55 matches
-
SCULPTURĂ mă aflu într-o stâncă - din ea cioplesc doi meșteri primul - zilei arată trupul meu, al doilea - la inimă îmi umblă și-n vultur mă preface nu trebuie decât să mă înalț ... SPIRALĂ Ne trecem, unul câte unul, Mai târșâit, mai legănat, Pierzându-ne înspre înaltul Ce l-am privit, l-am semănat Și mergem fără de știință Pe drumul fără de întors Când viața fumegă sub geruri Iar nemuririi nu i-am tors O clipă, aprinzând ideea, O rătăcire de apus
INELELE TRUNCHIULUI DE TEI (POEZII) de GEORGE TEI în ediţia nr. 875 din 24 mai 2013 by http://confluente.ro/George_tei_inelele_trunchiul_george_tei_1369396025.html [Corola-blog/BlogPost/344683_a_346012]
-
-i tăiase riduri adânci cu unchiile pe față, când trecutul o smulsese nemilos din brațele lui prea neputincioase spre a o mai putea păstra. Doar bătrânețea ca o amantă credincioasă îi rămăsese alături mergând umăr lângă umăr, numărându-i pașii târșâiți. Călca cu teamă să nu strivească vreo frunză, amintiri rupte din pomul vieții scrise de mâna destinului. Când trecuseră anii? Parcă mai ieri cobora pe-o coajă de copac lunecând peste pârâul de frunze ce șerpuia din buza ogașului până
LA RĂSCRUCE DE VIEȚI de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 by http://confluente.ro/gabriela_mimi_boroianu_1444746468.html [Corola-blog/BlogPost/382296_a_383625]
-
se îndepărta pe cărarea care ducea spre curtea păsărilor. Se întoarse spre toiagul rezemat de perete, se propti în el și se avântă în sus. Picioarele tremurară o clipă nesigure, apoi trupul uscățiv își regăsi echilibrul. Un pas urmă altuia, târșâit, dar din ce în ce mai îndârjit, pe măsură ce se apropia de cireșul falnic. - Bunu! Năsucul pistruiat al strănepotului, răsări dintre frunze brusc, gata să-l dea pe spate. Bau! - Bată-te noroacele să te bată, tresări gata să-și scape proteza din gură, ai
CIREŞE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1642 din 30 iunie 2015 by http://confluente.ro/mihaela_alexandra_rascu_1435632735.html [Corola-blog/BlogPost/352997_a_354326]
-
măcar și câteva clipe, privirea pe chipul plin de lumină al zeiței mele. Dintre celelalte femei îndoliate rămase la locul lor se ridicase una și, grăbită, cuprinzând-o de umeri, o oprise pe bătrână să-mi riposteze. Cocârjată, cu pași târșâiți, aceasta se lăsase condusă la locul ei. Vai, îmi șoptise fiica farmacistului Köpetzy, privindu-mă cu ochii înlăcrimați și supuși ai Daniellei Darieux, nu știu cum să vă mulțumesc, fără dumneavoastră m-aș fi pierdut cu totul. Nu găsesc cuvinte să-mi
ÎNTÂLNIRE ÎN ZORI (1) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 by http://confluente.ro/Intalnire_in_zori_1_dan_florita_seracin_1336402117.html [Corola-blog/BlogPost/358607_a_359936]
-
de emoție bancnotele ce i le dădusem, poruncindu-mi cu severitate: Du-i-le înapoi! Și să nu te mai prind că primești bani în dar, pentru indiferent ce motiv, de la nimeni! Distanță până la casa Mileștilor o parcursesem cu pași târșâiți, ca un condamnat la ocna, întinsesem bancnotele doamnei Milea, explicând că mama nu era de acord cu oferta ei. Ea nu păruse deloc surprinsă ori nemulțumită din această cauză. Își pusese în modul cel mai firesc cu putință banii în
VIZITĂ INOPORTUNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 360 din 26 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Vizita_inoportuna.html [Corola-blog/BlogPost/341476_a_342805]
-
băgat în gură câteva boabe, oricât de acre ar fi fost. - Dă-mi o mână de ajutor la descărcat și tăiat lemnele, Poetule! Sunt în căutarea muzei, reuși să răspundă, depărtându-se încet de ispita verde și trecând cu pas târșâit prin fața unor gospodării scăldate de soare, în care orătăniile își făceau de cap, răstindu-se fiecare pe glasul ei, în jurul strachinilor cu mâncare. Curând, pomii de pe marginea drumului începură să-i danseze în față și pământul să i se clatine
MUZA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1678 din 05 august 2015 by http://confluente.ro/mihaela_alexandra_rascu_1438765502.html [Corola-blog/BlogPost/380207_a_381536]
-
unui câine hăituit, care nu știe de unde va fi atacat; inima începu să-i bată repede, aerul nu-i mai ajungea la plămâni și lacrimile izbucniră dintr-o dată în avalanșă, curgând direct pe mozaicul mâncat de vreme și de pașii târșâiți ai umbrelor din altă lume- lumea unui cuib de cuci... -Nu plângeți, doamnă! Nu vă face nimeni nici un rău! -Nu vreau să stau aici , abia șopti Gențianne, nu pot! Sunt prea mulți oameni bolnavi, vreau să stau singură! -Uite ce
DĂ-MI, DOAMNE, UN PETEC DE CER!-FRAGMENT DE ROMAN de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Da_mi_doamne_un_petec_de_cer_fragment_de_roman.html [Corola-blog/BlogPost/356162_a_357491]
-
de plumb, frică și entuziasm, răni adânci, țărână înțepătoare și chemări vioaie ale semnelor tocate de uitare și datorie ... Păienjenișul gândului țesut în noianul ăsta de vină, asumarea de a fi - o nimicnicie - credința este datoare a îndura jertfa pașilor târșâiți, lipsa literelor în cuvântări, vești fără noimă și un singur adevăr ... al fiecăruia dintre noi! Pășeam poticnindu-mă, cu un pas în urma Lui - poate astfel percep durerea zdrențuită ce îmi răsare în suflet ... La întâmplare călcam în bezna aceea și
DUMINICA DE IERI ... de LIVIA TIRON în ediţia nr. 2104 din 04 octombrie 2016 by http://confluente.ro/livia_tiron_1475598903.html [Corola-blog/BlogPost/368626_a_369955]
-
că în cabana veche, rămasă acolo din timpuri imemorabile, vor fi cazate fetele, supravegheate de mama, iar în cabana nouă, modernă, cu calorifere, mobilier de hotel de lux, baie cu duș și televizor, vor sta dumnealor și băieții. Cu pași târșâiți am pătruns în cabana veche: podele de lemn, mătuite de cât fuseseră călcate în picioare, scară de lemn, ce scârțâia, o camera cu două paturi, în care urma să stăm mama, Laura, sora mea și eu, iar alături un dormitor
ÎN TABĂRĂ, CU MAMA (PRIMA PARTE) de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 by http://confluente.ro/corina_diamanta_lupu_1488653242.html [Corola-blog/BlogPost/371092_a_372421]
-
bine dezvoltată. Este o greșeală să se creadă că urșii se mișcă încet, greoi și neîndemânatic. În realitate, față de masivitatea evidentă a corpului, ei aleargă repede și sunt rezistenți, iar în mișcări sunt atenți și preciși. Urșii au un mers târșâit, călcând pe toată talpa (sunt plantigrazi) și ating pământul cu călcâiul. Ei pot umbla și pe picioarele posterioare, se pot cățăra pe arbori, îndeosebi speciile de talie mai mică și înoată bine. Dintre simțuri, cel mai bine dezvoltat este mirosul
Urs () [Corola-website/Science/299725_a_301054]
-
nu se lipi de mine, nici nu-și încolăci brațele pe după gâtul meu, închise doar ochii pe jumătate și se făcu moale, o părere, nu un corp, atât era de imponderabilă. În acest timp, Florica se apropiase, îi încheie sandaua târșâită (se vedea că multă vreme mersese cu ea astfel), îi aranja rochița la gât al cărei guleraș era și el cam strâmb și îi drese părul sub panglica bleu care nu-i mai trecea chiar pe deasupra capului. "Te-ai bătut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bazin cu arteziene al lui Călinescu-Ioanide - "un șanț adânc, cimentat, plin cu apă" -, iar după aceea reconstituie comedia agitației care se produce în casa scriitorului când cineva îi sună la ușă: se aud "lătraturile furibunde ale unui cățel isteric", pașii târșâiți ai unei doamne, vocea "de gen incert, între bărbat și femeie" a maestrului, clamând interogativ: "Cine-i?". Dintr-o antologie, oricât de severă, a portretului literar românesc, n-ar putea să lipsească portretele de o ironie fastuoasa făcute de Nicolae
Un umanist îsi contemplă viata by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18150_a_19475]
-
pentru ea zau că este peste puterile mele să-mi închipui - îi ucidea fiul. Între timp, mizeria din casă, și mai ales cea din bucătărie, atingea cote uluitoare. Cu toate acestea, umflată de plâns și cu ochii scăpărând, cu picioare târșâite, zbierând vorbe fără șir la telefon, cu fața aprinsă parcă toată de la părul acela minunat care în fine o avansa în tagma roială, reușea cumva să-și ducă la bun sfârșit toate sarcinile. Le punea mâncare pe masă bărbaților, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ajutor, se vedea că e înspăimântat. Am dddescoperit prea multe. N-a fost decât o întâmplare că eu am fost acela, dar acuma m-am trezit încălțat cu rrresponsabilitatea. Ne-am dus în salon să ne continuăm conversația. Mergea greoi, târșâit, de parcă voia mereu să își amintească să nu își lovească cocoșelul când pășea. Continua să burnițeze; lacul arăta ca laptele. Înăuntru, lămpi palide luceau pe pluș, pe stacojiul de Orient Îndepărtat și pe mahon. Erau paravane persane și coifuri al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Continuau să cadă stropi rari de ploaie și părintele Bernard observă picături strălucitoare perlând petalele primulelor, ierburile agățătoare, tufișurile spinoase de păducel, frunzele de rostopască și dantelatul hasmațuchi, rugii de mure și tufele de măceș. Deodată se auzi un zgomot târșâit, prăvălit, de parcă un tren fantomă ar fi apărut din tunel sau de parcă unul dintre demonii lui John Robert i-ar fi asaltat sub forma unui animal uriaș, care țâșnea din frunziș. Ceva mare și greu și extrem de agitat veni rostogolindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zi este astăzi? Nu e vineri? Norocul vostru, că și-a primit de ieri pensia. Dușumeaua tocită scârțâie binișor, bătrânește și Vierme se desprinde din încătușarea zevzecului aghesmuit și dispare sibilinic, mut, încovoiat și tracasat. Un pic abulic, pașii săi târșâiți stingându-se într-o ascensiune solemnă pe scări, anticipând întâmpinarea inerentă a destinului. În cameră, consemnul lui Harpocrate nu durează prea mult. Zece, poate maxim douăsprezece secunde. Apoi, Dănuț rupe praporul tăcerii: Ce-aș mai bea ceva! Slabă nădejde, ca să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu-ți impune nimeni, ca să consumi cot la cot cu noi. Auzi, uite cum decurge treaba! Scurt și cuprinzător: Nu ne strica bruma de chef, nici nouă, nici răposatului. Capisci? Bine, bre, bine, se declară Apostatul învins. Și se duce târșâit, de ridică o geantă vișinie, de voiaj, cu bretele din fâș, de sub capacul sicriului. Urmărit atent de rotofeiul Crocodil, care își freacă palmele de presimțită satisfacție, țârcovnicul de Iulică așterne gospodărește pe masă, alături de recipientele cu licori, extrase primele din
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
totul la vedere. — Proprietara casei ăsteia, zice Brandy, e foarte bătrână și ia suplimentele hormonale, și încă locuiește aici. Covorul e atât de gros sub picioarele mele, de parc-aș urca pe pământ afânat. Un pas după altul, lălâie și târșâită și instabilă. Noi, Brandy și Alfa și cu mine, am vorbit atât de mult engleza ca pe-o a doua limbă, încât am uitat că de fapt e prima. N-am o limbă maternă. Ne apar în fața ochilor nestematele murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
un pumn de litere deșirînd pentru o clipă enunțuri aleatoare, Înainte ca hîrtia de aer să le absoarbă. Ce scrie acolo? mă aud Întrebînd. — Scrie: Taci din gură, răcane, și culcă-te la loc! mîrÎie de undeva vocea unor pași tîrșîiți, un caporal dormitînd. Mă rog, mie mi s-a părut că scrie altceva. Ceva de genul: Iubite prinț, ai căcat-o. [Intrați În Teatrul Liric pe intrarea actorilor, maică-ta e balerină, are spectacol și nu are cu cine să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
două perechi de ciorapi într-o zi de vară nu înseamnă să exagerezi. În al doilea rând, picioarele unui băiat trebuie să inspire ho tărâre; din experiența mea medicală știu că mulți băieți au un mers defectuos, fie țopăit, fie târșâit. Te-ai gândit vreodată de ce toate armatele lumii au un anumit pas de defilare? Pentru că mersul unui bărbat adevărat este o de monstrație de masculinitate. Intuind oarecum acest lucru, unii adolescenți merg legănat, aruncând coatele în jur, mers care-i
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
așteptare a gării Bacău, formulări la metru pătrat! anii socotiți, ca și cînd de la mîntuire ar fi ani! lumina nu se dă pe oameni, contralumină față de mai toți călătorii, copii mulți, vrabia ciugulește de pe jos, a intrat pe geam, pași tîrșîiți, adu genții lăsate singure pîine, salam și o sticluță de coniac, bătrînul încovrigat, alarmele de telefon mobil se confirmă una pe alta. Ora 7,38, în acceleratul Iași Ciceu Brașov, soare greu groapa de gunoi Bacău arde pe tăcute, Valea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
poarta de fier și m-am așezat pe o bancă de unde puteam urmări o bună parte din „strada principală“, fără să fiu însă vizibil de pe deal. După câteva minute am văzut o femeie care semăna cu Hartley, mergând cu pași târșâiți de-a lungul unui zid, la celălalt capăt al străzii, și îndreptându-se spre prăvălie. Am spus „mergând cu pași țârșâiți“ pentru că aceasta a fost, în parte, prima mea impresie asupra femeii bătrâne, înainte de a fi știut cine e, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ce suciți mai sunt unii - a zis făcând o mutră acră domnul Fotiade, decanul de vârstă de la Vânzări -, hodoronc-tronc, nu le mai place berea!“ Adrian Butucel l-a așteptat pe patron până seara târziu, iar când i-a auzit mersul târșâit, de arab, pe coridor, i-a tăiat calea hotărât: „Muhamad, pardon, ceva important pentru tine“. „Ce ceva important la mine?“, a întrebat Muhamad zâmbitor, ca și cum nu el fusese acela care le dăduse un picior în fund. „Muhamad - a zis Adrian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
al lui Laurel și nu vreau decât să mă prăbușesc în brațele ei și să o rog, tânguitor: „Te rog, fă-mi ordine în viață!“ — Orice dorești, repetă Laurel, și mă strânge de umăr. Mă întorc în cabină cu pași târșâiți și adrenalină zero. Simt cum vechea îngrijorare, atât de familiară, pune din nou stăpânire pe mine. A mai trecut o zi, și eu tot n-am găsit nici o soluție genială. Habar n-am ce-o să fac. Și timpul se scurge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
încăpățînare. Aprinde lumina și-l zărește pe o etajeră. L-ai pus aici aseară, tontule. Se duce la frigider și din sticlă toarnă în pahar apă. Cu tact, duce paharul la gură și-l bea tot. Apoi cu pașii, tot tîrșîiți, se duce la pat și se culcă la loc. Și apa mea? țipă Raul. Nu mai este, răspunde Marilu cu satisfacție. Raul aproape plînge. Imaginează torturi, sadism, bestialitate, sînge și oase rupte. Adoarme și prin somn oftează, ca un om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]