35 matches
-
păcatele grave săvârșite după Botez și încă neiertate direct prin puterea cheilor Bisericii și nici acuzate într-o mărturisire individuală, de care își dă seama după un serios examen de conștiință. § 2. Se recomandă credincioșilor să-și mărturisească și păcatele veniale. Can. 989 - Fiecare credincios, după ce a ajuns la vârsta priceperii, are obligația de a mărturisi cu fidelitate păcatele grave, cel puțin o dată pe an. Can. 990 - Nimeni nu este oprit să se mărturisească cu ajutorul unui traducător, evitându-se, desigur, abuzurile
EUR-Lex () [Corola-website/Law/206544_a_207873]
-
cultivat cu delicii perverse. El își poate speria confrații, prefacandu-se dornic de renunțări nemiloase, ca un Savonarola pus pe autodafeuri care să pedepsească epicureismul și superfetația estetică. Rareori , însă, am întâlnit artiști care să sufere că el pentru o venială greșeală de gust ori pentru o gafă, în alcătuirea sintezei. Cu acest apetit nestins , de propuneri expoziționale exemplar înfăptuite, acțiunea lui, vreme de câteva decenii, s-a inserat benefic în efortul de a însănătoși viața artistică. Osârdia lui se recunoaște
Paul Gherasim () [Corola-website/Science/311937_a_313266]
-
ani de la apariția acestui articol, apele s-au amestecat din păcate, la loc, cum poate oricine constata. Cum titlul și de altfel conținutul multor articole exprima și o speranță, eroarea de diagnostic sper să-mi fie luată ca un păcat venial. 5 Nicolae Mărgineanu, Un psiholog în temnițele comuniste, Ediție îngrijită de Cristina Anisescu, Polirom, 2006. DOINA JELA Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary 4 1 6 7
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
această simplitate și o ilustra cu versurile: „Numele meu, în univers,/ E ca o furnică/ Ce cade în mers/ Și iar se ridică...”, ce îi vor fi incitat spiritul ludic, dar, în același timp, identifica aici și câteva „păcate juvenile veniale”. Acestea se diminuează sensibil în volumul Cu timpul meu, mai exact în poemele ce prelucrează temele rusticității, ale originilor: „Boii își rumegă așteptarea domoală,/ Amintirea câmpului înrourat./ Când și când mai nechează caii de smoală,/ Șteampurile copitelor bat./ Pe lângă mânji
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
și a motivelor. În acest sens, exista un număr de întrebări pe care confesorul le adresa penitentului, lista cea mai comună cuprinzând opt întrebări: „Cine? Ce? Unde? Prin cine? De câte ori? De ce? Cum? Când?” În funcție de răspunsul penitentului se stabilea gravitatea păcatului: venial sau de moarte. Procesul dialogic era astfel structurat pe baza acestor întrebări și dobândea o formă mai organizată. 2.3.2 Conciliul Tridentin și perioada post-tridentină Fiind un moment de referință în istoria Bisericii, Conciliul Tridentin (1545-1563) se remarcă, printre
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
în secolele următoare. O preocupare particulară la începutul secolului al XX-lea, a fost cea referitoare la spovada frecventă sau devoțională. În această direcție, se conturau două opinii: una care nu admitea acest tip de spovadă, susținând că pentru păcatele veniale există deja mijloace de obținere a iertării (Euharistia, rugăciunea, postul, pomana, etc.), iar alta care pleda pentru accentuarea acestui tip de spovadă, devoțională, considerând-o benefică. Confuzia creată se va clarifica abia odată cu apariția Enciclicii Mystici Corporis a Papei Pius
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
devoțională, considerând-o benefică. Confuzia creată se va clarifica abia odată cu apariția Enciclicii Mystici Corporis a Papei Pius al XII-lea, din anul 1943, prin care se va clarifica și susține valoarea spovezii frecvente chiar și numai pentru iertarea păcatelor veniale. Biserica a reflectat și asupra modului și a condițiilor în care spovada cu dezlegare colectivă ar putea fi celebrată. Această reflecție a fost motivată și de izbucnirea celor două războaie mondiale din prima jumătate a secolului al XX-lea și
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
ascultă cu atenție. Mărturisirea trebuie să fie integrală în ceea ce privește păcatele grave, respectând condițiile cerute. Pentru ca procesul de convertire pe care îl trăiește să se întâmple cu adevărat, penitentului i se recomandă să își mărturisească, dacă este posibil, chiar și păcatele veniale. El manifestă astfel în plan extern seriozitatea convertirii interne. Atitudinea sa este importantă. E caracterizată de discreție și umilință, pentru că el aduce în fața confesorului o materie care este supusă judecății; el nu-și mărturisește meritele, ci păcatele. În ceea ce privește mărturisirea păcatelor
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
eficacitatea acesteia. Spovada frecventă este un instrument spiritual valid, pentru că, prin acesta, se reușește să se înrădăcineze și mai profund în sufletul omului conștiința condiției sale de păcătos și a nevoii de milostivire din partea lui Dumnezeu. „Spovada frecventă a păcatelor veniale sau a imperfecțiunilor este o consecință a fidelității față de botez și mir și exprimă o dorință sinceră pentru desăvârșire și reîntoarcere la planul Tatălui”. Fără a avea conștiința necesității acțiunii constante a lui Dumnezeu în viața persoanei umane, creștinul nu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
pe penitent, prin cuvinte sau în oricare alt mod, și din niciun motiv”. Sigiliul sacramental se referă atât la materia directă, cât și la materia indirectă a mărturisirii penitentului. Materia directă a sigiliului este indicată de toate păcatele, grave sau veniale, pe care penitentul le-a mărturisit. Materia indirectă se referă la toate celelalte informații, împrejurări, persoane, locuri, pe care penitentul le-a mărturisit în cadrul sacramentului reconcilierii. Respectarea sigiliului sacramental se fundamentează pe convingerea că preotul confesor este reprezentantul lui Dumnezeu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
de bucurie; c) să îi vorbească copilului despre binele pe care acesta poate să îl facă de acum înainte și despre răul de care trebuie să se ferească. Este important ca acesta să fie ajutat să facă distincție între păcat venial și păcat grav; d) să țină cont de eventuala timiditate a copilului, fapt pentru care să se creeze, în cadrul celebrării, o atmosferă primitoare în care copilul să se exprime liber și cu curaj. Confesorul „să nu strige niciodată la copil
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
motiv suficient pentru ca să fie negată valoarea acestei spovezi. Biserica subliniază că o astfel de spovadă nu este „numai o repetare rituală, nici un exercițiu psihologic oarecare, ci o grijă continuă de a desăvârși harul Botezului”. Chiar dacă se celebrează doar pentru păcate veniale, aceste spovezi frecvente sunt „ca niște rădăcini - care îl determină pe penitent - să acționeze cu zel reînnoit în slujba lui Dumnezeu și a fraților”. Creștinul se va deprinde cu această formă de întâlnire cu Dumnezeu și se va putea folosi
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
pământul să se năruiască și toate miliardele sale de locuitori să moară de foame în chinuri extreme, tot în sensul preocupărilor pământești, mai curând decât un singur suflet, nu spun să se piardă, ci să comită și un singur păcat venial sau lesne-iertător, să spună o singură minciună de bună voie, chiar și nevinovată, ori să fi furat un bănuț fără motiv. Ea consideră acțiunea acestei lumi și acțiunea sufletului, văzute prin prisma sferelor lor, complet disproporționate. Ar prefera mai degrabă
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Fără a fi un resentimentar, autorul e un anxios heraclitian și totodată un cioranian ce veștejește cu predilecție provincialismul ca simptom devastator al unei posibile patologii culturale. De la înălțimea unei perspective "monarhice, inventariază în această stranie republică a literelor păcate veniale și mortale, cum ar fi veleitarismul, reveria protocronistă, furtul de idei, imobilismul, lipsa de vlagă și onestitatea în a-și impune valorile la scară universală. În contra acestui tip de comoditate conservatoare, Marian Mincu și-ar fi lansat metoda ce îmbină
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
nu alterează sensul întregului: au fost dictate din aceleași motive de spațiu. Ca editor secund, care a respectat ingineria sumarului stabilită de Dinu Pillat, George Muntean află un singur cusur culegerii, lipsa unui capitol privind folcloristul. Păcatul ni se pare venial 1). De altminteri, preocupările antologatului au fost atât de numeroase, încât ne facem o plăcută datorie enumerându-le, în viziunea lui George Muntean: arhivist înzestrat, conferențiar public, organizator de cercetări științifice (de anvergură), îndrumător al tinerilor, deputat conștiincios 2), traducător
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
uneori, a fost cu cele mai bune intenții. Ca să nu spun că rolul unui juriu constă și în a corecta eventualele erori ale membrilor lui. Un membru poate greși chiar grav, unui juriu nu i se pot reproșa decât păcate veniale.
Cartea Anului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2758_a_4083]
-
inventat situații dincolo de limitele raționalului, ale inteligibilului, chiar și dincolo de limitele posibilului. {i Jurnalul unui an prost? Re-cri-minările și autoflagelările exagerate, cu intenția de a șoca, din capitolașele despre lupta antiteroristă, Guantanamo, George W. Bush, Tony Blair etc., pun păcate veniale ale întregii lumi occidentale pe același plan cu păcatele capitale imputate de autor țării din care provine. Anya și, după ea, mi-lioane de cititori din întreaga lume, află însă și părerile lui J. C. despre Bach, Tolstoi și mai ales
Coetzee ca „J. C.” by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6567_a_7892]
-
nostru, are cultul tradițional al prietenilor, acea filia pe care atît de precipitata, de trepidanta viață modernă riscă a o neglija. O căldură sufletească "de modă veche" îl face pe bard să-i convoace pe cei apropiați, să-i acuze venial și să-i scuze prompt pentru eventualele absențe: "Chiar astăzi / mi-am adunat / la un loc frumos / toți prietenii // observ nervos și atent / că unii din ei / lipsesc total sau abia / explicabil // ba nu au bani / de drum... / ba au
Poet și personaj by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7642_a_8967]
-
adică tocmai al uneia dintre virtuțile cele mai des pomenite în legătură cu Adrian Popescu): „O groapă de la țară unde aluneci,/ Printre crengi uscate e aproape tandră,/ Te zgârâie [sic!] un pic spinii măceșului,/ Și gata, e aproape o glumă,/ Un păcat venial,/ O lăcomie de elev,/ Un pastel de Alecsandri,/ O poezie de notație de la Steaua,/ Prin anii domniei dogmaticilor,/ Ceva onorabil, sau, hai, scuzabil,/ Dar să scrii poezie adevărată-i riscant,/ Calea Binelui dac-o urmezi,/ Devii greu de suportat./ Scriind
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
genurilor, dacă simțul comun condamnă gazetăria ca simplă efemeridă, dacă tehnicile de parcurgere rapidă a textului vorbesc despre răsfoire și despre metoda diagonalei, dacă literații se feresc naiv de superficialitatea alunecoasă a cotidianului, Radu Cosașu răstoarnă calin toate aceste prejudecăți veniale. Și o face punând la bătaie talentul unui mare stilist și al unui scriitor de o rară subtilitate. Arsenal de supraviețuire. Atunci - în anul primei ediții - ca și acum.
Pururi tânăr by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9048_a_10373]
-
salutară, de asemenea, pentru precizarea poziției lui în raport cu marii scriitori interbelici, cu G. Călinescu și cu unii colegi de generație, selecția de scrisori atașată, ca Addenda, ediției de față. Despre ediție în sine, mă mărginesc să spun că, minus eroarea venială semnalată de Cosmin Ciotloș, este excelent întocmită și adnotată, dispunând de un sistem de note util și transparent și de repere critice relevante. Textul este foarte bine îngrijit, iar prefața lui George Ardeleanu e temeinică, inteligentă și minuțioasă.
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
cu a avea, o cădere (prin pasivitate, prin omisiune ori măcar prin temporizare) a primei ipostaze în cea de-a doua. Finalul analizei amare a d-lui Mihai Șora, începută ca o analiză de sine expiatoare, în circumstanțele unei greșeli veniale, se cristalizează cu ajutorul unui citat dintr-un eseu al lui Paul Hollander, Intelectualii occidetali și curțile comuniste, în următorii termeni pe care îi resimțim drept esențiali: "Numai după ce îți vei fi dat seama că utopia nu poate fi construită fără
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
călcam în euharistie", ar putea exclama poetul nostru, precum autorul Laudei somnului), iar ca atitudine morală cu o toleranță, cu o larg comprehensiva poziție, dispusă a interpreta pînă și "damnarea" poetului (iubirea pentru contingent) că pe o specie de "păcat" venial, ce ar putea fi absolvit, Purgatoriul fiind invocat cu un patetism nelipsit de-o nuanță de cochetărie: "Tîrziu mi-am pierdut inocentă adolescentului,/ cînd eliberat mă credeam de ispitele lumii,/ acum mai seamăn eu sfîntului ce vorbea cu păsările,/ sau
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
al avangardei moderne de după mijlocul secolului XX: stupizii, dar simpaticii săi eroi deveneau adevărate fiare, feroce și ticăloase, rinoceri ionescieni, iar umorul (înțelepciunea) în care Caragiale îi scăldase odinioară se retrăgea ca o mare în reflux, lăsînd nisipul gol. Păcatele veniale al lumii descrise de Caragiale se transformau, sub apăsarea unei experiențe istorice noi (fascism, comunism), în păcate capitale. A venit, poate, timpul să ne aducem aminte de acel Caragiale pe care l-a produs epoca lui, atît de asemănătoare cu
Caragiale între actualitate și actualizare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15567_a_16892]
-
discuții despre cum trebuie să arate o democrație, una scăpată de ciocnirile de arme ale trecutului și care nu ghicea încă nimic din spaimele viitorului. La fel de temeinică, chitită pe informație, mai mult decît pe împunsături tandre, ocrotite de dulcea și veniala nelegiuire a anonimatului, este Revista revistelor. Panorama presei naționale - revistele "capitaliste", în speță, sînt vizate de ochiul cronicarului de provincie - și spicuiri din cea internațională. Tipicuri gazetărești păstrate și azi: polemici șterse cu o sintagmă evazivă, îndemnîndu-i la lectură pe
Iarna revistelor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8900_a_10225]