1,615 matches
-
a vedea că este înțeles de către adult. Și furia poate fi trădată de fața unui copil. Sprâncene trase în jos, cu colțurile interioare spre nas; ochii larg deschiși (pleoapele împing în sprâncenele care sunt trase în jos); buze împreunate și încordate fără să fie încrețite. Este vital ca părintele sau dascălul să identifice semnele nonverbale care arată iminența furie și să privească acest tip de emoție mai detașat, deoarece este mai ușor de evitat decât de a fi gestionat când a
Părinți de succes: Inventarul emoțiilor trădate de fața copilului by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/40610_a_41935]
-
e-un splendid curcubeu, care ar vrea să fie brâul meu. De la o vreme De la o vreme dăltuiesc idei și mă încântă-albastrele scântei când pătimaș mă risipesc, mă dărui, dau tot ce au mai bun toți nervii mei, ce-s încordați mai mult ca de-obicei știind că-n acest zbucium lin mă nărui. De la o vreme n-am niciun tipar și uneori greșesc,dar nu repar, după cum simt sparg uși,croiesc ferestre și încă sper c-am să primesc în
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1725 din 21 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373782_a_375111]
-
văzut unchiul la festivalul de la Filmore East acu doi ani și s-a fotografiat cu el alături de The Band of Gypsys și , abia îl recunoști în poză, vorbește cu careva, îi spune ceva, nu știu ce draci îi spune că s-a încordat Gimi ăstalaltul, golanul din cartierul Prințul Turcesc din România, Timișoara, orașul de pe Bega. S-a scremut Gimi să priceapă ce anume e în poza aia, s-a tot uitat o după amiază întreagă, au fumat țigări cu frunze de cînepă
Jimi Hendrix se vede într-un colț, întors din profil by Daniel Vighi () [Corola-journal/Imaginative/13141_a_14466]
-
europene înrobite. Când se întoarce în țară, în 1847, tânărul de-abia de 20 de ani participă la revoluție, guvernul provizoriu numindu-l prefect la Câmpulung ( Muscel), unde rămâne câteva luni. De pe acum se dovedește un bun diplomat în discuțiile încordate cu marii boieri ai locului, care se mirau că unul de-al lor se află printre revoluționari. Dar Ion Bălăceanu era un moderat și totodată patriot, abordând eșarfa tricoloră și impunându-le și subordonaților să poarte cocarde. Se spun lucruri
Un memorialist necunoscut: Ion Bălăceanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/13712_a_15037]
-
azi? se-nfipse Antonel cu întrebarea zilnică. Parcă n-ar fi știut să-ncropească și alt enunț. Nici tu Bună ziua! nici salutul regulamentar, nici... nimic. Rar, dar foarte rar, uita de nesupunerea sa la rigorile militare, lua poziția Drepți! și, încordându-și întreaga ființă, te privea direct în ochi și-ți răcnea un Putere Unității! de mai mare dragul, așa de convingător și cu patos rostea insolita urare. Mirați la-nceput, colegii veniseră în curând cu dezlegarea utilizării salutului. Ziceau ei
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
și să o reducă la tăcere din nou. Nici nu își amintea acum ce anume l-a supărat din ceea ce i-a spus. Auzea, repetat, replica lui: ”Așa faci mereu. Îmi răstălmăcești cuvintele!” Judecând acum, după câteva ore de liniște încordată între ei, începuse să îi dea dreptate. Poate că asta și făcea. Privea mereu cu ochi critici, prin prisma optimismului, bunăvoinței, iubirii, tot ceea ce soțul ei blama. Poate că lupta ei cu demonii lui era pierdută demult și nu mai
CONTOPIRE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384038_a_385367]
-
de la mâna stângă și de cel cu care scrie, se folosește doar atunci când are de scos semne de punctuație, etc.Aceasta se întâmplă pentru că degetele stau strânse, iar palma nu mai este deschisă, ci a devenit pumn. Mușchi îi sunt încordați iar articulațiile nu o ascultă. Acum face totul, cel puțin trei, patru ori mai încet decât înainte de a-i fi afectată sănătatea, însă în timpul studiilor a lucrat ca infirmier în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, Floreasca, unde a întâlnit o
DOUĂ ARIPI ÎNSPRE ZBORUL INFINIT de MANUELA CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382752_a_384081]
-
Hristos, liniștitorul sufletelor noastre) Fiul: Nu o lasă liniștită niciun moment. Preotul (Stropește camera cu apă sfințită.) Vă las în pace. (Pleacă.) Baba 1: Parcă s-a mai liniștit. Fiul: Eu n-am văzut niciun miracol. Baba 1: Ești prea încordat. E bine să te odihnești. Fiul: Nu plec de aici. Baba 2: Parcă i s-a pus un nod în gât, căci abia mai respiră. Baba 3: Cred că o doare în piept. Baba 1: Gheara morții îi apasă pieptul
Editura BabelE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382923_a_384252]
-
dezorientat. Căută cu privirea un semn care să Îi redea sentimentul timpului, Însă, dincolo de fereastra Îngustă, cerul negru nu arăta Încă nici o urmă a zorilor. Se ridică În tăcere și stinse lumânarea, pitulându-se lângă ușorul ferestrei. Își ținu răsuflarea, Încordându-și auzul spre a surprinde cel mai mic zgomot. Dincolo de ușă, zăngănitul continua, ca și când soldații s-ar fi agitat așteptând ceva anume. Mâna lui Dante se strânse pe mânerul armei. Auzi două lovituri Înăbușite În ușă, iar apoi un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Amnarul căzu ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să caute pe pipăite amnarul și lampa, atent la cel mai mic sunet. În cele din urmă, izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl scrută. Ce lucru de folos i-ar fi putut dezvălui nenorocitul acela? — Ceva ce te va putea salva, urmă cerșetorul, fixându-l cu privirea lui șoricească. — Soarta mea? Iarăși? — Pregătește-te să fugi. Partidul dumitale e pierdut. Poetul Își Încordă auzul. Ce putea ști căzătura aceea umană despre politica Florenței? Celălalt păru să Își dea seama de neîncrederea lui. — Unul din soldații pe care Îi plătesc să ne protejeze are o rubedenie În armatele papei. Bonifaciu se pregătește să pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putea cunoaște până la capăt perfidiile și virtuțile. Virtuți puține, perfidii nenumărate. Bargello abia ieșise când străjerul Îl anunță pe Dante că un necunoscut cerea audiență. — A spus cine e? — Nu, dar afirmă că te cunoaște. Poetul simți cum i se Încordează mușchii maxilarului. Iarăși infamul acela de Manetto, cu pretențiile lui. Privi În jur nervos, căutând o cale de ieșire. — Nu acum. Cere-i să revină după ședința Consiliului. — Mereu În grabă, messer Durante, eh? La fel ca În coborâșul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stare de orice, din josnicie, din ambiție și din ferocitate obtuză - trei fiare care devastau Florența. Era nevoie de Înțelepciunea lui, de știința și de intuiția lui, pentru salvarea orașului. Dar trupul Aintiliei continua să Îi umble printre gânduri. Își Încordă urechea la sunetele din preajmă. Nu se auzeau glasuri, nici zgomot de pași. Mânăstirea părea pustie, ca și când toți locuitorii s-ar fi evaporat. Ieși din chilia lui și le controlă repede pe toate celelalte. Într-adevăr, nu era nimeni. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noastră bunăvoință. Noi am fi preferat ca un bun creștin, cum ești domina ta, să dovedească o mai mare Înțelegere pentru dorințele noastre, care sunt acelea ale papei Bonifaciu. Ergo, ale lui Dumnezeu. Ochii poetului scăpărau, În timp ce pumnii i se Încordaseră. Lăsă să treacă un moment Înainte să răspundă. — Silogismul domniei voastre e unul Îndrăzneț, cardinale, replică el Încercând să mențină un ton potolit. Eu fac deosebire Între infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri, Încă dinainte de a Îmbrăca straiele de prior, am avut prilejul de a constata opoziția dintre intențiile papei și sfatul, cuvântul și faptele mele. Fața lui Acquasparta se Încordă Într-o grimasă. — Se pare că Încăpățânarea domniei tale nu s-a domolit, cu toate că responsabilitatea rolului pe care Îl Îndeplinești ar trebui să te Îndemne la atitudini mai Împăciuitoare. Ce anume Îți induce atâta siguranță? Ești cu adevărat atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deschizându-și drumul prin masa de trupuri, izbindu-se și lovind și călcând ca și cum Furiile Însele i s-ar fi rotit În jurul capului, ori cei patru călăreți ai Apocalipsei ar fi galopat alături de dânsul. Fiecare mușchi al trupului Îi era Încordat până la chin. Avea senzația că, dintr-o clipă În alta, săgeata unei arbalete i-ar fi putut rupe șira spinării. Abia după ce ajunse În stradă Începu, Încetul cu Încetul, să se destindă. Afară Își regăsi escorta, care rămăsese aliniată În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru patru sute cincizeci Însă, e o medie rezonabilă... Am făcut o mișcare nervoasă, aplecându-mă În față, ca și când aș fi vrut să trec prin sticla care despărțea cabina șoferului de restul mașinii și să-i cer socoteală. L-am simțit Încordându-se, cu toate fibrele În alertă. - Vă rog să vă păstrați calmul. E spre binele dumneavoastră, a șuierat individul, țintuindu-mă prin oglindă cu o privire Înghețată. Aproape că am strigat revoltat: - Mă ameninți? - Luați-o cum vreți, dar vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
solidaritate? De tandrețe? N-am apucat s-o Întreb. Mâna ei mi-a părăsit brațul Într-o mișcare rapidă și imediat am simțit cum Îmi apasă buzele cu palma. A stins lanterna și a șoptit: - Sst! Vine cineva... Mi-am Încordat auzul, strivind, În același timp, cu talpa țigara neterminată și Încercând să percep vreun zgomot din direcția tunelului - locul pe care Eva Îl țintea cu o privire intensă. N-am reușit. - Ți s-a părut, i-am șoptit cât puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și-o luă la galop spre un lan de grâu din apropiere. Se opri o clipă la marginea lanului, adulmecă și, brusc, țâșni în zigzag spre mănoasele spice. Era o splendoare să-l privești; înalt, cu glezne fine, cu crupa încordată de efort, cu gâtul întins și roind de sudoare, calul părea un zeu modern fugărind o nevăzută nimfă prin pletele mângâioase ale grâului. Deodată, superbul centaur cu cap de cal și corp de taur își arcui în aer cele peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cel mai bun moment, lăsând scrisă în memoria tuturor una din cele mai strălucite pagini din istoria poporului său. Pe el nu-l aștepta decât o amarnică tăcere. Ascultă. Din fericire, instinctul său de om al nisipurilor rămăsese nealterat. Își încordă privirea și văzu la orizont, exact în același loc unde cu o după-amiază înainte își făcuse apariția mașina lui Marcel Charrière, văzu un mic nor de praf. Un vehicul vopsit în alb și albastru gonea mâncând pământul, pe urmele vizibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nou împotriva nevoii de a bea. Văzu din nou scânteierea ce dură abia o zecime de secundă și care provenea dintr-un punct nu prea îndepărtat, poate la ceva mai mult de un kilometru distanță. Încercă să se calmeze, își încordă privirea, dar din nou nu zări nimic. Nimic, nimic. — Ăsta e sfârșitul...! de-abia îngăimă. Încep să înnebunesc. Dar pentru a treia oară, ceva luci printre pietre. Grăbi pasul și se îndreptă direct spre acel loc, nutrind un soi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
În somn și În dragostea fizică am rămas nealterați și intacți În instinctele noastre Întocmai ca animalele. El doarme greu. Se răsucește pe toate părțile, scoate În răstimpuri sunete, frînturi de cuvinte dezarticulate, suspine, de parcă ar fi supus unor cazne, Încordată Îi pîndesc reacțiile, mă rog pentru el. CÎnd se destinde și respirația Își reia cursul normal, Îi privesc un timp profilul eliberat acum de orice emoție. Ovalul prelung, alungit de barba căruntă, fruntea boltită și netedă, mișcarea imperceptibilă a globilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-i spui că-ți strici gura de pomană, parcă vorbești la pereți și... țsă fi fost aprilie să fi fost mai stînjenii deși și Înalți parfumul lor albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i un flăcău ieșit la horă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scenă și despre iubiții ei și despre cadourile pe care le primea. Ea era singurul meu tovarăș de joacă și ne înțelegeam foarte bine tot timpul. Ne duceam pe-afară să ne plimbăm, și era atât de amuzant cum își încorda fundul și își scotea burta în afară ca o Jane Harlow gravidă, iar eu eram tot timpul atât de mic și bolnăvicios. Cine nu ne cunoștea n-ar fi crezut niciodată că suntem rude în vreun fel. Mama se bucura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
auzit un fel de târș-târș-hop în spatele nostru. M-am întors și l-am văzut pe domnul ăsta bătrân care ne urmărea. Se uita fix la fundul lui tanti Mae, care pe atunci era destul de fleșcăit pentru că nu și-l mai încorda ca înainte. Când și-a dat seama că îl văd, s-a uitat repede în altă parte și a început să studieze una dintre reclamele din vitrină. Faptul că se uita chiar la acea parte a corpului atunci când o urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]