983 matches
-
Aduse din Orhei, Cucuteni și Cusăuți Poposite în Hamangia și Pietroasa Trecând printre coloanele Histriei Până la ultimii născuți. Cetatăți de piatră, drumuri de piatră Neam antic, de piatră Tăria pietrei spre nemurire revărsată ... ADAMCLISI Din grădina memoriei timpului Coboară gândurile. Împietrite în coloane, mesaje milenare ne vorbesc despre bucuria unei victorii triumf vremelnic asupra unui neam puternic de neclintit, de aici de lângă Marea hiperboreenilor, Neagră alteori albastră ori verde smarald fin după starea zeului senin sau devastator, mânios care tulbură algele
MEMORIA STATUILOR (POEME) de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364394_a_365723]
-
Acasa > Poeme > Dorinte > PLÂNGE TĂCEREA Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 242 din 30 august 2011 Toate Articolele Autorului Plânge tăcerea în negre petale Ochii îmi tac zămislind cataracte Au împietrit în tăcerile goale Unde doar moartea semnează contracte... Șoapte perfide din gură de șarpe Se înmulțesc pe la colțuri de stradă Fuge sărmana, sensibila harpă Nu vrea parada minciunii să vadă... A coborât peste mine tot Iadul Liniștea , știți că ucide-uneori
PLÂNGE TĂCEREA de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361461_a_362790]
-
umană neglijează un lucru important, și anume faptul că la baza acțiunilor noastre stă fie semnul iubirii, fie lipsa acesteia. Apoi, omul și-a pierdut echilibrul vieții: bucuria de a dărui și a primi. Mai mult, inima lui s-a împietrit de atâta răutate și ură. De altfel, cum poate un astfel de om să îți facă un dar cu toată dragostea lui, dacă iubirea lui e de “piatră”? Trist, dar adevărat. Or, a dărui este în firea întregului univers, iar
ECHILIBRUL VIEŢII – BUCURIA DE A DĂRUI ŞI DE A PRIMI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1067 din 02 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362905_a_364234]
-
nu simt nicio teamă în ființă. Am reușit să-i birui oribila dorință și-o văd gemând, străpunsă de-un fior. Athena îmi arată egida, însă râd. O văd că se încruntă, că pălește. Cine ești tu? — mă-ntreabă. Oricine împietrește când vede ochii trupului ei hâd. Tai șerpii și-i înfășur pe mână cu brățări, din brațele-i de bronz îmi fac toiege. Doar aripile nimeni nu vrea să mi le lege de umeri spre-a zbura cu ele-n
POME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362933_a_364262]
-
făcuse șapte seara dar nu se auzeau decât niște uși trântite de vânt și o voce de femeie care invita bolnavii în saloane, pentru tratamentul de seară. Când intră în cameră și dădu cu ochii de cei doi bărbați, femeia împietri. Era o tânără mignonă, cu vocea destul de puternică în comparație cu fizicul. Dădu să se retragă, însă comisarul ceru explicații despre pacienta la care veniseră. - Nu știu, se bâlbâi aceasta, ce vină am eu că nu este aici? O fi prin parc
PROMISIUNEA DE JOI (XIV) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 893 din 11 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363352_a_364681]
-
în noaptea în care a murit pictorul. Nu știa cine îi încredințase acea mașină, dacă a condus-o ea sau altcineva. Îi apărea, de mii de ori, imaginea pictorului, cu fața în apă. Nu s-a repezit să-l salveze. Împietrise în decorul până mai deunăzi fermecător. Mihai procedă la fel. Pentru el, lupta îndârjită, chiar disperată, din momentul prăbușirii avionului, fusese ghilotina care tăiase legătura cu trecutul. Apoi vizita celor doi bărbați la spitalul din Germania... Desigur, la vremea aceea
PROMISIUNEA DE JOI (XVI) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 897 din 15 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363511_a_364840]
-
răului. A fost într-o seara târzie. Când luna ascunsă undeva într-un nor trecător dar zăbovit o clipă în curiozitatea ei să vadă oamenii, când norul nu s-a mai mișcat ca altă dată și oamenii din jur au împietrit rămași ca statuile antice în nemișcarea eternului. Doar muzica se auzea și dansul continua să lase miscările lascive spre dorințele clipei marturisătoare a luminii ce sta înainte. Dacă tangoul ar fi schimbat ritmul, atunci magia momentului s-ar fi răzbunat
PRIMUL TANGO CU EL de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362415_a_363744]
-
o să cumpăr făină pentru cozonaci dar chipul tău am să îl torn iar în forme, a mușcat deja dimineața din noapte încerci să o potcovești din nou țiganul a intrat la carceră în timp ce două raze au țâșnit în ochii lui, împietrindu-l, timpul e larg, iar la poartă mă așteptau pramatiile golănești, am blestemat atunci amorul de pat și amorul de bani și ți-am șters fața cu bidineaua tropotelor dimineții. Referință Bibliografică: poem filozofic / Stejărel Ionescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
POEM FILOZOFIC de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2213 din 21 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362538_a_363867]
-
de flori au căzut secerate, în ochii-mi luceferi izvoare-au secat și lacrima ta s-a-nfrățit cu abisul ce-n mreje de patimi te-a prins...și-ai plecat! Petale de flori au căzut peste lume, când zâmbetul meu a-mpietrit, cu-n oftat... eu nu te știam nici măcar după nume dar tu mă știai după mersul săltat. 30 aprilie 2012 Referință Bibliografică: Petale de flori au căzut peste lume / Curelciuc Bombonica : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 511, Anul II
PETALE DE FLORI AU CĂZUT PESTE LUME de CURELCIUC BOMBONICA în ediţia nr. 511 din 25 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/361163_a_362492]
-
Și totul ESTE durere, ocean de durere! Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele au țâșnit din cărți, din inscripții, din gânduri, din lume, spre Tabernacolul din Muntele Luminii, Lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu... Și astfel o lume albastră împietri în tăcere! Doar zborul de păsări și fluturi luceau semne vagi în priviri, Speranța unei, cândva, viitoare lumini... Ea s-a născut În palma tatălui meu am așezat o inimă greu încercată, trecută prin focul patimilor, plătind crunt vama tristeții
EXODUL CUVINTELOR de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361193_a_362522]
-
Cultural > Artistic > ÎNSINGURARE Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 237 din 25 august 2011 Toate Articolele Autorului Soarele îmi făcea cu ochiul printre brazii argintii; luna arunca cu lumina ei albă peste visele adormiților și al nopților albe. Totul împietrise într-o muțenie amenințătoare...mă întrebam cum de astrul zilei este laolaltă cu cel al nopții? Cum de e noapte și zi deodată?Un zgomot asurzitor se prăvăli peste lumea aceea sinistră în care mă aflam... Am sărit în sus
ÎNSINGURARE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 237 din 25 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360929_a_362258]
-
e un copil străin, cum zici tu. Îi curge sângele meu prin vene. - Ceee? Ce vrei să zici? îngână femeia și căzu ca trăsnită de fulger, cu mâinile lălâi pe lângă corp pe scaunul de pe care tocmai se ridicase. Cu ochii împietriți spre el, văzu scrisoarea, parcă pentru prima oară. Își adună puterile și întinse o mână tremurândă spre ea, parcă îi era frigă că o va frige. O desfăcu și o citi dintr-o suflare. Dar cuvintele de acolo se jucau
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364101_a_365430]
-
Regele Ferdinand I, nedrept și pretimpuriu, la numai șaizeci și doi de ani, pe 20 iulie 1927, a fost așezat dincolo de zăbranicul timpului, spre a coborî în necropola regală a bisericii episcopale de la Curtea de Argeș, și a urca în viața istoriei. Împietresc vorbele la lespedea așezată deasupra sa, astăzi, la trecerea aproape unui veac de atunci. Ele spun despre fapte, încet și adevărat. Vorbele tari de azi, nu triumfă cât ale blândului Rege, al cărui gând a fost o împărtășire a simțurilor
FERDINAND I, REGELE LOIAL. de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 934 din 22 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364227_a_365556]
-
drum greșeala. Tăria unui popor e aceea de a învăța din pierderi și de a-și comemora eroii. Moartea Regelui Ferdinand I a fost plânsă de întreg poporul. Azi, românii își plâng tot mai stins propriile dezamăgiri. Nădejdea lor e împietrită pe tapetul istoriei, în chipurile Majestății Sale Regelui Mihai, Dinastiei Române, Casei Regale a României, iar salvarea în zilele noastre de azi e singură și neîndoielnică, la acestea! Slabele mijloace de revenire a țării la o viață civilizată, fără revenirea
FERDINAND I, REGELE LOIAL. de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 934 din 22 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364227_a_365556]
-
Basmul altcum stă s-ateste!/ Rogu-vă aveți răbdare,/ Că-nainte mult mai este”. Rimele nu o dată ingenioase își au farmecul lor special: „Când văzură cu nu-i cale/ Să-l rețină cu de-a sila,/ Soțioara - cuib de jale,/ Împietrită - plânsu-și-l-a,/ Că pe fruntea sa Pieirea/ Sta înscrisă ca-ntr-o carte -/ Semn lăsat că Nemurirea-i/ Visul viselor deșarte!” Formulările gnomice învrâstează în chip plăcut discursul poetic. „Dar ulciorul gol nu merge/ De prea multe ori la apă”. Efortul
RESCRIEREA – O FORMĂ DE INTERTEXTUALITATE de ION ROŞIORU în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364215_a_365544]
-
stele, De la Fecioara ce se vede seară. Eu plâng cu picurii de roua Și plâng cu stropii mari de ploaie, A mea durere v-o transmit și vouă, Al vostru suflet împietrit să-moaie. Statuie sunt printre statui umane, Cu suflete-mpietrite de o viață dura, Cu oameni tâmpi ce-și țin furia în membrane, La fel cum eu și ei pe Dumnezeu conjura. Ei cer o viață-n care fericirea... Moneda calpă-i este prețul , Dar eu, ÎL rog, să-mi
STATUIA de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367790_a_369119]
-
poartă numărul 13 ca si cum s-ar fi născut toate deodată și toate numai în casa Poetului! Vagonul numărul 13, locul numărul 13, taxiul numărul 13, ca și cum toate au declarat grevă Poeziei pentru ziua de 13, cănd vulturi însângerați își vor împietri zborul, pește soare și cer, deodată! Ca si cum soldatul cu numarul 13, sub aripa Îngerului,... își ascunde Timpul și dorința de moarte! Soldatul, Îngerul, Timpul păzesc calea Soarelui și-a Vieții! *** Îngerul poeziei 13, ca niște limbi de clopot înfioară cerul
MEDALION NICHITA STĂNESCU (31.03.1933-13.12.1983) de MARINELA PREOTEASA în ediţia nr. 1540 din 20 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367428_a_368757]
-
în adâncuri, rotitor în înălțimi! Vagonul cu numarul 13, pe scaunul cu numarul 13 destinul poeziei poezia, în coca ei: mirifica desfacere a cuvântului necuvântat și durut! Taxiul cu numarul 13 preia iubirea de păsări și cer, de vulturi însângerați, împietriți în cadrane de ceasuri de foc și de nelumină, o prezicere de revoltă a naturii fulgera din parcuri și străzi! - Unde ne duceți poetul?! țipă necuvintele cu vocalele toate, unde?! - Oriunde! le liniștește poetul. - Întrebați-l pe Gică, El le
MEDALION NICHITA STĂNESCU (31.03.1933-13.12.1983) de MARINELA PREOTEASA în ediţia nr. 1540 din 20 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367428_a_368757]
-
rănile provocate ființei noastre de moartea născută din neiertare... Insă omul a căzut și decăzut. A murit. A ajuns în iadul în care nu mai există iubire. În starea în care nu mai știe să-și ceară iertare. Sufletul se împietrise în starea inițială, a lui Adam celui căzut. Așa se face că Iisus Hristos Se pogoară la iad pentru a-i dărui omului din nou iertarea. A iertat pe om fără ca acesta să fi cerut și, totodată, l-a chemat
DESPRE IUBIRE SI IERTARE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 201 din 20 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366818_a_368147]
-
propti în pumnii ei puternici pe masa roșie, aruncând peste mulțimea capetelor noastre o privire de ură și provocare. Fața osoasă și dură era încadrată de lațe groase de păr cărunt, aidoma șerpilor ce întregeau fața Gorgonei din mitologie, care împietrea pe oricine o privea. În esență, discursul ei recapitula sloganurile limbajului politic sovietic din care nu lipseau salvarea țării noastre de ocupantul fascist, luptând alături de Armata roșie eliberatoare; în concluzie, ne cerea adeziunea la cererea ce urma să fie trimisă
PĂTIMIRI ŞI ILUMINĂRI DIN CAPTIVITATEA SOVIETICĂ (EDITURA Editura Humanitas) de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1851 din 25 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367469_a_368798]
-
Biblioteca Centrală Universitară, printre teii care tivesc trotuarele, urci spre Copou și, când intri în Parcul renumit, dai de Teiul Marelui Bard. Vântul adie, adesea, a Eminescu... Bănci romantice cu pasageri prozaici, uneori cu îndrăgostiți, alături și de Veronica Micle, împietrită-n dragoste și durere, muză și poet, speranță, bucurie și disperare... Obeliscul cu patru lei sculptați în piatră, aflat la intrarea în Copou, amintește mereu o anecdotă nostimă: se zicea că dacă va intra o fată mare în Copou, leii
GÂNDURI DE SUB PLEOAPE: PRIN IAŞII STUDENŢIEI MELE de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 1877 din 20 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367639_a_368968]
-
în fapt un trup din interiorul căruia sufletul se înălțase de mult din lumea celor vii. A doua zi, când încă zorii nu se iviseră, mașina Salvării ducea spre Morga un corp înghețat, figura lui zâmbea sfidător, iar lacrimile îi împietriseră de ger la colțurile ochilor larg deschiși, parcă cu dorința de a se lupta cu somnul. Zâmbetul lui îngrozise medicii, care l-au preluat pentru diagnosticare. Criminaliștii îl priveau triști la vestea că inima îi cedase din cauza gerului năprasnic din
DE CE ÎMI PLÂNGE ZIUA CE-A TRECUT (ESEU) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366973_a_368302]
-
drumarii din urmă și-ncetul cu-ncetul ne-au alungat din timp din liniștea pietrei n-au putut să ne alunge din inimi totuși unde pietrele s-au amestecat cu sângele devenind sânge fiecare piatră rămasă era ca un letopiseț împietrit între noi și pietre exista o dragoste înflăcărată infinită ca o lacrimă înghețată Brâncuși a dezrobit primul o pasăre de granit cu inima visul lui Pygmalion a prins contur încă o dată peste milenii dați-vă naibii cu Facebook-ul vostru cu
PIATRĂ DE HOTAR de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367036_a_368365]
-
femei. Din trupurile celor căzuți mai țâșnea încă sângele cald ce se închega repede. Nebunia morții intrase până și în cele mai calde inimi. Lupta fusese crâncenă și, când soarele dădu a răsări de după apele limpezi ale lacului Dracșani, încetase împietrind privirile celor rămași în viață. În dimineața zilei următoare un car ducea, pe drumul lung al Istanbulului, pe principesa Elisabeta, Doamna fostului voievod Eremia Movilă și pe fiii ei, Alexandru Vodă și prințul Bogdan. De o parte și de alta
DRUMUL CARULUI (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366961_a_368290]
-
obrajii înflăcărați. Căpitanul surâse și colțurile buzelor săltară smocurile musteței stufoase ce-i acoperea gura uscată. Se așeză în genunchi, își potrivi capul, rămânând așa până când, din grumaz, începură a țâșni zeci, sute de firicele de sânge, înroșind butucul. Elisabeta împietri, dar nu se clinti din loc. Auzea zbieretul copiilor, al fetelor luate pentru haremurile demnitarilor otomani. Plânsetul lor o îngrozea. Cei prezenți gemeau ușor la fiecare cădere de capete. Soarele se ridicase cu mult deasupra orizontului, tăind cu razele lui
DRUMUL CARULUI (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366961_a_368290]