106 matches
-
libertății de gîndire propus de magistru, într-o frenezie a disocierilor și asocierilor, într-un joc superior ce tinde a se desprinde de ordinea practică, luată drept pretext, fapt ce constituie în esență un antidot al discursului totalitar, irecuperabil în univocitatea sa despotică, al limbii de lemn, precum o expresie a facultății creatoare... Cuvîntul lor de ordine este libertatea. Din care pricină și îndepărtarea de Nichifor Crainic, resimțit de Nae Ionescu și de învățăceii săi, după cum remarcă Dan Ciachir, drept "un
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
Gheorghe Grigurcu Dacă o asemenea pedală "negativă" la un "clasic" arhicunoscut putea nedumeri, sîntem în măsură a presupune marea iritare produsă de considerațiile "eretice" adresate de Cornel Regman unor autori în viață, deprinși nu o dată cu univocitatea elogiului ce s-ar cuveni a îmbrățișa totalitatea textelor pe care le-au publicat. Un dens conspect al opiniei asupra lui Marin Preda sună astfel: "Aproape fiecare din cărțile sale de la Intrusul încoace se vrea dezvelirea unui organ lezat sau
Un inconformist: Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12208_a_13533]
-
altele că într-o bogată rețea neuronală. Ieri (discuții despre perioada comunistă) - memoria încă vie a unui destin care i-a marcat chiar și pe aceia care au încercat să i se sustragă. Astăzi - o memorie mai compactă, aspirând spre univocitate, aplicată realității celei mai apropiate. Este mai presus de orice demonstrație că jurnalismul Țiței Chiper era unul dăruit, un talant pe care l-a îmbogățit prin pasiunea și eforturile sale. Ar fi fost o reală pierdere dacă interviurile ei ar
Pilda cu un talent by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12486_a_13811]
-
devine stimabilă, atît pe plan intelectual cît și pe plan moral, prin “calitatea de a-și putea îndrepta greșelile”. Chiar dacă nici “folosirea cea mai neîngrădită a libertății de a exprima toate opiniile” n-ar putea pune capăt relelor născute din univocitatea abuzivă a sectarismelor religioase sau filosofice, aceasta e singura cale pentru aflarea adevărului și împlinirea binelui. Cu deosebire relevantă ni se prezintă quadrupla motivație la care recurge filosoful englez pentru a demonstra necesitatea jocului liber al opiniilor. O reproducem cu
Tezele și antitezele libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13023_a_14348]
-
unisonie și polisonie, comportă o nuanță de eterosonie. Toate cele patru nuanțe definite mai sus corespund generic categoriei de polifonie, care se definește ca atare - mai multe voci (vocale și/sau instrumentale) ori înfățișări formale - exclusiv în registrul plurivocal. Datorită univocității termenilor nu am mai adăugat explicit prefixul pluri. Observăm că în raport cu registrul masei Vf am distins șapte nuanțe sintaxice, pe care le considerăm generice: trei, în registrul monovocal și patru, în registrul plurivocal. Corespondența cu categoriile sintaxice definite de Ștefan
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sensul OS se edifică prin verbalizare, orice limbaj sonor devine posibil. Invariantul (ca referent stabil) este textul însuși. Cum acesta se păstrează în ascuns, nu poate fi destăinuit altfel decât printr-un simbol-metaforă cu funcție magic-incantatorie, ceea ce-i anulează însă univocitatea în raport cu datul operei. De aceea, considerăm că textualizarea OS probează conștiinței exercițiul libertății gândirii sale, prin semnificarea metaforică, sub aspectul de imagine (sonoră) simbolică. Alegem să numim OS din acest stadiu - în care funcțiile de autor și interpret fuzionează sub
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
realizat, în mod explicit, o conversie fundamentală: aroganță proiectului și energiile negative, pe care acesta le-a indus neîntrerupt, s-au resorbit acum în gratuitatea formelor artistice și în aspirația lor implicită de a scoate fierul din abandon și din univocitate. Cel de-al doilea mediu ostil pe care Simpozionul de la Călărași a trebuit să-l înfrîngă a fost unul mult mai evident și cu posibilități explicite de exprimare: incapacitatea locului de a accepta oferte neinventariate încă în orizontul sau de
Iarăsi despre mîntuirea prin artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18011_a_19336]
-
ajunge e ceva cu neputință de diagnosticat. Citez la întîmplare: "Se manifestă, de-a lungul tangențelor cu exterioritatea, o anume procesie în sensul unei saturări noumenale, al dobîndirii unui în sine care ar da suficiență ontologică și ar face tenabilă univocitatea atribuirii de sens, căci ceea ce întreține constanța referințelor de sens este centralitatea convergentă a obiectității, în abstracție de fluxul temporal ce divide identicul făcînd imposibile și observația, și sensul, și denumirea." (p. 130) Iată genul de frază care, făcîndu-și knock-out
Admirație ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9818_a_11143]
-
comentat autor român. Cum s-ar putea explica imensa vogă de care se bucură într-o postumitate ce are alura de-a răscumpăra deceniile în care se vedea, în propria-i patrie, fie pus la index și "interpretat" printr-o univocitate a respingerii dirijate, fie publicat cu maximă parcimonie, împins spre marginea atenției? Mai întîi se cuvine admis actul însuși al recuperării, pe fondul unei conștiințe vinovate în perspectivă istorică. Apoi cum am putea trece cu vederea confruntarea gînditorului cu epoca
Fețele autenticității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7567_a_8892]
-
uman: „Ăst suflet (...) socotește/ nemuritor că e, că, nepătruns/ Cerc grav, vast, strânge totul și strunește./ Mai sus decât mi-e truda și mi-e versul,/ Neistovit m-așteaptă universul" (Compoziție scrisă pe un exemplar din Cântarea lui Beowulf). De vreme ce univocitatea lipsește, nici timpul nu este o entitate simplă, ci una concavă și ciclică: „S-a-ntors scobita noapte știută de Anaxagora" (Noaptea ciclică). Borges afirmă capacitatea creatoare și vizionară a verbului poetic, precum și necesitatea și firescul plurivocității: „poemul este inepuizabil/ și se
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
mod de viață. Tema ei se construiește cu răbdare, surpând pas cu pas siguranțele de sine ale cititorului. Metoda ei este simplă și clară: ea formează un concept al absurdului abandonânduse unei largi paronimii culturale și mizează pe unitatea fără univocitate a conceptului adunat pentru a-i sublinia forța de explicare a omenescului nostru. Zenon din Elea, Aristotel, apoi Iov, întruparea lui Christos, absurdul lui Tertulian, filosofia transcendentală, propozițiile fără sens ale lui Wittgenstein, fenomenul saturat al lui Marion, clipa lui
Despre hrană, bucurie și sens by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2918_a_4243]
-
înțelegerii și păsuirii lor de către divinitate. Racolarea, convertirea din primii ani ai epocii Conquistei spaniole au adăugat o “risipire” și mai mare a “melanjului” credințelor, o “topitorie” a crezământului și vieții spirituale deranjantă și absurdă - dacă o raportăm la fermitatea univocității creștine, exprimată prin trinitatea biblică și încărcată de o substanțiere spirituală care răspunde oricăror îndoieli și aspirații ale omului, inclusiv cea de după neființă. Simbolistica miturilor era atât de stufoasă că și lor le era greu să purceadă la o ierarhizare
PASTORUL KEITH ŞI INDIENII NAVAJOS(II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 179 din 28 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/354249_a_355578]
-
Grecul poate fi înțeleasă, în sensul arătat mai sus, și ca o hermeneutică, în sensul că ea ne ajută să descifrăm reminiscențele sacre ale degringoladei, amestecul fin de speranță introvertită, amintire și exibare. Acest volum ne mai dezvăluie raportul de univocitate între utopia socială și realitatea degenerată.Sinceritatea despre sine amenință că un blestem: “ asta îmi era pe atunci meteahna:/ îmi plăcea să intrig lumea / șI preferam să fiu considerat mai degrabă un “nebun” simpatic/ decât să mă amestec în masa
SORIN GRECU-POETUL FERICIRILOR APOCRIFE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 439 din 14 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348360_a_349689]
-
în anii ’60-’70 ai secolului XX, părea și ea sortită - ca teorie și ca practică - abandonului definitiv. Criticismul postmoderniștilor era întreținut de o retorică spumoasă, ironică, satirică, având efecte devastatoare. Atacurile esențiale ținteau tehnologismul, rigorismul, obiectivismul, comportamentismul, eficientismul și univocitatea cronică a modelelor moderne de design instrucțional. Un aspect aparte îl constituie asimilarea computerului în tehnologia educațională, nașterea instruirii asistate de calculator. Declarați anacronici, moderniștii au reacționat doar sporadic și cu timiditate la acuzele demolatoare ale postmoderniștilor. Totuși, au existat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dificultate, dar este nevoită să o recunoască. Concilierea modern-postmodern, pe care o încearcă Wilson (1994) în domeniul designului curricular și instrucțional, se află în această situație. După el, există punți epistemice și tehnice între gândirea modernă și gândirea postmodernă, între univocitate și plurivocitate, între „structurare” și „destructurare”, între convergență și divergență pe teritoriul proiectării pedagogice. 15.4.3.4. „Deconstrucția” modelelor de design instrucționaltc " 15.4.3.4. „Deconstrucția” modelelor de design instrucțional" Wilson (1994) s-a folosit de un exemplu
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în preajma și după apariția Patului lui Procust, ca romane „substanțiale” sau „substanțialiste”, concept care, împrumutat fenomenologiei husserliene, avea să se constituie în fundamentul unei doctrine filosofice a cărei cuprindere retrospectivă tinde să supună discontinuitățile etapelor și deplasărilor de perspectivă literare univocității legislative ale voinței de sistem: „Literatura care mă interesează pe mine - cea substanțială - refuză tipi reprezentativi... Este o concepție de ordin cantitativ, electoral, această reprezentare. [...] E fals ca artă. Personajul substanțial nu reprezintă pe nimeni, este el. Este un tip
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
în spațiul românesc din vremea cronicarilor, dar exploatată matur, pentru întâia oară, de către intelighenția uniată (Inochentie Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior). Misionarismul culturaltc "Misionarismul cultural" Nevoia de convertire a culturii la misionarism ținea în primul rând de credința augustiniană în univocitatea conceptului de „iluminare”. Binele, adevărul, frumosul predate în școli nu puteau fi valori lipsite de inspirație divină. Din punct de vedere structural, misionarismul cultural nu reprezintă decât transformarea ancestralei funcții sacerdotale, care presupune actul inițierii și al mijlocirii în numele unei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să înfățișeze un idol al lui Dumnezeu, fără a-L face deloc cunoscut pe El”2. Dacă tentația obiectivării este echilibrată la Toma d’Aquino prin faimoasa doctrina despre analogia entis, revoluția adusă de oxonianul Duns Scotus (1266-1308) prin teoria univocității deschide drumul - prin conjuncție cu nașterea nominalismului - către configurarea definitivă a „onto-teologiei” moderne. Modernitate și deicid simbolictc "Modernitate și deicid simbolic" Univocitatea predicației („a fi” are aceeași greutate când se spune despre Dumnezeu sau despre natură) îi va permite mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Toma d’Aquino prin faimoasa doctrina despre analogia entis, revoluția adusă de oxonianul Duns Scotus (1266-1308) prin teoria univocității deschide drumul - prin conjuncție cu nașterea nominalismului - către configurarea definitivă a „onto-teologiei” moderne. Modernitate și deicid simbolictc "Modernitate și deicid simbolic" Univocitatea predicației („a fi” are aceeași greutate când se spune despre Dumnezeu sau despre natură) îi va permite mai târziu lui F. Suarez (†1617) să separe formal ontologia (sive metaphysica generalis) de metaphysica specialis, care își ia ca obiect de studiu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cavaler. „Tuturor toate făcându-se” (I Corinteni 9, 22), fiind „datori elinilor și barbarilor” (Romani 1, 14), Părinții Bisericii au învățat „toată înțelepciunea egiptenilor” (Fapte 7, 22). Ei - care denunțau ferm „fabulele” sau „născocirile” elinești pentru a proclama, după regulile univocității, un adevăr personal la granița dintre istorie și eternitate - nu puteau citi istoria umanității decât în lumina proclamației apostolice despre moartea și învierea lui Iisus Hristos. Conceptul stoic de providență nu era suficient în acest sens. Pentru orice creștin, întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
hermeneutică a iubirii, această demonstrație a existenței lui Dumnezeu (înțeles ca „prim motor” sau „cauză eficientă” a lumii) este pură vanitate. Despre acest Dumnezeu, Heidegger avea dreptate să spună că nu poate primi jertfe sau rugăciuni. În sfârșit, apariția teoriei univocității la Duns Scottus (1266-1308) se adaugă acestei turnuri raționaliste; teologia scripturală și chiar doctrina analogiei ființei (care afirmă universalitatea revelației lui Dumnezeu) își pierd treptat creditul. Subiectul judecăților teologice are același statut ca subiectul unor judecăți de ordin matematic. Diferența
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și activitatea simbolică sunt termeni care trimit unul la celălalt. Limbajul, așa cum a reușit să clarifice psihanaliza, este locul simbolurilor și al dublului sens. Căile de acces la această hermeneutică nu trec deci prin ideile clare și distincte, sau prin univocitatea actului cognitiv absolut, ci prin parcursul activității simbolice, a deschiderii a ceea ce se dă efectiv către un sens. De aceea, itinerariul trasat se poate numi «luptă pentru sens» având conotația de «nostalgie a Absentului». În atitudinea hermeneutică a gândirii este
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
cu orice tradiție filozofică ori sistem metafizic 2. De aceea, cultura critică este indispensabilă discernământului teologic. De fiecare dată când, nu fără prudență, Părinții Bisericii au împrumutat de la „filozofii din afară” o anumită structură de raționament logic, dialectic sau retoric, univocitatea adevărului revelației a fost confirmată. În virtutea cărui fapt s-au stabilit între teologia Bisericii și tradițiile filozofice alogene anumite dizarmonii sau congruențe? Care este unitatea de măsură pentru a defini aberația în discursul teologic creștin, unde este foarte ușor să
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la Viață, din veacul acesta în eshaton. Credem în Hristos crezând în cei care L-au mărturisit mai întâi. Pentru a fi crezuți, la rândul nostru, trebuie să credem, să iubim și să pătimim euharistic minunea unei prefaceri lăuntrice. Aici, univocitatea iubirii și a credinței în Dumnezeu și om nu poate fi negată. „Obiectul” credinței noastre nu este un fenomen natural, ci o Persoană. Îmbrățișând Revelația, credem în Cel ale cărui făgăduințe s-au împlinit și în toți cei prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Pentru Marion, revelația e distinsă după criterii morfologice, în funcție de gradul de saturare al unui fenomen. Pentru Henry, revelația este intrinsecă oricărei apariții, invizibila peliculă care învăluie lumea, ținând lucrurile în viață. Într-un fel, pentru Marion revelația se bucură de univocitate și se manifestă în trepte, în timp ce pentru Henry revelația, deși se ascunde în situațiile cele mai umile, implică o ruptură majoră de planuri (lume/Viață). Într-un eseu celebru despre cele „Patru principii ale fenomenologiei” (1990), Michel Henry a demontat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]