2,060 matches
-
Nina, îmbrăcată cu pantalon de trening, cu buzunarele pline de ghemotoace de hârtie și cârpe, și cu o cămașă de a lui Alexe, în carouri, ruptă și plină de var. Își ținea mâinile depărtate de trup. Răsufla greu dar părea încântată de postura în care o surprinsese Carmina. Un lucru foarte neplăcut dar absolut necesar din când în când, decretă ea. Observă ceva ieșit de sub învelitoarea de sac, înnădită cu ace, părea a fi un plic albastru, unul dintre plicurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mimica țeapănă, impenetrabilă, cu ochelarii alunecați pe vârful nasului. Dimineața ochii îi erau roșii de nesomn și dacă fata o certa pentru faptul că nu se îngrijește de sănătatea ei și-și pierde nopțile aiurea ea se înduioșa, îi zâmbea încântată și, scormonind prin punga de plastic îi arăta unde ajunsese cu lucrul, îi explica ce mai avea de făcut și Carmina se lăsa învinsă, copleșită de neputință. Pleca la râu, cu papucii în picioare, se întâlnea cu fete, băieți, foști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unde sângele părea gata să străpungă peretele sărăcit ca să țâșnească afară, să poată goni în voie. Sidonia a presupus că era ulcer varicos și câteva minute s-au consultat asupra diverselor modalități de tratament mai mult sau mai puțin științifice. Încântat, ieșit din acreala lui caracteristică, tatăl a plecat cu un coșuleț din nuiele și le-a promis că o să le aducă struguri, lăsase anume, pentru Carmina câțiva butuci neculeși. S-a reîntors, într-adevăr, cu coșul plin, boabele mari, frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de parcă nici n-ar fi fost... Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic, își aplecă și fruntea, puțin, milimetric. Avea o eleganță în el băiatul acesta ceva de speriat! Încântat. Fana, rămasă în contemplație, se fâstâci. Maaamă, ce bărbat, exclamă în sinea ei. În cele din urmă îi întinse și ea mâna lui Dimitrie. El percepu o palmă cu pielea subțire, străvezie, întotdeauna crezuse că recunoaște în celule tipul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
poate va aștepta în van. dar totuși ceva îi spunea că Dimitrie va telefona. Bărbatul a telefonat, într-adevăr, peste o săptămână, a telefonat cu un sfert de oră înainte de ora cincisprezece, a vorbit cu Fana, fata s-a arătat încântată s-o înlocuiască pe maman și Dimitrie n-a zis deloc ba. S-au întâlnit în oraș și și-au dat mâna. El a crezut din nou că recunoaște pielea unei femei care este gospodină, nu se compara cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai ai și tu ce întinde pe pâine, nu vezi cât ești de slăbuță, te suflă vântul, Carmina. Ea zâmbea și începea să cedeze, în copilărie existase același argument, dacă nu mănânci o să te sufle vântul și ea, pe jumătate încântată, pe jumătate speriată, se și vedea plutind prin aer înfrigurată, cu veșmintele fluturând și cum într-un târziu, vântul scăzând din intensitate o depunea pe un pământ străin de unde ea pornea imediat în goană să caute casa părintească, va alerga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ea n-are suficientă vechime ca să fie celebra. — Atunci cunoscută. Pentru cât de mojica e cu toată lumea. — Ei bine, m-a sunat într-o zi și-a tot melițat cum că vai, ce mult îi place Asta contează... Chiar părea încântată. — Iar tu ai mușcat momeală? îl întreba Eleanor. — Știu, știu... Dar nu mi-a trecut nici o clipă prin minte că o persoană care-i capabilă să spună lucruri atât de inteligente despre opera mea e-n stare să scrie ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
spre intersecția cu M23. Se liniști vizibil abia când se văzu pe traseul normal. — Am pierdut doar douăzeci de minute, anunță el. Fanny, care în ultimele zece minute rămăsese tăcută și îngândurata, deschise radioul de la bord. Creighton nu păru deloc încântat, dar nu mai spuse nimic. Redactorul de știri vorbea acum cu un reporter care se află la poarta Palatului Kensington, unde lumea începea deja să se adune și să depună buchete de flori. Reporterul îi întreba pe oameni de ce simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
să-și coloreze trena rochiei celei lungi. Îi plăcea Toamnei să se joace și să picteze. Acum ar dori să-și asorteze cerul la culoarea cenușie a ochilor și îl va stropi cu puțină cerneală de la moș Timp, care contemplă încântat măiestria prințesei și, fericit, îi pune un zece în catalogul vremii. Tema a fost făcută și acum Toamna e liberă să se joace. Își cheamă vântul și ploaia, apoi a început să se ascundă în alte colțuri ale lumii. Jocul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
atingându-se, fără a se gândi o clipă că În absența sa lucrurile s-ar fi petrecut cu totul altfel. Ochii săi luminoși erau umbriți din când În când de o ceață subțire melancolică, de visător incorigibil. Părea mai degrabă Încântat decât jenat că asistă la această scenă, ca și cum Împlinirea ei i s-ar fi datorat cumva Într-un mod miraculos chiar lui. Petru Însă Înțelegea că nu privirea candidă a intrusului Îl deranja, ci graba cu care Iolanda se desprindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
arăta și privită pe deasupra lor. Pentru prima dată În viață simțea că el era cel privit de doi ochi mărunți, reci și indiferenți, de culoarea lavandei. Semănau cu ochii plictisiți ai vameșilor la schimbul de tură. Închise ochii, dacă nu Încântat, cel puțin mai bine dispus de insolitul asemănării. Ceea ce Îl Încânta cu adevărat era culoarea și mirosul stepei de lavandă În care curgea leneș un râu roșu care izvora din călcâiul rănit al unei fete ce nu se mai zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să lucrez la ultima mea carte. Pentru că sună destul de trist să spun ultima mea carte, o dau pe un ton mai vesel: Nu vreau să te melancolizez, Șichy. O să mai fie una, cea făcută cu tine. Sînt sigură că zîmbetul încîntat i-a adus în obraz gropițele nostime. Mă asigură că nu-mi fură confidențe: Publicăm numai ce doriți să publicăm, doamnă Iordana. O să-mi înțeleg mai bine viața, proiectînd-o pentru Șichy? O să înțeleg de ce mă uimește un gest, de ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
doilea suflu"! A mers cu foloase pe mîna proletcultiștilor; pe urmă, pe... postmodernism. Ce deontologie interioară?! Nu i-o fi fost jale cînd se uita în oglindă? Cîți vedea acolo? "Niște doi", presupune Șichy, sprijinindu-se pe Arghezi. Și ce încîntat a fost mereu de atitudinea lui, de poziția lui! Despre o ședință, din optzeci și ceva, cu Ceaușescu, zice: "Mi-am luat și de astă dată precauția să-i recunosc importanța". Cui? Lui Ceaușescu? Nu lui. Poeziei patriotice, de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mișcă apos din ochii lui mari și verzi fără sprâncene. Îmi întinde o gheară de cocoș și se prezintă ceremonios: Bazilikos, văr de gradul doi al Aspidei. Rostește malițios, fixându-mă în privirea lui pătrunzătoare. Îmi simt deja capul vâjâind. Încântat, am cunoscut-o deja pe verișoara dumitale, încântătoare făptură! Da, desigur! Este o năpârcă de femeie, ferește-te de ea, am văzut-o cum ți-a pus deja gând rău. Și-apoi, rulându-și ochii peste cap: Mi-o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
două misiuni. E ca un hotel, nu îi interesează. Par nerăbdători să plece. Viața lor este în altă parte. Bagă de seamă că îi înțeleg. De ce ar acorda importanță acestui loc? Pe când dumneata pari să apreciezi sejurul aici. -Confirm. -Sunt încântată. Casa asta îți stârnește curiozitatea, citești cărțile din bibliotecă. Și-apoi, ești primul pentru care nu am impresia că fac parte din personalul hotelului. -E-adevărat? -Da. Nu încerc să spun că uneori colegii dumitale sunt nepoliticoși, le înțeleg nevoia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
atât mai puțin să-l simt. Însă trebuia neapărat să răspund, și-atunci ziceam „e frumos”, pe deplin conștient că eram complet pe dinafară, mai cu seamă când zăboveam în fața reconstituirilor de sacrificii umane. Cu toate acestea, părinții mei păreau încântați de opinia mea. Am conchis că gândeau la fel și că nu aveau bun-gust. În muzee domnea un miros de mumie. Chiar în absența cadavrelor, lucru rar prin locurile acestea în care leșurile constituie culmea șicului, puțea a moarte, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
de-al nostru. Mda, recunosc cei doi. Și ghiulurile astea oribile de pe degete, n-ați putea...? Filfizon le scoate și le pune în buzunare. Parcă, parcă este omul nostru, nu? Hai, nu fi zgîrcit, șefu', încă un păhărel. Șeful rămîne încîntat și-i spune candidatului: Ți-am zis eu. Este exact ce ne trebuie. Relu avea un talent înnăscut să amețească lumea într-o campanie electorală. Vorbea Motănel mulțimii și apoi completa dom' Guran. Electriza asistența și sugea voturile ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
căminele studențești În amfiteatrele și sălile de seminar ale universității. Numai În acel prim an am pornit-o În ceată la drum, sporovăind ungurește și din ce În ce mai românește pe măsură ce ne apropiam de școală, numai atunci am Întîlnit chipuri ce ne salutau Încîntate și amuzate, am numărat În joacă arțarii, teii, gutuii popii și castanii directorului, cuiburile de berze și cozile coțofenelor În zbor, ne-am lăsat Învăluiți În norii de praf ridicați de camioane pe drumul pietruit și am acceptat măguliți escorta
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o frumusețe destabilizatoare, fie că ei nu se așteptau ca unul ca mine să fie abordat astfel de o localnică. Ea Îi cu noștea pe aproape toți, i-a salutat pe rînd. Muzicologul și cîntăreața de folclor i-au răspuns Încîntați că „De cînd nu te-am mai văzut... Dar bine că n-am avut motive de a da pe la tine pe la cabinet cu necazuri, ce bine că ne Întîlnim aici“. Ceilalți, În schimb, au mormăit ceva despre acordul lor cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
luam apoi În primire, cu aceeași Întrebare, pe prietenul ungur, Duczi: — Tudod hogy mongyák angolul alma? — Nem. Scoteam din buzunar mărul Încet, Încet și-l etalam În palma stîngă. Cu arătătorul de la dreapta, ținteam spre el: — Apple! Apple, silabiseam eu Încîntat. Acuma, la găină, știți cum i se spune?... Vedeți că nu știți? Dar la cîine? TÎrziu am Înțeles pe deplin că tot ce am izbutit eu În viață cu meseriile pe care le-am deprins În virtutea unor chemări adevărate, a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să-l mai urmărească și își întoarse capul spre Ștefănel, băgând abia atunci de seamă bine că fiul său stătea cu mâinile în teancul de bancnote vechi și soioase, răsucindu-le și așternându-le unele lângă altele pe dușumele, extrem de încântat. Ia mâinile de pe scârboșeniile alea!... se răsti el supărat la copil și, sărind de pe scaun, adună la repezeală toți banii de pe jos și îi azvârli încruntat în focul din sobă. Uluit, copilul rămase câteva clipe cu gura căscată, privind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și săritor, Nichi Stelescu luă un borcan gol de pe pervazul ferestrei, ieși valvârtej pe ușă afară și, revenind peste puțin cu borcanul plin cu apă, aranjă dibaci florile în el și îl puse înapoi pe pervaz. Bravo, Nichi! îl lăudă încântată Bianca. Ești mare cât un elefant și sprinten ca argintul viu!... Fetele râseră auzind o asemenea remarcă. Dragă, sunt sprinten ca un elefant, nu ca argintul viu, c-așa m-a făcut mama! o corectă Nichi cu bonomia-i cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și doreau: o căsuță bătrânească, dar încă zdravănă, cu ceva curte împrejur și cu o grădiniță de flori în față, pe undeva prin apropiere de gara Filaret și de Parcul Carol. De acea căsuță Mariana se arătase mai mult decât încântată: tot să trăiești acolo, în inima orașului, îngrijind florile din grădiniță, privind tramvaiele trecând prin fața casei și crescând copii!... Nu tu socri care să te țină din scurt, nu tu vecini iscoditori și clevetitori, ca cei de la țară. Trai plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Acesta veni vesel. Salut Angi, ce bine că ai venit. La mulți ani, îi dădu mâna și se îmbrățișară cald. Uite, o mică atenție din partea noastră. Mulțumesc, dar nu trebuia. Ne-a făcut plăcere. Irin, bunul meu prieten, Paul Rimbaud. Încântat, îmi sărută mâna. Privii elegant o clipă în jos, așa cum făceam pentru a lăsa o impresie bună despre educația mea. Și reușii, pentru că invitându-și musafirii să se simtă ca la ei acasă, îmi ceru onoarea unui dans. Ulterior îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Din alt colț al salonului îmi făcu semn o doamnă pe care o cunoșteam, așa încât trebui să plec într-acolo. Bună seara. Ce mai faci, Irin? Uite, te-am chemat pentru a-ți face cunoștință cu domnii Richard și Vallois. Încântată, plec ochii. Ei, mă scuzi, eu sunt Camille Pilli, îl cunosc pe Angi, tatăl tău. Ne-am întâlnit aici și mi-a spus de balul pe care îl organizezi. Eu și domnii suntem invitați, dacă te rugăm? Eu sunt cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]