453 matches
-
din bogatele referințe livrești, ci și din eleganța retro a versului, din consistența și ușoara ironie a discursului liric. Deși în Folfa apar destule note polemice la adresa postmodernismului literar (,seducția minții a deconstruit vezi bine omul a mâncat lumea", ,risc zeflemeaua anatema papilor postmoderniști amenda sectoristului"), Nicolae Coande îmi pare un postmodern tipic prin aceea că își recunoaște și își înglobează predecesorii. Fără a fi relativist și a deconstrui marile narațiuni, trecând totul prin acizii ironiei, el se înscrie fără ezitări
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
că intenția lui Dragomir de a aborda tocmai o piesă a lui Caragiale este una implicit polemică față de Noica. Știm bunăoară că Noica spune la un moment dat: Când m-am aplecat asupra românescului, am făcut-o, cred, exasperat de zeflemeaua lui Caragiale. Nu poți să iei totul în zeflemea."7 În plus, Noica este extrem de devaforabil comicului ca specie literară, determinându-l ca expresie a unei maladii a spiritului, anume acatholia, carența generalului, maladia celor care ,n-au nici un Dumnezeu
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
piesă a lui Caragiale este una implicit polemică față de Noica. Știm bunăoară că Noica spune la un moment dat: Când m-am aplecat asupra românescului, am făcut-o, cred, exasperat de zeflemeaua lui Caragiale. Nu poți să iei totul în zeflemea."7 În plus, Noica este extrem de devaforabil comicului ca specie literară, determinându-l ca expresie a unei maladii a spiritului, anume acatholia, carența generalului, maladia celor care ,n-au nici un Dumnezeu". Despre Caragiale, Noica spune (ca și despre Moličre sau
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
sfârșit, Sorin Vieru notează undeva că Noica îl glorifica pe Eminescu cu o intensitate egală aceleia cu care îl detesta pe Caragiale 9. Dragomir se situează deci în răspărul acestei idiosincrazii noiciene și vrea să arate că la Caragiale nu zeflemeaua este fundamentală și că acest autor poate fi abordat într-o deplină seriozitate și cu instrumentele cele mai sobre ale filosofiei. Dragomir spune: Este important să se înțeleagă că trucurile lui Caragiale nu trebuie luate ușor. Nu zeflemeaua este substanța
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
Caragiale nu zeflemeaua este fundamentală și că acest autor poate fi abordat într-o deplină seriozitate și cu instrumentele cele mai sobre ale filosofiei. Dragomir spune: Este important să se înțeleagă că trucurile lui Caragiale nu trebuie luate ușor. Nu zeflemeaua este substanța replicilor sale. Este drept că prin ele se naște mai întâi râsul, ca deșarjă, însă apoi este solicitată gândirea. Nu este de glumit cu Caragiale." (Crase banalități..., p. 17) Cu alte cuvinte, Caragiale are ceva cu adevărat serios
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
legi care să o aducă în viața cotidiană. Nu se poate ecologie fără cetățeni informați corect. Nu se poate ecologie fără sancțiuni clare, prevăzute în legi bine făcute și aplicate fără excepții și derogări. Cît despre cei doi onorați editorialiști - zeflemeaua este un instrument comod și atît de românesc! Ce pretenții să mai ai de la cel care aruncă moloz pe unde apucă, de la cel care distruge păduri în dreapta și în stingă sau de la cel care taie fier-beton cu flexul la 2
“Ecologică contra” by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82800_a_84125]
-
asta. Iar tu, cu elanul tău sărbătoresc, cu goana ta după brad, decorațiuni și sarmale, cu urările tale care se cer mereu întoarse, nu faci altceva decât să răsucești cuțitul în rană. Și te mai întrebi de ce-și debitează zeflemeaua cu un rânjet pe față. Nu face altceva decât să-ți întoarcă zâmbetul ingenuu cu care ai tupeul să-l inviți să-și retrăiască traumele din copilărie. Dar eu cred că lucrurile pot fi tranșate și altfel decât că un
Craciun de Sade by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83021_a_84346]
-
văd/ mari adevăruri solide. Îl deschid/ și lucrurile se fac mai mici,/ și văd cu doi ochi/ mai puțin decât cu unul,/ și văd cu doi ochi jumătate/ din cât văd cu unul..." Unii au văzut aici un fel de zeflemea livrescă, ironie și ludic. Alții, dimpotrivă, lipsă de umor, gravitate, cugetări ale unui Dionis grav, fanatic chiar. Versurile acestea pot fi corelate cu altele, dintr-o altă poezie: "Sufeream de alergia singurătății. Luna.../ Dar mereu năvălesc venerabile inerții/ Și gândurile
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
a ediției italiene, scriitorul mărturisește că rupsese cu mâna lui partea de jos a afișului pe care "mârlanii" scriseseră iarăși Aiurea... Ah, Malaparte! Să confunzi cultura cu o cantitate de oțel lucrată sub amenințarea gârbaciului... Să nu fi prins finețea zeflemelei românești... O vorbă de duh, care, prin distanța ironică și bunul ei simț civil, anticipa dezastrul utopiei materialiste... Dar așa fuseră toți intelectualii fanatici de stânga, ceea ce s-a verificat și la noi... Curios e că, molipsit de umorul românilor
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
Fraza parcă e scrisă în anul 2000 Critica, ce uneori pare excesivă, are și o contrapondere a calităților, care pot fi și ele, unele, discutabile: românii sunt discreți, răbdători, ființe sociabile. Deși nu-i lipsește umorul, românul "e serios, măsurat. Zeflemeaua nu-i place. Așa se explică de ce opera lui Caragiale, spre mirarea multora, nu e gustată îndeajuns pe toată întinderea nației". Ceea ce, adaug eu, nu-i spre lauda ei. Afirmând în alte contexte că românul nu este edil, nu are
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
Să zicem, ca sugestie bipolară, Observator cultural versus România literară. Și că monopolul deciziei a dispărut, în ciuda pool-urilor mediatice. Că relativismul amenință să devină noul absolutism, asta-i altceva, poate la fel de periculos ca vechile puseuri absolutizante, care urau de moarte zeflemeaua relativizantă pe motiv de disoluție antinațională etc. Eu sunt pentru măsură în toate, pentru valorizarea negativului, pentru naționalismul luminat - respirând europenitate, nu americanism -, pentru decență, respect pentru tradiția locului, disponibilitate dialogală, ecumenism și voință constructivă. Sunt, deci, PENTRU multe, și
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13858_a_15183]
-
sau bun. Departe sau aproape. Când i-am cunoscut prin 1990, combatanții din ,Emphasis" erau la vârsta când toți porii ar vrea să fie ochi și guri deschise ori când totul e luat parcă prea în serios, și totuși în zeflemea ca într-un calvar donquijotesc. Ar fi rupt un întreg crâng ca să-și prindă la butoniere câte o floare. Mai mult, s-ar fi răsculat instinctual asupra gustului colectiv, ca niște agitatori voluntari ai obiceiurilor neconsolidate. Pe scurt, ar fi
La Paris printre muzicieni (2) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10397_a_11722]
-
frumos va fi Creatorul lor". Cuvîntul înfățișează însă o ambiguitate. Dacă talentul depinde de inspirație iar aceasta reprezintă un dar al Duhului Sfînt, nu mai puțin cuvîntul poate deveni un instrument demonic, provocînd Celuilalt mari suferințe. Jignirea, batjocura, insulta, ironia, zeflemeaua ce sînt altceva decît factori ai cruzimii ce se manifestă prin verbul demonizat? "Cuvîntul care lovește, rănește și e mai tare, mai dur, mai terifiant decît pumnul, palma, piroanele, biciul cu care îți persecuți adversarul. Cred că Iisus a suferit
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
unor figuri narative precum focalizarea multiplă, descrierea focalizată și ambulatorie, în scena care întărește tematic oralitatea și devorarea în secvențele cu lupi și căpcăuni, în juxtapunerea dezinvoltă a registrelor diferite (uneori eroicul se învecinează cu burlescul, pateticul cu ironicul și zeflemeaua). Joaca și dezinvoltura se regăsesc și în juxtapunerea a două sau mai multe “moralitați” (învățăminte), care, opunîndu-se una alteia, invită la o lectură ne-univocă a poveștii; astfel prima “Moralitate” la Cenușăreasa laudă bunul simț și frumusețea fetei și le
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
-i Marius, eu ce vină am? Acum ai înțeles, negropedule? Du-te, măi, că te mănînc pe tine dacă tot ești prăjit!" E limpede că nu autenticitatea este, în primul rînd, respectată, ci naturalețea care se poate lua, deseori, în zeflemea. Devine, astfel, de-a dreptul hilar, chiar dacă forțat, pe ici, pe colo, contrastul dintre "poza" în togă pe care o reține istoria și "montajul" cam eretic la care se poate, iată, gîndi, un "umanist" de azi. Prima parte a romanului
Istorie la două mîini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12041_a_13366]
-
atunci și vremea (deja) liniștită de acum a trecut o revoluție, descrisă în carte întîi din perspectiva agitației de pe margine, a telefoanelor "conspirative", a parolelor. Ceea ce pare a fi, la prima vedere, un joc de societate înrudit de aproape cu zeflemelele, sau cu poezioarele cu dublu înțeles care puneau pe jar "organele", se transformă repede într-o treaba serioasă, cu sînge și morți. În toiul evenimentelor, Filip Criste (Cristé, pentru străini), primul "narator" al romanului, o cunoaște pe Eliza, blonda profesoară
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
Gheorghe Grigurcu Incontestabil, poezia românească n-a strălucit prin religiozitate. După toate probabilitățile, din pricina spiritului incredul, practic, înclinat spre zeflemea al românului, care mai curînd se resemnează cu schepsis și ironie decît să adore sau să se supună cu scrupulozitate vreunui canon. Cei mai de seamă poeți ai noștri care au abordat tema religioasă constituie mai cu seamă dovezi ale
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
Nu sentimentele în sine sunt caduce, cât maniera/stilul sentimentalității. Aceasta e pretabilă, cu vremea, la un soi de parodie tandră, din care au ieșit Les Fętes galantes, ca și, în genere, diverse mode retro. Sentimentele, apoi, sunt luate-n zeflemea de cinismul adolescentin, - un poet ca Geo Dumitrescu rămânând cam licean o viață. Buna-credință, pe de altă parte, e confundată cu naivitatea, iar de naivi, de obicei, se râde. E anevoie ca eminescianul "O o(a)ră să fi fost
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
amici..." (s.m.) să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși, vorba și de "o atracție generic-omenească spre spectacolul Ťrăuluiť" în sine), cf. distihul lui Ion Barbu, și anume: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk", și ultimul vers al poeziei lui Arghezi, Satan, în
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
zarea vremii din proximitatea aceleia a lui Alexandru cel Bun: ,,descendenții săi, care l-au succedat la tronul țării, nu s-au învrednicit nici de această microscopică onoare.”. Nu prea departe de acea epocă, notează autoarea, cu un aer de zeflemea bine strunită: ,,Ștefan cel Mare a ținut piept puhoaielor flămânde ale turcilor și tătarilor, a apărat ctitoria vrednicului său bunic de lăcomia nesățioasă a trufașilor crai vecini. Dar aceasta-i o poveste necunoscută cernăuțenilor de azi, o istorie prea îndepărtată
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
Doilea Război Mondial, apoi în "mașinăria falică" a Scânteii comuniste din anii 1944-1950, în ziarele postcomuniste Adevărul, Azi și Dimineața (așa cum se prezentau ele în "falsul an de grație" 1990), în "cloaca maximă" de la România Mare, ca și în incendiara zeflemea cu substrat etic de la Academia Cațavencu și de la "ruda" sa, Plai cu boi. În mai mare măsură chiar decât mostrele de limbaj violent xenofob de la România mare, angoasante i se par Ruxandrei Cesereanu scrisorile de amenințare adresate unei personalități a
IDENTITATE ȘI VIOLENȚĂ by Laura Pavel () [Corola-journal/Imaginative/12779_a_14104]
-
decât volume originale. Cu predilecție, comentariile critice la poezia lui Geo Dumitrescu s-au concentrat asupra caracterului ei demitizant. De aici până la folosirea întregului arsenal conceptual al ironiei n-a mai fost decât un pas: (auto)persiflare, cinism, sarcasm, burlesc, zeflemea, bufonerie... Predispoziția pentru o astfel de interpretare a condus la viziunea unui poet umorist, flecar, spirit relativist muntean care ar face o poezie ludică, parodică, în fine, antilirică. O parte din comentatori au trecut însă și dincolo de aparențe. Chiar G.
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
Temperamental se apropie mult de Paul Zarifopol, căruia P. Constantinescu îi admiră "gustul diavolesc pentru tot ce este subtilitate a expresiei și luciditate a minții", numindu-l "voltairian, în sensul larg al cuvîntului, adică o totalitate de vioiciune, nuanță și zeflemea intelectualizată." Déjà vu, déjà connu! Nu? De altfel, tot o afinitate temperamentală îi unește pe Caragiale (Ion Luca) și pe Arghezi de neobositul lor exeget. Se produce în mod firesc fenomenul de reflexie intelectuală, criticul regăsindu-și oglindit în fiecare
Septembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14794_a_16119]
-
-l izbăvi pe sultan. Ironia moldoveanului l-a înfuriat atât de tare pe Mohamed încât acesta i-a umilit pe solii voievodului (și chiar i-a întemnițat o vreme), încălcând protocolul diplomatic și autodiscreditându-se astfel în fața curților occidentale, amuzate de zeflemeaua princepelui la adresa sultanului. O altă grilă în cartea lui Ovidiu Pecican ne este oferită prin analiza propagandei interne a principelui moldav cu ajutorul bisericilor și mănăstirilor, apoi prin restaurarea pietrelor tombale pentru a puncta importanța dinastiei Mușatinilor, prin letopisețe, cronici și
Ștefan cel Picant by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/10909_a_12234]
-
ar fi câștigat o nouă bătălie. Când i-am cunoscut, prin 1990, combatanții din Emphasis erau la vârsta când toți porii vrea să fie ochi și guri deschise ori când totul e luat parcă prea în serios, și totuși în zeflemea, ca într-un calvar donquijotesc. Ar fi rupt un întreg crâng ca să-și prindă la butoniere câte o floare. Mai mult, s-ar fi răsculat instinctual asupra gustului colectiv, ca niște agitatori voluntari ai obiceiurilor neconsolidate. Pe scurt, ar fi
Soliști,dirijori, orchestre by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10356_a_11681]