9,175 matches
-
română poeme din volumul Trenul de treieșunu februarie, reluate în variantă germană de o atrăgătoare voce blondă. Adela Greceanu și-a trimis înțelegerea drept în inima spectatorilor, stîrnind lacrimile unor spectatoare italiene. 30 de minute pauză. Două soprane dramatice în rochii de seară foarte decoltate fac să zornăie ferestrele sălii, devenite neîncăpătoare pentru un volum de decibeli de un asemenea calibru. După hopul muzical trecut cu brio în strigătele de bravo-bravissimo ale unor veritabili melomani, a doua parte a recitalului a
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
de la cota inferioară a referinței spre-a urca energic la perechea sa ,complicată": ,mari heleștee cu popoare de broaște pe suprafața vie a apei/ între ierburi proaspete bărcile stau dezbrăcate ca fecioarele/ lăcustele fac prăjituri cu opium și fluturii probează rochii albe/ bleu portocalii verzi maron grena de mătase/ cu priceperea cu delicatețea negreselor de la moulin rouge" (zece). Noțiunile categoriale devin un fel de alveole goale, de faguri pe care autorul le umple cu miere metaforizantă. Astfel timpul e o rugină
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
treilea îl adăugase ficatul într-o zvîcnire de geniu/ pe-al patrulea îl spusese mărul lui adam îngenuncheat/ în sine ca un rob în lanțuri nemuritoare/ pe-al cincilea îl nimerise norocos plămînul drept/ prin pleura lui fragilă ca o rochie de balerină" (treisprezece). O atare mirobolantă visceralizare a plăsmuirii poetice modelează factura sacrificiului suprem pe care poetul se decide a i-l închina: ,cu degetele mele albe și fine mi-am scos ficatul și inima/ în lumina amurgului salutînd ceremonios
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
un alter ego, sub chipul unei fete pe care o "ajută" a deveni "sfîntă", adică a accede la transcendența sui generis pe care o implică arta: "Să ajuți o fată să se creadă sfîntă,/ așa cum vine spre lume/ îmbrăcată în rochie de mireasă,/ putere avînd să ridice drapelele/ să înalțe și să prăbușească-mpărați,/ nu este la-ndemîna oricui" (Poezie). Mulțumită de "ajutorul" primit, Poezia își capătă în așa grad încrederea în sine, încît se comportă ca o regină între "Bărbații Secolului
Feminin versus masculin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14720_a_16045]
-
echitabil, sub semnul nostalgiei masculinului "pur", pe cît de rîvnit, pe atît de neatins: "POEMUL -/ el este singurul bărbat adevărat,/ el lasă cuvintele să danseze singure.// El îmi spune: tu - te duci la editură/ și scrii poezii/ le îmbraci cu rochia ta!/ Eu - mă duc să servesc masa/ cu ceilalți bărbați/ de la care voi primi ceea ce le voi cere./ Eu mă duc să beau vin din cupa sentimentelor/ pe care o voi strivi cu buzele mele.// Tu ești femeia/ du-te
Feminin versus masculin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14720_a_16045]
-
cu atît mai vîrtos cu cît însăși aceasta din urmă include o ambiguitate structurală, în stare a satisface ambele categorii: "Viața și moartea/ nu o stîrni cu simple cuvinte -/ îți poruncește adesea, poemul,/ iar tu ca o femeie ascultătoare/ îmbraci rochia versului și cînți osanale/ în locul cîntecelor ritualice" (Pisica rațiunii). între "osanalele" aduse vieții indeterminate și "cîntecele ritualice' dedicate sexului se plasează micul Purgatoriu al acestui amplu impact uman care este sexualitatea.
Feminin versus masculin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14720_a_16045]
-
degete de la picioare și călcîie. Tînărul, obișnuit a săruta minutele înmănușate ale unei dame sau a pîndi, la coborîrea din trăsura, momentul în care gleznă unei adorate demoazele de 16 ani se arătă pentru o clipă trecătoare de sub tivul lungii rochii, și-ar da seama deodată, măi înspăimîntat că oricînd, ca în ceață aceea uniformă, se află o mulțime de persoane de sex feminin, famelice și apatice ori excesiv de zgomotoase și cu totul lipsite de pudoare. Creaturi cu siguranta ticăloase, care
Priviri semnificative by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14775_a_16100]
-
de sticlă). Sau printr-o deschidere a poeticii înseși către asociația inconfortabilă, ostentativ inospitalieră: "Discursul ca pelteaua nu mai ajunge/ Pînă la verb, nici pînă la pămînt/ Să-i liniștească piciorul cînd pantoful o strînge/ Și cînd toți nasturii de la rochie zboară în vînt/ Ca niște bezele strivite de parfum/ În farfurii de cuvinte papagali se fac scrum/ Gîndacii din toate părțile dau năvală/ Nămolul sughite în inele a răceală" (Ceai nostalgic). Pentru a scoate în evidență preeminența materiei (sfidare a
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
înapoi ca și cum ar urmări-o cineva. Are chipul unei femei îngrozite. Ochii îi strălucesc de spaimă. Fața îi este roz, blîndă, prelungă, slăbită, gravă. Sub ochi are cearcăne. Părul lung e legat simplu la spate, peste boneta cenușie. Poartă o rochie cenușie, un guler alb. E mai frumoasă ca oricînd. E aplecată deasupra lui. - Trebuie să pleci imediat. Meaume se așază pe pat. Își freacă ochii cu degetele. Își aranjează părul cum poate. - Trebuie să pleci din oraș. Chiar azi. - De ce
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
care-a împărțit o cameră încălzită. Era o cameră mare, destul ca să-și țină în ea plăcile, lacurile, cufărul, șevaletul, penele de porumbel, băile de acizi. Peste un an, în 1640, o revede. E începutul după-amiezii. E singură, într-o rochie albastru cu galben, în fața clopotului de aur al Aurarilor din Mainz. Îl așteaptă. Nici acum nu-și poate desprinde privirea de ea. Se oprește. Tînăra femeie îl atrage mai mult ca oricînd. Vine spre el, plecîndu-și capul ușor. La întrebarea
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
unul în fața celuilalt și eu eram acel ceva slab, mobil și trecător. Dulapul pur și simplu se reprezenta pe sine. Era în mod perfect ceea ce era. Am atins cu degetele mânerul neted și Dulapul s-a deschis. Am zărit umbrele rochiilor mele și două costume vechi ale lui R., în întuneric toate aveau aceeași culoare. În interiorul Dulapului feminitatea mea nu se deosebea prin nimic de caracterul masculin al lui R. N-avea importanță nici dacă era ceva aspru sau neted, oval
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
fi ajuns cuvintele să-l denumesc (cuvintele doar au nevoie de timp pentru a denumi). Silueta mea se ivi în cuprinsul oglinzii de pe partea exterioară a ușii. M-am reflectat în ea ca o siluetă întunecată, prea puțin diferită de rochia de pe umeraș. Nu era nici o deosebire între ceea ce era viu și ceea ce era mort. Deci asta eram într-un ochi de sticlă al Dulapului. Acum nu mai aveam decât să ridic un picior și să intru înăuntru. Am făcut-o
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
mișcarea, milioane de activități fără însemnătate, "noaptea" - trupul neputincios, însingurat în întuneric, "și mă-nvață ce e bine" - îngerul păzind copiii care merg pe marginea prăpastiei - pachete de carton cu inscripția ATENȚIE FRAGIL, "și mă-ndrumă spre viața veșnică, amin" - rochiile atârnate în semiîntunericul Dulapului. De atunci Dulapul mă atrăgea în el, era marea pâlnie în dormitorul nostru. La început ședeam în el după-amiezile târzii, când R. lipsea de acasă. Mai apoi făceam dimineața doar lucrurile cele mai trebuincioase, cumpărături, punerea
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
ultimele imagini cu care să plec desenate pe retină. Sinaia! Orașul celor mai frumoase amintiri și întîlniri, un loc binecuvîntat unde am simțit ce înseamnă iubirea, tandrețea, protecția unor părinți formidabili. Clădirile, pietrele, Castelul Peleș poartă și poveștile mele. Foșnetul rochiilor de regine și prințese s-au amestecat cu freamătul pădurii anunțîndu-mi prezența, prieteni și prietenii care au răsărit din trecut, din pămînt și iarbă verde în recenta mea fugă de București, acolo, la Sinaia. Diferite etape ale existenței mele și-
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]
-
vederea lui KS care m-a speriat: era gras, cu vânătăi pe față, ca și cum s-ar fi bătut cu cineva. A vrut morțiș să danseze cu mine ținând în mână un pahar cu vin, pe care l-a vărsat pe rochia unei elegante doamne. Mi s-a șoptit că e alcoolic și se droghează. Că e alcoolic, asta nu e ceva neobișnuit aici, în Finlanda, dar că se droghează și că părinții lui, aparținând unei secte religioase, au făcut totul ca să
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
mă arăt înmărmurită de atîta finețe, dar că uite nu pot și-mi vine să rîd cînd mi-aduc aminte cum din zece în zece minute începea o muzică obsedantă și cam din cinci în cinci minute femeia își schimba rochiile care aveau, iarăși obsedant (și adînc!) aceeași croială. * în fine, nu despre acest film era vorba, ci despre A Beautiful Mind. Și iarăși încerc să mă abțin de la aprecieri, pentru că altceva m-a pus pe gînduri în filmul ăsta și
Inutilitate și schizofrenie by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15301_a_16626]
-
când vlăguită, cu ochii înfundați în orbite, cu singura dorință de a rămâne în pat, când nerăbdătoare și gătită pentru a face o ieșire în oraș. Vor merge la restaurant, la cafenea, la coafor. Își va alege cu grijă o rochie nouă, va face chiar lucruri pe care în trecut le-a considerat fleacuri: va purta mici bijuterii moștenite, nu se va mai despărți de un colier de aur primit în dar de la copii, se va lupta cu exercițiile de gimnastică
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
efecte geometrice de lumină cu sentimentul lui Narcis. În același timp e o mobilă a interiorului feminin, un implacabil registru de stare civilă, trist pentru bătrînă, profetic pentru tînără. Să nu uit de asemeni scrinul, care este arhiva familiei, conținînd rochia de nuntă, veșmîntul de moarte, hainele copiilor care au rămas mici". Să ne oprim puțin asupra calificativului "nebun" ce i se aplica lui G. Călinescu. Dacă pentru adversari el răsfrîngea invidia, prietenii și colegii favorabili îi acordau o conotație de
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
întâlnită la vreo femeie. N-avusese copii. Mă considera poate un băiețel de-al ei... Ochilor ei verzi pe fața smochinită ca de maimuță bătrână cu greu puteai să le faci față... Garabet o răsfăța cumpărându-i de toate: cercei, rochii, o dată și-un gramofon cu pâlnie, cu un câine care asculta ce cânta... Garabet a murit tot vara, pe niște călduri năpraznice. N-am fost la înmormântare. Copii, nu înțeleg formalitatea... Am auzit însă, după aceea, că groparii, pregătindu-se
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
am început să privesc pereții și tavanul. Mirosea a praf și mucegai, exact ca la mansardă. Pe un perete atârna o fotografie mare, înrămată, cu un tânăr ofițer cu niște mustăți proeminente și o fată ce zâmbea timid, într-o rochie de mireasă. Mult timp în acea seară nu s-a calmat agitația din curte. Grupuri-grupuri discutau despre vrăjitoare. O băbuță foarte bătrână povestea: "Era o domnișoară educată, se spune că știa zece limbi. Foarte repede, prin anul 1918, mirele ei
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
chibrit, cînd încă nu e flacără, se sfarmă și limbi țîșnesc-: începe-așa, grăbit, pe lîngă spectatori, în cerc mărit, fierbinte dansul ei rotund, cu larmă. Și brusc e numai flacără, arzînd. Ea cu privirea mușcă-n păr, flămînd, și rochia și-o-ntoarce-ntr-un ocol cu iscusință, prin acest pîrjol, din care, goale, brațele cutează și, zornăind, se-ntind, ca șerpii-n groază. Și-atunci: de parcă-ar vrea întruna foc, îl prinde și-l azvîrle la un loc, c-un gest, poruncitoare și
Versuri de Rainer Maria Rilke by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/14446_a_15771]
-
la vorbitor dintre mamă și fiică, scena deținutelor "scufundate în balega porcilor", scena grupului de "sifilitice" repartizat printre "politice", și altele încă). În schimb, un moment din film care pare artificial (sosirea la Canal, printre deținute, a unei femei în rochie neagră, de seară, cu pantofi cu toc, și asta, aflăm, după peste un an de închisoare și anchetă!) nu se regăsește defel în paginile cărții! Aerul de autenticitate al filmului se datorează și unei distribuții feminine (cea masculină îi e
Mărturie asupra unui suflet liniștit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14580_a_15905]
-
pînă la fețele expresive ale unor actrițe tinere, pe care doar regizorul ne-a putut ajuta să le identificăm: Rodica Ionescu (fata cu rana), Iulia Lazăr (prietena fragilă), Rodica Lazăr (Maica Judith), Cerasela Iosifescu (prostituata vulnerabilă), Romanița Ionescu (frumoasa în rochie de seară)... Dintr-un rol de o extraordinară dificultate (care ar fi putut eșua într-o noblețe strict retorică), Maria Ploae - una dintre foarte puținele actrițe cu destin cinematografic din istoria școlii românești de actorie - face un personaj atașant, fremătător
Mărturie asupra unui suflet liniștit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14580_a_15905]
-
niciodată parte la discuțiile intelectuale, rezervate bărbaților - chiar dacă, în fapt, Mona e cea care, prin metodele pe care Miller le poate intui, face rost de bani pentru a-și întreține soțul. Deși romanul se deschide cu Ea ("Era fascinantă în rochia persană"), după două paragrafe Mona-femeia fatală dispare, înlocuită de grijile materiale. Previzibil, lumea din Plexus se învârte în jurul stomacului, și nu în jurul subiectului care pare să acompanieze peste tot numele lui Miller. Supraviețuirea de zi cu zi, banii de mâncare
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
reprezenta dragonul de ceramică de pe scară și celălalt banca ondulată din piață cu decorul Barcelonei în fundal. N-au entuziasmat-o prea mult și atunci i-am arătat o planșă pe care o țineam de rezervă: Gene Tierney într-o rochie verde, foarte mulată pe trup, așezată la o tejghea, într-un cazinou, insinuantă, despletită și învăluită toată în fum de țigară. O copiasem după programul de sală al unui film și era un desen mediocru, fără vreun merit anume; nici măcar
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]