31 matches
-
vrăjmași înșiruiți în număr mare împotriva ta, duduind de forță. Iar tu ești cel slab. Or, acum dușmanii cădeau, cădeau ca nucile și erau zdrobiți. Spre seară, Unioniștii au încetat să se mai reverse și tirul s-a potolit. Cîmpul povîrnit de la poalele zidului era presărat cu mii de morți sau muribunzi și, la căderea întunericului, cei care se mai puteau mișca au stivuit cadavrele ca să-și facă adăposturi. În toată acea noapte aurora a scînteiat irizînd culori fantomatice pe cerul
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
vorbiți, mă fac că n-aud,/ Nu zic ba și nu vă laud;/ Dăinuiți precum vă vine,/ Nici vă șuier, nici v-aplaud” -, după care intră direct în subiect, de parcă ar păși pe aleea cernită de durere a unui cimitir povârnit sub vremuri: ,,Cu aceeași nestinsă iubire și cu aceleași mari restanțe la capitolul datoriilor morale, ne-am întâlnit în dimineața zilei de 15 ianuarie cu Eminescu - la monumentul eternei sale tinereți din centrul Cernăuțiului. Că puteam fi numărați pe degete
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
lucru mi de întîmplase și mie într-o zi. Mă oprisem la Universitate și depusesem o hîrtiuță de cinci lei, matusalemicii 5 lei de pe vremea cînd leul românesc încă mai era în stare să scoată un mîrîit, stins... Cerșetorul, stînd povîrnit pe un maldăr de ziare vechi, mulțumise văzînd traiectoria modestă a banului într-un mod aș fi putut să zic, demn. Era un domn bătrîn, dar bine, cu un aer de intelectual de altă dată. După ce intraserăm în vorbă, aveam
Ziua recunoștinței by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17219_a_18544]
-
-și dea seama. Frunze și crengi, țepii tufișurilor, probabil tufișuri de afine, dar unde erau ciupercile? Mamă! Fagii rămaseră în urmă, o veche crescătorie de puieți, numai molizi, molizi din ce în ce mai scunzi, crengile lor atârnau pe jos, acele trosneau, pământul se povârnea. Un luminiș mic, cu mărunte coline de mușchi, care ieșeau dintre acele de conifere. Un muscar, și încă unul - străjuitorii otrăvitori. Și iat-o, cu pălăria curbată, închisă la culoare și lucioasă! Se pare că melcii gustaseră deja din ea
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
Aither [A cincea țară]). Îmblînzindu- se, relaxîndu-se, suprarealismul semeț nu-și pleacă steagul, ci acceptă a și-l arbora pe mai ample fațade domestice: „pîinea fără drojdie/ mărturie însoțită de mii de sori (...) dar și scara rezemată de zidul scund povîrnit peste/ kiva scară neducînd nicăieri, ca o dovadă a intangibilității cerului” (Pîinea hopi). După cum interferențele plinului și ale vidului dau sugestia tangențelor dintre interesele omenești și gratuitate: „Lucru straniu, locurile astea desemnează-un fel de chintesență a golului în timp ce împrejur
Un poet de excepție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3502_a_4827]
-
sa parte. Schiasem în neștire, unii închiriaseră sănii, fetele, chiar și cele ce-și aduseseră schiuri, preferaseră până la urmă să se dea cu sania. Le însoțeam și noi, băieții, uneori, dacă nu aveau curajul să coboare singure pe pârtiile destul de povârnite din apropierea cabanei. Evitam să stau în preajma Adinei, îl avea pe Hodoșan, să-i conducă el sania, îmi spuneam, trebuia să simtă că-mi devenise indiferentă, dar bag mâna în foc că în felul acesta dovedeam tocmai contrariul. Hodoșan însă, ce
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și scoțând din neatenție un pumnal îndoit pe care-l ascunse repede înapoi, povârnindu-se deasupra mesei mai-mai să se răstoarne și alte și alte mișcări convulsive de care e cuprins îndeobște un om de peste 70 de ani ce tușește din copilărie. Oaspeții plecară privirile jenați, pironindu-și ochii în farfurii, unde borșul grecesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o repede ochire boierului Radu, traseră pe un cărucior cu roți de lemn o oală în care mai sfârâiau încă zeci de barabule curățate și tăiate cât să-mbuci o dată. Fără prea multe vorbe, oaspeții, în frunte cu Barzovie-Vodă, se povârniră asupra mâncării. Bine friptă, carnea bourului era excelentă. — Bună carne! - făcu spătarul Vulture. — Facem și noi tot ce putem - răspunse boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. — Cât despre barabule - zise Barzovie-Vodă cu gura plină - dacă aveam vreo cinci saci când a năvălit Megler-Pașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înțelegeau să sprijine școala. Despre locul în care funcționa școala din Lunca avem mărturia unui revizor școlar, care a inspectat școala și a încheiat un proces-verbal la 17 mai 1878: „Localul școală este în cea mai completă mizerie. Pereții sunt povârniți și dărâmați, băncile sunt stricate, având în loc de picioare niște țăruși bătuți în pământ, pe care stau scândurile...Ceea ce dă aspectul cel mai trist și degradant pentru un local de școală, este că acest local se află în mijlocul staniștei vitelor. Cât
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
veronez Corbii de noapte se strecoară în orologiul verde-veronez din perete iar albastrul meu aleargă desculț pe umbre de lotus șchiopătând de atâtea veacuri neșterse. Se pripășește sub așternut de gânduri iar orizontu-l privește-nfricoșat. "De-atâtea ori te-ai povârnit sub tâmpla lui încât urmele tale au rămas un zbor difuz ca al unei păsări de borangic ce naște stoluri în bătaia timpului de-atunci, nesomnul nu te-a dezbrăcat și-ai găsit sensul pustiiri noastre în hârbul de scânteie
«DESERT VERONÉS [‘DESERT VERONÉS'] DE MARIA ROIBU, TRADUCERE DIN ROMÂNĂ IN CATALÀ DE PERE BESSÓ de MARIA ROIBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366560_a_367889]
-
Acasa > Poeme > Sentiment > ȘI DE NU VA FI SĂ FIE Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1620 din 08 iunie 2015 Toate Articolele Autorului Într-o veghe povârnită pe brumate așteptări îmi împlânt privirea tristă în tomnatecele zări așteptând rostogolirea unor clipe care mint după ce-au băut frenetic al destinului absint. Și nu-mi pasă că-i totuna cu ce-a fost ce pare nou, că de
ŞI DE NU VA FI SĂ FIE de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1620 din 08 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352726_a_354055]
-
sub care vara se ospătau mistreții cu fructele căzute. Iarba, atinsă de brumă, se întindea ca un covor alburiu până în vecinătatea lor. Pârâiașul, cu debitul sporit de ploile toamnei, se auzea clipocind ceva mai jos, loc în care luminișul se povârnea brusc, de sub stratul de pământ lutos ieșind la iveală mai multe praguri de stâncă. O pasăre de noapte îl făcuse să tresară, fâlfâind moale din aripi deasupra, la mică înălțime. Se așezase într-o margine, pe un buștean prăvălit cine
POTECA FĂRĂ ÎNTOARCERE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 578 din 31 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358735_a_360064]
-
împiedicat avionul visării să decoleze de pe DN1. De când eram copil visam la mașina asta care merge singură. Și iată, acum, când există și sunt la volanul ei, harta gropilor din București nu mă lasă să mă bucur. Mi s-au povârnit pereții interiori tot scrutând vigilent în gropile realității. Nu m-am putut bucura o clipă de tavanul de sticlă al mașinii și mai ales de realizarea tehnologică superbă a alcătuirii germane. Privirile admirative ale participanților la trafic s-au scurs
Am mers cu mașina care se conduce singură și am nimerit în gropile din mintea mea () [Corola-blog/BlogPost/338466_a_339795]
-
el și diavol. Un asasin e un nebun și un monstru pe vecie anatemizat, pe când un artist e spălat de petele vinei omenești cu iubirea îngerului și e izbăvit! A fost cutremurătoare și tragică moartea cântăreței Mihaela Runceanu, cu diavolul povârnit asupra sa. Această moarte a lăsat în urmă un vifor de versiuni. Un arap cu ochi injectați de groază drăcească a ucis-o, dar ea a căzut în brațele îngerului cu ochi înfloriți de iubire. Pentru Mihaela Runceanu sunt numai
MIHAELA RUNCEANU. UN GLAS DE ROUĂ, UN SUFLET DE SOARE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1211 din 25 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347954_a_349283]
-
înfericită nevoie mare, astfel că, după trei cruci mari, se duse la culcare adormind de oboseală și de mulțumire. Noaptea i se arătase în vis ființa vătămată. O privise blând, parcă o ruga ceva, apoi dispăruse. În urmă, o băbuță povârnită de ani murmurase ceva nedeslușit despre izbăvirea mândreței de flăcău cum fusese cândva Silvan. Și numele Mumei Pădurii încheie șirul de slove ascultate de Natalia. De la visul acela, tânăra se muncea cu gândul ce să fi însemnat?! Și tot o
DARUL NATALIEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 2186 din 25 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371705_a_373034]
-
mele. Ținta lui Xtyn nu era prea îndepărtată. Știa exact de unde ar fi putut lua puiul de arbore de care avea nevoie. Purtând sub braț o unealtă rudimentară, porni tăcut, însoțit de Lonis și de Insa. Urcară pe o potecă povârnită până la înălțimea platoului și, când ajunseră sus, vântul îi lovi în față cu putere. Xtyn simți încercarea slabă și zadarnică a veșmântului de a-și păstra forma. Punând capul în piept, cei trei parcurseră cu pași grăbiți drumul scurt până
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
rog, la Starbucks. Repet, Starbucks. Treizeci de secunde mai tîrziu, limuzina oprește În față la Starbucks. Carla deschide portiera. — Doar un mocha latte? zice. — Îhîm, spune Danny, Întinzîndu-se leneș. — Stan, tu vrei ceva? se uită Carla la bodyguard, care e povîrnit În scaun, conectat la iPod. — Ha? deschide ochii. A, da, Starbucks. Ia-mi un cappuccino, te rog. Cu multă spumă. Portiera se Închide și mă Întorc spre Danny, uluită. Așa e tot timpul, are oameni care stau după fundul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
o bucată din coada iernii, care din când în când șfichiuia cu ploi înghețate așezarea din Braniște, iar pe piscurile Pătrului și Șurianului fulgerau încă omături, în răstimpurile de soare. Cum îndrăzneam să ies cu undița la malul râului, se povârnea de sus, învârtejit de vânt, un nour negru, care scutura lapoviță. Sara, se făcea senin; în vremea nopții scânteiau toate stelele văzduhului. Dimineața, văile se umpleau de o ceață lăptoasă. Cătră amiază așteptam o limpezire. Într-adevăr, soarele se arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nicăieri. Îmi îndrept atenția spre sală: e mare și lipsită de căldură, cu excepția peretelui din fața mea, unde atârnă o pictură înfățișând o familie de la țară. În colțul din dreapta sus e scris un minunat poem: Acoperișul de stuf în jos se povârnește, Colo, lângă pârâu, verde iarba crește. Cine oare cu glas molcom și dulce-n depărtări grăiește? Un om cărunt și soața-i în casa ce-i adăpostește. La est de pârâu, fiul cel mare buruieni plivește; Cel mijlociu, la păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
intrat iarăși în parc și l-am străbătut, trecând pe lângă dobermani și pe lângă scrânciob, am mers pe sub frunzișul copacilor, printre ei, până pe malul canalului. Mai aveam de așteptat o oră. Lângă pod m-am culcat în iarba înaltă. Malul era povârnit, încât trebuia să fiu atent ca nu cumva să alunec la vale. Problema mea cu mușchii mă obliga să-mi iau măsuri de prevedere. Am încrucișat brațele sub cap și mi-am lăsat privirile să colinde. Pe pod, un pescar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
la care filozoful trebuia împiedicat cu orice chip să o pornească de-a curmezișul islazului și, de acolo, s-o ia pe câmp. Părintele Bernard se bucură să constate că Rozanov dădea semne de oboseală. Cărarea pe care urcaseră era povârnită și amândoi respirau gâfâit. — Bill Șopârla a văzut aici o farfurie zburătoare, spuse Rozanov. — Dar dumneavoastră nu credeți în asemenea lucruri. — De ce nu? Gândește-te la ce putem realiza noi, și mai adaugă un milion de ani. — Dar ei... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
N-am spus că n-o să te duc la serviciul de protecție socială, nu-i așa? Am continuat să mergem unul lîngă altul pînă ce drumul s-a îngustat și el a luat-o înainte. Cărarea cobora pe un taluz povîrnit între două dealuri care păreau să fie gropi de gunoi. Atunci cînd cotea brusc, mergeam înainte și mă trezeam că înot prin cenușă și țesături putrezite. Am traversat albia secată a unui vechi canal și am ajuns la capătul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Brunetti un brânci puternic În mijlocul spatelui care-l făcu să se rotească În lături, complet dezechilibrat. Brunetti bătu aerul cu brațele, incapabil să se oprească locului. Preț de-o clipă, rămase suspendat Întreb mișcare și prăbușire, dar apoi pământul se povârni sub el și știu că avea să cadă. După care, Întoarse capul și-l văzu pe Ambrogiani venind direct spre el cu pistolul În mână. Inima i se contractă Într-o teroare subită. Avusese Încredere În omul acela, nu stătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
locul unde era crucea mortului nu era nimic, poate cel mult o tufă de salcâm, nu știi că am venit a doua zi de ne-am uitat și nu era nimic, decât crucea aceea mică de lemn, înnegrită de vreme, povârnită într-o parte și încolo, zi, a fost ceva? Nimic, locul gol ca în palmă, nici măcar o tufă de pelin măcar! Ce-a fost silueta ceea, spune. Că prea o faci de obicei pe- a deșteptul.” Se apropiase tare de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
îndată, cerșind milosârdie și punându-se la cheremul lui. Își închipuia ce groază trebuie să fi cuprins sufletele acestei stirpe de țărani. Cum li se strecura teama în mădulare, zărindu-i armatele care îngroșau linia orizontului. Depărtările stăteau să se povârnească dintr-odată, strivindu-i. Era semnul năpastei care se apropia. Nimic nu părea să poată sta în calea teribilei sale armate, să reziste cumpliților ieniceri și spahii căliți în războaie. De frica lor, știa o creștinătate întreagă. Regi și cezari
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]