116 matches
-
negustorimii de altădată, a trădărilor vechi și noi). Măiestria stă în detalii, în tipologiile unor personaje de neuitat, iar reușita - într-o "poveste de dragoste pe mai multe niveluri". Nu toată lumea îl citește ușor pe Rushdie, care, prolix, cu limbaj rămuros și plin de vorbe, vorbe ("E distractiv să citești o carte în care nu înțelegi chiar totul", declară autorul) acordă cuvintelor tradiționala importanță orientală și, ce să mai ocolim adevărul, mai pierde șirul. Referirile culturale (nu numai orientale, ci și
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
unui om a cărui rațiune de a fi a fost arta și pe care Dumnezeu l-a hărăzit cu norocul de a se putea exprima original, adăugînd un cerc ce-i al lui pe trunchiul cel mare, și puternic și rămuros al artei sculpturale românești. E dimineață și meșterul este în atelierul său. Modelează, reflectează, primește prieteni. Povestește și își aduce aminte ce-a fost o viață de om, 95 de ani, din care 75 închinați, cum spune prietenul lui, Corneliu
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
fost dacă": celebrul Bernard Pivot își întreba invitatul, la sfîrșitul emisiunii, ce și-ar fi dorit să fie într-o altă viață. Iar răspunsul, de dincolo de ecran, al lui Gelu Ionescu, acesta ar fi fost - „un copac secular, mare, solitar, rămuros, puternic, aproape invulnerabil, într-o cîmpie ușor vălurată ce se pierde în zări." Interviurile și articolele, despre Tudor Vianu, al cărui asistent fusese, despre „memorialistica unor prieteni", despre Eminescu și Caragiale, incluse, de asemenea, în cartea de la Polirom dovedesc faptul
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
ca ruga unui poem Inscripție mă îndepărtez de duminica ta inventez un nume pentru fiecare piatră acolo în clopotul mării exersez nebunia de a fi calc în picioare culori interzise când sufletul unei amieze vibrează solemn ca într-un vis rămuros îmi fac loc în singurătate când cad de pe mine cuvintele când mă simt fericită un val mă absoarbe dintre muritorii de rând mă învață a apune Tăcerea semnului Prea multă rostire vorbe sălbatice culori la care nu ajung nici văzul
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/12793_a_14118]
-
pe cărarea nocturnă a venit vremea în care poeții vor putea locui în fîntîni vor putea dormi în miezul inimii lor cu izvoarele nesupuse și de nesupus vreodată scurt pe doi oboseala poate fi învinsă numai cu somnul cel intens rămuros numai cu somnul cel intens somnoros somnul de bronz al purității neliniștite imflamate pînă-n străfunduri scurt pe doi submarinul celebru nautilus va pleca numai cu mine și cu iubita mea în marea epocala senzaționala călătorie numai cu mine și cu
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/12775_a_14100]
-
minte un cal înclină-te-n gînd/ spre blînda lui umbră de fum// feuda cu flori ca-n straniu căuș/ coboară spre micile stînci/ rîzînd mă gîndesc în fîntînă să cad/ crezînd că-am murit să mă plîngi// ce joc rămuros în simplu veșmînt/ un alb fără pată sub cer/ și uite că trec lungi trenuri spre șes/ și rupt e întregul mister// și totuși va fi că poate vom bea/ la masă aproape curînd/ privindu-ne-adînc cu ochii închiși/ vin dulce
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
Și Grigore Cugler Apunake. Despre el aflăm o mulțime de informații biografice inedite, căci, investigînd detectivistic, Adrian Alui Gheorghe a găsit la Timișoara o rudă (verișoară?) - Adelina Cugler-Fodorac, ce păstrează arhiva familiei (înnobilate de Maria Tereza la 1744), arborele genealogic rămuros al celor nouă generații de la stabilirea în România a familiei austriece, și are informații complete despre viața plină de "fenomene" a lui Grigore Cugler, născut la Roznov în 1903 și mort la Lima, în Peru, în 1972. Un personaj și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16566_a_17891]
-
Toate sunt în veșnică pândă și distrugere. E un asalt continuu al puternicului asupra slabului, al urâtului asupra frumosului, al haosului asupra armoniei.� Dar nu refuză cadrul... Ludic, amar, cu largi răsfățuri discreționar digresive, tot atâtea capcane ale unei acțiuni rămuroase, condusă, pe alocuri, în clară manieră urmuziană, romanul nu-și divulgă cu ușurință cheile. Aluzivă la stări contemporane, dacă nu din imediata actualitate, narațiunea se refugiază cu voluptate în volutele irealității, ale magicului, satisfăcând verva cu grad înalt de gratuitate
Un roman al hipersimțurilor by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16119_a_17444]
-
scenei din cimitir!). Sigur, ea, sfâșierea, poate aminti de eminescianul „Unde vei găsi cuvântul/ Ce exprimă adevărul?“, dar, în fond, este vorba despre criza modernă a clivajului dintre „cuvinte și lucruri“ (scindarea se produce și la nivelul sinelui, între „meridionalul rămuros băutor de soare negru“ nervalian și „stâlpul de familie bau-bau“ domestic, între „eul meu mistic“ și „batracianul ateu“). Deși își clameză neputința („n-am scris la ghidul supraviețuirii poetului/ deși m-am născut anume să scriu/ ghidul supraviețuirii poetului./ neputința
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
sprijin/ în peștera din care vii tăiat în două/ ca o stalacmită.// Nu simt în tine frumusețe,/ pe cât un veșted vânt pornind,/ plural al simțurilor, auz în pipăire,/ miros în dezbinare. Prin tine vocea/ mi-aș recăpăta-o, și gustul rămuros./ Lichid copil de cuarț, fraged ca melcul/ imaginându-și zborul. În solzi, în zale, în armuri mă oglindești indiferent.// Implor un cer întreg să te îndrume,/ dar nu spre trupul meu. Înăbușit te-aș/ naște mort albastru. Cu-aceleași mâini
Necititele by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7752_a_9077]
-
numai lumină și beatitudine. Iar beatitudinea nu‑i este dată muritorului.“ „Gata cu filosofia“, zise un ucenic al lui Petru. „Măcar să atingi norul acela, atunci vom ști să te prețuim ca pe Nazarinean.“ Vestea ajunse până la capătul satului cu măslini rămuroși, că avea să se petreacă ceva neobișnuit, flecarul ăla avea să‑și arate măiestria de fachir, drept care lumea se adună iar. „Vezi, să te Întorci degrabă“, i se adresă În batjocură un gură‑cască. „Și lasă‑ne și nouă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Elohim“. Apoi o porni, jeluindu‑se, prin deșert. 2. După o altă versiune, Făcătorul de Minuni Își Îndreptase provocarea nu spre al șaptelea cer, ci spre pământ, cea mai mare dintre iluzii. Simon stătea, așadar, tolănit la umbra unui măslin rămuros, cu mâinile sub cap, cu ochii ațintiți la cer, „la grozăvia cerului“. Lângă el, Prostituata, „cu picioarele rășchirate precum o vacă gestantă“, după cum avea să consemneze un polemist creștin (despre care Însă nu suntem siguri dacă și‑a tălmăcit propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci când se‑ntunecă În pădure. Într‑o pădure de stejari, atât de deasă, Încât razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă câte‑o frunză unduitoare, parcă ezitând, cade agale pe pământ, ca un strop sângeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n‑are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua‑i În cumpănă și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acestei eventualități și se întrebă dacă dorea cu orice preț să o revadă pe Fana și nu reuși să-și răspundă. Mai târziu, la o margine de parc, pe o bancă, în timp ce consuma un cornet cu înghețată, privind pe sub copacii rămuroși și bătrâni ce pustiiseră pământul de iarbă cu umbra lor, acolo, sub coroanele lor umbroase își regăsi umorul și dorința de a reintra în normal și în momentul când se ridică de pe bancă era decisă să pornească spre casa Fanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu pișcoturi făcute în casă, înfofolită în pături, privind la fotografiile de pe pereți, mici instantanee de familie făcute de-a lungul anilor, o mulțime de persoane, bărbați, femei, copii, despre fiecare putea spune câte ceva, o întreagă istorie, una necunoscută, bogată, rămuroasă care să înceapă cu "a fost odată". Tot era ceva. Câtva timp a trecut fără nici un eveniment. Biblioteca uzinei se afla într-un alt corp de clădire decât birourile contabilității. Era foarte posibil să nu se întâlnească luni de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tot am mai mâncat o pasăre de curte, un oușor, brânză de vaci, lapte adevărat, ei, bieții copii, n-au parte de așa ceva, timpurile s-au schimbat, mergem înainte cu orice preț. Dimitrie o aștepta lângă un copac uriaș, foarte rămuros, un stejar socotit monument al naturii, n-o recunoscu de prima dată, dar nu-și trădă surpriza. Iată că ne reîntâlnim, îi spuse și-i sărută mâna. O clipă Sidonia regretă că acceptase să se întâlnească sub acel stejar secular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Îl luă de mână pe nepotul său și-l duse să-i arate una dintre puținele sale bucurii de fată numai bună de măritat. În cerdacul sărăcăcios și fără balustrade, lângă ușa de la intrare, trona un splendid copăcel scund și rămuros, cu frunze groase și cerate, plin cu cele mai frumoase flori de culoare roz, acel roz ce domină toate imaginațiile noastre despre Rai. Era un „oleandru”, Îngrijit cu iubire de către Aneta. Copilul, care nu mai văzuse asemenea minune nici În
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și arătând cu mâna a spus: La picioarele noastre, pe dreapta se vede un sat destul de mare, se numește Verdeș, are o poveste frumoasă și o așezare pe măsură: poalele de deal Îl mărginesc În partea aia, plopi Înalți și rămuroși străjuiesc drumul mare, biserica este aia mare și Învelită cu tablă, casele, curțile și grădinile sunt curate și frumos Îngrijite, semn că aici locuiesc oameni gospodari. Mai departe, până unde vezi cu ochii, se Întinde Bogdana spre care ... ne Îndreptăm
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Emil Brumaru Vei mai fi vreodată-n Rouă, să-ți sărut Ceafa crud lăsată De păru-abătut Moale peste mine, Lîng-un vechi dovleac, Și, fără rușine, Trupul să-ți desfac în raze, sub pomul Rămuros și-umbros? Rană-s. Și-s doar omul Cu dulci pofte-n sos...
Scrisoare by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16523_a_17848]
-
Emil Brumaru Vei mai fi vreodată-n Rouă, să-ți sărut Ceafa crud lăsată De păru-abătut Moale peste mine, Lîng-un vechi dovleac, Și, fără rușine, Trupul să-ți desfac în raze, sub pomul Rămuros și-umbros? Rană-s. Și-s doar omul Cu dulci pofte-n sos...
Scrisoare by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16767_a_18092]
-
fumuriu-încețoșată, cu podul acela când depărtat, când, dintr-o dată, împreună cu tine, chiar în fața ochilor; alerg spre cineva supus să stea la rând din motive practice, sau în amintirea mea și, cu glas întretăiat, te inițiez într-ale abisului liricii vătămătoare, rămuros michelangeliană și de o surditate tolstoiană, care se cheamă Poemul Sfârșitului. A ajuns la mine întâmplător, dactilografiat la un Remington: fără semne de punctuație. Dar despre ce ar mai fi vorba, dacă nu de descrierea mesei pe care a fost
Avanpremieră editorială - Rilke - Țvetaieva - Pasternak - Roman epistolar -1926 by Janina Ianoși () [Corola-journal/Journalistic/10814_a_12139]
-
lumină și beatitudine. Iar beatitudinea nu-i este dată muritorului.“ „Gata cu filosofia“, zise un ucenic al lui Petru. „Măcar să atingi norul acela, atunci vom ști să te prețuim ca pe Nazarinean.“ Vestea ajunse pînă la capătul satului cu măslini rămuroși, că avea să se petreacă ceva neobișnuit, flecarul ăla avea să-și arate măiestria de fachir, drept care lumea se adună iar. „Vezi, să te Întorci degrabă“, i se adresă În batjocură un gură-cască. „Și lasă-ne și nouă un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Elohim“. Apoi o porni, jeluindu-se, prin deșert. 2. După o altă versiune, Făcătorul de Minuni Își Îndreptase provocarea nu spre al șaptelea cer, ci spre pămînt, cea mai mare dintre iluzii. Simon stătea, așadar, tolănit la umbra unui măslin rămuros, cu mîinile sub cap, cu ochii ațintiți la cer, „la grozăvia cerului“. LÎngă el, Prostituata, „cu picioarele rășchirate precum o vacă gestantă“, după cum avea să consemneze un polemist creștin (despre care Însă nu sîntem siguri dacă și-a tălmăcit propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci cînd se-ntunecă În pădure. Într-o pădure de stejari, atît de deasă, Încît razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o clipă cîte-o frunză unduitoare, parcă ezitînd, cade agale pe pămînt, ca un strop sîngeriu, care se va mistui de Îndată. Fetița n-are cum desluși toate astea, așa cum nu deslușește că ziua-i În cumpănă și că Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era la vreun kilometru o poiana întinsă plină cu flori și fâneață. I se spunea a Lui Toader, că aici s-a spânzurat un consătean, cu mulți ani în urmă, de l-au găsit oamenii atârnând de creanga unui fag rămuros. Aici au venit, vezi Doamne, să adune flori de iasomie și băiatul a cules așa de bine florile, până a cules-o și pe a ei. Nu prea i-a plăcut cum a fost, nici ea nu prea știa ce
ROMAN CAP. V de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363770_a_365099]