorial oblic. Acest lucru înseamnă că factorii care determină variabilele observate nu mai sunt independenți unul de celălalt, adică există o covariație între ei: Cov(F1,F2) ≠ 0 sau r(F1,F2
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
a corelațiilor între variabile vor fi un pic mai complexe, pentru că vor conține termeni care dau seama de corelația dintre factori. Să luăm ca exemplu o adaptare a modelului din figura 4 în care s-a renunțat la condiția de ortogonalitate. Figura 6 prezintă diagrama modelului. Figura 6. Model factorial cu 5 variabile observate, 2 factori comuni neortogonali Urmând aceeași modalitate de calcul din exemplele precedente, vom obține: Var(X1) = b112 + b122 + b11 b12 2 r(F1,F2) + d12 Var(X1
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]