48 matches
-
pe ea. Cîtă mulțumire de sine. Cel mai mult îi lipseau oamenii. Nu anumiți oameni, ci oamenii în general. Dacă își lipea urechea de perete putea să audă zgomote. Televizorul care mergea. Tusete. Uneori apa de la toaletă. Uneori de sus, tîrșîitul unui scaun. Un schimb de urlete de dedesubt. Fiecare în cutia lui, numărîndu-și avuțiile. În toți cei optsprezece ani ai ei, abia dacă putea să-și amintească de vreun moment în care fusese singură. Pînă cînd se măritase. și venise
O cină cu doctorul Azad by Ondine Cristina Dascalita () [Corola-journal/Journalistic/10358_a_11683]
-
spune-i tot timpul să nu se oprească din drum, să meargă pînă la capăt, la limita lui. De-o mare tragedie e nevoie și de mari sarcasme. Lasă-te, pentru o vreme, modelat de piesă." Cîteva gesturi, clipitul ochilor, tîrșîitul picioarelor, o voce ușor ireală, abstractă, un soi de nervozitate combinată cu idolatria necondiționată, angoasa din final, se văd mai limpede în ce face Oana Pellea. în special în partea a doua, acolo unde ea reușește să-și ducă personajul
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
ghinion an pahar" (Zece mii de spânzurători). an temeiul insatisfacției, dorește a ănlocui universul obiectiv cu cel al subiectului, ăn rază unei umori corective, care luminează deriziunea: "Mi-e dor de poemele cărora doar eu ănsămi/ le eram universul./ ămi urmăream târșâitul zilnic,/ firișorul de păr câinesc/ crescut pe vârful nasului/ timp de o săptămână și udat/ (al dracului!) cu lacrimi amare" (Al dracului!). Incapabilă a face abstracție de lume, prin prisma căreia se legitimează, se definește, chiar an actul violent al
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
o farfurioară pe care se afla o cană frumoasă, din porțelan, din care se ridica aroma unei cafele bune. Se scurse așa cam un sfert de oră, într-o liniște care nu era tulburată decât de chicotelile grupului și de târșâitul papucilor doamnei celei corpolente. Până la urmă, tipul cu bandajul nu mai rezistă: "Alo! Da' dă noi nu să ocupă niminea?", lansă el o întrebare către cele cinci cadre medicale. Aceștia nu părură să-l audă. În schimb, ieși mânioasă foc
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o dată. Când ajunse la următorul geam, bătu ușor. Nu veni nici un răspuns. Murmură o Înjurătură printre dinți, ținând capul Întors spre acel colț al triajului În care urma să apară curând polițistul. Bătu iar și de data aceasta auzi un târșâit lejer de papuci. Închizătoarea geamului se ridică și o voce de femeie Întrebă: — Anton? Tu ești? — Da, spuse Josef, Anton sunt. Dă-mi drumul repede Înăuntru. Draperia se dădu la o parte și o mână subțire trase și trase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
coji de alune, blat crocant de pizza. Bărbații se opriseră din lucru din cauza ploii, huruitul mașinilor Încetase și el, iar acum nu se mai auzea decît mugetul ploii. Mă simțeam agitat și deprimat și mi-am petrecut toată dimineața plimbîndu-mă tîrșîit prin prăvălie, Încoace și-ncolo, Încoace și-ncolo. Ploaia nu s-a potolit ; la prînz, cerul se Întunecase deja, și m-am hotărît să mă duc sus și să cînt. Era dificil de urcat cu Liftul și respirația grea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
încredințează cu totul în prevederea sa. Nu mai avea încotro, băut-nebăut, soldatul, neamț, austriac, bulgar, orice-o fi, tot își va da seama despre ce este vorba cînd o să-l audă pe cel din barcă ori cînd o să audă numai tîrșîitul lotcii pe fundul nisipos al Dunării, cînd va acosta. Și, în vreme de război, orice soldat, chiar și unul mai hăbăuc, unul care umblă noaptea pe malul Dunării ca să-și răcorească țeasta aprinsă de băutură, tot știe ce are de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la ce servește viața? La viață... ? N-ai Înțeles? Nu. Stai să vezi! Pentru a se face cât mai ușor Înțeles, Dionisie Începu să se Învârtă În jurul mesei, cu mâinile la spate, cu privirea când În tavan, când la cratițe. Târșâitul egal al papucilor săi de casă era cu un ton mai jos decât tânguirea mâncărurilor de sub capace. Mulțumit parcă de ce auzea, Precup continuă: Știrile se Împart, de când e și presa, În două: știri interne și știri externe. Corect? Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fac lucrul acesta când revenisem din oraș. Da, ideea era bună! - Of, Doamne, că repede mai obosesc!, am auzit chiar în clipa când am pus piciorul pe prima treaptă, vrând să cobor la parter. Am recunoscut vocea lui madame Mia. Târșâitul papucilor ei se deslușea clar în liniștea din jur. Fără îndoială că madame Mia nu intrase în casă, ci doar încuiase ușa și își condusese oaspetele. Repede, mi-am zis, să iau liftul, dacă nu vreau să dau nas în
LOGODNICUL MEU, FRED (IV) de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384615_a_385944]
-
cu un om bun... mai erau oameni buni pe lume sau locuiau acum cu toții În blocurile albe? Oare fiecare om era urmărit În Întuneric? Dar dacă ar Întâlni un om bun, care să Înțeleagă ce-i spune și să audă târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
oameni buni pe lume sau locuiau acum cu toții În blocurile albe? Oare fiecare om era urmărit În Întuneric? Dar dacă ar Întâlni un om bun, care să Înțeleagă ce-i spune și să audă târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare domoală. Brusc, și-a dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un om bun, care să Înțeleagă ce-i spune și să audă târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare domoală. Brusc, și-a dat seama că pașii nu erau În spate, nu fuseseră niciodată În spate, ci erau În față, iar el nu fugea de ei, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
modă, sau un pulover. Din păcate, astea sunt lucrurile care‑l interesează cel mai mult pe băiatul ăsta superficial, însă mai are timp să învețe să se uite și în interior. În sine însuși. Pe deasupra, mai e și tropăitul și târșâitul picioarelor în spațiile extrem de mari, adaptate perfect măreției lui Dumnezeu; EL nu se vede, dar are nevoie de foarte mult loc. În stânga stau băieții, tinerii slujitori ai Domnului, iar în dreapta fetele, tinerele slujitoare ale Domnului. Pe mijloc răsună anunțul domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care îi frisonă trupul. Ar fi vrut să se atingă cu mâinile. Dar nu-l mai ascultau. Un zgomot îl scoase din toropeală. Era acum pe dalele reci și alunecoase, lungit, dar în mișcare. Zborul de până acum era un târșâit șerpuitor de glace-papier grosolan. Își cuprinse brațele cu coada ochilor, deveniseră gheare solzoase. Ce se întâmpla?! Uită să persiste în autointerogări, căci surpriza transformării îl ului mai tare. Și picioarele-i se deplasau, ca și brațele, pe lângă corp. Ce senzație
INVOLUŢIE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349120_a_350449]
-
recunosc - îmi cam ia timp - ca pe o melodie după sunetul pașilor ce o compun clinchet pașii pe tocurile cui ai secretarei de la trei ropot nestăviliții pași ai gemenilor de la cinci întârziați ca de-obicei la orele de școală un târșâit papucii pensionarului ce locuiește la mansardă ce-și inspectează chiar de două ori pe zi cutia poștală ticsită de reclame iar pe la unsprezece gong cum ritmic bate-n fierul balustradei mopul femeii de servici cu sfert de normă așadar azi
CONCERTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2059 din 20 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/379303_a_380632]
-
în locul «servantei» noastre (adică unicul bufet, din garnitura de sufragerie, din nuc sculptat, pe care abia după ani de muncă reușise tatăl meu s-o facă, «de comandă», la un client-tâmplar și s-o instaleze în locul disparatelor mobile ale bunicilor). Târșâitul mobilei, zgomotul neprecupețit ne-au făcut să ieșim din camera noastră (am fost uluite văzând «servanta» pusă la întâmplare, între masă și marele bufet), B. s-a înfuriat, a ripostat, a rezultat o „împingere” între cei doi bărbați care se
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ieșise dintr-o Închisoare sovietică, mulțumită lui Gruner și senatorului Javits, iar Eisen știa ce Înseamnă să Încapi pe mâna rușilor. Îl făcuse pe Wallace să se odihnească, Îl servise. Pe picioarele mutilate Învățase să se miște rapid. Adaptare ingenioasă. Târșâitul picioarelor fără degete În Haifa Îi pusese la grea Încercare nervii lui Sammler. N-ar fi putut să Îndure două ore singur cu arătosul, cârlionțatul, zâmbitorul Eisen. Dar Wallace, cu ochii lui cu orbite mari și genele lungi, Întinzând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
uneori și sâmbăta!) și-i deranjezi din plictisul lor. Zăcutul cărților este molipsitor. Veghea somnolentă a cărților în depozite, pe rafturi, aerul stătut cu iz de praf și damf de insecticid, liniștea molcomă, tulburată doar din când în când de târșâitul câte unui gândac pe podea, sunt contagioase. Depozitarul doarme de-a-n boulea, drogat de somnul cărților. Se visează, cu ochii deschiși, el însuși om de carte, lector burdușit, profesor la catedră sau, de ce nu, nume iscălit pe importante tomuri. Folosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
uite că dumneavoastră așteptați să vă aduc pastramă și rachiu, iar eu stau la cislă. Că așa-i Aizic hangiul - vorbă lungă. Un bob zăbavă, că îndată mă întorc... Aceste cuvinte încă pluteau în aer când Aizic - cu mersul lui târșâit - s-a întors cu cele cerute... ― Iaca că am adus ce ați dorit dumneavoastră. Să cinstiți în pace. ― Îți mulțumim, jupâne. Parcă ne am mai prins și noi oleacă sufletul - a vorbit Dumitru. ― Dacă îți mai vrea ceva, eu îs
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
adică ținea de mine? Urmează o pauză, după care se aude un zgomot de porțelan care se sparge. Vântul de nord șuieră pe la ferestre. După o lungă tăcere, îl aud pe Hsien Feng suflându-și nasul. Se aude apoi un târșâit de picioare. Zăresc umbra Majestății Sale, care s-a apropiat de pat și trage pătura de pe capul meu. Se așază pe marginea patului și oftează adânc, în timp ce își dă roba jos. — Ceai, Majestatea Voastră? se aude glasul eunucului-șef Shim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
meu. Miniștrii și prinții, în haine minunate, sunt purtați în palanchine bogat decorate pe umerii cărăușilor care înaintează cu greu, în timp ce gărzile patrulează pe ponei mongoli. Psalmodiul cărăușilor a fost înlocuit de o tăcere adâncă și chinuitoare. Nu mai aud târșâitul picioarelor în sandale peste pietrele instabile. În schimb văd, durerea dată de bătături întipărită pe chipurile posomorâte și pline de sudoare. Deși am intrat în ținutul sălbatic, toată lumea e încă îngrijorată în legătură cu posibila urmărire de către barbari. Procesiunea devine din ce în ce mai lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înșirat pe lîngă pereți. Șters și gălbui ca un biscuit, un profesor de limbi surd asculta cu atenția încordată. Cîțiva tineri livizi și o bibliotecară cu zulufi consumau exaltați hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în canaturi. În luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte puțin, maxilarul omului
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Mai vrea să meargă și la Război, nărodu’, să-i verse vreunuia creierii pe-acolo...!” Enin Îl lăsă să plece nepedepsit, deși vorbele grele Îl Împungeau cu ascuțișul lor. Nu apucă să ofteze a ușurare, că auzi În spatele lui un târșâit. Se Întoarse scurt și dădu cu ochii de artistul și profesorul Foiște, care se ducea spre casă sprijinindu-se Într-un baston. Fața rotundă și roșie zâmbea cu Încântare, lăsând să se vadă câțiva dinți rari, Îngălbeniți și Înfricoșător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
angajează ca muncitoare textilistă la „Tânăra gardă” - dar și aici este persecutată, izolată iar cei de la securitate o convocau discreționar la orice oră din zi sau din noapte. După ani, autoarea încă nu poate uita urletele celor schingiuiți, nu uită târșâitul picioarelor înlănțuite, nu uită deținutul zidit de viu în celulă, nu uită femeia deținută cu ochiul stors, ori simulările de execuție prin împușcare și alte orori și atrocități. Nu uită că a dat o declarație să nu divulge nimic din
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
cel de relaxare, un lucru obișnuit însă pentru preaonorabilul Poha pentru care una din resursele aflate mereu în criză era timpul. Încă nu se grăbea să ajungă sus, întrunirea nu începuse. Urcușul către mansardă deveni după numai câteva trepte un târșâit de picioare, care combinat cu scârțâitul treptelor împrăștia sonorități cu iz de ritual ancestral. În sine, totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe treapta următoare, un nou hârșâit, o notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]