72,364 matches
-
țintă a unor insulte). Ceea ce era nou și oribil era că atât acuzatul, cât și torționarul, la fel ca anchetatorul sau judecătorul erau convinși că totul e o minciună, ei o repetau însă până la exasperare, jucând un rol într-o piesă sinistră. Ancheta n-avea nici un sens căci adevărul fabricat într-o noapte era stabilit dinainte, uneori modificat în noaptea următoare până coincidea cu verdictul convenabil puterii bolșevice. Era produsul unei perversiuni care fusese imposibil de anticipat. Așadar A.K. s-
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
latin. Referințele culturale ale celor doi îndrăgostiți sunt latine și savante - însă, prin reflecțiile și atitudinea lor în fața iubirii, povestea de dragoste circumscrisa în cadrele retorice ale acestei corespondențe se apropie de schemă unui român de curte. Cele 116 de ,piese" ale corespondentei traduse și prezentate de Sylvain Piron s-au păstrat într-un manuscris provenind de la abația din Clairvaux, autorul acestuia fiind Jean de Woëvre, bibliotecar al abației la sfârșitul secolului XV. Erwald Könsgen a publicat în 1974 o ediție
Moderna Héloise by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11243_a_12568]
-
limite, te simți mai în largul tău în fața psihanalistului. LVR: Vreți să ne vorbiți puțin despre romanul recent publicat la noi, Libelula? Și despre cărțile viitoare? MP: Libelula este povestea unei tinere pictorițe aflată în fața succesului. Am scris și o piesă de teatru, Vies communes (Vieți obișnuite), care e istoria unei despărțiri, iar de curând s-a publicat la Paris ultimul meu roman, la aceeași editură, Le Dilettante: On s'habitue aux fins du monde (Ne obișnuim cu sfârșitul lumilor), cineva
Cu Martin Page by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/11263_a_12588]
-
din delicatețea vlăguită a celor care s-au cenzurat prea mult. O coincidență stranie face ca această carte, în al cărei titlu întîlnim cuvîntul ,paravan", să fie ea însăși un paravan. Să fiu mai limpede: paravanul era pe vremuri o piesă de mobilier, alcătuită din mai multe părți rabatabile, pe care o puteai împături sau despături după voie, atunci cînd aveai nevoie să ridici un perete despărțitor într-o cameră. Paravanul ascundea ochiului gesturile sau goliciunea persoanei aflate în spatele lui. Cu
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
eu am făcut restul", declară britanicul. Aportul american e nu numai în producție, ci și în distribuție: Al Pacino în rolul lui Shylock. Secondat de Jeremy Irons - Antonio. E important să reiau observația unui critic american: e prima ecranizare a piesei bătrânului Will tentată de când filmul are sonor. Și Orson Welles avea planuri cu Neguțătorul, dar le-a abandonat. Antisemitismul, o banalitate la vremea scrierii piesei, era o piedică notabilă în calea regizorilor moderni, dar nu singura. Din punct de vedere
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
Jeremy Irons - Antonio. E important să reiau observația unui critic american: e prima ecranizare a piesei bătrânului Will tentată de când filmul are sonor. Și Orson Welles avea planuri cu Neguțătorul, dar le-a abandonat. Antisemitismul, o banalitate la vremea scrierii piesei, era o piedică notabilă în calea regizorilor moderni, dar nu singura. Din punct de vedere al registrului, piesa comite un zig-zag între tragedie și comedie - apropo, e clasată de către academici la ultima categorie - fără a deveni nici dramă, nici tragi-comedie
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
tentată de când filmul are sonor. Și Orson Welles avea planuri cu Neguțătorul, dar le-a abandonat. Antisemitismul, o banalitate la vremea scrierii piesei, era o piedică notabilă în calea regizorilor moderni, dar nu singura. Din punct de vedere al registrului, piesa comite un zig-zag între tragedie și comedie - apropo, e clasată de către academici la ultima categorie - fără a deveni nici dramă, nici tragi-comedie. Așa că Radford eludează antisemitismul printr-o mișcare postmodernă de recontextualizare istorică detaliată. Și brusc, schimbă prin această decizie
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
zig-zag între tragedie și comedie - apropo, e clasată de către academici la ultima categorie - fără a deveni nici dramă, nici tragi-comedie. Așa că Radford eludează antisemitismul printr-o mișcare postmodernă de recontextualizare istorică detaliată. Și brusc, schimbă prin această decizie toată dinamica piesei. Shylock nu mai e nici răufăcătorul omnipotent, nici un stereotip extrem al etniei sale, ci o victimă propulsată către decadență totală (o dată privat de unica fiică, a doua oară privat de banii care constituiau unica lui posibilitate de supraviețuire) din cauza unui
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
forța socială. Mai mult, dialogul shakespearean clarifică faptul că, în momentul în care Antonio se împrumută, Shylock nu cere dobândă pentru că e sigur că venețianul îl poate plăti, așa că ceea ce părea pentru mulți - o prejudecată care subzistă în privința recepției acestei piese - o miză inumană se dovedește una tocmai generoasă și absurdă. Bine, există și un risc al contextualizării lui Radford: în prologul oferit de el ți se spune că evreii nu aveau voie să părăsească ghetoul noaptea, iar în film acest
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
dedicată textului: urmărește fiecare cuvințel. Homosexualitatea tratată prin aluzii, sugerată între Antonio și Bassanio, Portia și Nerissa, nu e invenția regizorului, are suficient sprijin textual. Bizareria acestui film este că reușește să fie bun - ca film - păstrând elementele teatrale, nereducând piesa la un scenariu. În plus, dialogurile - ca și jocul personajelor - nu încearcă să dea impresia de realism. Dimpotrivă, regizorul îți clipește complice la fiecare pas amintindu-ți că nu vrea să recreeze o epocă. Mai degrabă, intenționează să dea un
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
scenariu. În plus, dialogurile - ca și jocul personajelor - nu încearcă să dea impresia de realism. Dimpotrivă, regizorul îți clipește complice la fiecare pas amintindu-ți că nu vrea să recreeze o epocă. Mai degrabă, intenționează să dea un decor adecvat piesei. Acesta e momentul în care trebuie să atrag atenția asupra imaginii (deși nu cred că e necesar, vă va sări în ochi inevitabil) care e construită expert. Nu am mai văzut o asemenea cinematografie și mizanscenă de la " Fata cu cercel
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
Festivalul, în urma experienței acumulate la edițiile anterioare, ajutate, desigur, de secretara președintelui, Adriana Stoica, prezență inconturnabilă, din păcate pentru ea. Le mulțumesc tuturor, înainte de a merge mai departe, și le promit că, în 2006, nu vor mai fi singuri în piesa cu multe acte a Festivalului. Cu inevitabile dificultăți, de toată mîna, ,Zilele și Nopțile de Literatură" au avut loc între 16 și 21 septembrie la Neptun. Participanți, 70 scriitori din Spania, Portugalia, S.U.A., Israel, Finlanda, Serbia-Muntenegru, Irlanda, Turcia, Tunisia, Germania
"Zile și Nopți de Literatură": un bilanț moral by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/11267_a_12592]
-
decît atît, forțînd puțin lucrurile se poate spune că teatrul lui Gabriel Diradurian ar putea fi încadrat foarte ușor la categoria proză, în vreme ce multe dintre prozele sale se întemeiază pe dialoguri care le-ar putea situa lejer în zona teatrului. Piesa în două acte Comandantul închisorii și deținutul ar fi putut fi foarte bine un fragment dintr-un roman al lui Nicolae Breban. Cei doi rezidenți ai închisorii, aflați de o parte și de alta a gratiilor, monologhează brebanian pe tema
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
care îi face traiul suportabil. Ascultîndu-l aproape nu știi cine este fericitul și cine nefericitul în această relație. Cert este că între Stăpîn și Sclav se stabilește o situație de interdependență. Dispariția unuia ar face imposibilă existența celuilalt. Teza acestei piese este aceea că existența umană se bazează pe un raport de putere. Este o lume în alb și negru, o lume a terțului exclus, împărțită strict în călăi și victime, în opresori și posedați, în puternici și slabi, între cei
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
ea joacă un rol esențial în demonstrația lui Gabriel Diradurian. Ideile din Comandantul închisorii și deținutul nu sînt noi, nici neapărat corecte (politic), dar ele au meritul de a da de fiecare dată de gîndit. De aceea, dincolo de retorismul ei, piesa lui Gabriel Diradurian merită salutată și pentru simplul fapt că are meritul incontestabil de a pune inteligența în mișcare. Dacă teatrul lui Gabriel Diradurian are, în intențiile autorului, o miză foarte mare în plan filozofic și existențial, proza aceluiași autor
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
electoratului, cum ar fi: injurii, îmbrânceli sau pur și simplu prezentarea de mici spectacole de teatru... De exemplu, am vizionat (în ziua de 22 septembrie), cu mare desfătare sufletească, și în premieră absolută, un reportaj tv cu un fragment din piesa O scrisoare pierdută, cu participarea, în calitate de figuranți, a mai multor parlamentari-deputați... Sper să fie doar un început, fiindcă prinde la telespectatori, că tot nu prea au televiziunile programe (mai) reușite de divertisment... Din nefericire, Cristian Tudor Popescu, nu a știut
File din jurnalul telespectatorului Haralampy by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11291_a_12616]
-
editorilor, jurnaliștilor din presa culturală din România, pentru generozitatea cu care au primit cărțile mele. Cred că în nici o altă țară nu s-au tradus atîtea titluri din opera mea ca în România. Mi-au fost editate și reeditate romanele, piesele de teatru, eseurile, iar acum totul a fost încununat de Premiul ,Ovidius". Este deosebit de stimulator pentru mine să știu toate acestea și vreau să mulțumesc încă o dată, prin intermediul României literare, pentru dragostea cu care au fost și sînt primite cărțile
"Fără literatură, civilizația umană ar fi mult mai săracă, iar libertatea ar avea de suferit" by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/11282_a_12607]
-
desfășurat sub coordonarea Ioanei Pârvulescu la Casa Lovinescu. În măsura în care unul dintre obiectivele cenaclului este acela de a arunca punți între literatură și filosofie, s-a propus discutarea abordării filosofice a unui text literar, în speță interpretarea lui Alexandru Dragomir la piesa lui Ioan Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, publicată în volumul Crase banalități metafizice, Ed. Humanitas, 2004, pp. 3-38. În cele ce urmează, voi încerca să evaluez comparativ aceste tipuri de asimilare a literaturii în filosofie (Heidegger - Noica - Dragomir). Pentru aceasta
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
umanului. Noica și ilustrările literare ale modelului ontologic Să trecem acum la Noica, la care vom găsi similitudini mai degrabă cu primul Heidegger decât cu al doilea. Noica abordează și el, ,în interes de serviciu" - se subînțelege: în calitate de filozof - anumite piese literare 5. Este vorba de un poem, Luceafărul, și de un basm, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. De altfel, în privința Luceafărului, Noica subliniază că și Eminescu a pornit tot de la un basm. Ca atare, spre deosebire de cel de-al
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
lucruri, care Ťde n-ar fi nu s-ar povestiť." (Sentimentul românesc..., pp. 89-90) Noica consideră de aceea că semnificația fundamentală a basmului trebuie tălmăcită în sens ontologic. O interpretare ontologică presupune întâi de toate o viziune ontologică determinată, căreia piesa literară să i se plieze. Sintaxa situației este similară celei heideggeriene: așa cum fabula grijii era chemată să ilustreze construcția ontologică heideggeriană, tot așa și cele două piese literare discutate de Noica sunt chemate să ilustreze modelul ontologic IDG: individual - determinații
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
ontologic. O interpretare ontologică presupune întâi de toate o viziune ontologică determinată, căreia piesa literară să i se plieze. Sintaxa situației este similară celei heideggeriene: așa cum fabula grijii era chemată să ilustreze construcția ontologică heideggeriană, tot așa și cele două piese literare discutate de Noica sunt chemate să ilustreze modelul ontologic IDG: individual - determinații - general. Acest model ontologic arată în ce constă ființa împlinită și care sunt posibilele sale eșecuri: nu se ajunge la ființă deplină decât dacă un individual există
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
p. 4). Dragomir subliniază aici, prudent, spațiul de joc pe care îl deschide o operă și diversitatea posibilă a interpretărilor. Acum, putem constata prima diferență semnificativă dintre Dragomir și cazurile anterioare. În timp ce Noica și primul Heidegger căutau, prin abordarea unei piese din aria literaturii, să ilustreze propriul lor concept filozofic (pentru Heidegger structura grijii, pentru Noica modelul ontologic IDG), Dragomir nu are un concept propriu de ilustrat. El nu vine cu o idee proprie, dată în prealabil, căreia să îi caute
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
observăm că Dragomir spune dintru început un lucru foarte interesant: , Am șovăit, în privința Scrisorii pierdute, între o interpretare platoniciană, una aristoteliciană și una leibniziană" (Crase banalități..., p. 4). Acest lucru vrea să spună că aceste interpretări erau cu putință, că piesa literară permitea o multiplă abordare, ca operă deschisă mai multor interpretări! Însă cât de multe? Putem oare presupune că ar fi posibilă și o interpretare plotiniană, și una kantiană, și una spinozistă și una bergsoniană? Apoi, această ,șovăire" arată că
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
motive de continuitate, am ales-o pe cea platoniciană". Însă în ce sens ,continuitate"? Putem presupune, deși textul nu ne-o spune explicit, că e vorba de continuitatea unui fir hermeneutic: grila platoniciană ar străbate ca un fir roșu întreaga piesă, în timp ce celelalte grile nu ar acoperi decât parțial textul lui Caragiale. Dragomir propune așadar o interpretare platoniciană. Un cititor răutăcios ar putea spune că tocmai pentru că nu avea un ,concept propriu" a făcut Dragomir apel la Platon. Însă s-ar
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
nu doar că e non-filozofic, ci e chiar anti-filozofic: o comedie. Căci, într-adevăr, ce îi este mai străin filosofiei decât râsul? (Să precizăm aici excepția lui Nietzsche!) Dragomir are însă acest curaj de a aborda cu armele filosofiei o piesă care, principial, este refractară la o astfel de interogație. Dragomir însă crede că orice lucru, dacă e privit cu atenție și cu concentrare, își destăinuie sensul său profund, semnificația sa non-aparentă. Chiar și o comedie precum Scrisoarea lui Caragiale. Am
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]