559 matches
-
chiar așa degradata,dezafectata,redusă la manifestările ei “frivole”(petrecerea,distracția),camuflează încă, un comportament mitic,o speranță difuza de regenerare,o nostalgie obscură a plenitudinii.Cele mai fosilizate gesturi rituale reușesc să creeze,daca nu o breșă autentică în timpul profan,cel puțin un consens comunitar,o minimă împrospătare a legăturilor dintre noi.In consecință chiar și cea mai ipocrita “sărbătorire” este preferabila lipsei de sărbătoare,pur și simplu pt că ne aduce și ne ține impreuna.Abolim sărbătoarea și ce
Decembrie sincer by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83026_a_84351]
-
intuiție a sacrului denumită de R Otto “mysterium tremendum”, ci toate manifestările subîntinse de o căutare a transcendentei, chiar dacă aceasta “transcendență” e una degradata care nu mai are nimic de-a face cu metafizicul.Eliade vorbește de trecerea sacrului în profan și de supraviețuirea lui camuflata în lumea desacralizata. E adevărat că ateii dezafectează metafizica, e adevărat că-l “ucid” pe D-zeu, dar își cruța religiozitatea care se transferă asupra obiectelor profane.Adica ateii nu “adoră”, nu “idolatrizează”,nu “fetișizează
Comunismul de marturie si marxismul de inventar by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83001_a_84326]
-
Gheorghe Grigurcu Veteranul echinoxist Ion Mircea (născut în 1947) socotește poezia drept un sacerdoțiu: „Poezia este una dintre cele mai vechi religii de pe pămînt. Ea e ambasada etimologică a Creației și însoțește peste tot în spirit drumul de la profan la sacru. În esența ei, această religie este prezentă în toate celelalte religii”. De remarcat reversibilitatea nu lipsită de orgoliu a comparației, deoarece religia însăși apare estetizată. De altminteri, nu se poate vorbi despre factorul religios în poezie, în chip
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
M. Eliade” (pag. 60) ori alte considerații privind „spiritul necreștin în categoriile căruia gândea și trăia M. Eliade” (pag. 186). Aceste rezerve au în centru o dilemă: nu cumva compelxul gnostic este doar formula potrivită care poate ilustra dialectica sacru/profan și nu o referențialitate în sine? Nu este doar un mijloc de care s-a folosit Eliade? Marele merit al eseului lui Ștefan Borbely este acela de a te face să-ți hărțuiești certitudinile, de a te învăța să eviți
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
în genul lui Eliade, de pildă, Cornel Mihai Ungureanu încearcă să mai salveze acest roman nu tocmai rău scris, dar cam anemic. Puțin mai mult curaj în această direcție n-ar fi stricat. Numai că și aici (revelarea sacrului în profan) autorul e mult prea prudent și, prin asta, neconvingător. Finalul cu dispariția angelică a cuplului Ana-Al și, implicit, rezolvarea romanului pare un moft de basm. Multe momente, atât din volumul de povestiri, cât și din acest roman ar fi
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
Alexandru Matei Poezia lui Marian Drăghici are la bază teoria eliadescă a sacrului camuflat în profan: "m-am ridicat decis am dat colțul străzii Clopotarii Vechi spre Povernei / și deodată îmi apăru în față / verticală marea". Filozofia ei este hotărît platoniciană, dualistă. Textul poetic devine astfel expresia unei stări de grație în care poetul intră odata
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
a dat, vreodată, în întregime, atunci toate religiile sînt relative. Dar dacă, dimpotrivă, el poate fi întrutotul cunoscut, nimic nu-ți dă voie să-l împarți. Soluția unei dispute care se înscrie mai degrabă în conturul primei situații este, foarte profan răstălmăcind învățăturile, antrenamentul. Orice credință trebuie, cu alte cuvinte, practicată susținut, fără să ai vreo clipă superbia de-a crede că ai obținut ceva, o dovadă de existență a ceea ce venerezi, ori un zapis de bună purtare pe care să
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
Or tocmai din acest punct de vedere interesează în mod deosebit povestirile lui Tudor Octavian. Prejudecata temelor minore și a banalului ca subiect permanent a complicat, probabil, rezolvarea ecuației scriiturii acestui autor. Însușindu-și de la sud-americani lecția misteriosului camuflat în profan, iar de la postmoderniștii nord-americani dezinvoltura parodiei și a ficțiunii din orice frântură de viață sau text, Tudor Octavian a început să construiască povestiri exersându-și inventivitatea pe spații tot mai reduse. În 1968, (re)scria un basm cu Făt-Frumos în
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
jurnal, timp trecut, timp prezent; frazele însele sînt suprapuse prin cultivarea elipsei). Chemarea lui Matei, al doilea roman al Florinei Ilis este și el construit după aceeași tehnică a palimpsestului. Textul e însă mai unitar și mai mult orientat către profan, către experiențe mai terestre, deși propensiunea spre metafizic nu dispare. „Și ieri la Institut am găsit e-mail-ul ei cu Chemarea Sfîntului Matei, tabloul lui Caravaggio, trimis mie de ea, și-mi explică în message cum Matei e singurul dintre cei
Comentarii critice by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/13302_a_14627]
-
totul unele asumpții metafizice, sugerează totuși că Logosul celebrat de moderniști nu poate supraviețui decât sfărmat și risipit în diferențe. Esențial rămâne aici jocul aparențelor derizorii, spectacolul carnavalesc al măștilor comic-serioase, susținut, în planul texturii, de un limbaj căzut în profan și, tocmai de aceea, mai permisiv, mai accesibil și mai dispus să se lase remodelat, fără a păstra impresiile fixe. Mircea Ivănescu pare să încerce o adevărată voluptate ori de câte ori mimează mici narațiuni, secvențe desprinse parcă dintr-un roman sau dintr-
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
și parțial Nietszche (citiți pe-atunci pe sub mână)însă asta e altceva. Principala traumă terrormentis, deterministă ! - este a unei patologii transsistemice, ale lui zoon politikon, o „soteriologie neagră”, în oglinzi stihiale, catacombice...La chute dans le temps? Căderea sacrului în profan? Erasmus, Montaigne, Umberto Eco și alții vor trebui recitiți. Știința poate fi de folos unor astfel de obsedante, obseDANTE!,dileme vechi-noi, add absurdum. Deliruri ale subcutanelor; a se adeveri CE? Teroarea imaginarului este în uman, în interregn, în anorganic, organic
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
codobelci Constelații Leagă spații. își mor moartea-n vârste frații... Bucle ard și iar se-aprind Panta rhei prin dumnezei Energii energofage reciproc energofage-suflete, miel al durerii făgurind amarul mierii rămurite intemperii suflete, înger orfan cât mai ești sacru-n profan? Cât mai ești, sacru-n profan? Au, lumină subțiată, Dor al Fiului de Tată! Fost-ai, întru niciodată. Ascunzându-se, se-arată Taina lumei vindecată? Sus de jos pe-un prepeleac Pitpalac cântă de leac Spleenul din enteleheia -„Doborâtă-n
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
moartea-n vârste frații... Bucle ard și iar se-aprind Panta rhei prin dumnezei Energii energofage reciproc energofage-suflete, miel al durerii făgurind amarul mierii rămurite intemperii suflete, înger orfan cât mai ești sacru-n profan? Cât mai ești, sacru-n profan? Au, lumină subțiată, Dor al Fiului de Tată! Fost-ai, întru niciodată. Ascunzându-se, se-arată Taina lumei vindecată? Sus de jos pe-un prepeleac Pitpalac cântă de leac Spleenul din enteleheia -„Doborâtă-n somn femeia Mie partea cea dintâi
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
Bebe Ivanovici, a diplomelor de revoluționar. Oricât de luxoase ar fi acestea, tot nu-mi vine să cred că ele costă douăzeci și cinci de mii de dolari lunar, la cât se ridică bugetul secretariatului cu pricina! La fel de enigmatic sună pentru un profan existența, în paralel, a următoarelor instituții (toate scrise cu majusculă, probabil pentru intimidarea cetățeanului!): "Agenția Națională pentru Dezvoltarea și Implementarea Programelor de Reconstrucție a Zonelor Miniere", "Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională", "Agenția Națională pentru Dezvoltare". Trei agenții care, fiecare pe
Bugetul, un loc umed, întunecat și rece by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17206_a_18531]
-
De toate descarnat). "Unghie înfipta în hazard" (dar nu e oare așa orice creație autentică?), "scriind pe nisipul cristic", aflat "la frontiera unde nu mai șunt/ Ori m-am făcut și eu hotar", frontieră, desigur, între real și ireal, între profan și sacru, autorul deconstruieste frenetic natură pentru a-și construi, la fel de frenetic, Neantul vizionar. Miron Kiropol e unul dintre cei mai înzestrați poeți pe care îi are azi literatura română. Miron Kiropol - Solitudinea lui Eros, Ed. Albatros, 1998, 132 pag
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
am cu condamnările lui Miron Cozma și a "tigaretistilor" e una de context, adică de logică. Să le luăm pe rând. N-am căderea să judec dacă cei optsprezece ani administrați lui Cozma sunt multi sau puțini. Judecând că un profan, probabil că el ar fi trebuit priponit pe viață pentru râul pe care l-a facut țării, pentru anii-lumină cu care ne-a dat înapoi, în încercarea noastră disperată de a ieși din bărbărie și de a intra în civilizație
Aisbergul ca o cioară vopsită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18081_a_19406]
-
se poate manifesta o credință înșelător puternică, însă laicizată tocmai prin fanatism. Ea reprezintă punctul de plecare al extremismelor, caricaturi ale vocației religioase prin psihologizare și istoricizare. Nu ne e îngăduit a ne raporta la Dumnezeu într-un mod schematic, profan obedient, restrictiv. Dintr-o atare eroare a apărut criza credinței în societatea contemporană. La un capăt al ei se se află mișcările extremiste, de stînga și de dreapta, care au uzurpat mesianismul religios în numele adorării unor concepte și au făgăduit
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
singure, niciodată povestea nu trăiește ca atare. întotdeauna se simt, explicit sau nu, sunetele unei alte semnificații. Poate pentru că autorul lor, înzestrat cu o ureche foarte fină și cu un ochi deprins a vedea senzaționalul în cotidian, sacrul camuflat în profan, nu vrea să dea autonomie literară acestor întîmplări, așa cum îndeobște vor scriitorii, ci parcurge un drum invers. Vrea să le reintegreze într-un complex de semnificații ce a devenit între timp opac ochiului neexersat. De aici structura aparent haotică, ruperile
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
o astfel de lume terestră, despre miraculosul nostru cotidian presărat cu sfinți rămași necunoscuți. Sfințenia-de-zi-cu-zi, ascunsă dar revelată la momentul potrivit (și iarăși aș înlocui potrivit cu mai miezosul, aici, „folositor”), este supratema acestui volum, similară întrucâtva acelui „sacru camuflat în profan” despre care vorbea Eliade. Aflăm, astfel, că descoperitorii lui Hristos, fie că e vorba de „stareți” cu experiență sau de ierarhi, fie de călugărițe neștiutoare de carte, fie de simpli monahi începători, minunat „accidentați” de harul dumnezeiesc, sunt de multe
Sfinții de zi cu zi by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2722_a_4047]
-
săptămâni, în colecții prestigioase, confirmând că destinul cristic a generat o linie interesantă și simptomatică a prozei, vizibilă și în secolul XXI, după ce s-a impus prin câteva capodopere în secolul trecut. Relația între Evanghelii și ficțiune ilustrează relația sacru - profan, despre care a scris Mircea Eliade și demonstrează că, și după două milenii, jertfa de întemeiere a credinței creștine naște interogații și meditații. Romanele anunță din titlu formula preferată - Evanghelia după Fiul de Norman Mailer, Evanghelia lui Iuda de Roberto
Romanul reîntors la Evanghelii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2642_a_3967]
-
să vadă fiecare moment că pe un dar, alege să perceapă frumusețea clipei ce trece dincolo de mintea omului pierdut în planuri, acolo stă frumusețea, stă între două bătăi de inimă la fel ca Dumnezeu și greu îi este ochiului de profan să remarce ce-i frumos în viață astfel fiind osândit la o goana nebună după plăceri și fantezii bântuind astfel că o năluca. Iubesc artă și apreciez oamenii de cultură ce își dedică viața să împartă cu cei dragi frumosul
Arta se găseşte şi într-un fotograf de nuntă [Corola-blog/BlogPost/97707_a_98999]
-
rurală din România, tradițiile satelor românești, vor impulsiona spiritualitatea Europei Occidentale în așa fel, încât unul de acolo să nu mai fugă până în India sau până în Nepal în căutarea sacralității, găsind-o la noi. Faptul că sacralitatea pătrunde zilnic în profan în satele din România va fi, cred, perceput și de frații noștri din Vest. Este tragic că sașii au părăsit această țară și au ajuns acolo unde au ajuns. Ei ar fi putut fi o punte între cele două lumi
„TIN LA ACEASTA TARA SI STIU CA DUMNEZEU MA VREA AICI. AICI MA CUNOASTE DUMNEZEU DUPA NUME” [Corola-blog/BlogPost/93118_a_94410]
-
creștine într-o lume în alcătuirea căreia războiul e condiția sine qua non. E moderat și neagresiv, adică tot ce poate fi mai contraindicat pentru un gazetar care, așezat sub auspiciile războiului nevăzut, întruchipează ipostaza beligerantă a sacrului înghițit de profan. Al doilea strat însă, mai adînc și cu adevărat spectaculos, e cel al trăitorului creștin care își exprimă gîndurile sub forma reflecțiilor personale. E partea cea mai atrăgătoare din volum, pentru simplul motiv că e în întregime sapiențială. Adică e
Sfiala deșteptăciunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8508_a_9833]
-
real, Sebastian Weigle, nu merită nici pe departe, în ciuda unor dificultăți în potrivirea detaliilor mai fine ale operei cu acustica sălii. Reluat fără mari modificări, Inelul nibelungului, regizat de Tankred Dorst și Ursula Ehlert, cu accent pe sacrul ascuns în profan (lumea zeilor fiind mereu traversată de ignoranți pământeni pe bicicletă sau ieșiți la picnic) are parte de un nou și excelent Siegfried: Christian Franz. De semnalat și prezența lui Wolfgang Schmidt (cândva el însuși Siegfried la Bayreuth), pentru prima dată
Parsifal în haine de marinar by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/6982_a_8307]
-
să-și desfacă vălurile, poate să ne înalțe, și atunci devine sacru. Cuvântul tribului este o iluzie în raport cu adâncul lucrurilor, dar cuvântul poetic este o iluzie superioară, un model pentru altă alternativă a genezei. Preocupat de ambiguitatea lumii alcătuită din profan și sacru, poetul este cel care rezolvă această dizarmonie, instituind domnia sacrului transmutant. Exemplificator în acest sens e poemul lui Rimbaud, Poveste, din Iluminări, culegere lirică dezvoltând o suită fabuloasă de metafore cu ambiguități bogate în deschideri interpretative. În poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]