2,507 matches
-
Și acestea, slavă Domnului, există. Pornind de la numărul 1 al publicației, a cărui primă pagină, supradimensionată, și purtând inscripția „De 16 ani, un săptămânal pentru întreaga familie“, a fost oferită în dar directorului Trustului de Presă Agenda, spre surpriza și încântarea tuturor. Fiindcă orice petrecere este ea însăși un prilej de aducere aminte. Dar și de trecere în revistă a împlinirilor. Fiecare departament, fiecare secție, fiecare sector, dar și fiecare redactor poate avea mica lui istorie numită „Agenda“. Desigur, cele mai
Agenda2006-07-06-eveniment () [Corola-journal/Journalistic/284743_a_286072]
-
spre a cere drepturi pentru românii din Basarabia și a-i îndemna pe aceștia la acțiune în favoarea unității naționale. Cu ecou pe ambele maluri ale Prutului, publicistica sa a pregătit temeinic actul de la 27 martie 1918. Asemenea ediții sunt o încântare pentru filolog și o mină de aur pentru istoricul literar.
Un gânditor social: tânărul Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3904_a_5229]
-
media românesc, dar și romancier apreciat și dramaturg premiat, Petre Barbu se află la a cincea carte de proză și la a doua de proză scurtă, după debutul din 1993 cu Tricoul portocaliu fără număr de concurs. Am citit cu încîntare romanele Dumnezeu binecuvântează America (1995), adaptat ulterior și pentru scenă, și Blazare (2005) - apariții în jurul cărora nu s-a făcut un mare tam-tam, dar care l-au impus, cred, pe autor pe harta literaturii contemporane de primă linie. Cu aceste
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
Dansa strecurându-se printre mese și privea prin culoarul ce se deschidea în fața sa cum bătrâna sta în ușă și-o urmărea. Obrazul ei stăpânit și uscat, cu crețuri mărunte în jurul ochilor, și ochii ei clipind mărunt, de uimire și încântare, aveau ceva care-i dădea parcă o mai mare forță și poftă de exaltare, ca o-mpotrivire. Se mișcă așa svârcolit, zburdând și zburând cu brațele prin aer până se opri moale, obosită și puțin încurcată-n fața ei: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Iași, Bârlad), Avram Iancu (Câmpeni) sau sunt realizate cu ocazia constituirii unor tabere de creație, precum Tabăra de sculptura de la Măgura (1970-1985) ș.a. 9. Grădinile botanice sunt laboratoare de studiu și, în același timp, oaze de liniște, meditație și de încântare a ochiului și spiritului. Cele mai cunoscute sunt grădinile de la Cluj-Napoca (14 ha), cu peste 10.000 specii; Iași (100 ha), cea mai mare din țară, în care se remarcă cca. 600 soiuri de trandafiri, 500 soiuri de crizanteme și
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
exagerare. Nu, nu era. IX. O casă micuță. Casa în care copilărise Maria. Linii cuminți, simple, lipsite de elemente decorative inutile. De la poarta de lemn până la intrare, pe o distanță apreciabilă, te întâmpinau crizanteme de toate felurile și culorile. O încântare. - Maria! Din prag, o doamnă cu părul alb și ochii albaștri ne privea uimită. - Sărut mâna, mamă! - Bine ai venit, draga mea! Ce surpriză! Nu mă așteptam, în ultima noastră discuție telefonică n-ai lăsat a înțelege că intenționezi să
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cea mai frumoasă vacanță de iarnă din întreaga copilărie. Pasionat din fire de muzică și extrem de conștiincios, Grig a învățat singur să cânte, mama nepermițând-și să-i plătească nici câteva ore cu un profesor. Pentru Tudor era o adevărată încântare să-și asculte prietenul, improvizând. Spera, în adâncul sufletului, ca, într-o bună zi, muzica să-i dea satisfacții și să-l ducă departe. Anii au trecut, Tudor a plecat la facultate, iar Grig a mai rămas o vreme în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
care astăzi mai cunosc sentimentul de a fi parte dintr-o sală de spectacole plină trăind emoția răvășitoare. Să nu mai vorbim de bucuria ce te cuprinde, răsfoind paginile unui album de artă, unei cărți proaspăt ieșite de sub tipar sau încântarea primelor acorduri din „Rapsodia Română”. Ne îngrijim de orice altceva în afară de ...suflet. Să fie oare angoasa zilei de mâine, nesiguranța locului de muncă, lipsurile financiare individuale, așa-zisa criză permanentă de timp? Să fie acestea doar, motivele de a ne
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
unicitatea, să o abstragă din valul banalității zilnice și să o urce pe piedestalul recunoștinței și al iubirii?Ă Cam așa meditează eroul lui P.H.L., pus în situația de a o descoperi câte puțin, la fiecare întâlnire, cu uimire și încântare, pe Teodora. „Meditații de bătrân nostalgic!” aș spune, gândind la vârsta autorului din momentul (presupus) al redactării caietului. Însă nu o spun, pentru că și eu mă surprind uneori încercând să ghicesc, chiar și în femeia necunoscută de pe stradă, ființa ei
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
din trenul în care s-au cunoscut și au călătorit de câteva ori împreună. Se îmbată de prezența ei ca la început, povestește, face asociații surprinzătoare, „punctate” de ea cu umor, cu trimiteri anecdotice. Totul premerge bucuria apropierii depline, cu încântarea de nedescris pentru trupul gol al celuilalt, cu mângâieri în părți știute și locuri noi, începând în pat și terminând pe salteaua mutată pe covor. Ea îl acceptă cu toți porii, cu toată ființa, pentru a o răscoli și a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
însemnează” ea pentru el. Îi și comunică totul, într-un elan oarecum „tineresc”, poate chiar romantic desuet, „în proză” și, uneori, în versuri. Simte însă că și ei i se pare normal să se exprime astfel. Teodora își „recuperează” cu încântare imaginea din „oglinda” versurilor lui și trăiește, prin el, o viață „reîntregită”. Scriitorul nostru subliniază încă ceva: bărbatul lipsit de un „capital intelectual onest” nu poate oferi satisfacții complete unei femei. După cum nu și-ar putea pune în valoare calitățile
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de naștere. Refugiat în natură, așezat la marginea unui lac și cufundat în binefăcătoarea pace, poetul uită nu numai lumea, dar și pe sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas; și-mi amintesc vecia Și timpii duși și timpul cel de azi, Cel viu, și cântul său. În necuprins Se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare Să naufragiez în vasta mare... În felul acesta, totul devine înalta bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului: "Cosi fra questa/ Imensità s'annego il pensier mio/ E il naufragar m'e dolce in
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dicteul este starea privilegiată prin mijlocirea căreia divinul este prezent în omul predestinat și îi insuflă verbul poetic. Voltaire afirma: "Creezi când îți comandă entuziasmul, trebuie să primești inspirația, niciodată să nu o cauți." Misteriosul dicteu determină uimire și o încântare indefinisabile. În poezia Spiritul lui Dumnezeu, Alphonse de Lamartine afirmă că inspirația unește imanentul cu transcendentul și ea acționează în poet ca un instrument muzical care așteaptă să fie atinsă de degetele "cerești": "Nu eu sunt cel care gândește. ideile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
impuse. Așa s-au născut miturile, s-au născut idealitățile, reflexe ale mirării și ale întrebărilor. Astfel, conștiința umană este conștiință creatoare, este conștiință poietică. Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Hyperion către demiurg. Eliberarea spiritului cititorului este maximă în această uluitoare deschidere fizică, la care se adaugă mișcarea ideatică de la teluric la astral, de la creat la increat, de la posibilul uman, teluric, la transposibilul metafizic. Citind Luceafărul, încercăm o plutire, o încântare înalt eliberatoare una din cele mai înalte și mai pure disponibilizări spirituale. Așa încât, numai pronunțând numele poemului, cel ce l-a parcurs simte cum îl cuprinde elanul zborului către zonele eterate ale simțirii și ale minții. Subtilă și cu deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa unei modalități superioare de exorcizare a dramei ontologice. Transfigurată liric, tristețea metafizică devine încântare. Scriind: "dacă îmi va reuși poemul, atunci voi fi trăi ca zeii și mai mult nu am râvnit", rezultă că bucuria creării tragicului este un catharsis, care pentru Hölderlin constituia o bucurie mai înaltă decât atunci când poetul celebrează optimist faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
credem că avem toate explicațiile, ce bucurie poetică a impulsionat pe filozoful poet din Agrigent sau pe pictorul luminii absolute, Van Gogh la actul autolitic ? În Mortua est! se desfășoară o multitudine de stări poetice, fiecare cu potențialul său de încântare sau detașare exorcizantă a intelectului: suava descriere a copilei moarte "regină", feerica descriere a drumului spre imperiul morții, iar apoi intervenția lucidității neiertătoare și verdictul cosmic final, evocând fie vinovăția divină, fie îndoiala că ar exista un creator al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
verdictul cosmic final, evocând fie vinovăția divină, fie îndoiala că ar exista un creator al unei lumi absurde tensiuni extreme ale unei gândiri generând bucuria zborului ultim in apex intellectu. Melancolia este stare poetică, iar orice stare poetică este o încântare a sufletului și a spiritului. Aceasta pentru că este o meditație asupra valorii existenței, unită cu nostalgia unui alte formule de viață, așa cum apare expresiv în Melancolie. Poezia Strigoii, deși pune în temă moartea, biruitoare până la urmă, cosmicitatea viziunii, forța intelectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
noastră, care este a devenirii, să se apropie cât mai mult de Eterna Ființă, înțeleasă de Nietzsche ca Dumnezeu-Devenire. Religia lui Nietzsche este "extraordinarul sentiment al Fericirii și al Înălțării". Să facem una cu imensa Bucurie primordială a existenței. În încântarea dionisiacă noi presimțim că această bucurie este indestructibilă și veșnică, nu atât ca indivizi, ci identificați cu Viul unic, în beția creatoare din care noi ne întemeiem. "De când omul este om, el a cunoscut prea puțin bucuria. Iată, frații mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
împotriva lui Dumnezeu, entitate identificată de Nietzsche cu Ahriman, care ar însemna "ucigaș" (principiul răului la vechii perși). Sufletului dionisiac îi este accesibil tărâmul eternei Lumini și a divinului pur, precum și Adevărurile și Valorile ideale, încă din această viață, prin încântare extatică. Dionisiacul este nevoia de unitate și de depășirea eului, panteismul simpatetic al bucuriei și al suferinței sanctificate, eterna voință de renaștere, de eternă întoarcere. * Așa cum afirmă în autobiografia sa, Ecce homo esența cărții Așa vorbit-a Zarathustra, este ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetul, în calitate de homo significans caută și are intuiția semnificațiilor vieții, ale lumii și creează noi semnificații. Muzica instituie justiția supremă în eliberarea omului de servituțile vieții de fiecare zi, prin dizolvarea eului nostru empiric în inefabil, într-un dincolo al încântării pure. Structura ei trifazică: sunet, stingerea sunetului, nașterea sunetului nou din energia celui dispărut, constituie acea "veșnicie în mișcare" de care vorbea Platon, o veșnicie poetică, transfiguratoare, contracarând magic "vremuirea" ruinătoare. Poezia reinstituie primordialitatea Există în noi ceva mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu care ne-am familiarizat. Atunci ce împlinește cuvântul în poezie ? Nemulțumit de axiologia realități de fiecare zi, poetul încearcă să creeze o lume suplimentară care să asigure o ființare mai înaltă valoric. Astfel, consimțim la o autoiluzionare dusă până la încântare. Deoarece cuvântul locuiește o absență, mai bine spus, un substitut convențional al esenței lucrurilor, este deci ambiguu în viața de fiecare zi, în poezie el vrea să devină o certitudine, prin urmare, o altă iluzie, cea a înfăptuirii unei idealități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
senină a suferinței și mizeriei acestei existențe unde absurditate și "noroi este totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare..." Neliniștea shakespeariană se află simbolizată înainte de toate în tragedia Hamlet. Această neliniște a incertitudinii inițiată de suspiciunea că unchiul său i-a ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare..." Neliniștea shakespeariană se află simbolizată înainte de toate în tragedia Hamlet. Această neliniște a incertitudinii inițiată de suspiciunea că unchiul său i-a ucis tatăl, începe cu întrebarea dilematică to be or not to be, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]