39 matches
-
scrum la atingere). Cele două tabere se asediază reciproc, declanșând o strategie a teroarei. Personajul titular al nuvelei a rămas captiv între cele două lumi, reîntorcându-se periodic în locurile unde copilărise și unde nu apucase să-și trăiască tinerețea. Postexistența sa fantomatică nu putea fi prelungită decât cu sângele animalelor de la conac și din sat; irupțiile fantasticului în viața cotidiană sunt deci malefice. Trecerea între cele două lumi se face cu o caleașcă veche condusă de un vizitiu fantomatic, simbol
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
O altă practică arhaică este obiceiul ca anumite obiecte utilizate în mod frecvent de cel decedat să fie îngropate împreună cu el, existând credința că viața se prelungește cu o postexistență, o viață după moarte, o nemoarte. Pentru locuitorii ținuturilor românești această postexistență era plasată într-un spațiu al strămoșilor și al zeilor autohtoni. Așa cum remarca, în mod obiectiv, Ion Taloș, în variantele din Transilvania secvența e “saturată de obiectele pe
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
altă practică arhaică este obiceiul ca anumite obiecte utilizate în mod frecvent de cel decedat să fie îngropate împreună cu el, existând credința că viața se prelungește cu o postexistență, o viață după moarte, o nemoarte. Pentru locuitorii ținuturilor românești această postexistență era plasată într-un spațiu al strămoșilor și al zeilor autohtoni. Așa cum remarca, în mod obiectiv, Ion Taloș, în variantele din Transilvania secvența e “saturată de obiectele pe care le dorește ciobanul”. Iar acestea se împart în două categorii: instrumente
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
armele n-ar putea străluci în soare, iar instrumentele n-ar putea răsuna în vânt” Bun cunoscător al istoriei credințelor și al ideilor religioase, Mircea Eliade oferise încă în 1970 o interpretare viabilă: “...Păstorul speră să se bucure de o postexistență sui-generis, căci toate aceste obiecte, intrumente muzicale, unelte și arme specifice modului de existență pastorală, indică o prelungire simbolică (rituală) a activității sale. Concepția subiacentă este arhaică și se găsește în multe culturi și stadiul etnografic: o viață violent întreruptă
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
pastorală, indică o prelungire simbolică (rituală) a activității sale. Concepția subiacentă este arhaică și se găsește în multe culturi și stadiul etnografic: o viață violent întreruptă se continuă printr-o altă modalitate de existență” Ceea ce se ignoră adesea este că postexistența rituală identificată de Mircea Eliade se datorează analizei "versiunii-colind", căreia îi este specifică. În "versiunea-baladă" această rațiune (post-existențială) dispare, ajungându-se “la o idee vecină (...), anume, înlocuirea elementelor rituale indispensabile înmormântării, pe care Brăiloiu o considera, alături de moartea-nuntă, ca esențială
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
Mircea Eliade, prin bogatul inventar al obiectelor descoperite în mormintele vechi, încă din peroada neolitică: “rareori este îngropat cineva fără a avea anumite obiecte lângă el” - unelte, arme, podoabe, vase etc. “Prezența lor a fost explicată prin concepția oamenilor despre postexistență și nevoile lor în lumea de dincolo; se credea că tot ce se punea în mormânt va fi utilizat așa cum fusese înainte de moarte” O parte din aceste rituri preistorice, demult dispărute din Europa Occidentală, s-au păstrat vii în tradițiile
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
astăzi. În Tibetul contemporan, Dalai Lama este și om, și zeu. Discutabilă rămâne etimologia lui Zalmoxis/ Zamolxis. Alți autori îl consideră pe Zalmoxis un reformator cultural de tipul lui Orfeu, fondator de mistere religioase. Nemurirea promovată de el era o postexistență după moarte. Lupul din stindardul dacic exprima și nemurirea. Nu doar sufletul, ci și corpul supraviețuiesc într-un loc binefăcător. Pentru perpetuarea acestui privilegiu, la fiecare cinci ani se sacrifica câte un tânăr, probabil preot. Ritul acesta l-au practicat
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
este un fenomen biologic și se lasă urmărită punct cu punct. Se alătură aici și unele ficțiuni (prevestiri, visuri, jocuri), dar ocupă loc secundar, am putea spune, complementar. În cel de al doilea registru al riturilor funerare, corespunzător trecerii în postexistență, se produc spectaculoase răsturnări de situație: „socializarea” trece în plan iluzoriu și orice alt tip de experiență își pierde concretețea. Această secvență imaginativă are la bază credințe, superstiții, mistere și constituie unicul suport al mitologiei morții. Societatea „de dincoace” îl
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pe care unii Îl cred același cu Gebeleizis.” În continuare, Herodot face o prezentare a celui pe care Îl numește Zamolxis, scoțând În relief Învățătura lui de tip pitagoreic, În centrul căreia este ideea imortalității sau mai precis a unei postexistențe fericite. În Încheiere acesta are Îndoieli, dacă acesta a fost om sau zeu. Cultul acestui zeu presupunea, deci, credința În nemurirea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. După ce Îi Învață pe traci felul de viață ionian și 1 Herodot
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
că Zamolxis „ Îi Învăța că nici el, nici oaspeții lui, nici urmașii acestora În veac nu vor muri, ci se vor muta numai Într-un loc, unde trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătățile.” 1 Deci această postexistență fericită nu este generală, ci se obține prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul lui Zamolxis de Misterele elenistice mai curând. Interesant este faptul că Herodot spune că, după moarte, adepții lui Zamolxis mergeau să-l Întâlnescă pe acesta „Într-un
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
deosebite: coborîre În infern, inițiere, extaz, transă șamanică, eshatologie arată că Zamolxis aparține acestui mediu religios și cultural propriu tracilor și populațiilor Înrudite balcanice. Cultul lui Zamolxis era centrat pe o experiență eshatologică pentru că era susceptibilă de a asigura o postexistență fericită inițiatului Într-o lume de dincolo, de tip paradisiac. Rituri de inițiere și practici magico-rituale Într-unul dintre eseurile sale de istorie religioasă, Mircea Eliade, preluând elemente de la Strabon, spune că dacii se numeau mai Întâi „daoi”, cuvânt derivat
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
a regenerării și revenirii. Ideia era că În contactul cu solul familial, atât nou născutul cât și muribundul primeau acea putere regeneratoare sau energie vitală care să-l ajute pe primul să vină din preexistență, iar celălalt să treacă În postexistență. În fapt această ideie ascundea credința Întâlnită pretutindeni că oamenii mor Întorcându-se astfel În pământul matern de unde rodesc din nou revenind la viață prin generația care-i succede, dar asta numai În perimetrul locuinței consacrat prin ritualuri. Este evident
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
o distincție între mit și legendă, deoarece ele pot părea asemănătoare sau identice. Mitul reflectă o viziune despre lume care implică divinitatea și omul, situați întrun context anistoric, în timpuri imemorabile, punând în evidență percepția vieții din perspectiva raportării la postexistență. Legenda nu mai prezintă faptele într-un illo tempore iar personajele sunt aparent istorice, reale sau imaginare sau atestate istoric. Mitul lui Orfeu a străbătut toate timpurile, constituind o permanență în literatură, muzică, pictura si filosofie. Fiecare epoca l-a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
dacă acest lucru este posibil, Eul meu personal din timpul vieții nu Îl poate Înțelege, pentru că el Înțelege numai prin conștiința reflexivă, care-i revelează această stare. Viața este existență, iar dacă după moarte sufletul persistă, putem vorbi despre o postexistență sau despre o experiență de dincolo de moarte. Dar aceasta nu este decât o simplă presupunere, care nu a fost confirmată. O dublă existență În trup și În afară de trup rămâne o simplă reprezentare imaginară. Refuză oare Eul moartea, pentru că este ancorat
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Mitologie românească. Soarta este numită la români Menire, Noroc, Scris, Dat (Moira la greci și Fatum la latini); ea Își exercită puterea asupra preexistenței, existenței (ființării) implicit umane (a comunităților etnice sau familiale și a individului luat În parte) și postexistenței cosmice (ceruri, pământ și subpământ). Soarta acționează sub două categorii de făpturi mitice: Împuterniciții (Ursitorii sau Ursitoarele) și acoliții ei divini (Zânele bune și Zânele rele, Cale bună și Cale rea, Piază bună și Piază rea, Ceasul bun și Ceasul
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
trainică și cea nocturnă, a „viselor rele“: „The bourgeois apartment might adopt the guise of heroic immortality, but it actually constitutes nothing more than a site of decay and disintegration. The middle-class interior is home to the ruination of things““. Postexistența acestor obiecte ale copilăriei le dovedește caracterul dialectic: moștenite, ele ajung pe mâna anticarilor, la fel cum mo numentele, uitată fiind semnificația lor originară, devin simple repere geografice cotidiene sau locuri de joacă. Un alt chip pe care îl capătă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
înseamnă absența ideii de supraviețuire"-8. Cu atât mai mult, credința în supraviețuire este confirmată de sepulturi; altfel nu s-ar înțelege grija pentru a înmormânta corpurile. Această supraviețuire putea să fie pur "spirituală", cu alte cuvinte, concepută ca o postexistență a sufletului, credință coroborată cu apariția morților în vise. Dar unele morminte pot fi tot atât de bine interpretate ca o precauție împotriva eventualei întoarceri a mortului; în aceste cazuri, cadavrele erau în poziție ghemuită și poate legate cu sfoară. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
trage concluzia că sepulturile confirmă credința în supraviețuire (semnalată deja prin folosirea ocrului roșu) și aduc câteva precizări suplimentare: înhumări orientate spre răsărit, marcând intenția de a lega soarta sufletului de traiectoria soarelui, deci speranța unei "re-nasteri", i.e. a unei postexistențe într-o altă lume; credința în continurea activității specifice; anumite rituri funerare, indicate de podoabele-ofrande și de resturile de ospățuri. Dar e de ajuns să examinăm înhumarea la un popor arhaic din zilele noastre, pentru ca să ne dăm seama de bogăția
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
religioase ale primelor culturi neolitice: culte ale morților și ale fertilității reprezentate prin statuetele zeițelor și ale zeului furtunii (cu epifaniile sale: taurul, bucranul); credințe și ritualuri în legătură cu "misterul" vegetației; asimilarea femeie-glie-plantă, implicând omologia naștere-renaștere (inițiere); foarte probabil, speranța unei postexistențe; o cosmologie comportând simbolismul unui "Centru al Lumii" și spațiul locuit ca o imago mundi. E de 43 Marija Gimbutas, "Old Europe c. 7000-3500 B. C.", p. 5. 44 De altfel, vitele, porcul și o varietate de grâu (einkorn whcat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
societăților megalitice vii. Megaliții sunt în relație cu anumite idei privind existența de după moarte, în majoritatea lor, ei sunt ridicați în cursul ceremoniilor destinate să apere sufletul în călătoria lui în lumea de dincolo; dar ei asigură, de asemenea, o postexistență eternă celor care le ridică în timpul vieții lor, sau acelora cărora li se ridică monumentele după moarte, în plus, megaliții constituie legătura prin excelență dintre vii și morți; ei sunt considerați ca perpetuând virtuțile magice ale persoanelor care i-au
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Oricum, și oricare ar fi ipoteza adoptată - continuitate sau convergență - nu se poate vorbi despre o singură cultură megalitică. Pentru discuția noastră este important de remarcat faptul că, în religiile megalitice, sacralitatea pietrei este valorizată mai ales în relație cu postexistența. Se vede efortul de a se "întemeia" un mod anume de a exista după moarte, prin intermediul ontofaniei specifice pietrelor, în culturile megalitice ale Europei Occidentale, fascinația exercitată de către masele de piatră este evidentă; e vorba de o fascinație suscitată de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
un privilegiat, ca regele-preot din Cnossos sau ca anumiți eroi greci (Herakles, Achile, Menelau). Totuși, pare mai verosimil ca scenele să evoce, nu divinizarea mortului, ci efectuarea inițierii sale, ceremonie de tipul religiei "de mistere", susceptibilă să îi asigure o postexistență fericită, într-adevăr. Diodor (secolul I î. Hr.) remarcase încă de atunci asemănarea religiei cretane cu religiile "de mistere". Or, acest tip de religie va fi oprimat mai târziu în Grecia zisă "doriana" și nu va supraviețui decât în anumite societăți
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
p. 22. 18 Cf. Louis Renou, Religions of Ancient India, p. 6. Iy Ceea ce ne aduce aminte de situația religiei grecești în epoca homerică: poemele se adresau unei elite militare, puțin sau deloc interesată de misterele fertilității cosmice și de postexistența sufletului, mistere care dominau, totuși, activitatea religioasă a soțiilor și a supușilor lor. Religia indo-europenilor. Zeii vedici așadar, posibil să ne gândim că anume concepții religioase, care vor deveni populare mai târziu, erau deja articulate în epoca vedică. Puterea creatoare
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
să se descopere că orice acțiune, prin simplul fapt că dobândea un rezultat, se integra într-o serie nelimitată de cauze și efecte. O dată recunoscută legea cauzalității universale în karman, certitudinea întemeiată pe efectele salvatoare ale sacrificiului se ruina. Căci postexistența "sufletului" în Cer era rezultatul activității rituale a sacrifiantului; dar unde se "realizau" roadele tuturor celorlalte acte ale sale, săvârșite în timpul întregii vieți? Postexistența beatifică, recompensând o activitate rituală corectă, trebuia deci să aibă un sfârșit. Dar atunci ce se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
recunoscută legea cauzalității universale în karman, certitudinea întemeiată pe efectele salvatoare ale sacrificiului se ruina. Căci postexistența "sufletului" în Cer era rezultatul activității rituale a sacrifiantului; dar unde se "realizau" roadele tuturor celorlalte acte ale sale, săvârșite în timpul întregii vieți? Postexistența beatifică, recompensând o activitate rituală corectă, trebuia deci să aibă un sfârșit. Dar atunci ce se întâmpla cu "sufletul" (ătman) dezîncarnat? În nici un caz nu putea să dispară definitiv. Rămânea un număr nelimitat de fapte săvârșite în timpul vieții, și acestea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]