214 matches
-
de stepă, Bob mic (gen epitaf). Poema cea mai lungă este Rânduiala (12 catrene). La pagina 58, din cele două strofe nu putea lipsi zgura unor clișee de tipul „duioasele cărări” sau „aduceri aminte”, după cum, în altă parte, întâlnim sămănătoristele/ poporanistele „poteci de dor”. Riscurile și provocările asumate au rămas aceleași pe care le semnalam și în urmă cu patru sau doi ani: exuberanța juvenilă, visătoria adolescentină, uneori chiar verbiajul nonșalant, neliniștea în veșminte de voioșie roz-violet și agitație candidă, contagioasă
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
literatură și artă, caracterizată prin redarea veridică, obiectivă a realității și prin apropierea creației de viață. Orientare populară apărută la începutul secolului XX, ai cărei reprezentanți considerau că țărănimea este adevăratul fond al poporului român, depozitul valorilor spirituale și morale. Poporaniștii susțin că s-ar putea crea o societate agrară care să nu fie deranjată sau atinsă de industrializare. Ei atrag atenția asupra drepturilor nerespectate ale țăranilor. Parnasianismul afirmă autonomia esteticului, susținând prin Gautier teoria artei pentru artă. Dezamăgiți de societate
Curente literare () [Corola-website/Science/298541_a_299870]
-
pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste "Sămănătorul", înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară "Viața Românească". Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
tradiționaliste cu privire la literatura de specialitate, dar în contrast cu apartenența sa politică la cabinetul Partidul Conservator și cel Liberal, Sadoveanu s-a alăturat grupurilor naționaliste de diferite doctrine, asociindu-se atât cu Nicolae Iorga în 1906, cât și cu grupul de stânga Poporanist de la "Viața Românească". El a încercat să refacă relațiile dintre Iorga și poporaniști, însă fără succes. În anii 1910, tradiționalistul anti-Iorga Ilarie Chendi vedea în Sadoveanu unul dintre poporaniștii care promovau „vindecarea spirituală a poporului nostru, prin cultură.” În această
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Conservator și cel Liberal, Sadoveanu s-a alăturat grupurilor naționaliste de diferite doctrine, asociindu-se atât cu Nicolae Iorga în 1906, cât și cu grupul de stânga Poporanist de la "Viața Românească". El a încercat să refacă relațiile dintre Iorga și poporaniști, însă fără succes. În anii 1910, tradiționalistul anti-Iorga Ilarie Chendi vedea în Sadoveanu unul dintre poporaniștii care promovau „vindecarea spirituală a poporului nostru, prin cultură.” În această perioadă el a formulat o perspectivă rurală și naționalistă asupra vieții, respingând ceea ce
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
cu Nicolae Iorga în 1906, cât și cu grupul de stânga Poporanist de la "Viața Românească". El a încercat să refacă relațiile dintre Iorga și poporaniști, însă fără succes. În anii 1910, tradiționalistul anti-Iorga Ilarie Chendi vedea în Sadoveanu unul dintre poporaniștii care promovau „vindecarea spirituală a poporului nostru, prin cultură.” În această perioadă el a formulat o perspectivă rurală și naționalistă asupra vieții, respingând ceea ce el consideră că „lumea hibridă urbană” pentru „lumea realităților noastre naționale”. În analiza lui Călinescu, asta
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
mercantilismului și multe dintre restricțiile economice, devin una din temele principale din operele sale, care mai târziu aveau să-l înfățișeze pe Ștefan cel Mare ca primul campion al justiției sociale ("Frații Jderi"). În timpul Primului Război Mondial, Sadoveanu a aderat la rusofobia poporaniștilor și era împotriva Antantei, descriind politica națională a Imperiului Rus din Basarabia mult mai barbară ca dominația habsburgică a Transilvaniei. În 1916, a trecut brusc la tabăra pro-Antanta: entuziasmul său în calitate de ofițer de propagandă a fost atins de controverse odată ce
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
mai scris că și Sadoveanu și Stere erau împotriva minorităților etnice, în special membrii ai comunității evreiești, pe care îi considera exploatatori, dar că, în calitate de umaniști, au avut o formă de „simpatie umană” față de evrei și străini luați individual. Aspectul poporanist al literaturii lui Sadoveanu a fost, de asemenea, subliniat de Garabet Ibrăileanu la sfârșitul anilor 1920, atunci când s-a referit la contribuțiile sale ca dovadă că cultura românească s-a reîntors cu succes la originalitatea sa specifică. În esență, Crohmălniceanu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mihail Sadoveanu oferea propria definiție a politicii sale într-o conversație cu scriitorul Ion Biberi (1946). „Nu am intrat în politică pentru a fi singura persoană care controlează lumea.” „Sunt o persoană de dreapta, care urmează zelul poporanist în spiritul revistei "Viața Românească", dar unul adaptat noilor circumstanțe.” Cioroianu observă în aceste afirmații că, încercând să scape de trecutul său, Sadoveanu se includea în grupul intelectualilor socialiști care erau „dornici să se lase cuceriți de șarmul indescriptibil și
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
un grup de intelectuali entuziaști care îi mai cuprindea și pe Aurel Diaconovici, avocatul George Pârvulescu, locotenentul Emanoil Părăianu, doctorul Ion Urbeanu, avocatul Ștefan Dobrinean și tipograful Nicu D. Miloșescu. Referindu-se la acest grup, Iuliu Moisil scria: De factură poporanistă, grupul era influențat și de iluminismul târziu sau socialismul utopic. La inițiativa profesorului Piekarski, Nicu D. Miloșescu a deschis în 1894 prima tipografie modernă din Târgu Jiu. Tot în 1894 Piekarski a contribuit, prin realizarea ilustrațiilor, la apariția revistei "Jiul
Witold Rola Piekarski () [Corola-website/Science/329235_a_330564]
-
sentimentelor... Dovadă acestei afirmări stau cele două tablouri, pe care în luna din urmă le-a expus Dul Băncilă în vitrina a două din librăriile locale. E un Țăran istovit și 1907... În acel țăran, Dul Băncilă a avut tendința poporanistă de a arăta marea mizerie și sărăcie a țăranului român. Dar rezultatul e că a făcut din țăran o mutră hidoasă și ca concepție și ca colorit..."” . La astfel de atacuri, a urmat și o replică din partea lui A.D. Atanasiu
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
director, seria a doua a revistei Cuvântul Liber. Dintre colaboratorii la această revistă se pot menționa scriitorul Victor Eftimiu, poetul Tudor Arghezi și alții. Revista este un săptămânal politic și cultural militând pentru inserarea României in "concertul" european, în contrast cu mișcarea poporanistă a revistei Viața Românească. Chiar în cuvântul de introducere, Eugen Filotti folosește (introduce) termenul de "europeanism". Revista sprijină curentele artistice de avangardă văzând în ele o dovadă a participării românești la frământarea culturală europeană. Printre alți colaboratori se poate remarca
Eugen Filotti () [Corola-website/Science/305015_a_306344]
-
este anticipat și în nuvele ca „Zestrea” și „Rușinea”. Așadar, romanul „Ion” este un roman obiectiv, realist, doric, de creație. Apare în anul 1920, fiind o capodoperă care înfățișează universul rural într-o manieră realistă, fără idilizarea tipică sămănătoriștilor și poporaniștilor. Capodopera lui Liviu Rebreanu este romanul „Ion”, dar acesta a mai scris și alte romane izbutite artistic, precum: „Pădurea spânzuraților”, „Răscoala” și romanul de dragoste „Adam și Eva”. Romanul „Ion“ este o monografie a realităților satului ardelean de la începutul secolului
Ion (roman) () [Corola-website/Science/299444_a_300773]
-
după Răscoala din 1907, s-au conturat mai multe orientări, chiar și contradictorii în privința rezolvării acestei probleme, însă atât în 1907, cât și în urma manifestului-program, liberalii se pronunță împotriva realizării unei ample reforme agrare, idee susținută în special de cercurile „poporaniste”, avându-l în frunte pe Constantin Stere. La fel ca și liberalii, doar o parte din membrii Partidului Conservator susțin menținerea actualului sistem moșieresc. Constantin Garofild propune primul plan de împroprietărire, prin exproprierea a 500.000 de ha teren agricol
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
se integrează perfect poporanismului, cum ar fi: "Datorii uitate", de Jean Bart, "Moș Gheorghe la expoziție" și "Rătăcirea din Stoborăni", de Spiridon Popescu. Alți scriitori, cum ar fi Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, includ elemente poporaniste în operele lor. Calistrat Hogaș, în "Pe drumuri de munte", surprinde realist o serie de portrete de o cuceritoare simpatie (părintele Ghermănuță, Axinia), inspirate de oamenii întîlniți în peregrinările sale prin munții Neamțului. Natura este proiectată hiperbolic, cu veselie și
Poporanism () [Corola-website/Science/308218_a_309547]
-
București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, debutează în paginile
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
personalități din lumea literară, nu se poate gândi global ideologia revistei, de la primul până la ultimul număr, fără disocieri dar un curent comun numit semănătorism a existat. Văzut în ansamblul său, datorită unui important public cititor, sămănătorismul a rămas alături de mișcarea poporanistă a lui Spiru Haret unul din curentele ideologice remarcabile ale începutului de secol XX. Apariția lui a contribuit nu numai la culturalizarea maselor dar și la dezvoltarea interesului față de problema țărănească, țărănimea fiind aflată tocmai în acei ani în criză
Sămănătorul () [Corola-website/Science/307761_a_309090]
-
1904-1906) și la București. Debutează publicistic în suplimentul literar al "Adevărului" (1903), cu un articol despre studiile sale clasice. În 1904 își începe colaborarea la "Epoca", scriind despre Mihail Sadoveanu. A continuat în 1905 cu articole despre scriitori sămănătoriști și poporaniști (Octavian Goga, Șt.O.Iosif, Alexandru Brătescu-Voinești, Popovici-Bănățeanu, I.Gorun, Sandu-Aldea, Ion Agârbiceanu, Emil Gârleanu), toate acestea constituind subiectele reunite în cele două volume de debut "Pași pe nisip...", apărute în 1906. În această perioadă a activității sale, preocupat fiind
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
românească întoarce atunci spatele inerției orientale și, împrumutînd formele, creează premisile pentru a apărea fondul. Fenomenul fomelor fără fond, de care vorbesc și junumiștii, e, așadar, real dar, spre deosebire de aceștia, Lovinescu îl consideră inevitabil și creator. Junimiștii, socialiștii, mai tîrziu poporaniștii și sămanatoriștii s-au opus acestui proces, fatal în condițiunile noastre, de unde, observă Lovinescu, lipsa de convergență dintre dezvoltarea socială și evoluția culturii. Această din urmă e, prin rezistență față de noile forme, reacționară, în contra timp cu tendința de evoluție a
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
și a câștigat un loc de deputat. A rămas independent până în 1906, când s-a alăturat Partidului Conservator, încercând pentru ultima oară să schimbe cursul "Junimimii". Mutarea sa a fost contracarată de un grup de naționaliști de extremă-stânga din facțiunea poporanistă, care au intrat în Partidului Național Liberal, și, la scurt timp după aceea, au intrat în conflict deschis cu Iorga. Deși făcea parte din aceeași familie culturală ca "Sămănătorul", teoreticianul poporanist Constantin Stere a fost desființat în articolele lui Iorga
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
de un grup de naționaliști de extremă-stânga din facțiunea poporanistă, care au intrat în Partidului Național Liberal, și, la scurt timp după aceea, au intrat în conflict deschis cu Iorga. Deși făcea parte din aceeași familie culturală ca "Sămănătorul", teoreticianul poporanist Constantin Stere a fost desființat în articolele lui Iorga, deși Sadoveanu a încercat să rezolve această problemă. Campania naționalistă a lui Iorga a cunoscut vârful în acel an: profitând de un val de francofobie în rândul populației urbane tinere, Iorga
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
din nou adversar al Partidului Național Liberal, care îl făceau pe Iorga instigator. Istoricii și-au amintit de Stere, care a fost numit în postul de prefect al Iașului împotriva intereselor partidului, a inaugurat o colaborare informală cu Iorga și poporaniștii. Clasa politică în ansamblu a fost destul de reticentă privind relațiile lui Iorga cu Liga pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor și politica iredentistă, din cauza căreia aveau de suferit relațiile cu Austro-Ungaria care ocupa Transilvania și Bucovina. Totuși, popularitatea lui Iorga
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
sa cu Vasile Sion din octombrie 1915, un fizician germanofil, Iorga și-a justificat suspiciunile avute despre Germanii din România și i-a felicitat pe românii care plecau din armata austriacă. Antantiștii care doreau Transilvania înapoi s-au întors împotriva poporaniștilor, care deplângeau soarta românilor din Basarabia, regiune aflată sub opresiunea Imperiului Rus cu consimțământul aliaților. Teoreticianul poporanist Garabet Ibrăileanu, editor al publicației " Viața Românească", l-a acuzat pe Iorga că nu a venit deloc în sprijinul basarabenilor. Iorga a reflectat
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Germanii din România și i-a felicitat pe românii care plecau din armata austriacă. Antantiștii care doreau Transilvania înapoi s-au întors împotriva poporaniștilor, care deplângeau soarta românilor din Basarabia, regiune aflată sub opresiunea Imperiului Rus cu consimțământul aliaților. Teoreticianul poporanist Garabet Ibrăileanu, editor al publicației " Viața Românească", l-a acuzat pe Iorga că nu a venit deloc în sprijinul basarabenilor. Iorga a reflectat asupra temelor politice în raportul predat Academiei în 1915, intitulat " Dreptul la viață al statelor mici" și
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Mari, Iorga a expus public colaboratorii inamicilor din război. Subiectul a fost dezbătut într-un discurs din 1919 pe care l-a ținut în fața membrilor Academiei, unde a fost criticat de academicienii germanofili, opunându-se primirii calității de membru a poporanistului Constantin Stere. Nu a obținut sprijin în demersul de a scăpa de profesori germanofili de la Universitate, demers care a reaprins conflictul dintre el și Alexandru Tzigara-Samurcaș, care a făcut parte din administrația numită de germani după ocuparea Bucureștiului. Cei doi
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]