1,310 matches
-
dinaintea pragului. După o clipă de șovăire, se hotărî să meargă Înainte. Dacă vor fi apărut probleme, avea să se facă recunoscut. Însă, după numai câțiva pași, se pomeni Înconjurat de lăncile gărzii, În timp ce un număr de brațe robuste Îl Înșfăcau. Încercă să reacționeze, eliberându-se și strigându-și numele. Auzi un glas ordonând gărzii să se oprească și să Îl lase slobod. Bargello apăruse ca prin farmec În mijlocul oamenilor săi. — Și domnia ta tot În recunoaștere nocturnă, messer Alighieri? Îl Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Poetul nu Îl mai asculta. Privirea lui străbătea Întreg localul, examinând din nou fiecare amănunt. Pereții păreau din piatră compactă și erau perfect vizibili, cu excepția spațiului dinapoia raftului pe care stăteau aliniate recipientele cu ierburi. Se zori Într-acolo și, Înșfăcând un colț al mobilei, o scutură din toate puterile, ca pentru a-i verifica soliditatea. — Ajută-mă să-l deplasez, repede. Bargello se apropie perplex. Apoi, o scăpărare de inteligență Își deschise drum pe chipul său, În timp ce se arunca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
udă Îl Învăluia, În timp ce se lupta cu furie să se elibereze. Apoi, două brațe puternice Îl strânseră prin stofă, imobilizându-l. Încercă să Îi aplice la cap câteva lovituri disperate cu daga, Însă țesătura Îl ascundea pe cel care Îl Înșfăcase. Nările i se umplură cu mirosul acru al culorii, un miros pe care niciodată nu l-ar fi asociat cu moartea. Se gândi cu groază că, peste o clipă, avea să simtă cum o lamă Îi sfâșie carnea și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
simțea acea prezență. Se luă iar la luptă cu pânza udă, spre a se descâlci din Învălmășeala căreia Îi căzuse prizonier și Încercă să se repună pe picioare. Percepu din nou o prezență alături de el și două mâini care Îl Înșfăcau. De cum se eliberă din strânsoare, Înțelese că erau soldații ce dăduseră fuga În ajutorul său. Lângă ei se afla Bargello, cu aerul lui nătâng. Părea amuzat. — Era aici acum o clipă! strigă priorul. Nu-l lăsați să fugă! — Cine? Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mâna. — Ce-i așa de mare În toată limbuția asta, mojicule? Celălalt nu păru să Îi deslușească tonul insultător. — Lupta Îngerului cu Diavolul! Îi explică el cu același entuziasm. Ca să-l salveze pe om de la iad... Ia te uită! Îl Înșfăcase iarăși de braț. Eliberându-se din nou din strânsoare, Dante se hotărî În sfârșit să privească scena. În centru, un tinerel Îngenuncheat susținea din spate o fantoșă de cârpă, construită În așa fel Încât să semene cât de cât cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era. Cine știe dacă nu cumva saltimbancii nu Își găsiseră inspirația, pentru reprezentația lor, Într-un popas făcut la curve. Orbitele circulare, cerurile, Mercur, Luna, Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trimite aici, Bargello, zise el. Oamenii aceia se puteau dovedi necesari, dacă voia să o oprească pe dansatoare și să se asigure că nici unul dintre ceilalți nu-și va lua zborul. Se pregătea să dea ordinele, dar simți mâna omului Înșfăcându-l de braț, cu fața schimonosită Într-o strâmbătură Înfricoșată. — Am nevoie de domnia ta, messer Alighieri, mai bine zis de autoritatea Comunei. Familiile Cerchi și Donati se Înfruntă lângă Ponte Vecchio, Încălcând exilul și legile. Eu dau fuga Într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rând de trepte Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
primească În față blestemele. Își chirci buzele scârbit, descoperindu-și dinții galbeni și strâmbi. Străinul acela ne blestemă! Ne deoache! Puneți mâna pe necromant! Oamenii se opriseră din râs și acum se cruceau frenetic În numele lui Hristos. Apoi, după ce Își Înșfăcară din nou lăncile, se avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la dânsul. Plonjă În față, În timp ce mâna Îi alerga la mânerul armei. Veniero fusese luat prin surprindere și reacționă cu o clipă În Întârziere, acordându-i timpul necesar de a Încerca un atac la față, În timp ce cu mana stângă Îi Înșfăca brațul drept, imobilizându-l. Lama săgetă spre gâtul adversarului, parcurgând un semicerc. Nimerise ținta imediat sub ureche, dar arma fusese respinsă de ceva. Probabil că Veniero purta un guler din oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
harababură cumplită! Și ce simplu, totodată... Erau acolo, Într-adevăr. Și Statutul, și lista de coduri pe care o căuta Eveline. Nu m-am atins de a doua: să fie sănătoasă și fericită ea cu comoara ei cu tot. Am Înșfăcat, În schimb, ca un hoț Înfiorat de voluptatea atingerii prăzii visate Îndelung documentul meu. Nici nu l-am deschis măcar, nu mai aveam timp. M-am năpustit către ieșire aproape În fugă. Doar cu multă șansă puteam ajunge În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai bună nu-mi trecea prin minte. Nu-mi trecea mie, vreau să spun. Pentru că Eva, draga de ea, nici nu murise, nici nu dormea și nu era nici atât de buimăcită cum părea, așa cum aveam să constat. Pe neașteptate, a Înșfăcat hârtia cu varianta literală a conturilor și a Început să miște mărunt din buze: verifica ceva, Își urmărea o intuiție, o ipoteză... Pe măsură ce Înainta, chipul i se lumina promițător: găsise ce căuta, probabil. Dar nu: subit, colțurile gurii i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
minunată. Sub pânza moale, argintie a apei, mii de viețuitoare, într-un deplin consens cu legile naturii, se înfulecau unele pe altele. Știuci cinice, flexibile, numite în popor și „sanitarii bălților”, căutau din priviri indivizii mai slab pregătiți și-i înșfăcau cu iuțeală, târându-i în adâncuri. Crapi maiestuoși, mușchiuloși, doldora de lapți, căutau crapi doldora de icre. Somni pe care apa abia putea să-i mai încapă, vegetau nemișcați în fundul unor gropi mâloase, visând la vremea când erau mai mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Barzovie-Vodă fu întreruptă de chemarea plină de o bucurie reținută a pescarului creștin: „La masă!” Cât ai zice pește, sumedenia de Agarici și micuța Știucî năvăliră în jurul unei mese lungi de brad încălecând lavițele fixate pe stâlpi groși în pământ, înșfăcând lingurile scurte într-o copilărească gălăgie și pofticios freamăt. Slavă domnului, tacâmuri erau destule, așa că mica busculadă sfârși în veselie: copiii apucară lingurile și cu o dexteritate uluitoare, începură să le învârtă în jurul degetului arătător, ca pe niște elice, exercițiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe obraz. Mă ținea de umăr. — Băiete, nu am mai avut niciodată pe cineva ca tine. Știi, statul nu e obligat să accepte pe oricine la școală. Știai asta? Dacă nu, vei afla în curând. Hai cu mine. Mi-a înșfăcat cărțile și prânzul și m-a târât după ea în camera goală. Eram îngrozit de felul în care mă privea. În cameră erau două sau trei scaune vechi și un birou. A închis ușa și m-a împins într-unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
s-a uitat la drum. Apoi o mașină a trecut atât de aproape de camion încât pânza a tremurat. Am auzit-o pe tanti Mae înjurând sănătos. Camionul s-a oprit. Am ajuns în josul dealului. Am sărit din camion și am înșfăcat vioara lui Clyde exact când era cât pe ce să pice. După ce am îndesat-o înapoi înăntru, am mers la ușa din față. Tanti Mae spunea: — Bine, Clyde, dar foarte puțin. Am pus mâna pe mânerul de la ușa camionului ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de zile. Iar acum pur și simplu nu putea să lase să-i scape printre degete din pricina unui puști nebun și precoce. Așa ceva nu era posibil. Soția scriitorului intră în cameră chiar în clipa în care bietul Mircea, exasperat, tocmai înșfăcase un cuțit imens, rătăcit cine știe cum prin cameră cu ocazia unuia dintre desele lui drumuri spre și dinspre bucătărie. Fiind o persoană inteligentă și văzând pe deasupra și unul dintre numeroasele ziare cumpărate de ea întins pe jos și deschis chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
neliniștit, interjecție care s-ar putea transcrie fonetic în orice limbă astfel: „kai!”. Cu un urlet, directorul sări cu picioarele pe birou, unduindu-se, țintuind cu privirea sa goală și verde câteva dintre ciudatele vestigii ce îi împodobeau încăperea. Clossettino înșfăcă două dintre ele cu o asemenea forță, încât le îndoi, trădându-și astfel energia anormală, de proveniență Luciferică. Era vorba despre un craniu, respectiv o suliță bizantină ieftină, probabil un suvenir mizer adunat de prin cine știe ce călătorie. Clossettino sărută craniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Luca Dinulescu autorul tuturor scrierilor lui Cioran. Dinulescu jubila. Cioran semnă. - Du-tei-n pula mea, Ciorane, zise apoi Luca bucuros, cu un accent țigănesc. Sau, mă rog, du-te-n pula ta, continuă el, aruncând pula lui Cioran în fața acestuia. Apoi înșfăcă actul și fugi pe ușă, lăsând în urmă doi oameni distruși. Dar nici că-i păsa. Peste câteva zile numai, Luca Dinulescu ajunsese la apogeul carierei sale. Asta pentru că, plimbându-se agale prin marile orașe ale lumii, Londra, Paris, New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
chiar singurul câștigător posibil, întrucât ceilalți se zbăteau la o distanță respectabilă în clasament, undeva la câteva sute de puncte distanță. Numai că, din nefericire, acesta avu, după cum li se păru tuturor, un comportament absolut nedemn de un asemenea triumf, înșfăcând premiul și dispărând pur și simplu fără o vorbă în taxiul ce-l ducea spre Pământ. Bietul Ionescu rămase astfel neconsolat, întrucât spera să se aleagă măcar cu un număr de telefon de-al elvețianului în vederea unei fructuoase colaborări, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
timp, încât nici măcar n-am mai fost în stare să-i spun că nu are de ce să se scuze. L-am urmat suspinând, aproape uitând de geanta necunoscută care până nu de mult constituise singura mea pricină de îngrijorare. Am înșfăcat-o totuși, deși pot spune că eram atât de supărat, încât nici nu mai știu ce anume m-a împiedicat să nu o părăsesc pe dată. Cu bravul Maro trâgându-mă după el hotărât și mândru, am trecut de masa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a muri eram hotărât să-i despic capul acestui sălbatic, folosindu-mă de femurul celui sau celei pe care ucisesem în cumplita noapte a amintirilor mele. Așa că am deschis geanta. În clipe măsurând veacuri, am introdus mâna în puturosul gentoi, înșfăcând femurul. L-am scos. Numai că, Dumnezeule, nu era nici un femur! Nu ucisesem pe nimeni, spre imensa mea bucurie, dar și spre la fel de marea mea îngrijorare, căci iată la ce bolnave și întunecate plăsmuiri putea ajunge o imaginație atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să mă ajute, pentru că mă rătăcisem. Și... pentru a câta oară în scurta-mi viață?, mi-a întins mâna, redându-ne amândurora calea... De nicăieri, din neantul absurd și gros, s-au ivit deodată zeci de brațe puternice și hotărâte, înșfăcându-ne de haine și trăgându-ne spre căldura lor. Aceștia erau bunii și iubiții mei frați și prieteni, erau viața mea și cred că fuseseră peste măsură de îngrijorați de ceea ce, din câte mi se explica acum, se dovedise a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un loc unde cineva să găsească refugiu. Și ce judecată mai dreaptă poate fi alta decât aceea de a fi confruntat cu cei pe care i-ai batjocorit? Pentru că nici cea mai pricepută minte nu poate găsi vreuna... Oribilitatea neîmplinirii înșfacă sufletele celor mulți, printre care și al meu, târându-le în zonele întunecate ale acestor câmpii astrale în care plutesc, mortificându-le, ucigându-le, dând astfel un sens senzației cumplite de frică pe care o aduce presimțirea morții. Vaiere sfâșietoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
există totuși chiar și-aici și-acum un prea-târziu. Lucifer, superbul nebun, s-a ridicat deja în picioare și, cu o hotărâre de nedescris, a reușit să... să ce?! Doamne, nu pot să privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]