139 matches
-
dibui cheile, pierdute pe fundul genții-sac. Cu toate că știu la ce se referă, trag de timp: Ce spuneați c-ați făcut, domnu' Pintea?" "Păi, intrarăm în NATO!" Deși ardelean, dl Pintea folosește cu obstinație perfectul simplu. Vreo sechelă din vremea când, transmutat la Timișoara din satul său din Apuseni, tremura în fața șefilor olteni - tradiționalii stăpâni ai orașului de pe Bega. De altfel, am observat că pentru mulți ardeleni suprema formă de evoluție lingvistică este oltenizarea! Nu ezit să intru în jocul lui: "Bine
Tratament NATOrist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14509_a_15834]
-
dibui cheile, pierdute pe fundul genții-sac. Cu toate că știu la ce se referă, trag de timp: Ce spuneați c-ați făcut, domnu' Pintea?" "Păi, intrarăm în NATO!" Deși ardelean, dl Pintea folosește cu obstinație perfectul simplu. Vreo sechelă din vremea când, transmutat la Timișoara din satul său din Apuseni, tremura în fața șefilor olteni - tradiționalii stăpâni ai orașului de pe Bega. De altfel, am observat că pentru mulți ardeleni suprema formă de evoluție lingvistică este oltenizarea! Nu ezit să intru în jocul lui: "Bine
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
la nivel ideatic și vizual se află în flagrantă contradicție cu textul shakespearian. Grația cristalin-duioasă ce individualizează piesa a fost sacrificată în favoarea unor tonuri violente, a unei durități ce se reclamă a fi specifică lumii de azi. Acțiunea a fost transmutată într-o zonă periferică a unui mare oraș (parcă am fi undeva prin Giulești ori în spatele Casei Presei), iar spectacolul e intens asezonat cu o muzică zgomotoasă și deloc plăcută auzului. Muzica în cauză intră în contradicție flagrantă cu versul
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]
-
o dată. Dar "școala" lui Nae Ionescu nu și-a închis porțile, arată Dan Ciachir, o dată cu al doilea război mondial, care a dus la risipirea, reducerea la tăcere ori moartea prematură a reprezentanților săi. Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Vintilă Horia se transmută în străinătate, luînd, într-un fel, existența de la capăt. Mihail Polihroniade este executat, Haig Acterian cade răpus pe front, Mircea Vulcănescu moare în temnițele comuniste, Petru Manoliu se cufundă definitiv în tăcere, iar Constantin Noica pentru un lung răstimp, acestuia
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
morții.// Intră odată sub trupul meu/ să-i auzi vibrarea de clopot,/ să presimți marginea nopții/ în privirea mea sticloasă/ sau de dincolo torente de lumină venind” (Fata Morgana). Ori în formula insolită, ca să zicem așa, a unui Coșbuc citadin, transmutat la finele celui de-al doilea război mondial: „Străbăteam uliți ce tăiau în felii mahalalele/ ducînd spre barieră. Acolo lumina/ bîlbîia din felinar./ Dintre noi unul a murmurat/ - E frig. În loc de Karenina vom întîlni ursul polar./ Vîntul hoinar ne pătrundea
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
a perfectei plictiseli, pe orizontala infinitului și spre pocăința lectorului. Senzaționalul, ca un drept al ficțiunii, un ce detectivistic, simțul acut al mediului, ce poate transfera în exotic și o stradă bucureșteană, dacă nu în mister și te poate firesc transmuta la intrarea în Holmeskirke învăluie măruntaiele narațiunii, fac acceptabilă situația în care un român aflător în Dania o va avea de condus pe ducesa A. de B. la înmormântarea unei rubedenii - tema i-ar fi surâs și lui Balzac, încă
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
tîmpenie" al vastelor lecturi indigeste se transformă astfel într-un act critic nu doar savuros prin umorul (totuși trist) de care se vădește impregnat, ci și uitil prin pedagogia care se degajă ca o morală a fabulei exegetice. Neantul se transmută în semnificație. Un set cuprinzător de asemenea texte cu funcție de salubrizare a spațiului literar, apărute în chipul sistematic al unei "campanii", în Ziarul de duminică a lui Stelian }urlea, formează obiectul unui volum de care ne ocupăm în prezentele rînduri
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
ce pare, în vreme ce solul românesc e alchimic, în orice se preface, și nu știi, mereu în altceva, se preschimbă, de pildă, în alb, și-amintirea unei țări străbune, cu nechezat de cai în noapte, mistere-ntrezărite pe jumătate. În alb se transmută memoria solului vechi, se deșartă de sunet, devine lăuntru pur, sfidând auzul. El, omul-muzică, este-acum muzica fără sunet. În viitor, instrumentiști aruncă partitura, la repetiția pentru Oedip, strigând: Asta nu-i muzică! Dirijorul explică: E una din fețele geniului. Pământul
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/6754_a_8079]
-
prozodii, ontologie și metafizică se duelează, pe viață și pe moarte, după un maniheism amuzant. Nichita e narcisistul, hedonistul, expansivul, apolinicul care se așează mereu în centrul Universului, care dictează, după bunul plac, existenței și ale cărui toane, capabile să transmuteze lumea, îl scutură prin somn până și pe Creator. Ivănescu e câinele bătut, proscrisul, marginalul, exilatul care nu cere decât o clipă de consistență a existenței, călduțul domestic, consolarea contingentului și a banalului și eșuează, lamentabil, într-o "contabilizare a
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
Uah"! strigă cel din Mehedinți alungând graurii din vie. După care trece imediat la faza sforăit. Am spus: fiecare cu ale lui. A doua zi sunt urcat pe masa de operație. Arterita mea își cere dreptul ei de suferință. Sunt transmutat la rezerva "unu". M-au operat doctorii Gheorghe Dumitrașcu și Mihai Dumitrașcu. Ca în cel mai autentic capitalism: "Tatăl și Fiii!" Firma asta "Tatăl și Fiii" am văzut-o cândva la Balș, scrisă cu litere mari pe-un spate de
Civilii dau buzna la Spitalul Militar by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Imaginative/12216_a_13541]
-
cosmogonie Sau praful stelei focului letal, Cel care precum somn și vis învie? Am fost divinul unei alte limbi moarte, Mă sărbătoresc lacrimi de idoli dispăruți. Zeu beat al vremii din urmă să mă poarte Precum tu în androgin mă transmuți. 28 oct. 2003 Ochii în omul singur devin străvechi și tulbură Prin foamea lor de dragoste și adulter Cu cei morți care au Verbul în cuplu, Dorință de rădăcini dezgropată de cer. Dar e o foame de sub ceruri de apă
Poezii by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/10900_a_12225]
-
naționale, de la mic la mare, care ne-au cântat românește ca si cum de-abia cobora seră din inimă munților Moldovei?! Este impresionant să vezi cum toți copiii vorbesc limba română și nu poți crede că părinții și bunicii lor au fost transmutați în mijlocul Rusiei acum șaptezeci de ani. MLC: „țara mea este limba română”, spunea poetul Nichita Stănescu. NP: Da, așa este! Atunci am înțeles că neamul românesc nu piere, „nu mor caii, când vor câinii”, spune înțeleptul nostru proverb. Dorința mea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
naționale, de la mic la mare, care ne-au cântat românește ca si cum de-abia cobora seră din inimă munților Moldovei?! Este impresionant să vezi cum toți copiii vorbesc limba română și nu poți crede că părinții și bunicii lor au fost transmutați în mijlocul Rusiei acum șaptezeci de ani. MLC: „țara mea este limba română”, spunea poetul Nichita Stănescu. NP: Da, așa este! Atunci am înțeles că neamul românesc nu piere, „nu mor caii, când vor câinii”, spune înțeleptul nostru proverb. Dorința mea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
să pleci de acasă în aceste două anotimpuri, iar salcâmii care îmi surâd primăvara când se deschid salutându-mă cu florile lor parfumate, sunt purtătorii unor mesaje punte între un oraș uitat al copilăriei mele și altul unde m-am transmutat prin voia destinului.
Orașe cu salcâmi. In: Editura Destine Literare by Monica-Ligia Corleanca () [Corola-journal/Journalistic/95_a_376]
-
se mai întoarce în natura-i somatică, simțindu-se particulă umil-privilegiată a Dumnezeirii: "Trec. Sînt o umbră de floare./ Vărsat ca o apă-n țărînă/ n-am să mă-ntorc niciodată/ în nici un atom/ al trupului meu/ Dar ce se transmută-n/ adîncul ființei/ privind-o trecînd pe sub ramuri/ e un monad migrînd/ ca o globulă de sînge/ în fericia/ lui Dumnezeu" (Trec). La modul obiectiv, contemplă un univers depopulat, umplut doar de respirația izbăvitoare a Atotputernicului: "O, adierea vieții ei
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
sub semnul luminii divine/ cu vorbele tale") nu s-ar putea înfăptui, în planul lirismului, decît printr-o schimbare de semn, doveditoare a unei organicități absconse a lumii. Extazul dionisiac a cărui plenaritate sensibilă avea aerul a semnifica plinul, se transmută într-un extaz mistic ce părea a semnifica golul, însă care e, în fond un prea-plin sufletesc la marginea exprimabilului, absolutul lăuntric la care sîntem în măsură a accede. Irina Mavrodin: Punere în abis, Ed. Eminescu, 2000, 172 pag., preț
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
desăvîrșirea pierzaniei tale" (Renunțarea la har). Revelația "pierzaniei" alcătuiește miza acestor trăiri sterile, extazul lor blestemat, rodul lor înscris într-un înfricoșător registru antimistic. Declarîndu-și "rușinea de a fi sfînt", poetul nu suprimă transcendența, ci o întoarce pe dos, o transmută în silă, chin, afurisenie, nu fără o iactanță a decăderii, respecînd, precum o imagine oglindită în raport cu cea reală, simetria mîntuirii. Firește, limbajul utilizat e în bună descendență romantică, dar și în duhul aluviunilor expresioniste, bizuit pe acel sistem de aluzii
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
de pildă, izvor și poezia populară, o "identitate reflexă"? În orice caz, ne asigură Al. Cistelecan, o fuziune între stratul programatic și cel al profunzimilor are loc în poezia pillatiană tîrzie, în faza sa "clasică". "Idealul formal" al sonetului apare transmutat într-un "orizont substanțial", descoperind impulsul larvar al imaginarului acvatic de-a produce el însuși forma. "Sculpturalizînd" substanța fluidității, sonetul o asociază cu tema marină dată acum pe față și nu doar ilustrată subtextual. Impusă inițial din exterior, în temeiul
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
luciditate (formă purificată a scepticismului), autorul opune aleatoriului, dezordinii șansa unei ordini care nu semnifică un deficit sufletesc ci o altă abordare, mai prielnică prin perspectiva estetică, a vieții lăuntrice. Nimic esențial nu se pierde din substanța acesteia ce se transmută în limbaj revelator. Oportun, autorul afectează procedeul alchimic: "tăcutul hidromel / pe care-l beau îngerii // amestecul secret de / alcool și sînge după / rețetar trismegist" (Poemul). Umorile lipsite de un echivalent stilistic sunt înlăturate în favoarea formulei cristaline,verbozitatea e refuzată cu
Un romantism ermetizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7756_a_9081]
-
Credem a nu greși văzînd în poezia actuală a lui Ion Cristofor o partitură a solitudinii. Chiar încercînd să (re)stabilească raporturile cu lumea, d-sa se izbește de limitele eului refractar la ceea ce ar putea depăși propria-i experiență, transmutată într-o mărturie la rîndu-i fatalmente restrictivă. Problema pe care și-o pune sub unghiul tehnicii lirice e cea a reglării factorilor impactului cu realul astfel încît să rezulte o imagine a sinelui, cu unde ale apropierii și îndepărtării de
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
Credem a nu greși vă- zînd în poezia actuală a lui Ion Cristofor o partitură a solitudinii. Chiar încercînd să (re)stabilească raporturile cu lumea, d-sa se izbește de limitele eului refractar la ceea ce ar putea depăși propria experiență, transmutată într-o mărturie la rîndu-i restrictivă. Problema pe care și-o pune sub unghiul tehnicii lirice e cea a reglării factorilor impactului cu realul, astfel încît să rezulte o imagine a sinelui, cu unde ale apropierii și îndepărtării de ceea ce
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
istețimea să descifrezi ce-am spus,/ Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus." Or, taina de dezlegat aici este următoarea: "desăvârșirea este o sclavie, dar este cea mai pură". Pentru că armonia este o finitudine, dar iubirea o transmută în sacralitate și inefabil. Prin urmare, Hafiz postulează un adevăr fundamental: pentru a înțelege ceea ce creează un văz transcendental este nevoie de un ochi cu deschidere afină. Poemele lui Hölderlin se află pe crestele gândirii de unde nu coboară niciodată. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
erorilor, dese ori a răului, o desfășurare antiumană. "Viața noastră este o eroare perpetuă", scria Eminescu. * Marile probleme de întotdeauna ale spiritului uman au fost cunoașterea și libertatea metafizică. Cunoașterea absolută nefiind posibilă, gnoseologic omul își creează o realitate proprie, transmutată în semnificații. Pe de altă parte, omul utilizează realul străin din jur pentru a se elibera. Un exemplu absolut: poezia lui Eminescu Peste vârfuri. Se pleacă de la două concretitudini alunecarea lunii pe cer și sunetul de corn nu însă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic. Un element, un fapt cu rezonanță de nemărginire transmută lucrurile printr-o magie rară în peisajul albastru al nesfârșiri: "Inima tresare și răspunde-n Ursa Mare"; ".Oaspeți suntem/ în tinda luminii/ cu cerul vecini"; S-a întors, ah! în lume-o stea/ mi-s arse mâinile de ea"; În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezia lui Eminescu, Lacul. Poetul nu spune "ascult și aștept" venirea iubitei, ci "parc' ascult și parc' aștept". Acest "parcă" este "cheia" care introduce ambiguitatea. Ca și în finalul Melancoliei ("Parc' am murit de mult"), și în acest poem "parcă" transmută momentul sufletesc în idee, în simbol. Dacă Ea (subliniat, deci nu un nume, ci yin pur) ar fi venit, poemul cu încărcătura filozofică actuală nu s-ar fi născut. Aici poetul se plasează în momentul unui început: apa constituie element
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]