112 matches
-
Temple - Iubiri.” (Poezia „Credeam...”). Căderile în vrie își au rostul lor. Doar așa aerul ascensional își va avea mereu păsările lor Phoenix, gata de a reînvia, pentru noi șanse. Spre ce? Înspre nemărginire! Oare nu spre aceasta tinde omul romantic schopenhauerian, în sânul filosofiei căruia Mariana Cristescu se simte așa de bine? Superbă mi se pare definiția cerbului, „violoncel, cu corzi din argintul izvorului...” (un altfel de „mistreț cu colți de argint” ionaugustindoinașian). Spiritul creștin al poemul se regăsește și prin
ŞAPTE POEME NEPROHIBITE, CRONICĂ DE RĂZVAN DUCAN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 858 din 07 mai 2013 by http://confluente.ro/Sapte_poeme_neprohibite_cron_al_florin_tene_1367915009.html [Corola-blog/BlogPost/353216_a_354545]
-
lungi pe șesuri“, ori până la timpul „bivalent“, ca în «Scrisoarea I», unde se relevă individualul timp (« Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, / Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare...» - EP, I, 100, timp prin care oamenii se relevă schopenhauerian, „egali“, în fața morții), sau universalul / cosmicul timp (timp în care Luna - de dincolo de abordarea polivalentă, „de apogeu“ romantic, a motivului - „operează“ dinspre „cosmogeneză“: Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate / De dureri pe care însă le simțim ca-n
DE LA ANUL DE TREI ZILE LA MITUL COMPRIMĂRII TIMPULUI ÎN CREAŢIA LUI EMINESCU de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017 by http://confluente.ro/ion_pachia_tatomirescu_1494060691.html [Corola-blog/BlogPost/380066_a_381395]
-
devenirii istorice. Într-o notă ușor agresivă, poemul prezintă o meditație filosofică asupra adevărului că avem „puterea și dreptul de-a decide/ Asupra vieții” noastre. Același poem se detașează prin atitudinea de dezamăgire pesimistă - prin excelență romantică - provenind din filosofia schopenhaueriană, concretizată într-un îndemn-chemare: „O! voi locuitori priviți bolta cerească,/ Opriți-vă avântul de-a fi conduși de-o mască.” Un „apel către rațiune” Știind că în lume domnește nedreptatea, poetul abordează conceptele de libertate, egalitate și fraternitate în „Apel
RASPUNSURI SI INTREBARI PE CALEA VIETII de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 165 din 14 iunie 2011 by http://confluente.ro/Raspunsuri_si_intrebari_pe_calea_vietii.html [Corola-blog/BlogPost/367138_a_368467]
-
un iluzoriu narcotic de euforie. Vrem sau nu, Suferința este parte componentă a Iubirii, cu tot alaiul ei de cumplite dezamăgiri, disperări, vaiete și drame. Și nu mă refer la faptul că bărbații privesc Iubirea doar din punct de vedere schopenhauerian, nici la complexitatea motivelor de atracție în Iubire. Este vorba de caracterul labil al acestui sentiment-fenomen. Asemeni celorlalte fenomene naturale schimbătoare, supuse unui complex de factori, și iubirea este un fenomen schimbător, germenul de schimbare existând chiar în nucleul euforic
PARFUM DE TEI (TRILINGV: RO-FR-EN) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 by http://confluente.ro/gheorghe_stroia_1493281177.html [Corola-blog/BlogPost/370766_a_372095]
-
venit în minte versurile poetului Mihail Eminescu: „Dintre sute de catarge/ Care lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge/ Vânturile, valurile ... ” Vânturile, valurile fiind metafora destinului iar catargele - lupta omului în viața-i trecătoare; veșnice rămânând doar: vânturile, valurile ... Gând schopenhauerian care m-a părăsit repede! Piesele muzicale ale compozitorului Ran Bagno au corespuns perfect liniei narative a spectacolului. Coregrafia mai explorează casa și vecinătatea ei, lumea interioară și cea din afară, o ușă care desparte cele două lumi, cea a
VERTIGO de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 582 din 04 august 2012 by http://confluente.ro/Vertigo_vavila_popovici_1344090546.html [Corola-blog/BlogPost/358112_a_359441]
-
n-ai fi făcut și d-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale“. Hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilitate a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin concepția estetică, Maiorescu a fost un promotor al culturii, punând bazele criticii moderne într-un timp de confuzie în lupta cu adevărul. Partizan al evoluționismului, a
LECȚIA LUI MAIORESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 by http://confluente.ro/ion_ionescu_bucovu_1487226189.html [Corola-blog/BlogPost/382820_a_384149]
-
n-ai fi făcut și d-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale“. Hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilitate a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin concepția estetică, Maiorescu a fost un promotor al culturii, punând bazele criticii moderne într-un timp de confuzie în lupta cu adevărul. Partizan al evoluționismului, a
TITU MAIORESCU LA A-175-A ANIVERSARE DE LA NAŞTERE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015 by http://confluente.ro/ion_ionescu_bucovu_1422966473.html [Corola-blog/BlogPost/379791_a_381120]
-
atâtea spectacole de teatru viu cu afișul prins într-o taină: aceea a unui destin cu două capete exacte și foarte bine înfipte în structura fluidă a timpului... Departe de a fi prins în mrejele unei solitudini reci de tip schopenhauerian, pentru fostul dascăl de filozofie al liceului unde am studiat, la rându-mi, cu ani în urmă (Liceul „Alexandru Vlahuță”), Gheorghe Păduroiu, cele două entități temporale anterior precizate s-au suprapus constant în cadrul discursului său existențial specific, un discurs caracterizat
UN DESTIN PRINTRE APELE TIMPULUI de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 733 din 02 ianuarie 2013 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_un_destin_printre_apele_magdalena_albu_1357119560.html [Corola-blog/BlogPost/345699_a_347028]
-
realist conversative, la fel și exemplificările din opere celebre,- la Pedro, detaliile gândirii sunt glisate pe operele românești; iată o idee, * Regele, Poetul și Curtea, la care profesorul Petre Isachi opune ideaticii borgeziene, narațiuni și poetici românești- “Pedro: Un poet schopenhauerian de la Gurile Dunării, deopotrivă (re)cunoscut (de inițiați) și contestat de unii din Republica Literelor, chiar din istoria literaturii române, era convins că „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină, / Proști și genii, mic și mare
CONVORBIRI IMAGINARE CU JORGE LUIS BORGES- PROF. PETRE ISACHI de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 by http://confluente.ro/cristina_stefan_1455431760.html [Corola-blog/BlogPost/373715_a_375044]
-
care intenționează - evident polemic - să instaureze noi sensuri și implicații privind creația eminescienă în spiritualitatea noastră: „A considera, spune el, cum s-a făcut până astăzi, că Eminescu este un poet romantic din secolul al XIX-lea, influențat de filosofia schopenhaueriană și de ecourile gândirii budiste ( Nirvana) - ceea ce pentru o simplă critică literară este evident -, nu justifică cu nimic definiția de poet național, și nici chiar pe cea de poet universal (în măsura în care universalul trebuie să decurgă dintr-o excelență a individului
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu by http://uzp.org.ro/constantin-amariutei-si-inepuizabilul-subiect-al-literaturii-romane-mihai-eminescu/ [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
un accent depreciativ, prin greșită orientare, mizând nu pe „originalitatea românească a poeziei”, cât pe împrumuturile dintr-o gândire străină, ceea desrădăcinează „inspirația venită dintr-un străfund ce ne este propriu.” Reinventariind influențe arhi-cunoscute și prea ades comentate, adică pesimismul schopenhauerian, iradiațiile perspectivei hegeliene ( Spiritul absolut invocat drept Veșnicul Demiurg), resemnarea stoică (Nu spera și nu ai teamă), nirvana budistă (Eu nu cred nici în Iehova, nici în Buddha-Sakya-Muni), eseistul apreciază că amestecul acesta heteroclit de gândire occidentală și spiritualitate indiană
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu by http://uzp.org.ro/constantin-amariutei-si-inepuizabilul-subiect-al-literaturii-romane-mihai-eminescu/ [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
Omului, alergarea după vânt și vânarea de vânt se așază sub rigoarea resemnării smerite, în perspectiva întâlnirii ultime cu Dumnezeu și a dreptei reașezări viitoare, după a doua venire. Frazele sunt memorabile, și recunoaștem aici deznădejdea romantică de mai târziu, schopenhaueriană. Ca să nu universalizeze această deznădejde, ce poate ușor degenera în panteism, poemul lui Eugen Dorcescu găsește un reper, un punct de sprijin didactic, tradus prin satisfactul „Carpe diem!”: „Tu, tinere, te bucură, cât încă/ E vreme. Să te-nfrupți pe
POEZIA CA INSPIRAŢIE DIVINĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1480750837.html [Corola-blog/BlogPost/382432_a_383761]
-
parțiale, de Camera deputaților pentru motivul de a fi fost admiratorul lui Schopenhauer. Dacă nu se găsea C. A. Rosetti, ca președinte al Camerii, care să poftească pe deputații vremii la seriozitate, Maiorescu ar fi fost fără îndoială invalidat ca schopenhauerian. E limpede azi că o convingere de ordin filozofic n-are nici o legătură cu capacitatea de a fi alesul națiunii. Disocierea s-a făcut atunci și a rămas. S-a spulberat posibilitatea unei confuzii similare pentru totdeauna. Nu era însă
Vladimir Streinu - Analist politic by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Memoirs/9659_a_10984]
-
Bouterwek (1766 a 1828) sau Jakob Friedrich Fries (1773 a 1843). Intervalul 1790 -1835 a fost caracterizat drept perioada idealiștilor germani post-kantieni, J.G.Fichte, Friedrich Schelling, G.W.F. Hegel și Arthur Schopehauer devenind unii dintre cei mai influenți. Criticismul schopenhauerian a fost caracterizat drept o mișcare a întoarcerii la gândirea kantiană, inspirând mai târziu curentul neokantian care se va întinde până în secolul XX. Reluarea studiilor gândirii kantiene în universitățile din Germania a avut loc începând în 1860, fiind în prima
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
ultima parte este despre etică, estetică și misticism (6.4-7). Sursele de inspirație declarate ale acestei cărți sunt Bertrand Russell și Gottlob Frege, însă ar mai putea fi incluși Schopenhauer, Kant și Hertz. Cartea este o trecere de la idealismul epistemologic schopenhauerian la un realism conceptual (Frege, Russell). Cea mai lungă parte este dedicată logicii, iar tema centrală este interpretarea propoziției. Cartea urmărește trasarea unei limite a limbajului (de inspirație kantiană), având menirea de a plasa celelalte părți ale filosofiei în sfera
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
mai noi pe artist". Eminescu își îndreaptă astfel atenția către o "știință" care avea să fie dominantă: studiul inconștientului. Cunoștea foarte bine cărțile lui Eduard von Hartmann, o autoritate în acest domeniu. Eminescu intuise și adîncise acea parte a operei schopenhaueriene care avea să aibă un viitor. Analiza perioadei berlineze se încheie cu alte interesante observații despre o modă importantă la acea vreme care explică multe dintre opțiunile tematice ale poetului și prozatorului Eminescu: studiul Egiptului. La ceva timp după senzaționalele
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
tot mai ?ine Inc?... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbr? -n Întuneric, C?ci e vis al nefiin?ei, universul cel himeric... " Simbol al cunoa?terii pure („obiect al intui? iei, nu al voin?ei" În viziune schopenhauerian?), luna este de aceea „st? pân-a m?rii",, a micro ?i macrocosmosului, dând via?? gândului (intui?iei, cunoa?terii pure) ?i Întunecând suferin?ele (patimile inutile izvorâte din „voin?a ce c??? uze?te fiin?a uman?"): „ Lun?, tu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
textelor de referință. Or, în sensul acesta, lucrarea lui Th. Codreanu păcătuiește prin foarte numeroase confuzii, dintre care voi aminti doar câteva. Versurile eminesciene "Viitorul și trecutul/ Sunt a filei două fețe" sunt scoase de Th. Codreanu din zodia gândirii schopenhaueriene, identificându-se într-însele "simetria timpului", raportată la paradoxul gnoseologic rezultat din "principiul de incertitudine" al lui Heisenberg, principiu pe care criticul îl cunoaște însă intermediat și-l interpretează cu o libertate... "stilistică". Principiul de nedeterminare postulează imposibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ipostaza duioasă de "glas al mamei". Performanța criticului român e remarcabilă: încercând să-l modernizeze pe Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre modelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și sistem filosofic (= construcție metafizică). Vorbind despre modelul cosmologic kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației noumen-fenomen, ci la modelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a vinei poetului, exacerbată de unii cu subtilitate insidioasă, de a-și fi iubit poporul mai mult decât pe alogeni. În orizontul deformat, intră și ideea că Eminescu și concepția sa despre lume se reduc la pesimismul devastator, de sorginte schopenhaueriană. Totuși, după o lectură realmente interesantă, în ciuda greutăților de inteligibilitate a unui text plin de termeni filosofici fundamentali, se naște întrebarea aproape dureroasă, cum a fost posibil ca oameni deosebit de inteligenți, cum au fost cercetătorii lui Eminescu, să-i fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poeziei moderne, iar Rimbaud un modern prin excelență, asupra lui Eminescu planează încă incertitudini în această privință. Sunt acceptate, mai degrabă, ideile conform cărora Eminescu se dovedește adeptul fidel al conștiinței creatoare a lui Kant, precum și susținătorul fervent al concepției schopenhaueriene privind lumea ca reprezentare individuală. Dar atunci când exegeții autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adeptul fidel al conștiinței creatoare a lui Kant, precum și susținătorul fervent al concepției schopenhaueriene privind lumea ca reprezentare individuală. Dar atunci când exegeții autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității, părerea acestuia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității, părerea acestuia contravenea celei schopenhaueriene, aceste opinii au fost ocolite cu grijă și trecute sub tăcere. Dar astăzi, ori din perspective istorică și filosofică putem spune că Eminescu a avut dreptate. Căci în "moartea lui Dumnezeu", preconizată de Nietzsche, s-a soldat cu abolirea oricărei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îngrijorat de orgiile periculosului cult; o ceată de oameni ar fi pus la cale "comedia" și tinerimea de atunci, amețită, sedusă, hipnotizată ar fi căzut pradă "infecției". Ca să nu mai vorbim despre "monstruozitățile" poetice, sfidând "paciența hârtiei" ori de influența schopenhaueriană, filosoful german fiind decretat "îngerul rău" al poetului. Tot din unghiul "literaturii bolnave" denunță și Aron Densusianu cultul eminescian ca "desfrâu libidinos". Dezordinea din viața poetului s-a transferat operei, incoerentă, întruchipând prin "înnodare de strofe" "o lume bolnavă și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]