104 matches
-
se aud trecând. Pe vremea când eram copil, împreună cu sora mea, Georgeta, obișnuiam să dormim pe prispa casei , unde mama ne amenaja „culcușul”. Întindea o cergă moale ca o saltea, iar noi ne așezam la povești cu ochii la cerul spuzit cu stele. Priveam cu uimire dâra lăsată de câte o stea căzătoare. În cele din urmă, adormeam învăluite în parfumul celor trei trandafiri ce creșteau în fața casei, la trei pași de prispă. Port și acum în suflet acești trandafiri, aproape
VIZITATORII STELARI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 by http://confluente.ro/floarea_carbune_1467791390.html [Corola-blog/BlogPost/375712_a_377041]
-
și lungă, o aură crepusculară irizând luminiscent... Îmi apărea surâzător, prietenos și cald, afișa un zâmbet inocent, smerit și candid, mă privea...Ținea palmele împreunate în dreptul inimii, se ruga...Peisajul în care mi se înfățișa era cerul planetar, bolta nocturnă spuzită de milioane de stele nefiresc de mari și strălucitoare, iar jos, departe, recunoșteam relieful nostru românesc unic: fluviul, delta, marea, orașul, cartierul, strada, casa și patul meu de pe care, uimit, fascinat, paralizat de emoție și beatitudine, priveam cerul deschis din
REVELAŢII INTERZISE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 548 din 01 iulie 2012 by http://confluente.ro/Revelatii_interzise_romeo_tarhon_1341126914.html [Corola-blog/BlogPost/345791_a_347120]
-
este pe cale să le piardă. Uneori prea târziu: “Primit-am semne cum n-au mai fost - / Minuni, și lauri, și bogății ... / Dar Ți-am spus: Doamne, nu ești aci! / Nu Te cunosc ... // Când închina-Ți-s-au toți, pe de rost - / Când rugăciunea spuzea-n chilii ... Ți-am spus: Nu, Doamne,nu ești aci! / Nu Te cunosc ... // Când toți țineau și mătănii, și post - / Când erai Slava Lumii de fii ... Ți-am spus: Nu, Doamne, nu ești aci! / Nu Te cunosc ... Când nici-o taină
POEMELE VAMEŞULUI MÂNTUIT. JIANU LIVIU-FLORIAN: IMNURILE FĂŢĂRNICIEI , SEMĂNĂTORUL, 2011 de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 332 din 28 noiembrie 2011 by http://confluente.ro/Poemele_vamesului_mantuit_jianu_liviu_florian_imnurile_fatarniciei_semanatorul_2011.html [Corola-blog/BlogPost/358904_a_360233]
-
Antagonie Ieri s-a mai născut o stea în cer, Aici, a fost o moarte cu durere, Plecarea unei ființe de-ntrebări ne-a pus în cuvinte numai miere. Amintiri din miezul unui poem Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă, Așa cum renaște din tăcerile mele In suflet când începe o zi nouă. Ideile acestui poem se strecoară în metaforă In propriul subânțeles atât de viu. Stelare insule culeg dimineți în anforă
AMINITIRI DIN MIEZUL UNUI POEM de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 344 din 10 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Aminitiri_din_miezul_unui_poem.html [Corola-blog/BlogPost/351515_a_352844]
-
Desigur, textele nu sunt lipsite și de locuri comune și de sintagme bătătorite, inerente începutului, dar trăirea este autentică și curată. Iată câteva exemple de sintagme și locuri comune, de care volumul abundă: albul zorilor, albă nea, adâncul suferinței, cer spuzit în clar de lună, câmpia de mătase, paleta de culori, petalele de flori, stea nemuritoare, câmpul plin de flori, revărsarea dimineții, firul vieții, voal de neguri, firavele petale, dulcea adormire, clipe efemere, dulcea liniște a nopții, dans zglobiu, dansul apei
DE VERA CRĂCIUN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 451 din 26 martie 2012 by http://confluente.ro/O_revarsare_alba_de_iubire_zapada_d_cezarina_adamescu_1332758453.html [Corola-blog/BlogPost/346403_a_347732]
-
Vulnerabile stări de lună și de soare, Sub care alunecă fregate de idei, Le dedic lui Artur,din păcate tot mai rare, Când plâng în mine cohortele de miei. Amintiri din miezul unui poem Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă, Așa cum renaște din tăcerile mele In suflet când începe o zi nouă. Ideile acestui poem se strecoară în metaforă In propriul subânțeles atât de viu. Stelare insule culeg dimineți în anforă
ASCULTÂNDU-MI EUL DETESTABIL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 300 din 27 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Ascultandu_mi_eul_detestabil.html [Corola-blog/BlogPost/356996_a_358325]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > FIORUL ZILEI Autor: Pușa Lia Popan Publicat în: Ediția nr. 1913 din 27 martie 2016 Toate Articolele Autorului Sub cer spuzit de albe lampioane reci Se cuibăresc timide-n șoapte-ndurerate Umbre disperate pe lungile poteci, Sunetul pașilor s-a afundat în noapte. Soarele rătăcit a asfințit în pripă, Își arde inima în palid bob de jar, Se sprijină pe vîrf
FIORUL ZILEI de PUȘA LIA POPAN în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 by http://confluente.ro/pusa_lia_popan_1459095676.html [Corola-blog/BlogPost/369694_a_371023]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > TĂCEREA MERILOR Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1907 din 21 martie 2016 Toate Articolele Autorului Sub verdele spuzit de sărbătoare, cu ochii plini de roua primăverii, îngrop pocalul sub căderi de soare, să nu mai plângă niciodată merii! Cu pași de promoroacă ning copacii, cerșind veciei clipe de-nchinare, poștași grăbiți își umplu-n fugă sacii, cărând țărâna trupului
TĂCEREA MERILOR de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1907 din 21 martie 2016 by http://confluente.ro/doina_bezea_1458563560.html [Corola-blog/BlogPost/384674_a_386003]
-
noastre biologice ar putea fi, creștinește vorbind, un punct de plecare către reconciliere. Hic et hunc! Și-atunci? Văluriți în pusee de neîncredere, inundați de licoarea angoasei ce recepta cândva o realitate descurajantă, așezăm (încă) în plan vizual verticala îndoielii, spuzind-o cu vocalize de foc și șlefuind-o cu ocheadele injectate ale îndoielii și răzbunării. Sintagma Lăpușneanului cu „capul lui Moțoc” este lasoul aruncat de cerberii descăunați și dezaxați ai unei puteri revolute, ce ne cuprinde într-o uriașă acoladă
NEVOIA DE NORMAL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011 by http://confluente.ro/Nevoia_de_normal.html [Corola-blog/BlogPost/366691_a_368020]
-
lin... cu privirea ei de foc mereu înfiptă într-a mea, cu o nuanță de dezamăgire parcă în ochii săi roșii și mai încruntată decât la sosire se îndepărtă... mereu cu fața către mine, înălțându-se, cu spatele către cerul spuzit de stele și ochii săi nu mă slăbiră nici o clipă, până se pierdu pe cerul spuzit al nopții, la fel cum venise, devenind încet, încet o umbră negră asemeni unui duh al întunecimilor adânci, cu ochii -două flacări reci. M-
FEMEIA CE COBORA DIN STELE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1967 din 20 mai 2016 by http://confluente.ro/maria_giurgiu_1463774383.html [Corola-blog/BlogPost/378997_a_380326]
-
Nu de dorul tău mi-e greul pătimit în coarne de cerb! Nu de mâinile tale mi-s zorile ciobite în ciutura lunii! Doar de mine și tine țipă inima mea când te chem! Nu de necuvintele tale mi-e spuzit întunericul siderat! Nu de cântecul tău mi-e surdă lăuzia durerii! Nu de mângâierea ta mi-e sete când sânger încercănat! Doar de mine și tine îi e dor singurătății tăcerii! Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: NU!... Doina Bezea : Confluențe
NU!... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 by http://confluente.ro/doina_bezea_1459504528.html [Corola-blog/BlogPost/375047_a_376376]
-
prin sângele propriu Ca amintirea poemului zbătându-se În labirintul grâului, macii înșelători Fulgerând potecile înflorite ale cărnii, Clipa de beție topită în miezul grădinii Amintirea cerului violet Asfințit de octombrie răsfrânt în iazul păstrăvului sălbatec. Amintirea florilor de măceș spuzind mărăcinișul grădinilor Fragi în fânețe Năpădite de căldura după amiezilor, Ploaie de mai, roua frunzișului crud al pădurilor, Pedepse ale prăbușirii, amintirile Singurul zbor permis prin rănile rămase În memoria îngerilor căzuți, După smulgerea aripilor COȘMAR În visele cele mai
AROME DE IARNĂ (POEME) de ŞTEFANIA OPROESCU în ediţia nr. 1545 din 25 martie 2015 by http://confluente.ro/stefania_oproescu_1427286129.html [Corola-blog/BlogPost/341005_a_342334]
-
constituie liantul ce unește și identifică destinele eroilor cărții, alter-egouri ale autorului. Regăsim astfel fiorii adolescentini învăluiți în visul ce răzbate cele mai grele opreliști: „La un moment dat, pe drumul dintre două sate s-a oprit. A privit cerul spuzit de stele. A căutat cu privirea steaua lor ... Maria, mă gândesc la tine ... Simți acest fapt?... Departe se auzea urletul lupilor” (p. 38.) Altădată ființa duală își caută sinele în atingeri miraculoase, într-un ritual păgân, când, răzvrătită, senzualitatea se
CRONICĂ LA „INELUL DE IARBĂ” DE AL FLORIN ŢENE de ANTONIA BODEA în ediţia nr. 927 din 15 iulie 2013 by http://confluente.ro/Antonia_bodea_cronica_la_antonia_bodea_1373895939.html [Corola-blog/BlogPost/364176_a_365505]
-
Balta, Proitești și Nadanova, Turtaba și Priboaia, Podeni și Godeanu, Busești și Glogova, Izverna și toată valea Cernei iorgovane. Asemeni balaurului urmărit de viteazul Iovan Iorgovan, romanul lui Cornel Boteanu se strecoară sinuos de livresc și tumultuos către cititorul avizat, spuzindu-i Cerna sufletului cu înspumata sagă despre Iovana cea iorgovană și semenii ei de sub Piatra lui Stan. Scriere cu deosebite valențe etnografice, cu trimiteri istorice, hagiografice și legendare, cu creneluri lexicale baladești, cu subterfugii uneori elegiace, alteori acide, „Iovana” rămâne
SAGA DESPRE IOVANA IORGOVANĂ de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 710 din 10 decembrie 2012 by http://confluente.ro/Prof_titu_dinut_saga_despre_iovana_io_gheorghe_stroia_1355123022.html [Corola-blog/BlogPost/351697_a_353026]
-
mijloacele de apărare și lăsau iarna în seama zăpezilor și a vânturilor înghețate. Odată cu acest armistițiu neoficial, numărul căltorilor și al convoaielor de cai cu samare dintre cele două provincii creștea. Trecu Anul Nou și, în sfârșit, bobocii prunilor deveniră spuziți cu culoare. Orășenii din Inabayama se gândeau că lumea avea să-și continue viața netulburată timp de încă o sută de ani. Soarele de primăvară scălda zidurile albe ale Castelului Inabayama, învăluindu-le într-un aer de nepăsare și plictiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să fie arși laolaltă cu frunzele căzute. Și, cu aceste cuvinte, Ittetsu plecă înapoi la tabăra lui Nobunaga. Vântul rece de iarnă învolbura frunzele veștede în jurul piscurilor muntelui. Dimineața și seara se forma chiciură. Din când în când, vântul era spuzit cu fulgi de zăpadă. Cam prin acea perioadă, pe munte începură se se aprindă aproape în fiecare noapte focuri. Într-o seară flăcările izbucniră în magazia de combustibil a Sălii Daijo; în noaptea trecută, arseseră în Takimido. Și în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
întrucât cei trei acceptaseră deja ordinul, făcură cu toții același lucru și plecară fără nici o vorbă de protest. Mesagerii de la comandament porniră în galop spre unitățile înconjurătoare, ducând ordinele pentru trupele din linia întâi, la baza muntelui. Norii de seară erau spuziți cu culori vii, dincolode Shimeigadake, în timp ce soarele asfințea. Raze late de lumină roșie se întindeau peste lac ca niște curcubee, pe când la suprafața apei se formau valuri. — Priviți! le strigă Nobunaga celor din jurul lui, privind de pe culmea colinei norii ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-i îndemna să-și înfierbânte sângele. Era jumătatea a doua din Ora Cocoșului. Drumul se întunecase deja, în umbra muntelui. Oamenii în armuri străbătură într-un șir negru satul Oji și în sfârșit ajunseră la colina Oinosaka. Cerul nopții era spuzit de stele, iar capitala, dedesubt, părea oglindirea lui. „CINCIZECI DE ANI SUB SOARE” Razele roșiatice ale soarelui la apus cădeau în șanțul gol al Templului Honno. Era prima zi din Luna a Șasea. Soarele încinsese nemilos capitala întreaga zi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nord de râul Yodo, spre Fushimi. Când în sfârșit intrară pe o cărare întunecoasă, în adâncurile munților, Mitsuhide se răsuci și-l întrebă pe Tatewaki: Unde ne aflăm? — Aceasta este Valea Okame, stăpâne. Razele de lună infiltrate printre ramuri îi spuzeau cu argint pe Tatewaki și oamenii care veneau după el. — Plănuiești să traversăm la miazănoapte de Momoyama și apoi să ieșim pe Drumul Templului Kanshu de la Ogurusu? întrebă Mitsuhide. — Întocmai. Dacă urmăm acest traseu și ajungem aproape de Yamashima și Otsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aflau pe malul opus, drept în față. Prin acel loc curgea râul Kiso, pe cursul superior. Ecourile apei care se lovea de bolovani sau șipotea prin vaduri reverberau în văzduh, dar luna, muntele și râul, învăluite în vapori denși, păreau spuzite cu mica. De pe mal nu se vedeau decât lucirile slabe ale lămpilor de pe țărmul opus. — Descălecarea Ikeda Shonyu coborî primul de pe cal și-și instală scăunelul de campanie pe malul râului. — Seniorul Yukisuke a sosit la timp. Trupele lui sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe jos. Traversam regulamentar, pe verde, la trecerile de pietoni. Ne uitam pe unde călcăm, mergeam corect, în șir indian, pe dreapta trotuarului. Votivkirche domina un sfert din Viena, cu turnurile ei gotice, negre, poleite cu verdele poluării. Acum era spuzită în alb, fulgii crocanți se depuseseră într-o crustă de zăpadă care atârna ca o prelată pe-o Dacie veche. Pe Währinger Strasse, am depășit restaurantul studenților, apoi reprezentanța turistică a României. Se întrezăreau niște poze cu Predealul, o mască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tăiată în așa fel încât nasturii roșii strălucitori țin loc de stigmate. Apoi mai port metri și metri de mănuși din mătase neagră, strânse pe brațe. Tocurile sunt vertiginos de înalte. În jurul țesutului meu cicatrizat înfășor kilometri de tul negru spuzit de scântei pe care mi l-a dat Brandy, peste strălucitoarea plăcintă de vișine unde mai demult îmi era fața, înfășurat strâns, până când îmi rămân doar ochii afară. E-un look sumbru și morbid. Senzația e că am depășit puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ca o apă vine de la Calea Lactee. Urcăm În punctul de observare și privim În jur, prin binoclu. Un vînt stins adie, mișcînd ierburile sau siluetele filiforme, abia ghicite, ale mestecenilor. Cerul e atît de adînc și de larg și de spuzit de stele, Încît, după ce stăm zece minute cu capul dat pe spate și ochii căscați În hăul pestriț, ne Încleștăm mîinile de marginea de lemn a pichetului, să nu cădem. În sus. GÎndindu-ne fiecare la foarte multe lucruri În același
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe care Îl mănîncă liniștit În patul lui, cu căciula trasă pe urechi, mormăind pe limba lui un cîntec. — Trebuie să facem ceva cu frigul ăsta, Îi zic lui Csabi. Fumăm În fața pavilionului. E ora 8, Întunericul e total. Cerul spuzit de stele se varsă fără opreliști peste cîmpul enorm. Imaginea stelelor dezgolite impudic Îmi aduce aminte de Hațeg. — Noi? Să facem noi? Ce? Mai bine povestește-mi ce-ai făcut acasă. Te-ai văzut cu pretena? Mai mult decît cărbunii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și sufletul lui să nu poarte pata nici unei crime și umbra nici unei pisme, căci el va săvârși jertfe supreme. Același lucru și într-o prea frumoasă strofă a lui Ion Barbu: Spălări împărtășite! Înnoiți Arginturile mari botezătoare Și inima călărilor, spuziți. De dreaptă ziua-aceasta suitoare. Emulația și înfruntarea sportivă, când ating, așa cum au reușit Țiriac și Smith, treapta agonală, dau totdeauna o pildă de civilizație. Pentru că, așa cum a spus un mare om, frumusețea va mântui lumea, deci, când e adevărată
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]