KorAP: Find »[drukola/base=încolona & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...15 >

370 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

a operat cu un briceag. Eu n-aveam pantofi, n-aveam nimic, nimic pe dedesubt, numai rochia aia de vară, gri, dintr-un material prin care se vedea. Și, sigur, m-am Încolonat, pentru că deja știam că cine nu se Încolonează ajunge În camera de gazare și n-am vrut... am vrut să mai trăiesc. Și când am ajuns la poartă, era acolo un SS-ist, un tânăr, și când m-a văzut a Început să râdă - și numai atât a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dormeau Împreună și când una se mișca trebuiau să se miște toate celelalte, că nu era loc să stai așa cum trebuie, pe spate. Zicea: „Trebuie să ai cel puțin 40șC” - și dimineața, când a fost apelul și trebuia să ne Încolonăm, a plouat și eu am stat cu temperatura aceea două ceasuri până au venit să ne numere. După Întoarcere am mai făcut 11 pneumonii, dar am fost tratată la spital. Pe mine m-au salvat medicamentele moderne, fiindcă dacă nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nici tablou, de exemplu. Probabil ca să nu figureze și evrei pe acest tablou. Pe 3 mai am fost convocați să ne ducă În ghetou, cam la trei-patru kilometri de orașul nostru, Într-o pădure care se numea Bungur. Ne-au Încolonat, fiecare a luat ce-a putut, În mână, așa că ne-a rămas totul acasă, bineînțeles. Acolo nu era absolut nimic, prin urmare a trebuit să improvizăm. S-au făcut barăci... Din familia dumneavoastră cine a mai fost În ghetou? Noi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În vagon, sigur... Când am ajuns acolo, la Auschwitz, am văzut că scrie: „Munca te eliberează”, În germană. N-am știut unde suntem. Au deschis ușile și: „Repede, repede, toată lumea să se dea jos. Nu luați nimic cu voi și Încolonați-vă”. Și atunci a venit unul și a spus: „Copiii și bolnavii să stea deoparte, că o să-i transportăm cu camioanele”. Noi ne-am bucurat, că săraca mama nu era bătrână, dar era bolnavă de inimă. S-a dus acolo

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
rămân... Ne-au băgat și ne-au tuns complet, peste tot, și pe urmă baie, duș, și am ieșit așa, fără ștergare, nimic, fiecare a primit câte o cârpă, câte o rochie, să zic așa, după care iar ne-au Încolonat. Când ne-am văzut, eu cu prietena mea, Caterina, pe care o cunoșteam de la grădiniță, că mereu am fost Împreună... Ea s-a uitat la mine, eu la ea, și am Început să râdem. Arătam așa de caraghios, era groaznic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
mea și să spuneți că am fost un om cumsecade”. Și ne-a dus - zice: „Știu eu unde să vă duc, că am făcut un pic de recunoaștere. Nu departe este o fermă mare a unui ofițer german”. Ne-a Încolonat și ne-a dus acolo, iar la poarta fermei s-a văzut, de departe, steagul alb. Era o fermă mare, o casă minunată, iar o casă mai mică, pentru angajați, și un grajd cu vreo 10-15 vaci, nu știu câte, și acolo

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
era amenajată o pivniță unde detectivii tindeau interogatoriile cu forță și cu bătăi... Cine erau detectivii? Ungurii, adică din partea poliției maghiare... Asta a fost aici, la noi În Ardealul de Nord. După patru săptămâni, Într-o bună zi ne-au Încolonat și ne-au băgat În vagoane și ne-au spus că mergem la muncă. Eram 148 de persoane Într-un vagon! Vă puteți Închipui ce Însemna - vagonul Închis, fără aer, fără mâncare, fără nimic... Am călătorit vreo patru zile Înă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acolo am stat Într-o mizerie totală, fără mâncare, chiar fără apă... Am stat acolo din 5 până În 24 mai, ca niște animale. Poate mai rău decât atât, că animalele primesc de mâncare. Pe 24 mai, foarte slăbiți, am fost Încolonați și duși, pe jos, de la fabrica de cărămizi până la triajul gării din Târgu-Mureș, deci cam patru kilometri, sau mai mult. Acolo am urcat cumva În vagoane pentru vite, acoperite, cu obloanele trase, circa 70 de persoane Într-un vagon mic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
jos la lagărul-mamă, Auschwitz. Acolo am stat În barăci, se formau echipe de muncă pentru marile companii germane... Într-o zi au venit, zicând că le trebuie 400 de tâmplari. Eram acolo cu patru prieteni, ne-am prezentat, ne-au Încolonat și ne-au dus pe jos șapte kilometri la Monowitz, undeva lângă Auschwitz. Acolo era un combinat chimic de proporții uriașe al trustului internațional IG Farben Industrie. Ați auzit de acest mare trust german, că pe plan mondial erau trei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
principală făcea negru de fum. Și asta mergea până la ora cinci seara, cu o jumătate de oră pauză În care combinatul ne dădea aproape un litru de supă din sfeclă furajeră. După aceea continuam munca și la ora cinci ne Încolonam. În echipa noastră erau 200 de deținuți. Când ieșeam pe poarta lagărului comandantul SS ne număra, când intram - ne număra. Deci, era exclus ca cineva să lipsească. Și În fruntea comandoului, că așa i se spunea, comandoul numărul 200, era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acolo, la Auschwitz, tot, tot, tot... Care era numărul dumneavoastră? 10940. Aici, la Monowitz, am stat până pe 20 ianuarie 1945, când armatele sovietice deja ajunseseră În Cracovia, cam la 54 km de lagărul nostru. Atunci, la ora 20, ne-au Încolonat, ne-au dat câte o pătură, o bucată de pâine și au pornit cu noi spre interiorul Germaniei. Vedeam pe tablele de pe marginea șoselei ce urmează. Este foarte interesant cum s-a Întâmplat. Porneam circa 14.000 de oameni, câte

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu am fugit din cauza acestor sentimente puternice de familie... În ceea ce privește viața de ghetou s-a scris mult despre asta, așa că nu aș putea spune ceva nou. - Care au fost următoarele evenimente? Ce-a urmat? - La sfârșitul lui mai ne-au Încolonat și ne-au Îmbarcat În niște vagoane, lângă un parc: era linia ferată a unei fabrici care avea legătură cu gara. Ne-au Îmbarcat În vagoane de vite și a Început drumul spre Auschwitz. - Poate vă amintiți momente mai personale

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
amintiți momente mai personale. Câți erați În familie? Mai aveați vreun frate? - Nu. Eram singur la părinți. La Auschwitz am sosit după mai multe nopți nedormite. Și scena de la Auschwitz e cunoscută: ne-au dat afară din vagoane, ne-au Încolonat, ne-au despărțit de mama, femeile Într-o parte, bărbații În cealaltă parte; am aflat că mama mea a ajuns imediat În coloana celor care au ajuns În camera de gazare, deci n-a lucrat nici măcar o zi. - Asta ați

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
văzut cazuri când fiul a furat pur și simplu pâinea tatălui. Și invers, am văzut cazuri când tatăl a dat din sărăcăcioasa lui pâine fiului. După cum era fiecare... - Ce s-a Întâmplat după ce ați rămas singur? - În septembrie m-au Încolonat Într-un alt comando de muncă. Am observat că majoritatea sunt tineri. Iarăși, ulterior m-am dumirit despre ce era vorba - era un comando bun, cum se spunea. Adică fără maltratări, fără bătăi, era un singur kapo, munca era În

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
au trecut 56-57 de ani de atunci, combină cele trăite cu cele citite și aflate ulterior. Adică de foarte multe ori, de exemplu, când vorbiți cu unu’ care a fost În lagăr o să spună: „Am coborât la Auschwitz, am fost Încolonați și acolo doctorul Mengele, cu un baston, ne trimitea...”. Cine știa atunci cine e Mengele? Sau: „Am văzut coșul crematoriului”. Cine știa că e crematoriu acolo? Sunt niște afirmații care... Revenind, acesta e meritul lui Kertész Imre. Eu personal n-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
S-a Întâmplat fie atunci când mai era Încă puțin loc În crematorii până la capacitatea maximă, fie când a simțit nevoia de puțină distracție. Cine poate ști asta? Iată un exemplu de o asemenea selecție. Copiii din câteva blocuri au fost Încolonați pe o arenă de fotbal. Pe una din porți a fost fixat un băț, orizontal, la o Înălțime oarecare. Ni s-a poruncit să trecem pe sub acest băț. Cei care au atins bățul cu capul - Într-o parte, cei care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de deținuți. Revin pentru a menționa modul obișnuit de selectare. În zorii unei zile oarecare, la alegerea lui Mengele, SS-iștii au ocupat locurile „strategice” din lagărul desemnat pentru selectare. Toți deținuții trebuiau să iasă din barăci și să se Încoloneze pentru apel. S-a stat În poziție de drepți ore Întregi. La un moment dat s-a auzit că a sosit Mengele și a Început selectarea, cu primele blocuri. Când a ajuns la al treilea sau al doilea bloc de la

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ce făceați acolo? - După două zile de drum am ajuns Într-un lagăr de muncă zis Niederorschel, după numele așezării din apropiere. Abia acolo am aflat că e un „Kommando”, adică o filială a lagărului Buchenwald. După sosire ne-au Încolonat - nu eram prea mulți, doar câteva sute de inși - și, câte unul, Înaintam În fața unui ofițer german, alături de care era și un deținut mai vechi din acest lagăr, așa-zis Schreiber, adică funcționar Însărcinat cu evidența deținuților. În timp ce coloana Înainta

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
dura apelul? DAVIDOVICI: Toată ziua. Păi, asta făceai. - Începea la ora... DAVIDOVICI: Când se crăpa de ziuă, pe la cinci, cinci și ceva. - După ce vă trezeați ieșeați din baracă. Atunci se făcea apelul? DAVIDOVICI: Atunci. Până venea ăla... ADLER: Până se Încolonau toți Pe urmă veneau cei mai amărâți din Stubendienst, care făceau curățenie și te numărau ei. După ce te numărau ei te duceau la closet. - Așa era? DAVIDOVICICI: Closetul era o baracă - closet turcesc. ADLER: La noi nu era turcesc - era

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
an mai mic decât mine, era mai mărunțel. Atunci am văzut-o ultima dată pe mama. La un moment dat am văzut că femeile au pornit și era o comisie de nemți. I-au scos pe toți din vagoane, au Încolonat femeile Într-o parte, bărbații În altă parte, indiferent de vârstă. Era pustiu. Nu vedeam oameni. Doar lumină și niște alei, barăci... Era lumină electrică, nu lumina zilei. Asta contribuia și mai mult la zăpăceală. La lumina zilei parcă ai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Nu, totul era condus de către Haftlingi, cum le spuneam noi, deținuții noștri - dar era o ordine, așa, nemțească. Stăteam numai pe muchie - adică numai pe muchie puteam dormi. - După ce ați făcut baie și vi s-au dat hainele ați fost Încolonați și duși În curte? - Acolo. În ziua aia nu am mai mâncat - dar de fapt nu am mai mâncat patru zile. La Komarom ungurii ne-au dat un salam pe care noi, flămânzi, l-am mâncat imediat, apă nu ne-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
pe urmă trebuia să Înmulțească cu cinci. Fiind În general proști, le Încurcau: „Zum Teufel!” Și iarăși ne numărau, până ieșeau 60.000 sau câți eram. Dura 4-5 ore apelul - patru ore până venea SS-istul să ne numere. - Erați Încolonați În rânduri de câte cinci pe camere sau cu Întreaga baracă? - Fiecare pe Stube-le lui. Dacă nu eram chiar 400, ci 380, atunci eram 380 pe câte cinci și dacă nu, În ultimul rând erau trei sau patru. Plus morții

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
deportarea.... - Eu când spun Budapesta nu spun chiar orașul Budapesta - regiunea Budapesta. Noi eram Încazarmați la o fostă unitate militară părăsită, unde aveam sediul, și mergeam la lucru. La un moment dat s-a prezentat un ofițer german, ne-am Încolonat, un comandant maghiar, căpitan, ne-a spus: „Uite, acesta este ordinul noului guvern, noi vă predăm nemților, iar ei se vor ocupa de voi, pentru muncă”. Nu am știut ce urmează. Ne-au preluat, ne-au Încolonat și În aceeași

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
german, ne-am Încolonat, un comandant maghiar, căpitan, ne-a spus: „Uite, acesta este ordinul noului guvern, noi vă predăm nemților, iar ei se vor ocupa de voi, pentru muncă”. Nu am știut ce urmează. Ne-au preluat, ne-au Încolonat și În aceeași zi am fost Îmbarcați. - S-a făcut vreun apel? - Da, s-a făcut apelul. Noi eram detașamente de câte 50 de oameni - eu Îi zic detașament. Două sute de oameni formau un detașament care, fiecare, avea un șef

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Debarcând la Dachau, primul lucru: Încolonarea În șir lung. - Când ați ajuns? - În iunie-iulie. - Ziua sau noaptea? - Ziua. - Puteți face o schiță a lagărului? - Nu pot. Doar poarta, unde scria că „munca te face liber”. Intrând pe poartă, ne-am Încolonat pe o suprafață mare, unde erau barăci multe, În dreapta și În stânga... Și ordinul: „Tot echipamentul jos” deci rezervele de mâncare, ce am avut, totul a fost pus jos, iar noi, fără nimic, am fost Încolonați și duși la așa-zisa

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]