KorAP: Find »[drukola/base=topicalizare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

52 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

1. Ipoteza lui Moro (1991, 1997, 2000) pentru italiană 3.2.2. Ipoteza lui Costa (2004) pentru portugheză 3.3. Două ipoteze pentru acordul din română 3.3.1. Ipoteza acordului cu termenul cel mai marcat 3.3.2. Ipoteza topicalizării 4. Acordul în structurile copulative scindate și pseudoscindate în română. Ipoteza focalizării 5. Concluzii Capitolul 6. ACORDUL SINTAGMELOR COORDONATE 1. Structura sintagmei coordonate 1.1. Tipuri semantice de coordonare 1.2. Statutul sintactic și structura sintagmei coordonate 1.3. Trăsăturile

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
de dislocare: (i) Prepoziția partitivă și N2 pot avansa într-o poziție topicalizată, la stânga enunțului. Acordul are aceleași realizări ca în structura fără dislocare, pentru că sintagma partitivă este "întreagă" în momentul în care se face acordul verbului-predicat. Fie dislocarea și topicalizarea se produc într-o fază ulterioară stabilirii relației de acord, fie sintagma partitivă este reconstituită mental de vorbitor în momentul stabilirii acordului: (75) a. Dintre studenții străini, ??a luat / au luat bursă o parte. b. Dintre studenții care s-au

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
română subiectul nu este neapărat într-o poziție de Spec,IP preverbal. Subiectul poate sta în diverse poziții (Spec,Focus, Spec,Topic). Spre deosebire de engleză, în română, acordul nu se face neapărat cu nominalul din Spec,IP. 3.3.2. Ipoteza topicalizării Această ipoteză a fost utilizată destul de frecvent în literatura de specialitate, pentru structurile specificaționale (cf. Heycock, 2009). Conform acestei ipoteze, N1 nu se ridică în poziția de subiect, ci într-o poziție de topic. Aceasta este deasupra proiecției GFlex, astfel încât

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
niște trandafiri. b. Ceea ce mă deranjează la vecini sunt / ??este zgomotele. c. Ceea ce vreau să vizitez ?e / ?sunt muzee și expoziții. Pentru a explica acordul cu N2, se pot adopta ambele ipoteze de mai sus (cf. 3.3.): (i) Ipoteza topicalizării, la fel ca în cazul structurilor specificaționale. Prima secvență se află într-o poziție de topicalizare, în afara domeniului unde se stabilește acordul (GFlex). (ii) Ipoteza acordului cu cel mai marcat termen. N2 este termenul mai marcat morfosintactic. În prima parte

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
e / ?sunt muzee și expoziții. Pentru a explica acordul cu N2, se pot adopta ambele ipoteze de mai sus (cf. 3.3.): (i) Ipoteza topicalizării, la fel ca în cazul structurilor specificaționale. Prima secvență se află într-o poziție de topicalizare, în afara domeniului unde se stabilește acordul (GFlex). (ii) Ipoteza acordului cu cel mai marcat termen. N2 este termenul mai marcat morfosintactic. În prima parte a structurii pseudoscindate avem o relativă introdusă prin ceea ce, care s-ar acorda la persoana III

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și ceață. (36) a. *Sunt frig în nordul Moldovei și caniculă în București. b. E frig în nordul Moldovei și caniculă în București. Topica obișnuită a acestor construcții este V-S. O topică de tipul S-V prezintă diferențe de topicalizare: (37) a. E secetă și foamete în nordul Moldovei, din cauza schimbărilor climatice. b. Secetă și foamete e în nordul Moldovei, din cauza schimbărilor climatice. După cum se poate vedea în (37b) și (34b), acordul se face la singular și dacă subiectul este

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

Ideea că ergativitatea este un fenomen marcat este sugerată de faptul că există limbi în care manifestările ergativității sunt total absente. Analiza propusă de Van de Visser arată că "adevărata" ergativitate sintactică (vezi infra, 3.2.) din dyirbal reprezintă rezultatul topicalizării argumentului O, iar construcția alternativă, în care A ar fi topicalizat, nu (mai) există, ceea ce explică lipsa construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
existent; generalizarea marcării de la un tip de relație sintactică la altele; generalizarea marcării de la un tip de constituent nominal la alți constituenți nominali; generalizarea marcării de la un anumit timp sau aspect la altele; schimbarea ordinii constituenților și a mecanismelor de topicalizare etc. Evoluția de la pasiv la ergativ, frecvent invocată în literatura de specialitate, a fost pusă sub semnul întrebării și chiar contestată cu argumente istorice. Analizând originile ergativității în zona sud-asiatică, Klaiman (1987) compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
predicative, iar participiul pasiv este predicativ. 3.1. Pentru fenomenul selecției auxiliarului au fost formulate mai multe explicații. Wilmet (1998: 322−323) este de părere că alegerea auxiliarului avoir 'a avea' sau être 'a fi' în franceză este legată de topicalizare și de tranzitivitate; verbele tranzitive active selectează întotdeauna avoir. Borer (1994: 26) observă că selecția auxiliarului nu e sensibilă la telicitate/agentivitate, ci la prezența unui nominal obiect. Van Valin (1990, apud Mackenzie 2006: 118) a formulat următoarea generalizare pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

românei literare a unei gramatici V2 relaxate (în sensul definit de Ledgeway 2007), specifică varietăților romanice vechi. Acest tip de sistem gramatical este caracterizat de deplasarea (ridicarea) verbului în domeniul complementizatorului (proiecția FIN(IT)), v. §2.2 infra), asociată cu topicalizarea / focalizarea opțională a unui constituent / a mai mulți constituenți la stânga verbului. Principalele (dar nu singurele) fapte care ne conduc spre această concluzie sunt: (i) asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (completivă sau relativă) (v. Salvi 2001 asupra coexistenței a două tipare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sarda veche). Conceptul de gramatică / sistem V2 a fost propus inițial de den Besten (1983) în analiza limbilor germanice (în special neerlandeza și germana); în sistemele V2, în propozițiile principale, verbul se deplasează în domeniul complementizatorului, deplasare obligatoriu asociată cu topicalizarea / focalizarea unui constituent la stânga verbului, verbul ajungând astfel să ocupe poziția a doua în propoziții principale (neinterogative). Ledgeway (2007: 122-123) arată că, din punct de vedere tipologic, există două tipuri de sisteme V2: sisteme V2 stricte (neerlandeza, germana, franceza veche

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
germană, Müller (1998: 6) insistă asupra faptului că "VP-topicalization [...] is necessarily preceded by a scrambling operation that moves NP2 (das Buch ('the book'))8 out of the VP". De altfel, Müller (1998) face predicția că limbile care prezintă strategia de topicalizare a VP-ului prin remnant movement prezintă și regula de scrambling 9 care garantează că argumentul intern este deplasat din VP înainte ca deplasarea VP să se inițieze 10, o corelație care merită reținută și care va fi verificată în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
să subliniem că, în afara verbelor tranzitive și inaccuzative, celelalte clase nu întâmpină această problemă a "evacuării" VP. De asemenea, tipul de deplasare XP pe care îl avem în vedere este deplasarea specificator - la - specificator a VP (pe modelul operațiunilor de topicalizare VP / vP de la Müller 1998, 2004 i.a.), nu deplasări generalizate complement - la - specificator de tipul celor care funcționează în derivarea complexelor verbale (pe modelul Koopman și Szabolcsi 2000); acest al doilea tip de derivări necesită, într-adevăr, un proces

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
studiul asupra românei al Gabrielei Alboiu (1999), Gallego (2012) analizează derivarea propozițiilor VOS și VSO în limbile romanice. În ce privește derivarea sintactică a propozițiilor VOS, Gallego examinează propunerile anterioare - derivare printr-un proces de object shift (Ordóñez) (22), respectiv derivare prin topicalizarea VP (Belletti, Zubizarreta) (23) - și arată că ambele procese sunt, de fapt, disponibile în limbile romanice, însă nu simultan în aceeași limbă. Derivarea prin object shift (22) presupune ca obiectul să fie extras din grupul verbal și deplasat într-o

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
object shift (22) presupune ca obiectul să fie extras din grupul verbal și deplasat într-o poziție din periferia propozițională internă (periferia vP), la stânga subiectului in situ (Spec, vP), respectiv la dreapta verbului deplasat în domeniul flexionar (IP); derivarea prin topicalizarea VP (23) presupune ca obiectul să se deplaseze odată cu verbul la stânga subiectului in situ (Spec, vP). Cele două strategii derivaționale se corelează cu o serie de alte fenomene sintactice (anaforă sintactică, deplasare la periferia CP, disponibilitatea structurilor VSO), după cum vom

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fenomene sintactice (anaforă sintactică, deplasare la periferia CP, disponibilitatea structurilor VSO), după cum vom arăta imediat.Astfel, în galiciană, portugheza europeană, spaniolă și română, topica VOS este derivată prin object shift (22), pe când în catalană și italiană, topica VOS rezultă din topicalizarea VP (22). Reprezentările de mai jos ilustrează cele două propuneri, păstrând structurile din Gallego (deplasare centru-la-centru (v. (8) supra) în derivarea deplasării verbului și specificatori multipli 16). (22) T' object shift ei V+v+T vP ei O vP ei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structurile din Gallego (deplasare centru-la-centru (v. (8) supra) în derivarea deplasării verbului și specificatori multipli 16). (22) T' object shift ei V+v+T vP ei O vP ei S v' ei tv VP ei tV tO (23) vP ei topicalizarea VP VP vP ei ei V O S v0 ei v tVP Mai mult, Gallego formulează Generalizarea VOS - VSO, care leagă disponibilitatea de derivare a propozițiilor VSO de disponibilitatea operațiunii (22) (object shift)17: (24) VOS-VSO Generalization "If a Romance

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
văzut pe amândoi / toți Maria. b. Pe care concert spui că nu l-a ascultat pe tot Ion? Testele sintactice aplicate mai sus arată, în sens strict, că ordinea VOS în română este derivată prin procedeul object shift, nu prin topicalizarea VP; în sens larg, arată că, în română (și într-o serie de alte limbi romanice), obiectul se poate extrage în mod liber din interiorul grupului verbal minimal (VP). Următoarea problemă care se cere lămurită este ce fel de tip

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de trăsături a centrului TO pentru a asigura evacuarea sistematică a complementului centrului V. Se cuvine să ne amintim în acest punct observația lui Müller (1998), prezentată în §2.1 supra (text și notele 8 și 10); anume că, în topicalizarea VP, în unele limbi (e.g. germana) complementul lui V este în mod obligatoriu extras din VP (41), pe când în alte limbi (e.g. engleza) complementul lui V rămâne în mod obligatoriu în VP și se deplasează odată cu grupul verbal la periferia

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
engleză nu este înzestrat cu o trăsătură EPP, deci nu există o condiție asupra ocupării specificatorului acestei proiecții. Acestă setare parametrică explică în mod direct de ce în exemple de tipul celor din (42) obiectul direct se deplasează odată cu verbul în topicalizarea VP: obiectul nu se extrage din VP. În schimb, datele din română - extracția liberă a obiectului prin object shift (v. §2.4 supra) și deplasarea XP a verbului fără subordonați la periferia CP (v. discuția din §1 supra în care

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la I (opțiunea generală) și deplasare la C (opțiune mai restrânsă, diagnosticată sintactic prin encliză pronominală și/sau postpunerea auxiliarelor). (ii) În română, strategia generală de deplasare a verbului este deplasarea ca grup (XP-movement). Spre deosebire de limbi ca engleza, în care topicalizarea VP se produce fără extracția argumentului intern din VP, în română argumentul intern se extrage obligatoriu din VP. Am formalizat această intuiție utilizând teoria de atribuire a cazului propusă de Pesetsky și Torrego; centrul TO (= Tense object), plasat între v

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
aceeași, însă constituenții primesc o altă segmentare (Langacker 1977: 58; Hopper și Traugott 2003: 23; Lehmann 2004: 162; Marchello-Nizia 2006: 44; Roberts 2007: 122-141; Dragomirescu 2015b: 185-186). Ledgeway (2012: 68; 2015e: §46.3.3.1) arată că, drept efect al topicalizării frecvente a subiectului, structura (60) conținând un subiect periferic topic este reanalizată ca o structură în care subiectul ocupă o poziție nonderivată în nucleul propozițional, adică [Spec, IP], iar verbul ocupă o poziție în domeniul flexionar IP (63). (63) [P.

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în care a îndrăzni este precedat de complementul său a scorni (i.e. [a scorni]ia îndrăzni ti), iar putea este, la rândul său, precedat de complementul său (i.e. [[a scorni]i a îndrăzni]j putea tj), se exploatează procedeul de topicalizare a propoziției subordonate (CP-topicalization) - în această situație, a propozițiilor nonfinite infinitivale -, procedeu disponibil inclusiv în gramatica limbii moderne, în alte condiții discursive ([ Că a venit de ieri]i, mi-ai spus(-o) ti). Vom reveni asupra efectelor discursive asociate cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a propoziției subordonate (CP-topicalization) - în această situație, a propozițiilor nonfinite infinitivale -, procedeu disponibil inclusiv în gramatica limbii moderne, în alte condiții discursive ([ Că a venit de ieri]i, mi-ai spus(-o) ti). Vom reveni asupra efectelor discursive asociate cu topicalizarea propoziției subordonate în §5.2 infra. În această secțiune, am examinat o serie de date care scot în relief natura flexibilă și nespecializată periferiei stângi în propozițiile cu deplasare V-la-C. Aceste trăsături caracterizează și alte limbi romanice vechi în faza

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
spune despre stilul lui Cantemir, care a fost calificat adesea ca artificial, "manierist" (Moldovanu 1969) etc. Se poate da o explicație formală pentru această artificialitate? Să rămânem în zona complementării verbelor modale. Exemple ca (178) sau (179) ilustrează fenomenul de topicalizare a complementului verbului modal, cunoscut ca topicalizare a CP-ului (engl. CP-topicalization); în ambele exemple avem a face cu un infinitiv scurt verbal precedat de complementizatorul nonfinit a, ceea ce califică structura infinitivală ca având natură propozițională (CP)). După cum arată derivarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]