79 matches
-
obiectului” extralingvistic denumit prin cuvânt: „Dintre sute de catarge,/Care lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge/Vânturile, valurile?” (M. Eminescu, IV, p. 396) Categoria gramaticale a cazului are origine direct funcțională, înscriindu-se în sfera de acțiune a principiului recțiunii (nominale: răsăritul soarelui, verbale: răsare soarele, prepoziționale: în jurul soarelui); în versurile lui L. Blaga „Din orașele pământului/fecioare albe vor porni/cu priviri înalte către munți.” (p. 101), verbul-predicat vor porni impune substantivului-subiect fecioare cazul nominativ; substantivelor-circumstanțiale orașele și munți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stea, profesor, curcubeu. În plan semantic, individualitatea termenilor corelativi este asigurată de natura relației în care intră substantivul, de poziția lui în această relație și, în legătură cu aceasta, de funcția sintactică dominantă care-i dezvoltă conținutul semantic, precum și de acțiunea principiului recțiunii. Când desfășurarea recțiunii își are originea în prepoziții(locuțiuni prepoziționale), planul semantic al unui anumit caz nu mai este determinat totdeauna de funcția sintactică a substantivului ci poate rezulta numai din opoziția paradigmatică a categoriei gramaticale a cazului. Așa, de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În plan semantic, individualitatea termenilor corelativi este asigurată de natura relației în care intră substantivul, de poziția lui în această relație și, în legătură cu aceasta, de funcția sintactică dominantă care-i dezvoltă conținutul semantic, precum și de acțiunea principiului recțiunii. Când desfășurarea recțiunii își are originea în prepoziții(locuțiuni prepoziționale), planul semantic al unui anumit caz nu mai este determinat totdeauna de funcția sintactică a substantivului ci poate rezulta numai din opoziția paradigmatică a categoriei gramaticale a cazului. Așa, de exemplu, funcția sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cerut de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice, conținutul semantic al cazului rezultă numai din opoziția internă cu celelalte cazuri: „El este împotriva prietenului meu.” Prin acest raport de complementaritate în organizarea paradigmei cazuale, între funcția sintactică realizată de substantiv și principiul recțiunii, planul semantic al cazurilor individuale se constituie dintr-un sens fundamental, cu originea în funcția sintactică specifică, și diferite dezvoltări semantice determinate de funcții sintactice nespecifice prin manifestarea recțiunii prepoziționale. Nominativultc "Nominativul" Sensul fundamental al cazului nominativ este dat de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
organizarea paradigmei cazuale, între funcția sintactică realizată de substantiv și principiul recțiunii, planul semantic al cazurilor individuale se constituie dintr-un sens fundamental, cu originea în funcția sintactică specifică, și diferite dezvoltări semantice determinate de funcții sintactice nespecifice prin manifestarea recțiunii prepoziționale. Nominativultc "Nominativul" Sensul fundamental al cazului nominativ este dat de cele două funcții sintactice din structura nucleului predicațional al unui enunț lingvistic: subiectul și predicatul. Funcția de subiect este realizată direct, când substantivul este termenul prim al unei relații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Am plecat cu Andrei, prietenul meu, imediat. Acuzativultc "Acuzativul" Sensul fundamental al cazului acuzativ este dat de funcția sintactică de complement direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul opus direct nominativului în dezvoltarea opoziției activ-pasiv; nominativul este cazul activității iar acuzativul, cazul pasivității: Copilul (+activ) culege flori (+pasiv). Termenii opoziției se inversează când planul semantic funcțional-sintactic este dominat de desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planului semantic al categoriei gramaticale a diatezei: Florile (nominativ ‘pasiv’) sunt culese de copil (acuzativ ‘activ’). Acestui sens de bază i se adaugă un fascicol de dezvoltări semantice cu originea în alte funcții sintactice, cerute de verbul regent sau de recțiunea unor prepoziții, mijloace de realizare a relației de dependență și de exprimare a identității unor funcții sintactice. Sunt cerute, de unele verbe, pentru complinirea planului lor semantic, funcțiile de complement indirect: „Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul/De ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 103) Mai participă direct la realizarea dezvoltărilor semantice ale acuzativului funcția de circumstanțial (de temporalitate și spațialitate) realizată prin substantiv fără prepoziție: „O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale iar planul său semantic cunoaște cea mai amplă dezvoltare, prin asimilarea majorității funcțiilor sintactice: • predicat, în raport de complementaritate cu un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Genitivultc "Genitivul" Conținutul semantic fundamental al cazului genitiv își are originea în funcția sintactică de atribut: „Aleluia, astăzi ca niciodată/sunt fratele obosit/al cerului de jos/ și al fumului căzut din vatră.” (L. Blaga, p. 107) Impus direct de recțiunea nominală, genitivul dezvoltă, prin intermediul relației de dependență și în strânsă legătură cu diferitele raporturi extralingvistice dintre „obiectele” denumite de cele două substantive din structura grupului nominal (regent și determinant), sensul definitoriu de apartenență și mai multe sensuri derivate. În funcție de planul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de interdependență, când substantivul în genitiv realizează în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său semantic se amplifică prin sensuri cu originea în alte funcții sintactice: • complement indirect, când dezvoltă sensul propriu dativului - destinația: „Ah! Acele gânduri toate îndreptate contra lumei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
81), Au tăiat teiul din fața casei. Dativultc "Dativul" Sensul fundamental al cazului dativ își are originea în funcția sintactică de complement indirect: „Mai aminti-mă-va un trecător/vreunui străin, sub ceasul lor?” (L. Blaga, p.224). Impus direct de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă sau indirectă sau a unui adjectiv, prin intermediul relației de dependență, dativul este cazul destinatarului unei acțiuni sau al beneficiarului unei însușiri: „El numa-n veci e-n floarea tinereții,/ Miresei dulci i-ar da suflarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el apune,/ Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.” (M. Eminescu, I, p. 32) sau cu o interjecție, în enunțuri eliptice: Bravo gimnastelor noastre! Câteva prepoziții (asemeni/asemenea, datorită, mulțumită, grație, conform, potrivit) impun substantivului să se situeze în dativ. Prin recțiunea acestor prepoziții, dativul își amplifică planul semantic, prin intermediul funcției sintactice de complement indirect: A reușit datorită priceperii sale. sau de circumstanțial: Grație ajutorului lui Tudor a depășit starea de criză. În funcție de conținutul semantic al termenilor implicați în relația de dependență
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai” (M. Eminescu, I, p. 213), „Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea.” (M.Eminescu, I, p. 235) 6. Recțiunea. Fără să fie morfeme de caz, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale fixează, indirect, identitatea unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea.” (M.Eminescu, I, p. 235) 6. Recțiunea. Fără să fie morfeme de caz, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale fixează, indirect, identitatea unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că substantivul pe care-l preced în realizarea unor funcții sintactice stă în cazul acuzativ: „Acoperit de frunze veștede
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 54) Când ocupă, în structura sintagmei, poziția de determinant, substantivul realizează, cu foarte puține excepții, toate funcțiile sintactice care generează câmpul semantic al cazurilor, în desfășurarea componentei principale, definitorii, sau a altor componente semantice condiționate de recțiunea prepozițiilor implicate în construirea sau nuanțarea planului semantic al funcțiilor sintactice: • atribut (în toate cazurile: „Pajul Cupidon, vicleanul,/Mult e rău și alintat” (M.Eminescu, I, p. 108), „Am luat ceasul de-ntâlnire/ Când se turbură-n fund lacul.” (T.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
problema statutului morfologic al formelor meu, tău, la care trebuie adăugat și său, pe de o parte, și al formelor mi, ți, la care trebuie adăugate și -i, -și, trebuie judecată: • în legătură cu semantica și sintaxa genitivului; • în legătură cu semantica pronumelui; • în legătură cu recțiunea prepozițională. * Sub aspect semantic, genitivul este cazul raportului de posesie (cu diferite variante, determinate de conținutul lexical al termenilor: apartenența, dependența socială etc.) în care sunt înscrise „obiectele” interpretate lingvistic prin cei doi constituenți ai sintagmei nominale: substantivul (pronumele) regent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensuri, cu originea în aceste alte relații sintactice și în unele prepoziții, mai concrete, semantic: „S-au plantat în jurul blocului tei.” - exprimă „dimensiunea spațială”, „A început să plângă înaintea primirii veștii.” - exprimă timpul ș.a.m.d. Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) cu recțiune genitivală impun tuturor termenilor intrați ca determinanți în relația sintactică pe care o desfășoară să se situeze în cazul genitiv: asupra casei, asupra Mariei, asupra acestuia, asupra căruia (cărora), asupra amândurora etc. Se înscriu în aceeași sferă de acțiune a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
genitivală impun tuturor termenilor intrați ca determinanți în relația sintactică pe care o desfășoară să se situeze în cazul genitiv: asupra casei, asupra Mariei, asupra acestuia, asupra căruia (cărora), asupra amândurora etc. Se înscriu în aceeași sferă de acțiune a recțiunii prepoziționale și pronumele personale de persoana a III-a: asupra lui/ei. Acestei legi sintactice nu i se pot sustrage nici pronumele de persoana I și a II-a: asupra mea, asupra ta; mea, ta sunt la genitiv, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează la nivel sintactic: sunt pronume posesive termenii înscriși în relație directă cu substantive: cartea mea; termenii sunt pronume personale când relația cu regentul (nominal sau verbal) se realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea, împotriva mea etc. În baza acestor două principii: valabilitatea generală a recțiunii prepoziționale și constanta planului semantic lexical sau lexico-gramatical, trebuie considerate tot în cazul genitiv și formele neaccentuate definite ca dativ posesiv: „În juru-mi ceața crește
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenii înscriși în relație directă cu substantive: cartea mea; termenii sunt pronume personale când relația cu regentul (nominal sau verbal) se realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea, împotriva mea etc. În baza acestor două principii: valabilitatea generală a recțiunii prepoziționale și constanta planului semantic lexical sau lexico-gramatical, trebuie considerate tot în cazul genitiv și formele neaccentuate definite ca dativ posesiv: „În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri.” (M. Eminescu, I, p. 119), „Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi dulce floare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
similitudini maxime cu genitivul substantivului și cu genitivul pronumelor nepersonale: • intră în omonimie cu dativul: casa lui, ei/âi ofer lui, ei; în juru-i/i-am spus lui, ei, casa lor/le-am spus lor; • este indiferent la tipul de recțiune, care poate fi substantivală: casa lui(ei) sau prepozițională: împotriva lui(ei), casa lor, împotriva lor. La pronumele de persoana I și a II-a, formele accentuate de genitiv se întrebuințează numai în distribuție cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care poate fi substantivală: casa lui(ei) sau prepozițională: împotriva lui(ei), casa lor, împotriva lor. La pronumele de persoana I și a II-a, formele accentuate de genitiv se întrebuințează numai în distribuție cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale cu recțiune de genitiv, schimbându-și forma de gen în funcție de „articolul” din structura acestora: în fața („articol” feminin) ® în fața mea (feminin)/ân jurul („articol” masculin) ® în jurul meu (masculin), indiferent de genul substantivului regent și, de fapt, indiferent de natura regentului: „Ei se învârt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor funcții sintactice: el/(cu, pentru, despre) el. Omonimia genitiv-dativ la formele neaccentuate ale pronumelui de persoana I și a II-a, la ambele serii de forme ale pronumelui de persoana a III-a, se rezolvă la nivel sintactic: • prin intermediul recțiunii prepoziționale; genitivul este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) a căror structură se termină într-un „articol” definit, masculin sau feminin: în juru-mi, în juru-i: „Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruite.” (M.Eminescu, I, p. 93); „Din jurul lui dispăruse lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adunat în jurul său toți parveniții și impostorii. Forma de persoana a III-a este omonimă cu pronumele posesiv; se distinge de acesta, ca și pronumele personal de genitiv, sintagmatic: este pronume reflexiv dacă este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) cu recțiune genitivală: în jurul său. La plural, genitivul este omonim și cu genitivul pronumelui personal. Distincția rămâne implicită în plan semantic și se realizează în plan sintactic, indirect, la nivelul pronumelui-subiect gramatical. Identitatea semantică subiect-obiect-circumstanță marchează pronumele reflexiv: Ei au construit în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexiv în cazul genitiv: • atribut, formele neaccentuate: „Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie.” (M. Eminescu, I, p. 103), „Pe vatra corăbiei/inima mi-o îngrop subt spuză.” (L. Blaga, p. 98) • complement indirect și circumstanțial; formele accentuate, cerute de recțiunea prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) care se construiesc cu genitivul: Nu mai văd nimic înaintea mea., Și-a creat în jurul său o atmosferă total nefavorabilă., Prin tot ce faci ești împotriva ta. Pronumele în cazul dativ realizează funcția de complement indirect sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]