46 matches
-
interesat mai mult de „Viața lui Hristos”, ca atare, decât de persoana Sa. Bineînțeles, Nicolae Cabasila nu face abstracție de persoana lui Iisus Hristos, ar fi chiar imposibil, însă acordă prioritate vieții asupra persoanei și tinde spre o concepție hristologică substanțialistă, care îi permite - potrivit afirmațiilor Părintelui Dumitru Popescu - să transfere centrul de gravitate al Bisericii de la Capul trupului, care este Iisus Hristos, la Euharistie ca trup al Său. În al doilea rând, Cabasila a fost obligat să procedeze astfel, datorită
PARINTELE GHEORGHE ISPAS... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 by http://confluente.ro/Recenzie_parintele_gheorghe_ispas_.html [Corola-blog/BlogPost/367334_a_368663]
-
și pământul nou al Împărăției lui Dumnezeu. Marele merit al lucrării elaborate de către Părintele Gheorghe Ispas constă în faptul că dorește și aspiră să depășească concepția teologică potrivit căreia Domnul Iisus Hristos ar fi prezent în Euharistie doar în chip substanțialist, și militează în favoarea unei viziuni spirituale și duhovnicești care ne arată că Iisus Hristos rămâne prezent în Sfânta Euharistie în chip personal, căci Sfânta Euharistie constituie mijlocul prin care Iisus Hristos atrage credincioșilor în sfera relațiilor trinitare, așa cum rezultă din
PARINTELE GHEORGHE ISPAS... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 by http://confluente.ro/Recenzie_parintele_gheorghe_ispas_.html [Corola-blog/BlogPost/367334_a_368663]
-
de beneficii unor categorii de donatari care nu au nevoie de ele. Baxter spune că, de fapt, nu putem avea garanții cu privire la ceea ce este bine pentru natură și pentru viața speciilor pentru că "nu există garanții de succes pentru vreo teorie substanțialistă"38. În schimb, versiunea revizuită de Baxter a dreptății ca imparțialitate dă posibilitatea de a garanta că interesele naturii non-umane vor fi luate în considerare în elaborarea politicilor de către oameni, pe baza prevederilor constituționale existente în acest sens, permițând abandonarea
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
definesc identitatea drept „un sentiment de unitate ș...ț pe care Îl poate resimți un individ sau un grup”). ν În mod complementar, cele mai multe dintre teoriile moderne, care preferă perspectivele constructivistă, interacționistă sau situaționistă și se opun abordărilor mai vechi, substanțialistă sau esențialistă (Poutignat și Streiff-Fenart, 1995), susțin că identitatea este un fenomen conștient, care poate fi chiar rezultatul unei strategii: „Pentru toți teoreticienii actuali, identitatea nu este un dat, ci un fenomen dinamic, o serie nesfârșită de operațiuni menite să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
organizării” (Schnapper, 1998, p. 159), ceea ce, adaugă ea, este o mișcare corelată cu experiența decolonizării, vechiul vocabular (trib, primitivi etc.) fiind compromis o dată cu colonialismul. De la descrierea caracteristicilor etnice, s-a trecut la studiul relațiilor dintre grupuri. Această lovitură dată perspectivei substanțialiste ne permite să spunem că trebuie să facem distincție, În studierea relațiilor interetnice, Între perioada de dinainte de Barth (B.B. ă Before Barth) și cea de după Barth (A.B. ă After Barth). Putem totuși să ne Întrebăm dacă teoretizarea lui Barth
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
necesară „gândire complexă” (Morin, 2001). Dinamica identitară se bazează pe alte raporturi dialectice. Acestea ne Îndeamnă să considerăm identitatea un proces În desfășurare, nu un dat fix, și să privilegiem astfel mai curând o abordare constructivistă decât viziunea esențialistă (sau substanțialistă) care era dominantă În trecut. După ce vom examina câteva concepte care organizează dimensiunile afective, sociale și cognitive ale construcției identitare, vom aborda chestiunea raporturilor dintre identitate și cultură. Vom extinde apoi reflecția noastră la interculturalitate, context privilegiat pentru apariția unor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
seama de faptul că suntem diferiți), pe care o Înlocuim cu cea mai arhaică pseudo-identitate pe care ne-o putem Închipui”. Fără a-i neglija deloc importanța, trebuie să fim așadar foarte precauți În fața tentației de a utiliza În mod substanțialist identitatea colectivă. Într-o societate atașată de valorile republicane, multiculturalismul este adesea prezentat Într-un mod inutil polemic. Desigur, el reprezintă o tentativă onorabilă de a gândi diferența culturală În sânul societăților democratice. Exprimă o neliniște justificată În fața posibilității de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sunt deja prezente la nivelul cunoașterii comune și adesea în analize teoretice sau politice care pun accentul pe decalaje diverse (economice, sociale, politice, culturale) între România de astăzi și țările occidentale europene și nord-atlantice, le consider ca fiind nu doar substanțialiste - sau, dacă vreți, esențialiste - ci mai degrabă prea puțin aprofundate de o analiză instituționalistă care să țină cont de mișcarea socială efectivă și mai ales de ceea ce se întâmplă la nivel individual. Ele nu dau și nu pot da seamă
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
eliberat de orice istorie și localizare capătă șanse nelimitate de afirmare. Identitatea nu mai este doar consacrată administrativ, dată de altcineva și marcată pentru tot restul vieții, ci, virtual, poate fi mereu reinventată. Toate acestea relevă însă doar un nivel substanțialist al acelei identități de hârtie care este încă departe de identitatea de astăzi construită reflexiv de fiecare. De acum, va trebui să o prospectăm pe aceasta. Identitatea este circumscrisă din două dimensiuni contradictorii. Prima este a stabilității, permanenței, totalității și
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și singularității. Cineva este cine este și rămâne astfel măcar pentru o perioadă determinată, pentru a nu se confunda cu alții și pentru a-și aserta diferența și distincția. Această dimensiune este încă în mare parte congruentă cu o viziune substanțialistă asupra identității. A doua dimensiune este a procesului devenirii și a căutării identității, a personalizării acelei identități mereu căutate și inventate. G.H. Mead și, după el, E. Goffman sau H. Becker s-au referit adesea la caracterul interactiv și procesual
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cenzură. Capitolul al III-lea, Reconstrucția imaginarului la începutul modernității, încearcă să contureze cât mai clar modificările ce intervin în imaginarul modernității și să sublinieze elementele de cotitură ce se regăsesc la începutul modernității. A fost surprinsă trecerea de la perceperea substanțialistă, în viziune aristotelică, a lumii la una mecanică, în care se caută legile naturii, aceasta devenind scopul științei. Un alt element foarte important este trecerea de la o perspectivă unitară a științei spre una discontinuă, specializată, trecere ce s-a realizat
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ne apropie de această explicație. Prin differentiam se desemna esența unui lucru care îl deosebește de celelalte lucruri de același gen. Differentiam veram reprezintă diferența esențială care există între două naturi. Toți termenii ne duc cu gândul la o concepție substanțialistă a lumii. Din citatul următor: Forma unui lucru este chiar lucrul însuși, iar lucrul se deosebește de formă ca aparentul de real, sau ca interiorul de exterior"32 putem deduce o lume duală alcătuită din sensibil și inteligibil. Forma nu
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
miezul semnificațiilor locului. PARTEA A DOUA RAPORTURILE DINTRE CULTURI LA NIVEL INTERGRUPAL ȘI LA NIVEL INTERINDIVIDUAL CAPITOLUL 3 Contactul și schimbul între culturi 3.1. Cultură și identitate Există două mari categorii de teorii asupra identității: substanțialistă și interacționistă. Concepțiile substanțialiste propun o viziune statică asupra identității, accentuînd trăsăturile de ordin biologic, social sau istoric; astfel, identitatea națională devine un dat istoric care stabilește anticipativ apartenența persoanei la o anumită comunitate națională, fiind configurată vertical. Conform lui C. Geertz (1973/2001
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
rigoare: autonomie lăsată sectoarelor legate de clientela cea mai valoroasă.<footnote Peters Tom, Watermman Robert, In Search of Excellance, 1982 (a se vedea Kennedy C., op. cit., pp. l63-170. footnote> Dar cel mai reprezentativ specialist În cultura organizațională - din perspective moderniste, substanțialiste - rămâne Schein Edgar H. Schein este socotit a fi fost cel care a inventat conceptul de cultura Întreprinderii (nu și cercetarea asupra acesteia). Schein socotește că prin cultura organizației se Înțelege „ceea ce a asimilat (organizația) În cursul istoriei sale În calitate de
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
lui Jupiter Capitolinul - v. fig. 2.a). Concepțiile numite "substanțialiste" (la Aristotel, formele și materia intră într-un ansamblu nedivizibil, care se numește substanță, oūsìa) se situează între filosofii materiei și cei ai "esenței", printre care îl regăsim pe Platon. Substanțialiștii nu privesc materia ca fiind primordială, ci doar ca pe individuația concretă a unei forme imanente. Se deschide asupra acestui aspect o problematică amplă și nuanțată, dar din care voi numi aici doar o componentă care va fi integrată de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
raționalității cosmosului impune cu necesitate aristotelică concluzia că lumea „își are originea într-o Ființă care a urmărit prin crearea lumii - și urmărește prin conservarea ei - cunoașterea lumii și, prin ea, însăși cunoașterea Ei de către om”1. Apoi, acest limbaj substanțialist („Ființa supremă”) este abandonat aproape complet pentru a îmbrățișa idiomul personalist: setea de comuniune, sens și iubire a omului trădează nevoia de relație „cu o Persoană infinită și absolută”2. Pentru Părinții Bisericii, distincția conceptuală între „natură” și „persoană” nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o impresie obscură de „nesuprapunere” și inadecvare funcțională. În ce îl privește, autorul - răspunzând unor interviuri publicate în „Facla” (1932), „România literară” (1933) și „Timpul” (1943) - își definește prozele, în preajma și după apariția Patului lui Procust, ca romane „substanțiale” sau „substanțialiste”, concept care, împrumutat fenomenologiei husserliene, avea să se constituie în fundamentul unei doctrine filosofice a cărei cuprindere retrospectivă tinde să supună discontinuitățile etapelor și deplasărilor de perspectivă literare univocității legislative ale voinței de sistem: „Literatura care mă interesează pe mine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
înghețate ale monomaniei ideatice - sărutul, la data și ora stabilite, a mâinii Ioanei Boiu, urmat de cedarea totală, inexplicabilă realist-psihologic, a acesteia (într-un paralelism cu trama epică din Roșu și negru al lui Stendhal, care exclude însă, în perspectivă substanțialistă, orice acuzație de imitație) -, este îndeajuns un singur gest de emoție și slăbiciune comună - îmbrățișarea prietenesc-afectuoasă a servitoarei Elena - pentru ca întregul eșafodaj sistemic, ridicat către altitudinile rarefiate și omenesc intangibile ale ideilor, să se prăbușească. Ceea ce lipsește, încă din intenția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Husserl”, „Lumea românească”, 1938, 446; Ovidiu Papadima, „Modalitatea estetică a teatrului”, G, 1938, 3; Ion Biberi, „Modalitatea estetică a teatrului”, VR, 1938, 9; Munteano, Panorama, 246-248; Călinescu, Ist. lit. (1941), 658-666, Ist.lit. (1982), 743-750; Traian Vărășteanu, Camil Petrescu și teatrul substanțialist, VAA, 1942, 444; Arghezi, Scrieri, XXVII, 328-334, XXVIII, 431-435; Dan Petrașincu, Cazul Camil Petrescu sau Cum se pierde o inteligență, VAA, 1943, 660; Ion Vinea, Reluarea „Mioarei”, VAA, 1943, 733; N. Carandino, „Mioara”, „Bis”, 1943, 31; Cioculescu, Aspecte, 706-708; Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
sau teatrului ca mijloace de democratizare proletara a cunoașterii În cadrul unei viziuni comune asupra lumii. Postulatul culturii proletare, ca și principiul unei autonomii culturale analoge autonomiei politice a partidului rămânea abstract. Această nebuloasa este rezultatul unui mod de reprezentare Încă substanțialista a lumii sociale, care-și pune problema conservării originii În condițiile schimbării de statut (cum să devii specialist sau profesionist și să rămâi În același timp atașat clasei de origine, fără să schimbi statutul social?). Agitprop Importanța acordată teatrului În
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
exercitat fără amenințări, dar folosind resursele de informare și ideile de influențare ideologică și psihologică. Ea este cea mai rezistentă formă de putere. Există cinci categorii de abordare a puterii: substanțialistă, instituționalistă, interacționistă 49, ideologică și interactivă 50. Din perspectivă substanțialistă (a avea putere), puterea este asimilată ca un fel de capital (în sensul monetar al termenului), care se obține, acumulează, produce beneficii sau aduce avantaje. Din perspectivă instituționalistă, puterea este expresia care desemnează fie statul în opoziție cu cetățenii sau
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
depășește apoi cadrul relației inițiale, pentru a suscita, în forme mai complexe de acțiune organizată, „o dependență reciprocă și dezechilibrată a actorilor” (Friedberg, 1993, p. 116). Atunci când asimetria se înscrie în timp și în spațiu, ea devine sursa unei puteri substanțialiste, adică tranzitive: o putere ce se poate transmite de la un eșalon la altul al unui aparat administrativ sau de la un punct la altul al unui teritoriu. Elitele, definite prin putere, apar mai întâi ca niște grupuri capabile să exercite cu
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
putere ce se poate transmite de la un eșalon la altul al unui aparat administrativ sau de la un punct la altul al unui teritoriu. Elitele, definite prin putere, apar mai întâi ca niște grupuri capabile să exercite cu succes o putere substanțialistă: pur și simplu, ele dețin pârghiile de comandă. Dar membrii elitelor respective pot fi, de asemenea, caracterizați printr-un avantaj strategic dobândit sau transmis: cel de a se putea impune și de a-și impune voința în contexte relaționale diverse
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
în parte pe exercițiul combinat al celor două forme de putere. Într-un mod mai general, distincția dintre puterea relațională și cea substanțialistă trimite la opoziția dintre mecanismele formale și informale în diferite tipuri de acțiune organizată. Deținătorii unei puteri substanțialiste de necontestat sunt membrii unei elite stabilite al cărei statut este fondat pe criterii formale. Beneficiarii unei puteri relaționale pot încerca să se impună, la modul informal, ca membri ai unei contraelite sau ai unei elite aflate în ascensiune. Când
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
se impună, la modul informal, ca membri ai unei contraelite sau ai unei elite aflate în ascensiune. Când reușesc să-și consolideze poziția, puterea lor se afirmă într-un mod din ce în ce mai formal și capătă puțin câte puțin caracteristicile unei puteri substanțialiste. Unii istorici pun în legătură apariția progresivă a unei elite a puterii specifice, în ordinea politicului, de procesul istoric al edificării statului-națiune. La origine, în secolul al XVIII-lea, „noțiunea abstractă, impersonală de stat” nu există decât într-un mod
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]