203 matches
-
care știe de glumă... Incontestabil, Ioan Flora e un precursor al poeziei optzeciste mai cu seamă a celeia în variantă bucureșteană, nu doar prin extrovertirea pe care o adoptă ca pe-o marcă distinctivă, ci și prin propensiunea sa către persiflare, către ludic, în sfera unor reprezentări intenționat depoetizate, circumscrise unui cotidian minor ori unui telurism pragmatic. S-ar zice că e o deculturalizare, o ,barbarizare" a unei poezii obosite de clișee melodramatice ori aulice, însă, în fond, avem a face
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
de secol în urmă. Subcriu la punctul lui Vlad de vedere. Cred că exprimă echilibrat și cu claritate o realitate care celor mai mulți continuă să le scape. Rromii sunt o problemă a societății, adică a noastră, a tuturor. Nici ignorarea, nici persiflarea nu vor sfârși prin a o rezolvă. Tu cum contribui la ameliorarea ei? țiganii sunt o problemă a societății pentru că ei nu vor să se integreze în această societate iar statul nu aplică legea. asta e marea problemă. citește cometariile
Petreanu despre chestiunea rromilor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82681_a_84006]
-
despre psihologia educației. Mutilarea psihicului unui copil e o treabă la care ne pricepem instinctiv, e ca și alăptatul, n-avem nevoie de cărți. Pentru cei mai mulți dintre copii, cei șapte ani de-acasă sunt ani de rușine, de umilință, de persiflare, de abandon pasiv, de nebăgare în seamă, de bătaie de joc, de bătaie pur și simplu. Cam tot ce are nevoie un copil ca să reușească în viață. Foarte bun articolul. Și din lipsă de comentarii nu pot decât să trag
Defect de natiune by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82958_a_84283]
-
nu e reanimarea marxismului ci(că întotdeauna) ratingul personal, Pleșu înțelege că numai dacă sabordează brandul “Bucurenci”,trimite la fund aberațiile care înfloresc la poalele lui. Or brandul, irațional prin definiție,nu poate fi zgiltiit cu argumente ci numai cu persiflări și ridiculizări, cu pamflete și epitete. Pe de altă parte, nu trebuie să-ți numărăm “smart”-urile și asistentele ca să ne convingem de precaritatea(sau,mă rog de “intermitenta”) stingismului tau.Trebuie doar să aruncăm o privire peste articolul tău
In titluri sa ne duelam sau in masini sa ne stingherim? by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83017_a_84342]
-
rolul lui Petre Stoica în evoluția poeziei noastre contemporane cu cel jucat de Adrian Maniu în cea a poeziei din interbelic. Aceeași alură experimentală, aceeași incredulitate față de "cu-viința" poetică, aceeași "democratizare a imaginarului în tonuri stinse deopotrivă prin melancolie și persiflare, însă însuflețite de-o subiacentă caritate față de tot ce e lovit de marginalizare, discredit, rea înțelegere. Petre Stoica ar putea subscrie deviza, arborată încă în 1916, a autorului Salomeei: "Tot ce e în jurul nostru merită cinstea de-a fi înălțat
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
uneori. Mefistofelizarea incriminaților este necesară, în acest registru, pentru a legitima suprimarea lor în forță (de acest lucru a avut parte, de pildă, manifestația din Piața Universității 1990). Alteori, registrul este folosit la chiar demitizarea Bisericii naționale (a se vedea persiflarea ierarhilor ortodocși în pamfletele argheziene sau în Academia Cațavencu). Cel de-al șaselea registru este acela al putridului și al excremențialului: la el se apelează cu o voluptate agresivă, prin tehnica preschimbării în ordură sau a fecalizării adversarului. Miasme pestilențiale
Imaginarul violent al românilor by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/15386_a_16711]
-
Țurlea, care n-avea altă ciorbă în care să-și vîre nasul decît aventurile noastre nereușite la mare, ale mele și ale prietenilor mei, după care a scris încă o chestie căreia el îi zicea roman, Pavană în peisaj marin." Persiflarea actului scrierii nu este unica din volum, și lucrul ar trece drept un bun element de modernitate dacă persiflările nu ar fi, în general, suficient de naive sau de convenționale (vezi 'critica descrierilor' de la începutul capitolului 13). Tonul este 'șmecheresc
Aventuri cu Popeye by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15413_a_16738]
-
mele și ale prietenilor mei, după care a scris încă o chestie căreia el îi zicea roman, Pavană în peisaj marin." Persiflarea actului scrierii nu este unica din volum, și lucrul ar trece drept un bun element de modernitate dacă persiflările nu ar fi, în general, suficient de naive sau de convenționale (vezi 'critica descrierilor' de la începutul capitolului 13). Tonul este 'șmecheresc' cu intenție, iar strategiile de oralitate se bazează pe imitarea limbajului 'de stradă' (cu reușite dar și cu pasaje
Aventuri cu Popeye by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15413_a_16738]
-
o viitură învolburată/ peste paginile poemelor. E o văgăună,/ o poartă, o valvă secretă a beznei/ Ochiul orb. Prin nămolurile scrisului/ își tîrăște animalele diforme ale Nopții" (Iarba e un serviciu divin). Liber de obligațiile omenirii canonice, inspirat de demonia persiflării care-i modelează imaginarul, George Vulturescu unifică motivul Nordului cu motivul or-birii, într-o icoană tulbure a unei divinități ce se multiplică, oarbă și ea, purtînd în mînă cărți pe care "hidra Nordului" le distruge cu sete, ca o întrupare
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
dă din coate dirijînd coruri de muște./ Apoi scuipă și el plictisit, amețit/ de vara oltenească,/ pe asfaltul încins,/ pe versurile mele” (Craiova. 40 de grade la umbră). Pînă și-n această sferă, șansa absolutului e, în consecință, ratată. Morbul persiflării îneacă disputa celor doi protagoniști ai universului, prelingîndu-se în zona actului scriptic: „Dumnezeu, șăgalnic, în zi de vacanță,/ se joacă leapșa cu Satan./ Dă bobîrnace ciornei unui poet:/ ascultătoare, slugarnică, hîrtia mototolită/ se rostogolește bezmetic/ pe străzi secetoase” ( În grădină
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
după mine silit" ( Scara cărții). Pentru a dovedi că nu se ascunde de sine chiar "silit", ci ( frecvent) cu o anume dezinvoltură, cu ajutorul fanteziei în a cărei transparență îi apare chipul fictiv care-i mimează chipul real, revine la o persiflare de data aceasta ostentativ retorică: "Eu sunt o comparație, un moft după care/ Vă luați pastile de cap de hazard./ Vă spun: numai sîngele e-un orologiu/ Definitiv, nerușinat și calm.// Eu sunt o imitație, mă puteți încerca/ Nerăzgîndiților, doar
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
la nimic cealaltă jumătate îmi va folosi să nu-mi ajute la nimic. Paul Vinicius crede, probabil, că se salvează prin faptul că azi îți poți permite să fii banal, plat sau țăcănit în numele atât de uzitatelor principii ale (auto) persiflării și al demistificării, inclusiv a poeziei, prin orice procedeu: „tu ești atât de frumoasă / încât / azi e joi / iar mâine / o să fie / marți"(tu - întotdeauna...) sau „cerșeam de băut / cerșeam de fumat / cerșeam de futut / deasupra: / cerul pizdărit de stele
Vinicius uncool by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13812_a_15137]
-
sunt: "1. Fii strident. Luptă cu toate mijloacele împotriva discreției. 2. Nu te gândi la ceilalți. Fii egocentric. 3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat. 4. Fă prozeliți. O să vezi că nu e foarte greu. 5. Batjocorește lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul. 6. Arată-te opac la argumentele celorlalți. Eventual refuză-le de plano. 7. Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant (acest precept este oarecum redundant cu punctele 3 și 4 - n.m.). 8. Evită
Viața la bloc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10448_a_11773]
-
un neo-naturism, frizând de-a dreptul o abdicare în fața naturii, cu alte cuvinte (de ce nu i-am spune pe nume?) un naturalism. Retro? Cuvântul l-am mai auzit rostit la noi cândva, aplicat cu un ,hodoronc-tronc" plin de o ieftină persiflare și venin expoziției lui Ștefan Rîmniceanu din octombrie a anului ce s-a scurs. ,Retro" nu semnifică în fond nimic pe scara valorică. îți poți întoarce fața spre trecut cu folos sau cu pagubă. Atâta tot. în sine, nu e
Paul Gherasim a împlinit 80 de ani! by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11464_a_12789]
-
Gheorghe Grigurcu (urmare din numărul trecut) Textele regretatului Cristian Popescu reiau lumea lui Caragiale sub unghiul unei stilizări ce aruncă asupră-i un văl de poezie ambiguă. O muntenească mixtură de sentimentalism și persiflare trasează contururi insinuant precise, de-o sfidătoare naivitate, precum în tablourile lui Rousseau Vameșul: "Toată familia mea benchetuiește la ŤLocal familialť". Bere. Lăutari. Antren. Mama aduce liliac alb în halbe. Verișoare. Toasturi. Bunicul, după tejghea, ascute cuțit pe cuțit, privește
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
depozitul unor caracterizări zoologice. La urma urmei, va scrie el, Sartre e pur și simplu un mic animal de pradă deja demodat, irascibil dar inofensiv, gălăgios și continuu ratat. În iureșul de defăimare s-a profilat și un veteran al persiflărilor, prozatorul rus Ilya Ehrenburg, o conștiință sfâșiată. Fusese un admirator al artei decadente, s-a șlefuit pe malurile Senei, a compus după aceea memorii palpitante în care a înfrumusețat însă propriul dans pe sârmă deasupra prăpastiei, între literatură și falsificarea
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
Ștefan Cazimir (fragment de jurnal 1951-1955) Mama i-a păstrat toate scrisorile. Fiul plecase la București, să urmeze cursurile facultății de filologie. Din textul epistolar se conturează un personaj ușor cinic, cu un dezvoltat simț al persiflării, uneori la limita ereziei față de dogmele sacrosancte ale epocii. Ne aflăm în anii 1951-1955. Fragmentele de mai jos redau ceva din atmosfera acelui timp. 28 oct. 1951. Într-una din scrisori, spuneai că unii colegi au primit ordine de chemare
Din roase plicuri by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13166_a_14491]
-
de mona lisa / aveam o carne castă timpurie / ca un pământ virgin / mâncam agrișe / apostolii veneau cu flori de măr în mână / mă ajutau să trec calea ferată”. Se poate identifica în astfel de versuri mult din înclinația avangardistă spre persiflarea retoricii tradiționale a poeziei, cu accente particularizate la un Gellu Naum în amestecul de frazare “nobilă” și de derapaj calculat către prozaic și deriziune. Protagonistul sam, în care s-a văzut și “un fel de ‘mopete’ cu care împarte deopotrivă
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
chiar mai multe antologii decât volume originale. Cu predilecție, comentariile critice la poezia lui Geo Dumitrescu s-au concentrat asupra caracterului ei demitizant. De aici până la folosirea întregului arsenal conceptual al ironiei n-a mai fost decât un pas: (auto)persiflare, cinism, sarcasm, burlesc, zeflemea, bufonerie... Predispoziția pentru o astfel de interpretare a condus la viziunea unui poet umorist, flecar, spirit relativist muntean care ar face o poezie ludică, parodică, în fine, antilirică. O parte din comentatori au trecut însă și
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
tulburarea de raționament pe seama unor obscure devieri de ordin etnic: "Cu nume grecesc, ginere al lui Gherea, Zarifopol simbolizează spiritul de negație a două rase sofistice." Lui Călinescu nu-i scapă ironia omniprezentă a "burghezului" cu silă de burghezi, nici persiflarea continuă și sistematică, "pînă la agasare". Drept pentru care Istoria literaturii române de la origini va înregistra o "grimasă" de proporții. Și de referință. Mai tîrziu, mult mai tîrziu, Călinescu revine la sentimente înțelepțite și, deși reiterează marile defecte ale lui
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14548_a_15873]
-
vor veni. În spiritul celui mai negru pesimism filozofic Adams vorbește despre autodistrugerea civilizației prin deszăgăzuirea unor forțe scăpate de sub orice control. Acest fel de a vedea transpare și în stilul autobiografiei sale, în ironia amară, în cultivarea sarcasmelor, în "persiflarea de sine și diminuarea cu orice chip". Michel Leiris, al treilea autor de autobiografie discutat pe larg în carte, "creează deopotrivă o poetică a eului spus, dar și trădat de cuvinte". Om al veacului XX, el modifică perspectiva scrisului autobiografic
Eul care scrie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14569_a_15894]
-
stilului. Umorul cu variante mai mult sau mai puțin aspre (deriziune, ironie, autoironie, sarcasm) se înscrie printre opțiunile preferate. Neconstituind unica dimensiune a discursului, el intervine în fundalul majorității romanelor ca procedeu de obiectivare, de detașare față de realități altfel angajante. Persiflarea, tachinarea, aluzia, comentariul acid nuanțează un univers literar al dezinhibărilor de diverse naturi și calibre. În cazul fracturiștilor, atitudinea și limbajul sunt departe de amuzament. Exprimarea oscilează între vocabulele îtari' ale imediatului și cele îmoi', estetizante ale idealului. În acord
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
Mihai Eminescu,/ în Iași...// în secunda această/ chiar am convingerea/ că toate acestea s-au și întîmplat..." (Toate s-au întîmplat). Conștiința de sine a visului împinge visul în zona ironiei. Cînd se decide la o mai amplă dezvoltare, modalitatea persiflării dobîndește o perfida pedanterie, o seriozitate comic-scientizantă, care-l amintește pe magistrul Ursachi. Este apogeul scriptic al refuzului cultivat de acest poet atît de comprehensiv și de tolerant, refuz virînd spre fantezie că spre o neutralizare. Falsă logică, pletora de
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
pînă/.acum la noua ce m-am/ trezit și numai ceva nu-mi/ amintesc parcă n-aș mai/ fi vrut sa mă-ntorc de-acolo" (Moarte prin internet). Mișcîndu-se între gol și plin, între imagine și apoftegma, între gravitate și persiflare, Victor Știr distilează o satiră inofensiva, pur scriptica, amintindu-l întrucîtva pe Cezar Ivănescu (deși are un limbaj nesubordonat nici unui model): "scriu aceste/ nu ca să te emoționez nu te/ aștepta la așa ceva la ce/ ți-ar folosi scriu pentru/ a
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17811_a_19136]
-
într-un mic dialog parodic: Dar nu găsiți acest dialog profund caracteristic?" - îl găsim. "Și cât e de sugestiv dialogul acesta..." - e, într-adevăr, sugestiv. Nu e oare acest portret al Floricăi, o pânză de preț?" - de mare preț." Și persiflarea continuă necruțător cu alte și alte "replici". Contrastul permanent între judecata critică și dimensiunea literară (portret, amintiri etc.) pe care Negoițescu încearcă să-l pună în evidență, apare în toată splendoarea lui în portretul care îi este dedicat: "În Manifestul
O reeditare binevenită by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17296_a_18621]