1,927 matches
-
un aspru rechizitoriu cu o țintă precisă și un public imaginar foarte apropiat ca adresă, un public-martor imediat. Ștefan Melancu mobilizează o vastă bibliografie, în cadrul căreia autoritatea în materie o reprezintă exegetul canadian Marc Angenot, pentru a releva atât disponibilitatea satirică a pamfletului, cât și încadrarea lui firească în sfera discursului critic modern. Sarcasm, ideologie, literaritate, ironie, satiră, comic, grotesc, parodie - toate concură pentru a îndeplini funcția socială a pamfletului, rolul său de semnal de alarmă într-o lume decăzută, coruptă
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
arghezian, ca vedetă a perioadei interbelice. Tensiunea, virulența și expresivitatea nu se mențin la aceleași cote și era de așteptat să fie așa. Cercetătorului îi rămâne sarcina de a semnala și de a analiza aceste variațiuni tematice și stilistice. Elementele satirice și critice dau combinații foarte diferite în Icoane de lemn, Poarta neagră și în restul operei publicistice. O secvență a cărții lui Ștefan Melancu include un istoric al pamfletului arghezian, o diagramă internă, acoperind un interval mai mare de patru
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
ample controverse. De la "cum să rezolvăm problema atâtor refugiați" s-a trecut la acuzații reciproce între părți, de distrugere a Europei vs. islamofobie și de orbire ideologică sinucigașa vs. lipsa de empatie sau spirit european. Dacă după crimele de la săptămânalul satiric "Charlie Hebdo" au existat voci care, într-un demers impardonabil, găseau o parte de vină și victimelor pentru că ar fi "provocat" musulmanii, atacurile de la Paris din 13 noiembrie 2015, soldate cu peste o sută de morți și sute de răniți
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în circulație, pentru care era și atât de hulit. Și întrucât e firesc, nu este nici unica să-i dezvăluie reversul. Prin urmare, cine a fost Pamfil Șeicaru? A început să publice în "Arena" de la Iași; înființează în 1919 revista satirică "Hiena". Dă viață, în 1924, ziarului "Cuvântul", păstrându-i-se director până la plecarea din țară și rămânerea în exil, înainte de 23 august 1944. Scriind despre el, unul din apropiații săi din epoca exilului, René A. de Flers, oferă foarte multe
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
aproape de text, cu rare panoramări, autorul preferînd stabilirea unor filiații cu exemple celebre din dramaturgia occidentală unor mai atente decelări a tendințelor și a direcțiilor în dramaturgia românească - cu o excepție notabilă: integrarea teatrului lui Teodor Mazilu în direcția teatrului satiric din anii '70. Chiar și așa, o inițiativă critică onestă care să ia în discuție piese și vremuri deja intrate în manualele de istorie și care să pună astfel în discuție dramaturgia românească postbelică, merită atenție. Cu o observație privind
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
fie parodiat în talkshow-urile de largă audiență. Gen literar-jurnalistic hibrid, pamfletul se află la hotarul dintre ficțiune și non ficțiune. Afirmațiile emise sub umbrela acestui gen pot fi apreciate de cititor cu distanță estetică, recunoscindu-i-se autorului ingeniozitatea în alegerea formulelor satirice, dexteritatea în exercițiul retoric al caricaturizării. în același timp, comentariile pamfletare pot fi luate în serios, considerate jignitoare și utilizate, eventual, ca probe într-un proces de calomnie. "Răutățile" ce se spun despre galonatul scriitor spaniol în se pot înscrie
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
ideea că lumea lui Caragiale e urîtă, imbecilă, primitivă și mizeră. După știința mea, în afară de M. Ralea, dintre cei vechi, doar Șt. Cazimir (în Caragiale față cu kitschul) a combătut ideea că scriitorul ar fi cam excesiv. Caragiale e un satiric fără violență. Nu-și urăște personajele (el a spus-o!), ci doar le ridiculizează. Iar obiectul principal al deriziunii e deobicei felul cum vorbesc, majoritatea păcatelor fiind veniale. Dar oare ele vorbesc mai rău decît oamenii cultivați? Nu cumva simpla
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
dar n-am priceput nici acum bine de tot, căci vorbesci prea iute" (p. 610). Același sistem - în care fiecare silabă este urmată de v...n..., cu repetarea vocalei respective, e folosit în ziarul Zimbrul și vulturul (Iași), la rubrica satirică "Bondariul", în nr. 4, 1858, pentru a ironiza "Epilogul" lui Negruzzi la Păcatele tinerețelor, care n-ar fi fost scris "în limba păsărească ce toți copiii au vorbit-o": "Stivini - Ivini - Păvănă - Sevene - Revene - Stevene?" (în note la C. Negruzzi
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
într-adevăr, latura sordidă este surprinsă în toată plinătatea ei: personaje mărunte, purtând adesea nume cacofonice de o transparență naivă, se perindă prin paginile cărții, prinse într-o pletoră de intrigi, antrenate în dialoguri care încearcă să mimeze la modul satiric idiosincrazii de vorbire, dar care rămân, totuși, artificiale, "contrafăcute." Intrigile confecționate, amintind de scenariile de duzină din filmele americane, nu reușesc să rețină atenția decât prin violența limbajului sau a faptelor prezentate. Singurul amănunt care persistă în memorie după lectura
Kitsch și cacofonie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14539_a_15864]
-
publică a patrimoniului cultural o propunere de reeditare, pe etape, a operei lui Mihail Sebastian, pe care publicul acelei vremi nu apucase să-l cunoască decât ca autor al Jocului de-a vacanța, al Stelei fără nume și al comediei satirice Ultima oră, ignorându-i cu desăvârșire opera romanescă - îndeosebi cartea lui de căpătâi, De două mii de ani, care n-avea, pe atunci, permis de circulație. Propunerea d-sale m-a cucerit din bun început deoarece trezea în mine vechi amintiri
Semnătura lui Sebastian by Mihai Șora () [Corola-journal/Journalistic/14549_a_15874]
-
hoțime, avocățime. Prestigiul literaturii rămîne însă mare, așa că nu e de mirare că găsim, în schimb, motănime - datorat folosirii glumețe de către Eminescu (în Cugetările sărmanului Dionis). Prestigiul operei eminesciene nu a făcut totuși - din fericire - să fie înregistrat un compus satiric ad-hoc ca greco-bulgărime (din Scrisoarea III). De altfel, derivatele etnice sînt tratate de dicționare cu o anume, firească, prudență; cred că nu numai întîmplarea atestărilor a făcut ca doar cîteva (turcime, țigănime) să fie înregistrate. DEX preferă formulele-tip de
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
în timp ce tatăl, unul dintre ultimii evrei din Cochin, duce mai departe vița lui Boabdil, ultimul stăpânitor maur al Spaniei) ar trebui să fie chiar simbolul Indiei ("acest subcondiment, nu subcontinent", cum glumește Aurora). Romanul tinde astfel spre alegoria cu ascuțișuri satirice (ocazia dezvăluirilor corupției, jocurilor politice din Bombay, a răsfățului bogătașilor, a goliciunii vedetelor și superesteților, dar și a potlogăriilor negustorimii de altădată, a trădărilor vechi și noi). Măiestria stă în detalii, în tipologiile unor personaje de neuitat, iar reușita - într-
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
pînă acum, un mod de a se împrospăta energiile și de a părăsi puțin clișeele și manierele curente. Nimic mai mult. Nu mi s-a părut că cineva ar avea alte pretenții legate de această comedie muzicală construită pe textele satirice ale lui Tănase, din nefericire pentru noi și contemporanii noștri, izbitor de actuale. Lumea de ieri se amestecă cu cea de azi prin tipul de situații aberante, prin minciuna și corupția cu care dau nas în nas la tot pasul
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
ne prăbușim și mai mult în sublumea din care nu ne putem smulge. Din acest motiv nu-mi face nici o plăcere să-l numesc pe actualul prim-ministru "Bombonel", deși, recunosc, vocabula e plină de savoare și conține generoase promisiuni satirice. Cu sagacitatea-i bine știută, dl. Cosașu persiflează această manie cvasi-generalizată a tragerii de bretele. Suntem cu toții, nu-i așa, "nași, conași și papanași", adică indivizi care concep mersul lumii în termenii tribalității de care nu vrem să ne despărțim
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
anterioare ale lui Groșan: Odiseea spațială 2084 și Planeta mediocrilor. Din lectura acestei serii, ne dăm seama că ultimul este și cel mai reușit, adăugîndu-i aceluiași an 2084 înfățișarea sa terestră, de tranziție. Miza cărții este și de această dată satirică, dar nu ne putem opri să nu vedem în peripețiile personajelor din prima marți din aprilie 2084 (care cade pe 4, nu pe 1 cum am fi tentați să credem) în încercarea lor de a realiza integrarea județului Vaslui în
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
Acum i-am dat drumul, cartea a apărut. Spune-mi și mie ca să nu rămân prost: Așa e? Ce-ai vrut să spui?"). Pentru că am debutat cu un volum de parodii, lumea mă citește mereu ca să râdă. Se caută intenții satirice peste tot - și, culmea, acestea chiar sunt găsite! Sunt o pradă ușoară pentru cenzură - se taie tot ce poate stârni zâmbetul". Bineînțeles că, dacă se reduc la "decriptări" de tipul "cine e Ursul, cine e Vulpea?", "printre-rândurile" compromit iremediabil finalitatea
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
Ion Ghițulescu, alt mare și regretat de mine crainic sportiv) au voie și invitații să vorbească... Apoi, m-am bucurat că - virgulă, nu? - cu desăvârșită timiditate și vinovăție feciorelnică, în una din emisiuni, F. C. s-a autodenunțat ca fiind jurnalist satiric. I-auzi! Îmi pare rău - n-am observat. Pe viitor trebuie să fim mai atenți cu valorile satirico-umoristice ale patriei...
Știri Sportive by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13462_a_14787]
-
scriau schițe, nuvele. Când a apărut, de pildă, romanul Dan al lui Vlahuță, Caragiale l-a cam luat peste picior, sfătuindu-l să scrie mai scurt - romanul e lucru complicat, monșer, - spunea - trebuie să mai învățăm. În schimb, astăzi proza satirică sau umoristică mi se pare slăbuță, când există. Și e de neînțeles. Românul are vervă. Trebuie schimburi de păreri, vii, nervoase chiar, dar elegante. Din scăpărări, ciocniri, se naște viața, și din ea, și ce ne interesează pe noi, scriitorii
Masa intelectualilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13513_a_14838]
-
e vorba de fapt în acest capitol de un mod al relațiilor dintre bărbat și femeie sau, pentru a mă exprima în manieră antropologică, despre riturile de acuplare umană. Fără ipocrizie. E poate provocator, dar proza mea se vrea ironică, satirică. E nevoie de puțin umor și să nu roșim cînd auzim cuvîntul sex”. Un comitet de apărare a lui Hernán Migoya (din care fac parte și cunoscuții scriitori Antonio Muñoz Molina și Pere Gimferrer) a dat un comunicat în care
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
Lodge e scriitorul preferat al mediilor intelectuale europene. La 68 de ani, încă nu și-a sfîrșit reglarea de conturi cu lumea universitară. De mare succes internațional (inclusiv la noi, unde a fost editată la Polirom) s-a bucurat trilogia satirică alcătuită din romanele Schimb de dame, Ce mică-i lumea! și Meserie!, dar șiTerapie, și Gînduri ascunse, care au drept personaje tot universitari prinși în aventuri extraconjugale. Cea mai nouă carte a lui David Lodge e o culegere de eseuri
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
verbal (de la titlu la explicație și chiar la încorporarea textului în desen, în benzile desenate). Analiza detaliată (cuprinsă în capitolele centrale ale cărții) se bazează pe alegerea unor cazuri semnificative: tabloul cu temă literară, ilustrația de carte, seriile de gravuri satirice, banda desenată. E interesantă încercarea de a delimita și de a controla criteriile de potențială narativitate a imaginii: referirea intertextuală la o poveste (metoda non-vizuală) sau reprezentarea unei ființe în acțiune (metoda vizuală). Din combinarea acestor tipuri ideale rezultă grade
Limbajul imaginilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13641_a_14966]
-
pentru el împrejurarea că, de la un moment dat, "A. B. a încercat să scuture praful stalinist de pe paginile sale, revenind la temele favorite ale teatrului bulevardier. Traiect care "depășește valoarea de conjectură, mai ales că a făcut posibilă existența comediei satirice într-o epocă a elogiului necondiționat. Să mai adăugăm că, pe patul morții, Aurel Baranga și-a renegat opera scrisă la comandă, recomandând tinerilor dramaturgi să nu facă precum a procedat el. Problema este însă alta: are teatrul său, de
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
împodobesc cu tuiuri și stindarde etc. N. Manolescu, mai puțin convins de anecdotele istorice, citează formula "craidoni de Curte Veche" din Vlăsia lui Gh.H. Grandea. Un context lămuritor pentru uzul formulei e de găsit în Iordache Golescu, într-un dialog satiric, unde semnificația ei principală, dovedită de sinonimele citate, pare a fi "lefter, sărac": "Adică ai rămas � ...) craiu din Curtea Veche ( cum zicem mai bine noi, rumânii)" ( Povestea huzmetarilor, în Scrieri alese, ed. Mihai Moraru, București, Cartea Românească, 1990, p.
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
în realitate, cei doi sînt mult mai apropiați decît se crede și decît se spune. Ambii sînt preocupați, în adîncul artei lor, de problema raportului dintre esență și aparență. Eminescu, ca poet liric, de misterioasa lor logodnă; Caragiale, ca autor satiric, de divorțul dintre ele. Eminescu este marele nostru profesor de visare, Caragiale - dascălul nostru de luciditate. De aceea, poate, Caragiale rămîne, în domeniul lui, mult mai izolat decît Eminescu într-al său. în vecinătatea lui Eminescu îi putem invoca pe
Ștefan Cazimir: "Sîntem prea convinși pentru a fi și convingători" by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/10521_a_11846]
-
Mircea Zaciu oferă adevărate gravuri, "insectizând" comportamente și măști transformiste, ceea ce nu exclude momentele de reverie și reprezentare onirică a acelui "paese innocente ungarettian al locurilor și miturilor copilăriei(...) întoarcere deopotrivă arheologică și sentimentală în memoria spațiului cultural autohton". Prozatorul satiric, neîndurător și lapidar, se dovedește a fi în contrapartidă un paseist al reîntoarcerii cfr. celebrului declic proustian. Momente în care Mircea Zaciu este un veritabil fenomenolog al originilor, dar și al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]