46 matches
-
cu ritm) începe să aibă o tot mai vagă trecere. Străluciți practicanți ai acesteia, ca Brumaru sau Foarță, au parte cel mult de un respect distant. Despre emuli, abia dacă poate fi vorba, poezia fiind îndeobște înțeleasă în sens tare, substanțialist. Cea de-a doua e legată de un detaliu și mai concret. Prezența pe piață. Până la aceste volume de la Paralela 45, cărțile lui Dimov erau de negăsit în librării. Dacă facem abstracție de corespondența cu prima soție, îngrijită, la Polirom
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
devoluție" sau despre opoziția dintre "noos" și "energia primară" rămîn acoperite de un văl opac de neînțelegere constantă. Cititorul nu pricepe mare lucru, chiar citind de două ori aceeai pagină. Capitolul cel mai obscur e al cincilea - "Ortologie și ortogeneză substanțialistă" -, lectorul capotînd deseori în încercarea de a intui ceva din ceea ce se întîmplă în paginile acelea: e întîmpinat de un jargon abstract și solid precum cremenea, în corpul căruia tentativa de a despica mici felii de înțelegere omenească e sortită
Eșecul lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8746_a_10071]
-
ei” (p. 11). Încă un poem foarte bun, așadar. Cum foarte bun este și, din același prim ciclu al cărții, Stâlpi de înaltă tensiune. (Cu background, iarăși, religios. Așa trebuie citit voltmetrul conținut în titlu.) Dar, repet, nu din motive substanțialiste. Metafizicul e o calitate. Nu una dintre cele vitale pentru poezie. Dramatismul e o alta. Cu aceeași mențiune. Tradiția. La fel. Interesul, la Danilov, e dat de felul în care imaginile fac sistem. Semnificațiile se sprijină pe alte semnificații, exterioare
Sistematica poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5180_a_6505]
-
toate aceste devieri își luminează adevărata natură de (în termenii lui Hocke) manierisme formale. E de-a dreptul perplexant să constați câtă preocupare pentru combinatorica de suprafață manifestă acest poet. Dacă tematic el a fost arondat de obicei unei filiere substanțialiste (expresionism, existențialism, suprarealism chiar, toate într-acolo converg), ca layout el își merită locul printre cei mai tehnici optzeciști (și e interesant că Radu G. Țeposu acolo îl și plasează, lângă Cărtărescu și Coșovei). În La fanion titlurile metaforice ale
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
care au recurs neprietenii lunediștilor. Declinându-și elanurile mistice, etalându-și lipsa de fior metafizic, pronunțându-se, în fine, despre poezie în termeni mai degrabă laici (de fapt, refuzând doar grandilocvența gestului simoniac), Iaru pledează vinovat în fața „procurorilor” din tabăra substanțialistă. (S-ar cuveni precizat că nu despre articlierii de la „Săptămâna” este vorba, ci despre comentatori cu totul serioși). Punctul său forte, la care nu renunță și care e, în principiu, extrem de dificil de combătut, îl reprezintă ideea de valoare. Artă
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
de o nouă dictatură, a pieței (una economică, nu politică). „Viciul e o trebuință împinsă la exces”, notează Crăciun, și chiar cu asta se ocupă, în fond, societatea de consum. „Trebuințele - continuă el - pot fi formale sau fundamentale, stilistice sau substanțialiste, spectaculare sau ontologice”. Or: „Viciile lumii de azi privesc fondul nu forma. Nu de forme ar trebui să ne temem, ci de capacitatea lor de ocultare”. Ele ocultează de fapt metafizicul, ceea ce este dincolo de prezent, ceea ce dă sens existențelor individuale
Despre viciile lumii postmoderne by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3516_a_4841]
-
sale tăceri. Sursa acestei paralizii pare să fie de natură erotică (în fond, toate poemele de aici sunt poeme de dragoste). Rezultatul, însă, e același, de un insolit irezistibil. Dacă e adevărat că poezia bună poate exista prin vocație (așa, substanțialist), dincolo de cultură, de exercițiu, de influențe, Hose Pablo e, dintre tineri, exemplul cel mai edificator.
Doi insurgenți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3782_a_5107]
-
interesat mai mult de „Viața lui Hristos”, ca atare, decât de persoana Sa. Bineînțeles, Nicolae Cabasila nu face abstracție de persoana lui Iisus Hristos, ar fi chiar imposibil, însă acordă prioritate vieții asupra persoanei și tinde spre o concepție hristologică substanțialistă, care îi permite - potrivit afirmațiilor Părintelui Dumitru Popescu - să transfere centrul de gravitate al Bisericii de la Capul trupului, care este Iisus Hristos, la Euharistie ca trup al Său. În al doilea rând, Cabasila a fost obligat să procedeze astfel, datorită
PARINTELE GHEORGHE ISPAS... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367334_a_368663]
-
și pământul nou al Împărăției lui Dumnezeu. Marele merit al lucrării elaborate de către Părintele Gheorghe Ispas constă în faptul că dorește și aspiră să depășească concepția teologică potrivit căreia Domnul Iisus Hristos ar fi prezent în Euharistie doar în chip substanțialist, și militează în favoarea unei viziuni spirituale și duhovnicești care ne arată că Iisus Hristos rămâne prezent în Sfânta Euharistie în chip personal, căci Sfânta Euharistie constituie mijlocul prin care Iisus Hristos atrage credincioșilor în sfera relațiilor trinitare, așa cum rezultă din
PARINTELE GHEORGHE ISPAS... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367334_a_368663]
-
depășește apoi cadrul relației inițiale, pentru a suscita, în forme mai complexe de acțiune organizată, „o dependență reciprocă și dezechilibrată a actorilor” (Friedberg, 1993, p. 116). Atunci când asimetria se înscrie în timp și în spațiu, ea devine sursa unei puteri substanțialiste, adică tranzitive: o putere ce se poate transmite de la un eșalon la altul al unui aparat administrativ sau de la un punct la altul al unui teritoriu. Elitele, definite prin putere, apar mai întâi ca niște grupuri capabile să exercite cu
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
putere ce se poate transmite de la un eșalon la altul al unui aparat administrativ sau de la un punct la altul al unui teritoriu. Elitele, definite prin putere, apar mai întâi ca niște grupuri capabile să exercite cu succes o putere substanțialistă: pur și simplu, ele dețin pârghiile de comandă. Dar membrii elitelor respective pot fi, de asemenea, caracterizați printr-un avantaj strategic dobândit sau transmis: cel de a se putea impune și de a-și impune voința în contexte relaționale diverse
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în parte pe exercițiul combinat al celor două forme de putere. Într-un mod mai general, distincția dintre puterea relațională și cea substanțialistă trimite la opoziția dintre mecanismele formale și informale în diferite tipuri de acțiune organizată. Deținătorii unei puteri substanțialiste de necontestat sunt membrii unei elite stabilite al cărei statut este fondat pe criterii formale. Beneficiarii unei puteri relaționale pot încerca să se impună, la modul informal, ca membri ai unei contraelite sau ai unei elite aflate în ascensiune. Când
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
se impună, la modul informal, ca membri ai unei contraelite sau ai unei elite aflate în ascensiune. Când reușesc să-și consolideze poziția, puterea lor se afirmă într-un mod din ce în ce mai formal și capătă puțin câte puțin caracteristicile unei puteri substanțialiste. Unii istorici pun în legătură apariția progresivă a unei elite a puterii specifice, în ordinea politicului, de procesul istoric al edificării statului-națiune. La origine, în secolul al XVIII-lea, „noțiunea abstractă, impersonală de stat” nu există decât într-un mod
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
sau teatrului ca mijloace de democratizare proletara a cunoașterii În cadrul unei viziuni comune asupra lumii. Postulatul culturii proletare, ca și principiul unei autonomii culturale analoge autonomiei politice a partidului rămânea abstract. Această nebuloasa este rezultatul unui mod de reprezentare Încă substanțialista a lumii sociale, care-și pune problema conservării originii În condițiile schimbării de statut (cum să devii specialist sau profesionist și să rămâi În același timp atașat clasei de origine, fără să schimbi statutul social?). Agitprop Importanța acordată teatrului În
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
o impresie obscură de „nesuprapunere” și inadecvare funcțională. În ce îl privește, autorul - răspunzând unor interviuri publicate în „Facla” (1932), „România literară” (1933) și „Timpul” (1943) - își definește prozele, în preajma și după apariția Patului lui Procust, ca romane „substanțiale” sau „substanțialiste”, concept care, împrumutat fenomenologiei husserliene, avea să se constituie în fundamentul unei doctrine filosofice a cărei cuprindere retrospectivă tinde să supună discontinuitățile etapelor și deplasărilor de perspectivă literare univocității legislative ale voinței de sistem: „Literatura care mă interesează pe mine
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
înghețate ale monomaniei ideatice - sărutul, la data și ora stabilite, a mâinii Ioanei Boiu, urmat de cedarea totală, inexplicabilă realist-psihologic, a acesteia (într-un paralelism cu trama epică din Roșu și negru al lui Stendhal, care exclude însă, în perspectivă substanțialistă, orice acuzație de imitație) -, este îndeajuns un singur gest de emoție și slăbiciune comună - îmbrățișarea prietenesc-afectuoasă a servitoarei Elena - pentru ca întregul eșafodaj sistemic, ridicat către altitudinile rarefiate și omenesc intangibile ale ideilor, să se prăbușească. Ceea ce lipsește, încă din intenția
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Husserl”, „Lumea românească”, 1938, 446; Ovidiu Papadima, „Modalitatea estetică a teatrului”, G, 1938, 3; Ion Biberi, „Modalitatea estetică a teatrului”, VR, 1938, 9; Munteano, Panorama, 246-248; Călinescu, Ist. lit. (1941), 658-666, Ist.lit. (1982), 743-750; Traian Vărășteanu, Camil Petrescu și teatrul substanțialist, VAA, 1942, 444; Arghezi, Scrieri, XXVII, 328-334, XXVIII, 431-435; Dan Petrașincu, Cazul Camil Petrescu sau Cum se pierde o inteligență, VAA, 1943, 660; Ion Vinea, Reluarea „Mioarei”, VAA, 1943, 733; N. Carandino, „Mioara”, „Bis”, 1943, 31; Cioculescu, Aspecte, 706-708; Al.
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Vasile; S. Totelecan); - teorii ale etnicității și naționalismului: etnicitatea și conviețuirea colectivă (D. Abraham, S. Chelcea, I. Bădescu; L. Rain); un model ,,subiectiv” al etnicității centrat pe expunerea la diferență (A. Mungiu-Pippidi); identitatea narativă (L. Chelcea și P. Lățea); modele substanțialiste (M. Cobianu-Băcanu); teoria autoidentificării și heteroidentificării (C. Zamfir și colectiv; I. Constantin; M. Merfea; G. Alexandrescu și colectiv; V. Veres și colab.); etnicitate, naționalism, modernizare În societatea românească (A. Roth; D. Dungaciu); multiculturalism (I. Culic, I. Horvath, C. Stan și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sunt deja prezente la nivelul cunoașterii comune și adesea în analize teoretice sau politice care pun accentul pe decalaje diverse (economice, sociale, politice, culturale) între România de astăzi și țările occidentale europene și nord-atlantice, le consider ca fiind nu doar substanțialiste - sau, dacă vreți, esențialiste - ci mai degrabă prea puțin aprofundate de o analiză instituționalistă care să țină cont de mișcarea socială efectivă și mai ales de ceea ce se întâmplă la nivel individual. Ele nu dau și nu pot da seamă
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
eliberat de orice istorie și localizare capătă șanse nelimitate de afirmare. Identitatea nu mai este doar consacrată administrativ, dată de altcineva și marcată pentru tot restul vieții, ci, virtual, poate fi mereu reinventată. Toate acestea relevă însă doar un nivel substanțialist al acelei identități de hârtie care este încă departe de identitatea de astăzi construită reflexiv de fiecare. De acum, va trebui să o prospectăm pe aceasta. Identitatea este circumscrisă din două dimensiuni contradictorii. Prima este a stabilității, permanenței, totalității și
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și singularității. Cineva este cine este și rămâne astfel măcar pentru o perioadă determinată, pentru a nu se confunda cu alții și pentru a-și aserta diferența și distincția. Această dimensiune este încă în mare parte congruentă cu o viziune substanțialistă asupra identității. A doua dimensiune este a procesului devenirii și a căutării identității, a personalizării acelei identități mereu căutate și inventate. G.H. Mead și, după el, E. Goffman sau H. Becker s-au referit adesea la caracterul interactiv și procesual
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a operei sale cu gândirea teologică a lui J.-L. Marion 3 și Ioan Zizioulas. Abisul apofatic relevat de caracterul ec-static (agapic sau erotic) al persoanei umanei este tema care subîntinde un întreg proiect teologic „neopatristic”. Ireductibilitatea persoanei la definițiile substanțialiste ale scolasticii este marca antropologiei creștine. Opera lui J.-L. Marion 1 comportă câteva importante similarități cu gândirea lui Yannaras. Ambii gânditori au relevat riscul folosirii corpusului areopagitic în sensul acreditării agnosticismului 2, subliniind natura iconică a limbajului doxologic 3
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Marion sau Michel Henry - în direcția unui discurs apofatic merită să fie semnalată dintr-o dublă perspectivă. Este vorba, mai întâi, despre fructificarea pozitivă a provocărilor lansate de filozofia continentală a secolului XX. În era nihilismului fără întoarcere, abandonarea limbajului substanțialist și obiectivant al teologiei metafizice în beneficiul unei interpretări personaliste a divino-umanului reprezintă pentru gândirea creștină o obligație acută. Aproprierea contextului liturgic și eclezial al teologiei reprezintă unica șansă de a evita tentațiile idolatriei intelectuale sau afective în gândirea și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este subiectiv, iar romanul înseamnă experiență interioară. Camil Petrescu pune și problema limbii literare, a stilului, a talentului și toate ideile sale despre literatură, în speță despre propriul roman, vor trece în creație. Scriitorul cere operei substanțialitate si autenticitate; metoda substanțialistă examinează esențele concrete. Romanele lui Camil Petrescu impun o nouă formă epică, neavând propriu-zis subiect; în timp ce, până la el, în literatura noastră dominau romanele sociale, monografice, romanul lui se structurează pe o pasiune sau pe o idee: ele sunt de observație
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
Prin aceasta se vrea să se asocieze doctrina creștină a bunătății Creatorului și cea a responsabilității creaturii, în opoziție cu o teologie care-l supune și pe Dumnezeu sclaviei destinului. Se remarcă faptul că în istoria conceptului persoanei predomină concepția substanțialistă, deși există momente de dezvoltare și a unei concepții relaționale. Printre acestea amintim momentul trinitar în gândirea creștină (sfântul Augustin), momentul de invenție a subiectului de drept ca persoană în secolul al XII-lea (de la Grotius la Leibniz), momentul recunoașterii
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]