756 matches
-
Și trebuie să o luăm prin pădure, s-ar putea să ne vadă cineva... — Credeam că nu cunoști pe nimeni aici! Acum grăbește-te! Am coborât pe cărarea din pădure. Era întunecoasă și, pe alocuri, năpădită de hățișuri, așa încât ne împleticeam întruna, biciuiți de crengi, agățându-ne în mărăcini și poticnindu-ne mereu de puieții care creșteau la întâmplare, în mijlocul drumului. Stupida stângăcie a înaintării noastre mă făcea să-mi vină să țip. Trupul lui Hartley, mișcându-se pe lângă al meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
podea în camera-bibliotecă și a început să-mi răsfoiască volumele, citind ici-colo câte un pasaj. Gilbert s-a întors cu mașina încărcată și cu noutatea că Freddie Arkwright venise să-și petreacă vacanța la ferma Amorne. Peregrine s-a înapoiat, împleticindu-se, cu o durere de cap înnebunitoare, și s-a dus să se întindă în camera cu cărți, după ce a tras perdelele. James a ieșit pe pajiște și a început să-mi scoată pietrele din jgheab, aranjându-le pe iarbă într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mea. Se părea că se întâmplase ceva cumplit pe drum. Prima persoană pe care am văzut-o a fost Peregrine, în picioare lângă mașina lui Gilbert, privind în direcția turnului. Pe urmă am văzut-o pe Lizzie, revenind cu pași împleticiți spre casă, sprijinită de brațul lui Gilbert. Lângă turn, se afla o mașină și un grup de oameni care se uitau la ceva aflat pe jos. Mi-am spus că o fi avut loc vreun accident de circulație. Peregrine se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o dată că nu istoria adeverește viața, ci numai viața însăși iar atunci când este autentică, și literatura care transformă viața în lecție. Nu i se garantează nimănui faptul că poate merge drept de la bun început, dar, pentru cei ce s-au împleticit și au căzut la un moment dat, cartea de față este, deopotrivă, un instrument de îndreptare și iertare și o lecție de speranță care le acordă șansa de a se îmbunătăți. Titlul acestui roman autobiografic îți îngheață sângele în vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rog să mă învețe urătura, s-o repet la nesfârșit. N-aș vrea să mai spun: Ne dați ori nu ne dați... o oală cu cârnați! Apoi să izbucnesc în râs... Stăteam pe o buturugă mică și îngânam cu limba împleticită de somn:... Ne dați ori nu ne dați...? când a venit tata. Nu se înserase bine. L-am întrebat dacă-și mai amintește vreo urătură. Mi-a spus că nu e bine să uri decât de Crăciun și de Anul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
afluent al Dunării. Dâmbovița de la munte și Dâmbovița de câmpie sunt parcă două râuri diferite. La munte, apa sa e rece și limpede și curge vijelios, printr-o vale strâmtă și stâncoasă. La București ajungea un râu leneș și nămolos, Împleticit În tot felul de meandre și brațe și presărat cu mici insule. De o parte și de alta, lacuri și bălți, alimentate din propriile izvoare, dar și din revărsările Dâmboviței, al cărei debit, nu prea mare, e capabil să crească
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
2 ale lui Järrel, unde fiecare silabă își atinge ținta). Cu toate astea Margareta mai să aibă un șoc la auzul unei serii de porcării și din cauza faptului că prim-ministrul țării era înfățișat pe post de macaronar șnapan și împleticit la limbă, în timp ce în sală se afla un membru al guvernului. Mare înghesuială de așa-zise "vipuri" în pauză. Nu par să se iubească prea tare, probabil că se văd tot timpul și s-au săturat de-a binelea unii
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
ora două. Doamne! Și tot mergem, mergem. Și nicăieri nu aflăm drumul. Depășim Aiguebelle în beznă și suntem prea obosiți ca să ne mai bucurăm zărind ferestrele luminate ale unui local de noapte, la intersecția șoselei cu cîteva drumuri secundare. Intrăm împleticindu-ne și decorul mi se pare desprins dintr-un film cu Jean Gabin în rol de camionagiu. Bărbați masivi și nerași picotesc în picioare, sorbind din pahare de o curățenie mai mult decît îndoielnică. Jackie cere un pahar de anason
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
strigă la rându-i la văr-miu și-l izbi În șale ca să-i dea drumul. O strângea În somn Între picioarele Încleștate, ca și cum l-ar fi urmărit și-n vis frica să n-o piardă. După ce o eliberă, veni Împleticindu-se și cu ochii cârpiți să-mi deschidă ușa țarcului ăla cu două paturi și o noptieră Între ele. Și pe acolo trecusem de multe ori. Să fi fost vreo zece ani de când găsisem În noptiera dintre paturi două livrete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de mesteacăn, lăsat de cercetașii care își ridicaseră cortul acolo. Copacii răspândeau raze lungi și roșii. Aerul vuia de un zgomot sălbatic, un zgomot fără păsări, un cântec tomnatic de jale al copacilor. Nu mai știu ce am strigat. Mă împleticeam pe drum, intrasem în stuf până la glezne, îmi înghițeam lacrimile. Vestea - în sfârșit! - mi-a ajuns la inimă"8. Cs. Szabó a plecat imediat spre capitală, de acolo a urmat calea armatei, și, împreună cu Pluhár István, cunoscutul reporter sportiv, a
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
Luke. Bună ziua! De-abia aștept să vă cunosc! — OK? zic, după ce aproape c-am rupt foaia de cât de apăsat am scris. Satisfăcut? — Relaxați-vă! spune tipul cu comisionul și pleacă, ridicând brațele demonstrativ. Închid ușa cu piciorul și intru împleticindu-mă în sufragerie, exact la timp ca să-l aud pe Michael spunând: — Am auzit de planurile de nuntă. Sunt extrem de spectaculoase! Cu cine vorbești? îl întreb din buze. Cu mama ta, îmi răspunde el la fel, zâmbind. Aproape îmi scapă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai bogat!” În finalul primului volum, Zola ne prezintă un Fouan, un țăran care a pierdut totul, un om al disperării: Dar inima îi era grea, picioarele i se împiedicau pe drumul negru, o tristețe apăsătoare îl făcea să se împleticească, aidoma unui om băut. Nu mai avea pământ, și în curând nu va mai avea nici casă. De acum încolo nu mai avea nici măcar o piatră pe care să pună capul, pribegea pe câmpuri ca un sărman, noaptea și ziua
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
mult, poate și fiindcă niciodată nu pot crede în mod foarte serios (după artă) decît în dragoste. Dar nu mă satisface nici una din multele frumuseți pe care le cunosc. Numai T., minunea aceea de 15 ani (de-acum), mi-a împleticit mințile, acum fiind însă pe punctul de a o pierde, din motive care îmi scapă. Ascult muzică peste limita normală (eu și cînd scriu ascult muzică!), citesc divers și umblu mult singur prin munți. Nu am nici un prieten aici, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
și a râs. Ce-a zis Pușcărie i-a dat curaj lu Gămălie. A râs și el. Degeaba a zis Spaniolu: Bă, nebunii dracu, v-aț băut mințîle, ai, bă, să ne culcăm!... Ăștia erau doi la unu: s-au dus împleticindu-se spre lac. Gămălie, se vede treaba, studiase problema, era în temă, ideea asta o copsese el mai de multișor. Știa că dacă umblă la o roată mare ruginită și o mișcă o țâră, asta face să se crape un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
miezul pământului. De multe ori rămân așa acolo, ore întregi, și Aia trebuie să mă strige cu glas speriat când observă că nu mai sunt în casă. Mă ceartă afectuoasă și mă sprijină de umeri, ca să ajung înăuntru. Eu mă împleticesc dinadins ca să simt cât mai aproape trupul ei încordat ce mă ține strâns, în timp ce mă conduce ca pe un bicisnic. Adopție ratată Sunt pe cale să adopt o veveriță: îi dau de mâncare zilnic, ademenind-o în fel și chip să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
fără gâde, dar văd că nu este cu putință... I-am muncit la cazne, se laudă Duma. Negrilă, când a văzut fierul înroșit, a prins limbă și a mărturisit toată urzeala hitleniei. Rumoare... Apoi, pe ușă, îmbrânciți de oșteni, se împleticesc cei trei hicleni, sângerați, cu fețele umflate, cu cămeșile sfâșiate... După ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la 8½ la 12½ , apoi alergătură disperată; încărcată cu plasa care conținea un kilogram de carne și în fine două kilograme de struguri, cu cele trei reviste pe care a trebuit să le duc la Vama Poștei; apoi întoarcere acasă, împleticindu-mă de oboseală. Acasă, fața speriată a Linei care mi spune că s-a telefonat de la Banca de Scont ca să mi se comunice că dacă nu achit polița de zece mii de lei, a cărei scadență... etc. Telefon la bancă; mâine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spună Slat[ina], unde ar fi fost primită cu brațele deschise, a spus Cra[iova], unde n-are casă, n-are prieteni, n-are pe nimeni. Așa a rămas în stradă, fără un ban, alături de fiul ei cel mare, ea împleticindu-se la fiecare pas, el buimăcit, bătut. Dar, în toată povestea asta, o sfidare și o demnitate admirabile. Când a intrat la jandarmerie și l-a găsit pe Atu cu obezi la picioare, a strigat: „Cum îndrăzniți? Cum îndrăzniți să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
loc ceva mai mult, dar ceasul nu-mi dă răgaz. Mă grăbesc, cu întreruperi scurte la fiecare 20 de metri. Chiar ajuns în stație, calvarul nu se termină: trenul e tras undeva departe, în dreapta. Pe ultimii metri tîrîi gențile aproape împleticindu-mă. Le aburc în vagonul de marfă, plătesc ceferistului bacșișul, apoi mă întorc acasă pentru a telefona copiilor că le-am lăsat lui cutare (urmează portretul). Cînd pun jos telefonul, mîinile încă îmi tremură de efort. *O ascult pe Monica
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de breasla, scoteam șorțul cornutului, contra sumei fixe de 2 lei, ceea ce-mi asigura vizionarea tuturor filmelor din urbe. Fiind cinematografe multe și filme care meritau văzute chiar și de mai multe ori, berbecul se întorcea de la păscut adesea împleticindu-se pe picioare, de-a chemat cumnatul un veterinar să-l consulte, fără a i se putea stabili diagnosticul. Prestația mea de cioban a luat sfârșit printr-o revoltă spontană: cumnatul avea o soră, sora un copil. Pentru a asigura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pasiv, cu privirea în gol și capul arzând ca o sobă încinsă!... O colegă roagă pe director să mă învoiască, deoarece se cunoștea după figura mea că eram realmente bolnav. Plec de la consiliu oarecum jenat și ajung acasă cu mers împleticit de om beat. Soția s-a speriat, m-a doftoricit în legea ei și după încă o noapte de suferință, de somn intermitent și agitat merg la neurolog. Acesta mă consultă cu atenție spunându-mi că sunt realmente bolnav. Mi-
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
orele de curs, a avut loc și un consiliu pedagogic cu măsuri și directive în vederea sfârșitului de an școlar. Asistam pasiv, cu privirea în gol și capul arzând ca o sobă încinsă!” S-a învoit, a plecat acasă mai mult împleticindu-se, soția s-a speriat de starea în care era, l-a doftoricit cum a știut, după care, a doua zi au ajuns la neurolog. I s-a dat un tratament pe bază de somnifere, concediu prelungit, care până la urmă
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
și se clătinau, nici una nu semăna cu alta. Lemnul fiecărei figuri, verde când îl cioplise, se uscase după cum se nimerise. Cei mai strâmbi însă erau regii - burtoși în față și gheboși la spate, de-a dreptul infirmi. Picioarele li se-mpleticeau, deoarece coroana le stătea pieziș pe cap și era mult prea mare. Bunicul a jucat șah la fiecare sfârșit de săptămână decenii în șir. Abia când tovarășiisăi de șah s-au prăpădit toți, rând pe rând, a început să joace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și negre. Sunt foarte uscate și tari, ar fi trebuit să le-auzi zornăind pe când găina încă alerga prin iarbă. Scot figurile de șah din burtă și le-așez după culoare pe două rânduri. Există un singur rege, care se împleticește, se înclină. E verde, însă în timp ce se înclină devine roșu. Îl țin în mână și simt cum îi bate inima. Îi e frică și de aceea mușc din el. Pe dinăuntru e galben și moale, are carnea dulce ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o masă bogată. Lucrurile se știu, dar nimeni nu poate dovedi nimic din ceea ce se întâmplă zilnic. Unde dispărea vreunul, în urmă rămâneau tăcerea, rudele și prietenii cu ochii măriți. Regele de la oraș nu te lasă să-ighicești slăbiciunile: când se-mpleticește, zici că se înclină, dar el se-nclină și ucide. regele spune nu fără motiv pre toți vă iubesc zău așa câinele lui are botul parșiv și vestonul croit din iarbă rea și-o cataramă de tinichea noaptea când felinarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]