1,630 matches
-
poloneză - sau în cele în care articolul hotărît este postpus - bulgară, română. Este evident că în română obligativitatea desinenței e legată de postpunerea articolului: articolul hotărît nu se poate adaugă, la plural, decît unui substantiv care are deja una dintre terminațiile normale (i, e, le, uri). într-o limbă că italiană, care are desinențe de plural asemănătoare cu ale romanei, substantivele preluate din engleză se păstrează în genere invariabile (i leader - față de liderii), pentru că articolul e antepus iar relațiile sintactice se
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
de joc, aspectul acustic al cuvintelor folosite de puriști și de franțuziți". E însă doar tipica păsărească, în care, e drept, va fi încadrată ironic (dar perfect adaptată sistemului) și o secvență pumnistă, atunci cînd Suzana își continuă atacul introducînd terminația fixă -ciune: "Baciune, tăciune, teciune, pîrciune, dalciune, niciune, cuciune, naiciune, minciune, teciune... Ai priceput acum?"; "Galuscus (cu mulțămire): Acu mai vii de-acasă, dar n-am priceput nici acum bine de tot, căci vorbesci prea iute" (p. 610). Același sistem
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
p. 29), dar "the conceptualisation of Slama Cazacu" ( p. 235). S-ar părea că în conservarea prenumelui, în ciuda constrîngerilor de cod științific, joacă un rol important și flexiunea românească: folosirea numelui la cazul genitiv are nevoie de o formă cu terminație feminină. Nu flexiunea este totuși elementul determinant: prenumele e preferat și în situația în care forma sa nu aduce avantaje flexionare: vorbim de "cartea lui Carmen Dumitrescu", nu de "cartea lui Dumitrescu". Din punctul de vedere al teoriilor feministe, probabil
Despre unele ùzuri onomastice... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14041_a_15366]
-
genul gramatical - în opoziția masculin-neutru versus feminin -, după formă ( ceea ce e valabil atît pentru denumiri - de aceea Craiova e feminin, iar Brașovul masculin-neutru, Dacia feminină iar Opelul neutru etc., cît și pentru împrumuturile recente), apariția unui nume de familie ( cu terminație tipică de masculin-neutru) creează confuzii între genul referențial și cel formal. În afara zonei aparte, specializate, a studiilor științifice, e probabil să întîlnim numele de familie folosite singure doar în unele contexte oficiale: școală ( "Popescu, ieși la tablă"), cazarmă, justiție, administrație
Despre unele ùzuri onomastice... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14041_a_15366]
-
gradelor de acceptare a construcțiilor intră factorii evocați în recomandările lui T. Cipariu sau ale Mioarei Avram: dificultatea de a urmări relația semantică și mai ales monotonia repetării cacofonice a formelor. Sînt deci mai ușor acceptate succesiunile în care alternează terminații diferite ale substantivelor (articolul apare în forme masculine și feminine, la singular și la plural): "să se concentreze asupra îndeplinirii obiectivelor programului" (EZ 2318, 2000, 11); "membrii delegației coordonatorilor proiectului UNICEF" (Adevărul 3861, 2002, 3). O terminație identică (același gen
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
în care alternează terminații diferite ale substantivelor (articolul apare în forme masculine și feminine, la singular și la plural): "să se concentreze asupra îndeplinirii obiectivelor programului" (EZ 2318, 2000, 11); "membrii delegației coordonatorilor proiectului UNICEF" (Adevărul 3861, 2002, 3). O terminație identică (același gen și număr, aceeași variantă combinatorie a morfemelor) face să devină supărătoare chiar succesiunea a două genitive - "prelungirea suspendării arestării" (Meridian 504, 1994, 16) - , cu atît mai mult secvențele mai ample care o cuprind: "un aspect relevant al
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
de sigur - că fenomenul se poate caracteriza prin alarma: "se strică limba". Ce se întîmplă sînt diferite transformări lingvistice naturale, cerute de legea lenei universale; aceeași lege a acționat și în trecut cînd, să zicem, latina clasică și-a pierdut terminațiile cazurilor, cînd a dispărut deosebirea între vocalele lungi și cele scurte. Contemporanii lui Gregorie de Tours și Fredegaire - cronicarii regilor merovingieni - scriau o "romană" care "arăta barbar la culme pentru oricine știa bine limba lui Cicero." în contra grămăticilor care țipă
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
Rodica Zafiu Concurența dintre terminațiile -ție și -țiune, mult discutată în studiile de istorie a limbii române, a fost descrisă de profesorul Al. Niculescu (în Individualitatea limbii române între limbile romanice, II, 1978) printr-o revelatoare reconstrucție a cadrului istoric și cultural din secolele trecute
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
tensiuni și tendințe mult mai generale: între Transilvania, pe de o parte, Muntenia și Moldova pe de alta, între latinism și occidentalizare romanică, între tradiția românească deja constituită și moda unei epoci. Dincolo de posibilitatea ca neologismele care conțin cele două terminații să provină din surse diverse (latina, limbile romanice, germana, rusa...), istoria lor rămîne exemplară prin determinațiile și semnificațiile sale culturale. Cum se știe, oscilația terminațiilor a condus în perioada actuală la rezultate diferite: s-a fixat definitiv o formă, în
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
românească deja constituită și moda unei epoci. Dincolo de posibilitatea ca neologismele care conțin cele două terminații să provină din surse diverse (latina, limbile romanice, germana, rusa...), istoria lor rămîne exemplară prin determinațiile și semnificațiile sale culturale. Cum se știe, oscilația terminațiilor a condus în perioada actuală la rezultate diferite: s-a fixat definitiv o formă, în -țiune (națiune) sau în -ție (comunicație), s-au produs specializări semantice mai mult sau mai puțin nete (operație / operațiune, rație / rațiune etc.). Linia dominantă de
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
a cuvîntului - ca rar, cult, livresc. Numeroasele surse din registre stilistice diferite puse la dispoziție de Internet dovedesc că o parte din formele în -țiune nu sînt pur și simplu eliminate din limbă. Ele continuă să existe, tocmai pentru că variația terminațiilor are o încărcătură stilistică - ecou al istoriei lor culturale. Ca și alte forme arhaice (muzichie) sau populare (odraslă), variantele în -țiune alimentează în româna de azi un anume „registru ironic”. Un exemplu interesant este propozițiune : forma învechită a cuvîntului (în
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
Dacie" (weblog.ro) - e interesant procedeul de formare: sufixarea suplimentară, care nu schimbă sensul cuvîntului, ci îi conferă doar o marcă familiar-argotică; efectul comic provine din contrastul între caracterul popular și familiar al bazei și nota de distincție intelectuală a terminației culte, savante.
Rabla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10412_a_11737]
-
să fie furat de ronii binemeritatei amenzi pe care o va aplica necruțător contravenientului" (România liberă, 16.05.2006). Uneori, în același text putem întîlni atît acronimul oficial - scris cu majuscule și invariabil -, cît și forma populară, cu minuscule și terminație de plural: "o pomană din partea statului în valoare de 11 până la 50 RON. Chiar și asa, cu toți Ťroniiť aruncați în coada câtorva venituri, pensia medie din România nu depășește valoarea de 80 de euro" (Gardianul, 3.05.2006). Pe
Roni by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10496_a_11821]
-
rămîn totuși convenții necesare și pe deplin respectabile. Un bun exemplu de impunere indiscutabilă a normei explicite (chiar dacă la origine criteriul de decizie poate fi considerat arbitrar) l-ar constitui modul de formare al genitiv-dativului articulat la substantivele feminine cu terminația în -ie postconsonantică (familie, primărie, educație etc.). Acestea reprezintă în româna actuală o excepție de la regula de bază a femininelor, care cere ca articolul hotărît să se atașeze formei de genitiv-dativ (omonime cu pluralul), stabilind o legătură clară între formele
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
în morfologia substantivului românesc (1970), Paula Diaconescu prezintă în detaliu istoria substantivelor feminine și a variațiilor formelor lor accentuate: se constată că în limba română veche acestea cunoșteau numeroase oscilații. Substantivele feminine în -ie aveau în secolul al XVI-lea terminațiile de genitiv-dativ articulat -ieei, -iei, -iiei, -ii: corabieei, bucuriei, mîniiei, domnii etc. În secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, în texte se întîlneau mai ales formele în iei și ii (iii). Concurența formelor a fost descrisă și de Mariana
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
Rodica Zafiu Problema utilizării unor forme feminine pentru desemnări de profesii și mai ales de funcții publice e binecunoscută și internațională. În limbile care au gen gramatical și terminații specifice, multe din denumirile funcțiilor din instituțiile moderne au avut inițial doar formă masculină. Formarea unui feminin de la masculine poate fi un fenomen spontan - popular, analogic - sau unul voit, militant. De fapt, cînd intră în joc proiectele feministe, lucrurile se
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
actuale și manualele școlare indică destul de clar regulile de formare a genitiv-dativului unor nume de persoana feminine: cele cu finală -a, se spune, au o flexiune asemănătoare cu cea a numelor comune (Maria " Mariei, că familia - familiei), în vreme ce numele cu terminații atipice (diferite de a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm că în stilul cult actual se manifestă (sporadic) o anume tendința de evitare a articolului
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
sive valachicae, a lui Micu și Șincai, la 1780, e descrisă starea de lucruri arhaica (și "rațională", pentru că prezintă construcții similare la masculin și la feminin) în care același articol - ei - poate fi postpus și antepus numelor feminine (indiferent de terminație): Marie-ei, dar și ei Mărie. Și mai surprinzător " dar în cu totul altă direcție - e Timotei Cipariu: dovedind că latinismul era de fapt foarte atent la limba vorbită (mai ales dacă semăna cu evoluțiile romanice), Gramatică să din 1869 prezintă
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
în română. Există termenii de adresare stabili (generici, după funcție sau profesie, nume de rudenie); aceștia se pot combina într-un număr limitat de tipare între ei și cu numele proprii; formulele de adresare pot fi marcate prin mijloace gramaticale (terminațiile specifice de vocativ) și lexico-pragmatice (coprezența interjecțiilor de adresare: mă, măi, băi...). O categorie importantă este cea a termenilor evaluativi și afectivi, de la marca atitudinii pozitive (dragă) pînă la lista infinită de epitete injurioase (boule, idiotule etc.). Limba română populară
Dragii moșului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12738_a_14063]
-
române ca emblemă și etichetă ironică a curentului purist din secolul al XIX-lea al lui Aron Pumnul: ciunismul sau pumnismul. Cum se știe, teoria lui Pumnul se întemeia pe evoluțiile normale în trecerea de la latină la română, în care terminația -tionem devenise -ciune (ca în rugăciune, tăciune), pentru a propune forma tradițională ca transpunere firească în adaptarea și crearea unor neologisme culte după model latino-romanic. Româna literară a preferat totuși paralelele în -țiune și mai ales -ție, formele propuse de
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]
-
Să întind în orice loc"; Alecsandri, în Rusaliile: "ți-am dat esplicăciunile necesarii"... etc.). Multe creații efemere s-au păstrat doar în texte de epocă și în dicționarele mai vechi; în 1957, Dicționarul invers înregistra cîteva zeci de cuvinte cu terminația -ciune, majoritatea absente din uz: întrebăciune, vindecăciune, eliminăciune, emulăciune, preponderăciune, premedităciune, prostituciune, peregrinăciune etc. În realitate, sînt puține formele în -ciune cu o poziție solidă în limbă: la cele considerate moștenite (rugăciune, înțelepciune, mortăciune) se adaugă derivate, în general de la
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]
-
alt derivat clar peiorativ, care fusese însă deja înregistrat, ca regionalism: prostăciune - "băi prostăciunea draq", steaua.ro). Furăciune este un sinonim expresiv al lui furt: inventivitatea familiar-argotică funcționează prin înlocuiri semantice sau prin substituții, reduceri ori adaosuri formale (de sufixe, terminații), producînd lungi serii de echivalențe. Termenul apare în mesaje personale din Internet, în comentarii sportive, dar și în articole de publicistică politică: "a fost furăciune pe față" (euroechipe. 123start.ro); "să fi mirosit Guvernul că-i rost de o Ťfurăciuneť
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]
-
episodul nunții, dar, în fotoliul din camera ei de zi, am ajuns la concluzia că, așa cum ulcerul e un dușman al dialogului, brandy-ul e un aliat al imaginației, probabil unul din prietenii ei fideli". (p. 73) Degetele mici sînt terminațiile aparent cele mai lipsite de importanță ale corpului uman. Fără ele, corpul uman nu este însă complet, iar absența degetelor mici la scheletele de la groapa comună din romanul lui Filip Florian dă naștere la suspiciuni. Metaforic vorbind, personajele acestui roman
Tonurile minore ale istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11450_a_12775]
-
ci și în câte un plan orizontal al său, este posibilă dacă se pornește - așa cum o face poetul - de la premisa că "separații clare/ se pot face numai între lucruri nu și între ființe". Universul ar fi, atunci, o corolă de terminații nervoase, o urzeală tremurătoare de carne strălucind pe oase și suflete călătorind spre dimineața speciilor. Totul, sub o "lumină de calotă dumnezeiască, albastră"; toate, citite "de sus de-un ochi/ de pretutindeni și de nicăieri". S-a remarcat, pe bună
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
pentru că”; dc = „dacă”; pers. = „persoană”, serv = „serviciu” („serv ușor”). Majoritatea sînt românești; apare totuși foarte frecvent un anglicism internațional: pls / plz = „please”: “pls zimi”. Alte abrevieri aparțin codului oral și exprimării curente (“neatza”), multe fiind trunchieri care au sau primesc terminația -i a unor hipocoristice de la numele proprii: scumpi „scumpule/ scumpo” (“serv ușor scumpi”), plicti „plictiseală” (“miroase a plicti”), supi „supărat” (“te-ai supi?”; “șunt supi”). În rest, regăsim trăsăturile excesive ale limbajului juvenil actual - diminutive (“scumpișor”, “pupici la toti”, “pupici
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]