40 matches
-
eternității nu poate deveni muritor, Cătălina, muritoare, nu accede la nemurire. E diferența de a înțelege dragostea ca fenomen, contingentă și ca idee, transcendentă. Aș zice că Eminescu rămâne în această antinomie, nu tinde la armonia contrariilor, la o viziune simultaneistă a lumii, cum crede Theodor Codreanu. Mai departe este discutată opinia filosofului C. Noica: Tot poemul descrie nefericirea generalului de a nu putea prinde ființă aievea". Hyperion ar fi condamnat, crede Noica, la o "devenire întru devenire" ("mizerie a generalului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fi Rosa del Conte. Decizia argumentată perfect: Eminescu este "piatra de hotar în zorii poeziei moderne", cel puțin pe criteriul transformării dinamismului formelor în sfera esteticului, pentru motivul că simbolismul românesc îl revendică, dar mai ales pentru întâlnirea cu principiul simultaneist relativist al lui Einstein (apreciere aparținând mai multor eminescologi, care a stârnit un șuvoi de ironii, dar care trebuie mai curând să ne pună sintagmă pe gânduri): sunt date La iveală o mulțime de confruntări ale "subtilei legături dintre simultaneismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu rădăcini și amnar, CÎt miresmele se Împart ca afiș electoral. Sau lirica elegiacă - pentru a mai da un singur exemplu -, care găsește noi echivalențe vechii ambianțe romantico-simboliste, Într-un text precum Profil tăiat În lacrimă, unde funcționează iarăși tehnica simultaneistă, sintaxa ușor eliptică, „analogia de corpuri geometrice”: În ținutul amar ochean glasul tău Și ca mărcile poștale te privesc ferestrele, ușile [...] Încă zece pași vîntul mă ia de braț Concav rîsul Și sonata ca o poliță de asigurare Sub vîsle
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
anume”, Într-o țesătură complexă, refuzînd linearitatea conceptuală, dar armonizîndu-se, cum spuneam, În cele din urmă, Într-o configurație mozaicală a unei anumite stări de spirit nu mai puțin complexe. Considerat panoramic, Ulise e un poem de factură „cubistă” sau „simultaneistă”, În care, cum observa Marcel Raymond despre Zona lui Apollinaire, „se juxtapun pe un plan unic, fără perspectivă, fără tranziție, și adesea fără raport logic aparent, elemente disparate, senzații, judecăți, care se Întrepătrund În fluxul vieții psihologice”. Eroul homeric devenit
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pare nicicînd a se epuiza. „Veacul mediocrității” Își dezvăluie În felul acesta fațete inedite, Într-o expresie personală, de acută modernitate. Dacă pînă la un punct apropierea de poemul lui Apollinaire, Zone, e justificată, trebuie remarcat totuși că, dincolo de tehnica simultaneistă ce putea servi drept exemplu, Ulise al lui Voronca apasă mai puțin pe latura demitizantă de care era tentat poetul francez „las de ce monde ancien” și sătul de antichitatea greacă și romană. Sensibil la spectacolul modernității, Voronca reabilitează naturalul, reintroducîndu-l
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
normă și „formulă”, abandon În voia „armoniilor deșteptate de Întîmplare”, În „succesiunea de hazarduri” a poemului. „Aventură spirituală”, deci, dar și aventură a limbajului, - cum se poate ușor observa din felul În care se construiește textul. În linii mari, tehnica simultaneistă remarcată și În Ulise se păstrează, cu amintita succesiune a perspectivelor asupra unor spații discontinue ale „realului” și permanenta intersectare a nivelelor imaginarului. Între punctele de „comutare” a unghiului de vedere, unul sau altul dintre elementele caracteristice pentru „definiția” lirică
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
simili-reportajul realizat de „aparatul Înregistrator” care e ochiul poetului. Intră În joc aici, fără Îndoială, și refuzul programatic al „logicii” și „gramaticii”, al limbajului conceptual-reflexiv, a cărui necesară coerență „anecdotică” periclita, ca Închidere, apetitul dinamic al unei viziuni de tip simultaneist, prin excelență deschisă, aptă de cuprinderi din ce În ce mai vaste, practic inepuizabile, ale spectacolului vieții moderne. Sfărîmarea, atomizarea discursului se impunea, așadar, iar miza pe imagism devenea o soluție adecvată acestei aspirații: linearitatea „meditației” putea fi dinamitată prin aducerea eului liric Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
inerțiile și convențiile. Dar elementele ludic-spectaculare, Într-o conjugare ce le echivalează la nivelul sugestiei unei maxime libertăți de mișcare, a jubilației ființei ce are revelația deplinei comunicări cu universul din afară, sînt prezente adeseori ca factori specific-modelatori ai viziunii simultaneiste. Așa se Întîmplă, de exemplu, În secvența a doua a poemului Almanah, ce Înscrie În cod spectacular elemente dintre cele mai diverse, situate sub semnul duminicii, al sărbătorii: Duminică duminică e o bomboană de mentă, E Dumnezeu În menagerie, amin
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Un du-te-vino necontenit Între ființe și lucruri, cu „ciubotele de șapte poști” ale poemului, face ca „lanțul de-ncete schimburi” al poeziei tradiționale să fie Înlocuit cu succesiunea și interferența mult accelerate ale „asociațiilor-fulgere”, Într-o intenție de Îmbrățișare unanimistă, simultaneistă, a unor realități aflate adesea la antipozi. Pe de altă parte, privind la realizările imediat precedente ale poeziei moderne, autorul de texte programatice constată că „imaginea nouă a cerut o construcție nouă”, iar mai tîrziu va vorbi despre „neprevăzutul, noutatea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
stricte și rapide” apare astfel ilustrată În modul cel mai direct În construcția poemului prin juxtapunere (de unde impresia de independență a fiecărei unități textuale și de atomizare a discursului, Împiedicînd dezvoltarea anecdotică a unei „idei” și facilitînd, În schimb, percepția „simultaneistă” a unei lumi-almanah caleidoscopic etc.) și eliptism, reducîndu-se la strictul necesar elementele relaționale din interiorul versului și accentuîndu-se astfel sugestia de ritm accelerat, iar pe de altă parte vizîndu-se efectul de concentrare și sinteză constructivistă: Feldspath fruntea și prin pupile
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
petrol, Cu hipodromuri cu hangare de avioane, Ce tipografii ochii tăi Și pupilele tale rotative imense, Cum se desfășoară În privirile tale Toată viața mea Ca un jurnal cu ultimele știri. Întreg poemul Colomba va fi construit pe Îmbinarea cumulului simultaneist de perspective diversificate, Într-un discurs de factură „circumlocuționară” și „macrologică”, constituit, cum am observat În capitolele precedente, Într-un fel de temă cu variațiuni, căci „obiectul”, rămînÎnd același, e pur și simplu asediat de tirul conjugat al echivalențelor imagistice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În versurile ce vor alcătui Invitație la bal, nu renunță Întotdeauna la armonia „clasică”, asigurată de ritm și rimă. La rîndul său, poemul Colomba, cu marile lui libertăți În materie de construcție a imaginii și cu sugestia unei dinamice viziuni simultaneiste, nu se dispensează de tiparul strofic tradițional, profitînd chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar În Ulise, mișcarea Însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curînd de modernismul moderat decît
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
se ducea în câmpia Ardealului). Impunându-și rigori clasicizante, în linia lui Pillat, R. nu rămâne la stanță și sonet, ci compune și în forme fixe proprii poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, și tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul”, „Luceafărul schimbă garda”), scrie versuri în monorimă, inventează caligrame, practică exhibiționisme grafice. Cu Ion Vinea are în comun imagismul. Astfel, „străzile cântă ca un pian”, crengile unei sălcii aplecate peste râu „atârnă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
cu rădăcini și amnar, Cât miresmele se împart ca afiș electoral. Sau lirica elegiacă - pentru a mai da un singur exemplu -, care găsește noi echivalențe vechii ambianțe romantico-simboliste, într-un text precum Profil tăiat în lacrimă, unde funcționează iarăși tehnica simultaneistă, sintaxa ușor eliptică, „analogia de corpuri geometrice”: În ținutul amar ochean glasul tău Și ca mărcile poștale te privesc ferestrele, ușile ș...ț Încă zece pași vântul mă ia de braț Concav râsul Și sonata ca o poliță de asigurare
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
într-o țesătură complexă, refuzând linearitatea conceptuală, dar armonizându-se, cum spuneam, în cele din urmă, într-o configurație mozaicală a unei anumite stări de spirit nu mai puțin complexe. Considerat panoramic, Ulise e un poem de factură „cubistă” sau „simultaneistă”, în care, cum observa Marcel Raymond despre Zona lui Apollinaire, „se juxtapun pe un plan unic, fără perspectivă, fără tranziție, și adesea fără raport logic aparent, elemente disparate, senzații, judecăți, care se întrepătrund în fluxul vieții psihologice”. Eroul homeric devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nu pare nicicând a se epuiza. „Veacul mediocrității” își dezvăluie în felul acesta fațete inedite, într-o expresie personală, de acută modernitate. Dacă până la un punct apropierea de poemul lui Apollinaire, Zone, e justificată, trebuie remarcat totuși că, dincolo de tehnica simultaneistă ce putea servi drept exemplu, Ulise al lui Voronca apasă mai puțin pe latura demitizantă de care era tentat poetul francez „las de ce monde ancien” și sătul de antichitatea greacă și romană. Sensibil la spectacolul modernității, Voronca reabilitează naturalul, reintroducându
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
normă și „formulă”, abandon în voia „armoniilor deșteptate de întâmplare”, în „succesiunea de hazarduri” a poemului. „Aventură spirituală”, deci, dar și aventură a limbajului, - cum se poate ușor observa din felul în care se construiește textul. În linii mari, tehnica simultaneistă remarcată și în Ulise se păstrează, cu amintita succesiune a perspectivelor asupra unor spații discontinue ale „realului” și permanenta intersectare a nivelelor imaginarului. Între punctele de „comutare” a unghiului de vedere, unul sau altul dintre elementele caracteristice pentru „definiția” lirică
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
simili-reportajul realizat de „aparatul înregistrator” care e ochiul poetului. Intră în joc aici, fără îndoială, și refuzul programatic al „logicii” și „gramaticii”, al limbajului conceptual-reflexiv, a cărui necesară coerență „anecdotică” periclita, ca închidere, apetitul dinamic al unei viziuni de tip simultaneist, prin excelență deschisă, aptă de cuprinderi din ce în ce mai vaste, practic inepuizabile, ale spectacolului vieții moderne. Sfărâmarea, atomizarea discursului se impunea, așadar, iar miza pe imagism devenea o soluție adecvată acestei aspirații: linearitatea „meditației” putea fi dinamitată prin aducerea eului liric într-
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
inerțiile și convențiile. Dar elementele ludic-spectaculare, într-o conjugare ce le echivalează la nivelul sugestiei unei maxime libertăți de mișcare, a jubilației ființei ce are revelația deplinei comunicări cu universul din afară, sunt prezente adeseori ca factori specific-modelatori ai viziunii simultaneiste. Așa se întâmplă, de exemplu, în secvența a doua a poemului Almanah, ce înscrie în cod spectacular elemente dintre cele mai diverse, situate sub semnul duminicii, al sărbătorii: Duminică duminică e o bomboană de mentă, E Dumnezeu în menagerie, amin
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Un du-te-vino necontenit între ființe și lucruri, cu „ciubotele de șapte poști” ale poemului, face ca „lanțul de-ncete schimburi” al poeziei tradiționale să fie înlocuit cu succesiunea și interferența mult accelerate ale „asociațiilor-fulgere”, într-o intenție de îmbrățișare unanimistă, simultaneistă, a unor realități aflate adesea la antipozi. Pe de altă parte, privind la realizările imediat precedente ale poeziei moderne, autorul de texte programatice constată că „imaginea nouă a cerut o construcție nouă”, iar mai târziu va vorbi despre „neprevăzutul, noutatea
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
stricte și rapide” apare astfel ilustrată în modul cel mai direct în construcția poemului prin juxtapunere (de unde impresia de independență a fiecărei unități textuale și de atomizare a discursului, împiedicând dezvoltarea anecdotică a unei „idei” și facilitând, în schimb, percepția „simultaneistă” a unei lumi-almanah caleidoscopic etc.) și eliptism, reducându-se la strictul necesar elementele relaționale din interiorul versului și accentuându-se astfel sugestia de ritm accelerat, iar pe de altă parte vizându-se efectul de concentrare și sinteză constructivistă: Feldspath fruntea
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
petrol, Cu hipodromuri cu hangare de avioane, Ce tipografii ochii tăi Și pupilele tale rotative imense, Cum se desfășoară în privirile tale Toată viața mea Ca un jurnal cu ultimele știri. Întreg poemul Colomba va fi construit pe îmbinarea cumulului simultaneist de perspective diversificate, într-un discurs de factură „circumlocuționară” și „macrologică”, constituit, cum am observat în capitolele precedente, într-un fel de temă cu variațiuni, căci „obiectul”, rămânând același, e pur și simplu asediat de tirul conjugat al echivalențelor imagistice
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în versurile ce vor alcătui Invitație la bal, nu renunță întotdeauna la armonia „clasică”, asigurată de ritm și rimă. La rândul său, poemul Colomba, cu marile lui libertăți în materie de construcție a imaginii și cu sugestia unei dinamice viziuni simultaneiste, nu se dispensează de tiparul strofic tradițional, profitând chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar în Ulise, mișcarea însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curând de modernismul moderat decât
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Formația ai cărei membri aparținând unei noi generații de tineri furioși ce se disting prin nonconformism și excentricitate se retrage undeva la țară, într-o cabană, unde are loc un fel de experiment adesea la limită cu nevroza, perfect dadaist, simultaneist, un fel de Cabaret Voltaire fără spectatori. Pentru adolescentul Jon, cel mai tânăr dintre membrii ei și inițial outsider-ul trupei, acest experiment are valoarea unei inițieri, prin muzică, în muzică și dincolo de ea. Eșecul aparent apare acolo unde dadaismul
Festivalul Internațional de Film de la Istanbul - Filmul și artele by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2622_a_3947]
-
modernității și nu mai puțin de specificul locurilor prin care trece, definindu-se astfel ca demn reprezentant al epocii sale fascinate de călătoriile prin lumea largă, înregistrînd cu priviri rapide și pătrunzătoare imagini și evenimente, într-o viziune de factură "simultaneistă" oarecum la modă. O ilustrase încă în ipostaza mai timpurie de poet, în versurile din Lămpi cu arc, din 1919, și Foi de temperatură, din 1920, înscrise limpede în tradiția recentă a unor Apollinaire și mai ales Blaise Cendrars și
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]