452 matches
-
asemenea abordare trebuia zisă odată și odată. Trezirea este perpetuă cu tot cu frumosul trecut, excelentul prezent și gândesc cum un viitor pe măsură. Este un drum încercat undeva într-o hiperbolă greu cuantificabilă ale cărei pare-se coordonatele pur și corect sintagmatice nu sunt nici măcar ele de ajuns pentru completitudinea imagistică. Iubirea este adusă la rangul de lege a firii, după ce este întocmită o hartă a riscului existențial inevitabil. Își are loc de asemenea numerologia intrinsecă vitalității, incertului-imprevizibilului și gratitudinii. Iar jocul
DANIEL MARIAN DESPRE ANGELA CRISTEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 2002 din 24 iunie 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1466793513.html [Corola-blog/BlogPost/373671_a_375000]
-
tonului lacrimogen. Și atunci, unde e textul poetic cu valența unicității și a expresivității lirice peste media comună ? Prim planul lamentației obturează ecoul unei violențe ce impregnează la modul straniu textul poetic. Liniște spânzuratâ , timpul ucigaș, spânzuratul viu, sunt repere sintagmatice peste care nu putem trece ușor, ca și cum nu ar exista sau ca și cum ar fi niște simple fante ale violenței, cu încărcătura ei de fermitate distructivă, în planul vârstei obosite și vlăguite, niște simpli pigmenți de culoare. Să poposim asupra unui
STIHURILE DESTRĂMĂRII, CRONICĂ DE VIRGINIA PARASCHIV de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 by http://confluente.ro/Stihurile_destramarii_croni_al_florin_tene_1385100246.html [Corola-blog/BlogPost/372356_a_373685]
-
noi preluate din informatică au depășit granițele domeniului respectiv, tinzând să pătrundă în limba comună, datorită popularizării lor prin intermediul mass-mediei și procesului de informatizare a societății românești la care deocamdată sunt receptivi mai ales tinerii. 2) Elipsa din denumirea oficială sintagmatică a unor partide politice contribuie la atribuirea de sensuri noi, denotative unor substantive comune. Irina Preda (1992, p.585) exemplifică acest procedeu prin cuvintele front și convenție, care sunt folosite în domeniul politic în locul substantivelor proprii compuse, nume de formațiuni
ASPECTE ALE POLISEMIEI ÎN LIMBAJUL PUBLICISTIC ACTUAL de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 by http://confluente.ro/elena_trifan_1459081733.html [Corola-blog/BlogPost/342588_a_343917]
-
în antiteză cu titlul volumului, făcându-ne să percepem că lacrimile sunt îngeri ce domolesc durerea. Hermeneutica celor două volume are ca finalitate figurarea unui sens integrator, unitar, rotund, și supra (trans) hermeneutică, ducând la transfigurarea poetică și la reconsiderarea sintagmaticului pe axa paradicmaticului, și invers, dedesubtul și deasupra lecturii noastre își corespund, își răspund pe vertical (Axis mundi). „Este-o noapte de-nceput de lume,/ Ape trec cu fâșâit de șarpe,/ Ard departe stele fără nume,/ La-nceput de viață
STAREA PSIHOFIZICĂ A POETULUI PE AXA LUMII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1777 din 12 noiembrie 2015 by http://confluente.ro/al_florin_tene_1447320431.html [Corola-blog/BlogPost/373073_a_374402]
-
11 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Îi vom considera, ca un lector cu liberă trecere, recentul volum al poetului și eseistului Ion Pachia-Tatomirescu, intitulat „Urzici prin verze de Paris“ (Waldpress, Timișoara, 2013), nu epigrammatic, cum și e, ci - mai degrabă - sintagmatic, încorporându-l pe autor între Alphonse Daudet, al cărui Tartarin „nu minte, ci se minte“ (condescendent) și „Ulise“-le lui James Joyce, cu „umorile dumitale fantastice“ (p. 197). Între „textier“ ? (v. Mallarme) și „textologic“ (Valéry) e mică distanță. Epigrama crispata
PLUMIERA – DESPRE URZICILE LUI ION PACHIA-TATOMIRESCU de MARCEL TURCU în ediţia nr. 1076 din 11 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Marcel_turcu_plumiera_de_marcel_turcu_1386718595.html [Corola-blog/BlogPost/354716_a_356045]
-
aceste două ipostaze, de asemenea, ireconciliabile, „remiza” ca pacificare, latență, echilibru, chiar inactivitate și „magma zilei” ca activitate incandescentă se situează, modernist, eul liric. Într-o astfel de cheie de lectură poate fi perceput întreg poemul. Tranzitivarea respectiv metamorfoza conținuturilor sintagmatice, golirea cuvintelor de sensurile curente și asignarea acestora a noi sensuri și halouri de sensuri reprezintă, de asemenea, procedee moderniste supuse a ceea ce am putea denumi, în poezia modernă, drept fantezia dictatorială auctorială. Câteva exemple: „ubicuitate în si bemol” eul
MODERNISM ŞI UBICUITATE POETICĂ ARTICOL DE ELENA STEFAN de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1377 din 08 octombrie 2014 by http://confluente.ro/angi_cristea_1412751545.html [Corola-blog/BlogPost/353042_a_354371]
-
în antiteză cu titlul volumului, făcându-ne să percepem că lacrimile sunt îngeri ce domolesc durerea. Hermeneutica celor două volume are ca finalitate figurarea unui sens integrator, unitar, rotund, și supra (trans ) hermeneutică, ducând la transfigurarea poetică și la reconsiderarea sintagmaticului pe axa paradicmaticului, și invers, dedesuptul și deasupra lecturii noastre își corespund, își răspund pe vertical (axis mundi ).” Este-o noapte de-nceput de lume,/ Ape trec cu fâșâit de șarpe,/ Ard departe stele fără nume,/ La-nceput de viață
STAREA PSIHOFIZICĂ A POETULUI PE AXA LUMII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1775 din 10 noiembrie 2015 by http://confluente.ro/al_florin_tene_1447161179.html [Corola-blog/BlogPost/369384_a_370713]
-
mediocritatea sub-metaforică Banderole cu inspirație maximă”). ...Frisoanele curg peste umeri/ Zguduie umbra paiaței/ Ascunde intimitatea momentului/Prelungită de lumânarea aprinsă/În eroarea torentului/Creației... - cf. Inspirație. Chiar și eroarea torentului apare ca o forțare jenantă, în registru metaforic - după banalitatea sintagmatică Ascunde intimitatea momentului...! .... Unde nuanțe de stihuri/ Împing precum taifunul/ Pupa epavei cu propoziții/ Aduse din indiile gramaticii - cf. Nesomn. Indiile gramaticii este frumos spus (de-a dreptul mirific!) și mistico-magic, metafizic sugerat - dar, când indiile gramaticii succed unei formulări
UN DEBUT PE DEPLIN ONEST: MEANDRE, DE CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU by http://uzp.org.ro/un-debut-pe-deplin-onest-meandre-de-catalin-nicolae-moldoveanu/ [Corola-blog/BlogPost/93305_a_94597]
-
Să fie, aici, și o oarece ușurătate a Maestrului, care mai derapează, când și când... poate calculat, atrăgând cititorul în viitoare capcane semantice: “Zdrențe bikini chiloțeii primelor orgasme” (cf. Un pamphlet, ma non troppo)...?! Se poate. Pentru că, iată ce structură sintagmatică domină semantica “orgasmului”, din acest volum “evuian” (și nu numai!): “Ontologia orgasmelor tale/și verticala punere-n cruce a/Îngerului în organic năpârlind/TU ASEMENI SCĂLDĂTOAREI/EU ASEMENI CASCADEI -/Jertfe plăcute Daimonului”cf. Eros t.v. nocturn O descriere a
Editura Destine Literare by Adrian Botez () [Corola-journal/Journalistic/95_a_374]
-
are ca scop delimitarea unităților lingvistice în funcție de relațiile lor reciproce. Aceste relații sunt de două feluri: unele definesc raporturile existente între fiecare element al enunțului, celelalte definesc elementele în funcție de poziția lor față de unitățile enunțate. Relațiile de primul tip sunt numite "sintagmatice", cele de al doilea tip, "paradigmatice". Lingvistul francez Émile Benveniste (1902-1976) definește patru nivele de analiză: nivelul trăsăturilor distinctive, nivelul fonologic, nivelul morfologic și nivelul frazic. Pentru a înțelege mai bine acest model de analiză ne putem referi la definiția
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
Cuvântul polisemantic are în general un sens de bază, și sensuri secundare derivate din acesta, această relație motivantă fiind încă percepută de vorbitori. Se consideră că în general sensul de bază este independent de contexte, pe când sensurile derivate sunt condiționate sintagmatic de anumite îmbinări intrate în uz. Mare parte din lexicul unei limbi este polisemică, polisemia fiind un mijloc economic de îmbogățire a lexicului. Unii lingviști, de exemplu Michel Bréal, cel care a introdus termenul „polisemie” în lingvistică, văd o relație
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
care este sugerată duplicitatea interpretativă a simbolului estetic. Dar n-am să fac acest lucru cel puțin din doua motive; odată pentru faptul că metoda de analiza a textelor - potrivit afirmațiilor lui Alain Vaillant, reprezintă în fond o banală axiomă sintagmatică și în al doilea rând pentru că limita canonului estetic occidental a fost deja depășită. Conform previziunilor făcute de Alexandre Leupin într-un articol intitulat La fin du sex și apărut în Art Press [noiembrie 1999], epoca sexismului a început să
Deprimism () [Corola-website/Science/297662_a_298991]
-
în favoarea descoperirii propriei vocații, cea de artizan giumbușlucar al verbului, cu recurs la tehnici și procedee variate: prozodie tradițională, inclusiv ilustrarea formelor fixe, vers liber, artificii grafice, cascade asociative bizare și gratuit-ludice, apropiate de cele ale avangardismului etc. Unele înlănțuiri sintagmatice amintesc de verva lui George Magheru, ca în Și-apoi, uite-așa, din volumul Soarele meu, inima mea (1986): „Mai prin nori de mai curând / mai încet de mai aproape, / cum arena nu-l încape / trece timpul șuierând. // Jos în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
metodologic, conflictul stilurilor multiplicității nivelurilor, cercetătorul italian nu ezită să sublinieze un aspect crucial: acela că imaginea monoplanară a mozaicului de stiluri în care se înfățișează realul nu trebuie să excludă multiplicitatea nivelurilor. Cu alte cuvinte, orizontalitatea și verticalitatea (axa sintagmatică și cea paradigmatică, în terminologia jakobsoniană) se lasă cu ușurință convertite una într-alta. Din această perspectivă, punctum-ul barthesian transpune sinecdoca într-o metonimie sui-generis: Privirea, (...) care pătrunde într-o realitate prin excelență divizibilă, se conformează principiului sinecdocii: fiecare ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
1979 [107] MATEESCU, ADRIAN, Aspecte ale aplicării normelor ortografice la studenții străini, PredLRSS, 2, 35-40. [108] MATEESCU, ADRIAN; MIHĂILĂ, MARIA; NIȚOIU, PAUL, Vocabularul manualului pentru anul pregătitor de medicină, PredLRSS, 3, p. 93-98. [109] MĂRGINEANU, VALERIA, Observații privitoare la relațiile sintagmatice ale unor categorii de verbe, PredLRSS, 2, 199-207. [110] MENLIBAI, PEIAMI, IACOVIDE, MARIA, Jocuri didactice pentru cultivarea exprimării clare, logice a elevilor în școala ajutătoare, îns Did. - Constanța, 1979, 90-96. [111] MERIȘCĂ COSTIN, Lecțiile de sinteză, în “învățământul liceal și
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
discursul-pledoarie referitor la "bătaie", capital pentru înțelegerea gestului polemic arghezian, trebuie citit, mai întâi, în cheie ideologică și acceptat ca metatext al publicisticii ofensive. Este, în esență, o ars polemica, decodabilă prin răsturnarea sensului literal, din care transpare paradigmatic și sintagmatic individualitatea argheziană. Iată perspectiva etico-estetică pe care o regăsim atât de frecvent în gazetăria polemică: "Lumea politicoasă se scârbește de bătaie. Concepția despre bătaie se ajustează în calapodul fix al unei formule. Dacă citești, dacă scrii, dacă ești avocat, inginer
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
consolidează prin adăugare. La Arghezi în schimb, avem de-a face cu ceea ce Monica Spiridon inspirat numea homeopatie polemică: lovituri de grație pe spații restrânse. De aceea, specifice scriiturii parcimonioase, litota, antifraza și oximoronul, ca figuri predilecte ale unei ironii sintagmatice 229, fac parte dintr-un arsenal de luptă neconvențional, marcă a pamfletului polemic arghezian. O falsă aserțiune precum "Știu că domnul N. Iorga se confundă cu nația" ar fi rămas o ironie comună, uzuală, fără tușa augumentativă sugerată prin inversiune
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sau prin recurs la antonomază și traduce dubla intenție a polemistului de a atrage lectorul în jocul deconspirării și de a-l incita să formuleze el însuși acuzațiile. Evident, formula predilectă a atacului disimulat este ironia, dublu ipostaziată în text: sintagmatică (litota, antifraza, asteismul, diasirmul, charientismul), mizând pe figuri ale economiei lingvistice și pe forța lor de sugestie, și paradigmatică (alegoria, parabola, hiperbola, enigma)305, relevând abilitatea polemistului de a selecta, din tropologia polemică, figurile cel mai adecvate pentru a stimula
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
urmă complexul studiu de semantică a onomasticii ficționale al lui Yves Baudelle 82, deoarece ni s-a părut că răspunde celor mai multe întrebări. El pornește de la afirmația lui Eugène Nicole care distingea între codajul lexical al numelui propriu și funcționarea lui sintagmatică: pe de o parte, romancierul modelează vocabula onomastică în funcție de resursele limbii, pe de altă parte, el exploatează în context capacitățile expresive ale semnificantului astfel construit. Observând că studiile de onomastică literară s-au recentrat pe relația sintagmatică în detrimentul paradigmei nume
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și funcționarea lui sintagmatică: pe de o parte, romancierul modelează vocabula onomastică în funcție de resursele limbii, pe de altă parte, el exploatează în context capacitățile expresive ale semnificantului astfel construit. Observând că studiile de onomastică literară s-au recentrat pe relația sintagmatică în detrimentul paradigmei nume/ personaj, abandonând problema genezei numelor proprii pentru studiul funcționarii lor în procesul discursiv și textual, cercetătorul afirmă că această deplasare justifică o reexaminare a bazelor teoretice și metodologice a unei semantici a onomasticii literare și punerea unei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lui) și semnificațiile secundare, grefate pe cele dintâi. Motivarea onomastică este fondată de către romancier pe caracterele personajelor, iar remotivările contextuale permit integrarea trasăturilor temporare ale personajelor și îi marchează evoluția diegetică. Numele, odată intrat în dinamica diegetică, se supune presiunii sintagmatice; dacă o cere contextul, el se poate elibera de sensul care îl leagă de personaj (în schemă, "problema legăturii motivării numelui"). Deoarece în momentul de început al cărții, semnificatul textual (care motivează semnificantul onomastic) coincide, în linii mari, cu o
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
psihologică sau socială) care îl caracterizează puternic, Baudelle consideră că raportul de motivare poate să se stabilească dincolo sau dincoace de personaj. La nivelul subprosopografic, adică dincoace de personaj, motivarea paradigmatică ce unește numele cu denumitul este estompată prin motivarea sintagmatică nume/context. Evidențiind lucrări consacrate onomasticii romanești care, atunci când depășesc cadrul eponimiei nume/ personaj, se îndreaptă spre probleme referitoare mai mult la mecanismele textuale ale numelui propriu decât la inventarea lui, autorul afirmă că acest demers are în vedere mai
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
corespondență între nume și purtător, ori între un nume și celelalte, ci ca pe o relație de tip paradigmatic - pe verticală - cu personajul, pe de o parte, și cu imaginarul operei, pe de altă parte (realizată mimetic sau antifrastic) și sintagmatic - pe orizontală (presupunând raportul cu celelalte nume din text)172. Numele propriu, oricât ar fi de arbitrar, de golit de sens, devine motivat în textul literar. Posibilitatea de analiză a textului literar din perspectiva numelor proprii este justificată prin aceea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în lexic și în formarea cuvintelor."103 Dezvoltînd și rafinînd observațiile cu privire la tipologia limbilor romanice, Coșeriu observa următoarele: "tipul limbilor romanice (cu exceptia francezei moderne) este guvernat de un principiu general: 'determinări interne (paradigmatice) pentru funcționari interne (non-relaționale) și determinări externe (sintagmatice) - adica expresii perifrastice - pentru funcționari externe (relaționale)'. Și acest principiu a fost aplicat în aceste limbi începînd chiar cu latină vulgara: cînd era vorba de funcțiile non-relaționale (cum ar fi numărul, genul, timpurile primare ale verbului), expresia paradigmatica a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cu vreun alt cuvînt din aceeași propoziție sau frază. Funcțiunile gramaticale respective sînt "nerelaționale"115. Funcțiunile externe sînt "relaționale". Cazurile arată legătură substantivului cu alte cuvinte din text; comparativul și superlativul relativ al adjectivelor exprimă, și ele, relații pe plan sintagmatic, adică legături în cadrul aceluiași enunț. Cunoscută afirmație, cu caracter general, ca în formarea limbilor romanice s-a mers de la o structură "sintetică" spre una "analitică" nu este exactă, spune Coșeriu. De ce "eroziunea fonetica", invocată adesea drept cauza principală a fenomenului
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]