50 matches
-
Vasile era mezinul, s-a despărțit de soție dintr-un motiv oarecare (oare s-o fi călugărit, mă întreb eu?) și de aceea nu a venit cu acesta în Bucovina la 1804. Fapt este că Petrea nu apare nici în urbariul din 1772, putând denota că plecase - temporar? - să-și caute de lucru în altă localitate, precum cei 4 elevi Iminovici menționați la 1755 Deși Ion Roșu concede că acest Petrea ar putea fi fiul oricăruia din cei 3 Iminovici inițial
NEAMUL ŞI NUMELE LUI EMINESCU-ORIGINILE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Neamul_si_numele_lui_eminescu_ion_ionescu_bucovu_1389337426.html [Corola-blog/BlogPost/359820_a_361149]
-
o milă bună, respectiv, la Baia Mare, la aproximativ 2 mile de loc. La trecerea Someșului, care se făcea cu poduri plutitoare (bacuri), supușii plăteau vămi, deoarece acestea se aflau în proprietatea stăpânilor domeniului. La Ulmeni, exista o vamă, după cum consemnează Urbariul din anul 1566, iar din 1569, o a doua vamă. Este menționat și tariful. La vama din Ulmeni, la podul de peste Someș, se lua vamă 5 dinari pentru un car încărcat, 8 dinari la un car de sare, plus o
FUNCŢIILE GEOECONOMICE ACTUALE ALE ORAŞULUI ULMENI-MARAMUREŞ (1) de MIRCEA BOTIŞ în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 by http://confluente.ro/mircea_botis_1473651027.html [Corola-blog/BlogPost/360144_a_361473]
-
o altă bogăție a domeniului, având variate utilități: pentru foc, scândură, șindrilă; în pădure erau crescuți porci care foloseau ghindă. Țăranii își luau liber lemnele de care aveau nevoie, indiferent ce utilitate le dădeau, dar cu acordul paznicilor. După informațiile urbariilor rezultă foarte clar că pădurile erau păzite. În păduri erau animale care erau vânate, fiindu-le folosite des, pieile și carnea. Pe domeniul Cehu, din care făcea parte și satul Ulmeni, pădurile sunt înscrise în urbarii, la fel ca și
FUNCŢIILE GEOECONOMICE ACTUALE ALE ORAŞULUI ULMENI-MARAMUREŞ (1) de MIRCEA BOTIŞ în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 by http://confluente.ro/mircea_botis_1473651027.html [Corola-blog/BlogPost/360144_a_361473]
-
acordul paznicilor. După informațiile urbariilor rezultă foarte clar că pădurile erau păzite. În păduri erau animale care erau vânate, fiindu-le folosite des, pieile și carnea. Pe domeniul Cehu, din care făcea parte și satul Ulmeni, pădurile sunt înscrise în urbarii, la fel ca și cele ale stăpânului. Nenumărate ordonanțe ale guvernelor Transilvaniei au interzis dreptul la vânat, însă această aplicare era valabilă doar pentru cei de condiție țărănească. Un capitol important al evoluției societății feudale, îl reprezintă raportul dintre iobag
FUNCŢIILE GEOECONOMICE ACTUALE ALE ORAŞULUI ULMENI-MARAMUREŞ (1) de MIRCEA BOTIŞ în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 by http://confluente.ro/mircea_botis_1473651027.html [Corola-blog/BlogPost/360144_a_361473]
-
Țăranul iobag din Ulmeni era un contribuabil feudal obișnuit, la fel ca toți iobagii din alte locuri sau de pe alte domenii: era plătitor al censului, al dijmei, precum și alte obligații, cum ar fi aceea de prestare a robotei (clăcii). Conform urbariului din 1569, după informațiile pe care ni le oferă academicianul David Prodan, aflăm că satul Ulmeni avea la acea dată 39 de capi de familie. Aceștia erau obligați la toate formele rentei feudale, mai puțin daturile sau darurile. Aceste ultime
FUNCŢIILE GEOECONOMICE ACTUALE ALE ORAŞULUI ULMENI-MARAMUREŞ (1) de MIRCEA BOTIŞ în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 by http://confluente.ro/mircea_botis_1473651027.html [Corola-blog/BlogPost/360144_a_361473]
-
de sporadicele vestigii arheologice identificate până în prezent. Continuitatea locuirii este demonstrabilă prin atestarea documentară timpurie a celor cinci sate și prin numărul însemnat de documente medievale care oferă știri despre locuitorii zonei. Alte informații despre evoluția locuirii se găsesc în urbariile realizate periodic, recensămintele cu caracter regional, cum a fost Conscripția de dare din 1715-1720, și statisticile confesionale realizate de Ioan Inochentie Micu Klein (1733), Petru Pavel Aron (1750) și generalul Adolf Buccow (1760-1762). Conscripția Klein oferă informații despre românii uniți
Comuna Panticeu, Cluj () [Corola-website/Science/299562_a_300891]
-
nivelul întregului boieronat. Astfel în anul 1625, Oprea Bacila, Stoica Bacila, Petrașcu Sile, Stanciul Sile, Grigore și Ioan Radu dețineau o treime din boieronatul format din satele Ucea de Jos, Ucea de Sus și Corbi (Puscariu, Fragmente, IV, p.209-211). Urbariile din secolul al XVII-lea dovedesc de asemenea că satul folosea în comun cu terenurile, pădurile și apele din hotarele lor (Prodan, Urbariile, I, p. 229-235) Numele satului ar putea să provină de la ocupația tradițională a locuitorilor săi : cărbunii de
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
boieronatul format din satele Ucea de Jos, Ucea de Sus și Corbi (Puscariu, Fragmente, IV, p.209-211). Urbariile din secolul al XVII-lea dovedesc de asemenea că satul folosea în comun cu terenurile, pădurile și apele din hotarele lor (Prodan, Urbariile, I, p. 229-235) Numele satului ar putea să provină de la ocupația tradițională a locuitorilor săi : cărbunii de lemn care este și obligația principala a lor față de cetate (Prodan, Urbariile, I, p. 229). Satul Feldioara este amintit în documentele vechi (Actul
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
în comun cu terenurile, pădurile și apele din hotarele lor (Prodan, Urbariile, I, p. 229-235) Numele satului ar putea să provină de la ocupația tradițională a locuitorilor săi : cărbunii de lemn care este și obligația principala a lor față de cetate (Prodan, Urbariile, I, p. 229). Satul Feldioara este amintit în documentele vechi (Actul Capitlului din Albă Iulia, datat 1 mai 1307 prin care i se face cunoscut lui Ladislau, voievodul Transilvaniei, ca dând urmare cererii lui, a trimis pe magistrul lor, Marcel
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
românesc: 1378 (Gertheleke, Gyurgteleke, Gywrgthelek). Există o întreagă serie de mențiuni pe durata următoare. La 1762 apare Hadad Győrgytelek, iar în 1850 deja sub forma Zsurtelek. Extras din obligațiile țăranilor dependenți (în bună parte, cei din Giurtelec nu erau) privind urbariile și contractele anterioare față de stăpânii fostului domeniu al Cetății Cehului, împărțit la 13 martie 1767 între urmașii lui Ladislau Gyulafi și ai soției sale, Ecaterina Széchy: Giurtelecu-Hododului - „Întraiesta locu și iobagii și jelerii fac slujba și amu cum au făcut
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
Privilegiul” sau ”libertatea” colonilor din Marin, cuprinse în acest act, nu sunt altceva decât stabilirea sau restabilirea sarcinilor feudale ale acestora. El indică progresul pe care îl fac sarcinile feudale, creșterea și extinderea obligațiilor de lucru asupra satelor românești. În Urbariul Domeniului Șimleu de la 1594 se amintește că, în toamna acelui an, domeniul Șimleului cuprindea 50 de localități dintre care două sunt târguri (Șimleu și Crasna). Din cele 48 de sate, 37 erau românești și aveau organizare proprie, instituții specifice, voievozii
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
parte, prin care primii au cedat partea lor de moșie împreună cu bunurile aparținătoare din Marin, în schimbul mănăstirii din Nușfalău. În urma acestei înțelegeri, se pare că întreaga moșie a Marinului a intrat în posesia Báthoreștilor. Așa se explică faptul că, în urbariul din 1594 această moșie apare ca ""integra possessio"". În secolul al XVII-lea, informațiile cu privire la proprietarii latifundiari ai Marinului sunt destul de sărace. În anul 1648, Marinul este proprietatea lui Rákócyi. Din scrisoarea de învoială încheiată la Cluj în anul 1671
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
confiscate de fisc și au fost administrate de oficialii lui Apafi. Alteori, moșia Marinului a fost stăpânită de doi sau chiar trei proprietari. În 1677, o parte a moșiei este întabulată pe văduva lui Bánffy Dioniosie și Bornemissza Ecaterina. Din urbariile domeniului Șimleu, de la 1658 și 1671, rezultă că domeniul cuprindea două târguri (Șimleu și Crasna) și 33 de sate. Majoritatea satelor sunt cuprinse în voievodate. Marin se găsea în voievodatul Petru Lupșa, iar numărul persoanelor înscrise în urbariu era de
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
Ecaterina. Din urbariile domeniului Șimleu, de la 1658 și 1671, rezultă că domeniul cuprindea două târguri (Șimleu și Crasna) și 33 de sate. Majoritatea satelor sunt cuprinse în voievodate. Marin se găsea în voievodatul Petru Lupșa, iar numărul persoanelor înscrise în urbariu era de 26 în 1658, respectiv 21 în anul 1671. În „Schița monografică a Sălagiului”, apărută în 1908 se menționează despre Marin următoarele: "...este sat românesc, așezat în partea de miazăzi a comitatului. În scrisorile vechi aflăm că, pe la anul
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
specială la Marin. “Privilegiul” sau ”libertatea” colonilor din Marin, cuprinse în acest act, nu sunt altceva decât restabilirea sarcinilor feudale ale acestora. Dările mărinanilor în natură constau în: boi de jug, găini, stupi de albine, oi, porci, căprioare. În următoarele urbarii mai apar: vaci, iepuri, gâște, capre. Din conscripția satelor din comitatul Crasna din 1720-1722 rezultă că în Marin se cultiva orz, ovăz, porumb, în timp ce, cultura viței de vie este absentă. De menționat că, la acea dată, porumbul nu era cultivat
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
în jurul valorii de 2,5 pentru fiecare familie de țărani din Marin. Din produsele obținute pe aceste suprafețe, țăranii trebuiau să plătească toate impozitele, să-și întrețină animalele dar să și trăiască, ei și familiile lor. Situația prezentată în aceste urbarii atestă prezența culturii viței de vie în Marin în toată această perioadă (1818-1848). În conscripția făcută în perioada 1721-1722, Marinul nu figura cu viță de vie și vin, deși cultura viței de vie o regăsim în 34 de localități, din
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
păstrează o pictură murală semnată de Eliiazar Tocaci zugravul din Piroșa, datată din 1833, renumită pentru o scenă unică: "Roata vieții". Biserica este înregistrată pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . 1530: Atestarea documentară a satului. 1566: În urbariul satului Mesteacăn apare un “presbiterius”. E de presupus că acesta administra și viața spiritual-religioasă a celor 19 familii ale Răstociului, sat înființat pe hotarul Mesteacănului și cu care a avut hotare commune 1603: Urbariul satului Mesteacăn menționează doi preoți. Răstociul
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
Atestarea documentară a satului. 1566: În urbariul satului Mesteacăn apare un “presbiterius”. E de presupus că acesta administra și viața spiritual-religioasă a celor 19 familii ale Răstociului, sat înființat pe hotarul Mesteacănului și cu care a avut hotare commune 1603: Urbariul satului Mesteacăn menționează doi preoți. Răstociul - cuprinzând 12 familii - fusese complet distrus de mercenarii lui Basta, în anul precedent, iar locuitorii supraviețuitori trăiau prin păduri. Unul sau poate amândoi preoții de la Mesteacăn, unde se instalase sediul unui voievodat înființat pe
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
o cublă de cereale. Biserica era la ortodocși. 1780. Biserica a fost luată de uniți, deși erau minoritari în sat. Parohia greco-catolică avea un preot și un învățător („ludi magister”) care trebuie să fi fost cantorul.( Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond Urbarii și conscripții, fasc.23, nr.1, fila 53. Datarea registrului ne aparține). 1785: După 5 ani de procese, litigiul pentru biserică, deschis între ortodocși și greco-catolici, s-a soluționat. Prin hotărârea nr.5290-1785, Guberniul Transilvaniei a dat câștig de cauză
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
Bihor arată că până în secolul al XVI-lea, în Seghiste era sediul protopopiatului ortodox, care mai tarziu s-a mutat la Beiuș. Raporturile feudale de pe aceste locuri sunt reconstituite după circumscripțiile urbariale din 1589 și de la 1 august 1600. Acest urbariu arată că aceste locuri se găsesc într-o zonă primejdioasa, expusă incursiunilor, jafurilor turcești sau ale oștilor imperiale ori transilvănene în lupta fie cu turcii, fie între ele. Primele atestări documentare despre satele comunei Lunca apar după cum urmează: Satul Lunca
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
prielnică practicării agriculturii, i-a obligat pe săteni să se rezume la cultivarea doar a unor soiuri de plante cerealiere printre care se numără orzul, ovăzul și porumbul. Date relativ complete cu privire la economia localității în evul mediu sunt oferite de urbariile Țării Făgărașului. Între anii 1785-1835, familia Teleki a ridicat la Oprea Cârțișoara o manufactură, care producea hârtie.
Cârțișoara, Sibiu () [Corola-website/Science/301702_a_303031]
-
alături de alte 140-160 de localități, este pomenit ți „districtul Araneag”. Tot „voevodat” este pomenit și în 1464, cănd regele Matei Corvin cedează aceeași cetate Siria, familiei Bathony. În anii 1493-1494 este pomenit în vechile documente chiar „voevodul Vasile de Arăneag” „Urbariul domeniului Cetății Siria” din 1525 consemnează că la acea dată satul „roise” existând acum 4 sate Arăneag: Felse-, Zekes-, Medves- si Also-Araneagh care împreună aveau 92 de familii. La recensământul sau „Conscripția” din 1746, sătul se adunase din nou și
Arăneag, Arad () [Corola-website/Science/300283_a_301612]
-
tot și Copăcelul tot și la Voila jumătate și Ucea toată, să le fie de ocină și ohabă, pentru că le-au dobândit de la Domnia Mea cu slujbă”" . Mai apoi, Becleanul va apărea în mai multe documente și în mai toate urbariile (recensămintele) efectuate de autoritățile maghiare de-a lungul secolelor XVI-XIX (1560, 1576, 1637, 1640, 1649, 1656, 1680, 1688, 1713, 1726, 1758, 1766, 1772, 1787-1789, 1808-1809 și 1819-1820). Satul dobândește statut de „oppidum” în secolul al XVII-lea, cu unele scutiri
Beclean, Brașov () [Corola-website/Science/300934_a_302263]
-
de la 1848. „Geomal, satul lui Ioan Mărcuș și al lui Ștefan Meteș, e așezat la poalele Munților Apuseni, în județul Alba, în vecinătatea Geoagiului de Sus. În trecut a fost mai iobăgesc, în stăpânirea episcopiei catolice din Alba Iulia. În urbariul din 1662 (?) în rândul iobagilor satului apare Andone (Androne probabil) Mărcuș cu 3 fii, 4 boi, 1 junc, 3 vaci, 2 porci. Iar printre „fugiți” Ioan Mărcuș, locuind acum în Bucerdea. Urbariul din 1715 înscris în stăpânirea episcopiei 14 iobagi
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
în stăpânirea episcopiei catolice din Alba Iulia. În urbariul din 1662 (?) în rândul iobagilor satului apare Andone (Androne probabil) Mărcuș cu 3 fii, 4 boi, 1 junc, 3 vaci, 2 porci. Iar printre „fugiți” Ioan Mărcuș, locuind acum în Bucerdea. Urbariul din 1715 înscris în stăpânirea episcopiei 14 iobagi și 3 jeleri (inquilini) cu 29 de fii. În frunte apare chiar un Chirilă Mărcuș ca jude al satului (Iudex loci), iar mai jos, în șirul celorlalți iobagi, Gheorghe Meteș ca jude
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]