20,174 matches
-
de azi și el poate produce o stare de inconfort fiecăruia dintre noi. În descrierea paradisului copilăriei se simte din plin mîna poetei Mariana Codruț. Atmosfera idilică seamănă izbitor cu cea din celebrul poem eminescian Sara pe deal: Noaptea cobora încet, cotropind copacii încordați sub povara frunzișului și a fructelor, oamenii abia își mai zăreau unul altuia fețele și mîinile ducînd lingura la gură. Apoi toți se ridicau, mulțumeau pentru masă cu o cruce grăbită și o ștergeau la culcare. Numai
Cartea dezamăgirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12848_a_14173]
-
fiecare își poartă propria dezamăgire, drama sa mai mică sau mai mare, îndelung interiorizată, a cărei "exorcizare" nu se poate face decît printr-un hohot de plîns. "Ul își puse mîinile la ochi. Ea se aplecă și i le desfăcu încet, încă rîzînd. Pe fața cu un rictus chinuit a bărbatului ei curgeau lacrimi. Rîsul îi dispăru. Se întinse lîngă el, jos, pe dalele răcoroase și suspină cînd Ul o cuprinse cu un gest brusc, înfundîndu-și nasul în bluza ei și
Cartea dezamăgirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12848_a_14173]
-
defilară prin fața tribunei ca să-l felicite pe orator, Paul și Pierre Levergos se duseră să bea ceva la unul din bărulețele din port, înainte de a se întoarce la Punaauia. Koke era foarte palid și părea extenuat. Fură nevoiți să meargă încet, Paul sprijinindu-se de bastonul al cărui mîner nu mai reprezenta un falus în erecție, ci o tahitiană dezbrăcată. Șchiopăta mai mult decît de obicei cu senzația că se va prăbuși în clipa următoare, epuizat. Cînd ajunseră la barul Insulelor
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
odihna se confundă ca într-un coșmar pervers: Dar într-o zi ai să descoperi că (...) patul începe să se afunde de atâta dormit. Întâi e o adâncitură mică, pe care, dacă urci în el, o astupi de îndată, dar încet groapa crește și, când te trezești din nou, ajungi să pui trei perne acolo ca să poți iar dormi. Și între timp ușa de la intrare s-a îndepărtat atât de mult, că nu mai ajungi la ea în două ceasuri. (...) Ei
Vieți și poee în oglindă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12347_a_13672]
-
nu mai vine azi. Un băiat, care nu-l cunoaște, dar care are un mesaj de la el, spune că vine mîine. Atunci, probabil că mîine se vor ridica și zmeele. Se aude, din cînd în cînd, mai tare sau mai încet, un pian. Sunete care se întîlnesc la jumătatea intervalului dintre realitate și vis. Pe ușa visării intră Pozzo și Lucky. Ei vorbesc altfel, se mișcă altfel. Aici, totul este altfel. Chiar și luna, cînd apare" Se aprind felinarele! Estragon: "Nu
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
Chiar și în strădaniile, nu mereu reușite, ale lui Marius Cordoș-Pozzo de a ridica ștacheta în propria interpretare. În comicul straniu al lui Lucky-Mihai Bica, o apariție elaborată, pentru mine neașteptată în jocul actorului. Și iarăși pianul. Departe, aproape. Tare, încet. Muzica originală și interpretarea îi aparțin lui Dumitru Dabija, care l-a mai acompaniat, discret, pe regizor de cîțiva ani încoace. Un text atît de dificil - numai dacă îl citești - rostit și interpretat minunat de Costache Babii - niciodată nu mi-
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
chivernisit astfel, al admiratorului marelui nostru clasic, momentul când eroul său, antreprenorul Jurubiță, fiindu-i amic lui Rânzei, se întâlnește cu marea tragediană Eleonora Cărăuțeanu, proaspăt întoarsă din Italia, după decembrie 1989, și când ea începe să-și recapete moșiile încet, încet, ajutată și de Jurubiță acesta, marele ei amorez... Citez: ... Apoi ea lăsă să-i scape din adâncul pieptului un suspin înfocat și se aruncă în brațele lui Jurubiță strângându-l la sânul ei aproape centenar. Gurile lor se lipiră
Crochiuri de epocă (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12516_a_13841]
-
astfel, al admiratorului marelui nostru clasic, momentul când eroul său, antreprenorul Jurubiță, fiindu-i amic lui Rânzei, se întâlnește cu marea tragediană Eleonora Cărăuțeanu, proaspăt întoarsă din Italia, după decembrie 1989, și când ea începe să-și recapete moșiile încet, încet, ajutată și de Jurubiță acesta, marele ei amorez... Citez: ... Apoi ea lăsă să-i scape din adâncul pieptului un suspin înfocat și se aruncă în brațele lui Jurubiță strângându-l la sânul ei aproape centenar. Gurile lor se lipiră. (Propoziție
Crochiuri de epocă (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12516_a_13841]
-
care pășea grav, drept prin mijlocul curții babei Saveta, și era în mersul lui ceva din demnitatea unui rege, era blînd, așa părea, dar și foarte puternic, și pașii lui erau egali, îngîndurați ca ai împăratului filozof Marc-Aureliu, și trecea încet cîinele nepămîntean, arhetip și întîi stătător al tuturor cîinilor de pretutindent (...).(...) gîștele s-au dat deoparte din fața trecerii lui, respectuoase și fără să se sperie, fără să găgăie; s-au dat deoparte, așa cum se feresc, cu afecțiune și devotament, curtenii
Balul fantomelor blajine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12509_a_13834]
-
a vacanța, Steaua fără nume, Ultima oră) pentru că ,relevă setea de puritate a oamenilor în cadrul societății burgheze"... ,satirizează moravurile marii burghezii afaceriste" etc. Sub o asemenea încărcătură, dacă nu venea anul 1989, apoi Jurnalul, numele lui Sebastian ar fi fost încet acoperit de praful înecăcios al propagandei ,comuniste". Despre relația sa cu Nae Ionescu, profesorul admirat o perioadă, de Sebastian, nu s-a vorbit mult timp. O carte comentată favorabil și de Z. Ornea, Mitul Nae Ionescu de George Voicu, scoate
Mihail Sebastian, azi by Boris Marian () [Corola-journal/Journalistic/11448_a_12773]
-
din vremea cînd era unul dintre componenții de bază ai grupului ,Divertis", prin aplombul cu care urcă și coboară scara aeronavelor prezidențiale și prin lipsa deplină de inhibiții în preajama personalităților de tot felul, Ioan T. Morar și-a creat, încet, dar sigur, reputația unui tip plin de haz, simpatic foc, gata oricînd să răstoarne munții, dar, tocmai de aceea, imun la tot ceea ce ar putea fi cuprins în categoria mai largă a lirismului. La debutul său poetic, petrecut la mijlocul anilor
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
al fiecărei zile nu s-a istoricizat, așa cum li se-ntîmplă romanelor-experiment, în toate sensurile. Adică, deopotrivă, cărților de public (avid de noutăți) și cărților de autor (avid de noutate). Gabriela Adameșteanu alege șina alunecoasă care, rulată la viteza potrivită, ruginește încet: povestea, scrisă de o tînără femeie, despre copilăria-tinerețea unei femei. O fetiță, de fapt, care vrea să crească întîrziat, dacă se poate deloc, să nu treacă în pielea fostei colege de joacă, deja măritată, a mamei îmbătrînind dinăuntru, a mătușii
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
este, de altfel, singurul reflexiv: ,Mi-am cheltuit talentul în lubrice sonete/ cum fluturii-și dau praful aripelor pe mîini/ Netrebnice. Ajunge! Sufletul meu, ți-e sete/ Din nou roua-n tăpșane de lobodă să-ngîni?/ Îți place iarăși bruma topită-ncet pe case/ Loiale-n care sînul femeilor e sfînt?/ Hai să luăm o lungă vacanță de mătase/ Cu păpădii suflate de-obraji rotunzi în vînt,/ Să ne încînte raza căzută-n magazie/ Pe-un vraf de ziare rupte ca pe
Preludiu pentru iubita ideală by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11534_a_12859]
-
putut împiedica inevitabilul. Pe de altă parte, mult mai inconsistent ideologic (un amestec de stânga și dreapta pe care un admirator l-ar numi pragmatism, iar un critic l-ar califica de-a dreptul oportunism), P.D.-ul și-a constituit, încet și sigur, o bază electorală fermă. În prima etapă, carisma lui Petre Roman a menținut partidul la cote înalte. Mai apoi omul-locomotivă Băsescu a știut să traverseze furtunile politicii în relativă siguranță, pentru ca astăzi, sub Emil Boc, partidul să cunoască
Țara împăraților goi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11553_a_12878]
-
că Hitler se întoarce împotriva propriului popor sau acela că, deși rușii erau la minute distanță, poliția militară ucidea civili - germani! - după voie. Această epopee a violenței (că doar abundă în film, inclusiv crima împotriva minorilor familiei Goebbels) e filmată încet și minuțios, așa că filmul e apăsător nevoie mare. Există și tușe de umor negru, ca telegrafistul care pune șervete de masă de capetele găurite de glonț a doi generali. Oricum, un film dureros de inegal, lași în urmă cinematograful cu
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
recitare. Pe Tamburin îl înghite, cu sughițuri, ospiciul. Finalul, semănînd foarte puțin a fîșie din mantaua lui Caragiale, e, în minimalismul lui, frumos: "WEISMAN (o ia de mînă pe Femeie): Mergem? FEMEIA: Mergem!(Părăsesc amîndoi scena, în timp ce lumina se stinge încet)". O piesă scrisă onorabil e, așadar, "cocoșată" de miza pe care singură și-a ales-o. Te-ai aștepta, parcă, la altceva de la un rendez-vous între amici, la care nenea Iancu să mai zică, despre nepoții mitocanilor lui, uite-i
Români vechi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11602_a_12927]
-
și verde subminând veselia uneori forțată a personajelor. Senzația de apropiere de lumea lui Lewis Carroll pe care o viza regizorul se obține de la primul cadru: "o partidă de ceai". Pornind de la un detaliu al mesei aranjate, camera se ridică încet și dă la iveală o compoziție foarte ordonată și precisă. Care însă nu cadrează cu situația, pentru că musafirii nu beneficiază de gazdă. Contradicție carrollescă, într-adevăr. Regizorul vrea însă să confere o anume continuitate tramei, ca atare nu vrea pauze
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
sastisit de ele ca un chiriaș etern de pensiuni, ci, mult mai mult, de dispoziții. O carte scrisă așa cum zgîrîie tamburul tăvălit prin cerneală penița fină prinsă în urechiușa inimii pe care faci experiențe. Viața e ținută să se rotească încet și pe scoarțele ei de piele rămîn, acolo unde-o atingi, din viteză, puncte, puncte. În rest, alb și neted. Cele cîteva bride, capitole, deși nu-ți vine să le zici așa, de o pagină, două, poate și trei, se
Viața altuia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11624_a_12949]
-
Să treacă pe curat, păstrînd aceeași linie pensată, cu ștersături. Asiști, la primul (și, în bună măsură, singurul...) Mihail Sebastian, la niște întîlniri de falii care se imbrică. Doborîrea fanioanelor, rapidă, ca un schimb de mingi fără azimut și scrisul încet, migălit. De fapt, de la o viteză încolo, experiențele trepidează pe loc. Un fel de centrifugă aruncă afară doar fragmente fine ca stil, nesăbuite, deseori, ca idee. Ambiții de om care, mai tînăr sau mai trecut, nu crede în sfaturi. A
Viața altuia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11624_a_12949]
-
fier ce-o aveam la Năsăud, ferită de ochi străini sau ostili. Am îngropat în aceste hârțoage zile și nopți de trăire autentică, de meditații și renunțări, care-și așteaptă o expresie definitivă în munca mea de azi. Ea curge încet și n-o pot mâna în grabă, dar - bine știu - este o vorbă: "De apa care curge încet să-ți fie teamă, că-i adâncă". - Vă mulțumesc pentru colocviala întrevedere și vă dorim mulți ani cu sănătate și cu spor
Al. Husar: "Caracterul dă autoritate sacerdoțiului critic" by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/11609_a_12934]
-
și nopți de trăire autentică, de meditații și renunțări, care-și așteaptă o expresie definitivă în munca mea de azi. Ea curge încet și n-o pot mâna în grabă, dar - bine știu - este o vorbă: "De apa care curge încet să-ți fie teamă, că-i adâncă". - Vă mulțumesc pentru colocviala întrevedere și vă dorim mulți ani cu sănătate și cu spor la... rindeluit.
Al. Husar: "Caracterul dă autoritate sacerdoțiului critic" by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/11609_a_12934]
-
cu credința nestrămutată într-o Axă susținută deocamdată pe miraculoși stâlpi de aer. Apoi, de ce să ne alarmăm tot pomenind termenul de cincizeci de ani, când peste o vreme vor fi numai treizeci și șapte sau doar douăzeci și opt? Zilele trec încet, anii trec repede - spunea tata. Dar chiar și autoritatea ar putea într-un moment de fericită scaldă în popularitate - nu mai vorbesc în caz de remaniere - reduce termenul la jumătate, zic, la sfert! Atunci, octogenari, din oastea celor ce cad
Secretul secretului rămâne secret by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11644_a_12969]
-
incerca o translatare aproximativă a primelor două versuri, - iar pe cunoscători îi rog să mă ierte: Le pré est vénéneux mais joli en automne Leș vaches y paissant Lentement s-emposoinnent... înveninat e toamnă, frumosul câmp lumesc, Dar vacile păscându-l, încet se otrăvesc...
Apollinaire by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11653_a_12978]
-
de fereastră care încă mai rezista într-o masă de moloz, pe care sta scris "Post tenebras lux", vechea deviză a hughenoților, înscrisă pe blazonul Genevei. Am oprit o clipă și am arătat spre sentința biblică. "Mai departe", rugă Keyserling încet și insistent, "te rog mai departe, să nu zăbovim lângă minciuna asta." Abia când zărirăm sclipirea Mediteranei la Saintes Maries, își încrucișă ambele brațe, respiră adânc și exclamă: Iar acum să vorbim numai cu taurii negri și caii albi - ei
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
simțit, în zori, că trenul își încetinește ritmul. M-am și speriat. Am crezut că am căzut de-a binelea în timp și sînt într-o altă poveste a mea, într-o mocăniță din Munții Apuseni. Ne apropiam de Belgrad. Încet, foarte încet, dureros de încet. Așa l-am și străbătut. La pas. M-am uitat pe geam peste o oră, timp în care am intrat în burta orașului și a istoriei recente. Reparațiile la terasamentul de cale ferată, sudurile vizibile
Patima Medeei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11705_a_13030]