540 matches
-
Blackrock-ul1. Ani de zile se aruncau acolo bicicletele ruginite (ale noastre) și sticle goale de Johnny Walker (tot ale noastre), și asta pentru că, spre deosebire de alte familii, mai harnice și mai la locul lor, noi aveam un grădinar: Michael, un bătrân încovoiat și irascibil care obișnuia să nu facă nimic. O ținea pe mama în ger în timp ce-i explica de ce nu poate tăia iarba („Microbii intră prin tăieturi și apoi vă treziți că vi se usucă“). Sau de ce nu poate tăia gardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
liniștitori și cercetători totodată, degete netede, ale cuiva care n-a muncit în viața lui cu mâinile. În spatele lui, în picioare, stătea un preot care s-a dovedit a fi un tălmaci. Papa își puse amândouă palmele pe spatele meu încovoiat, în semn de afecțiune sau de luare în posesie, nu știu prea bine, înainte de a spune, la adresa piratului, câteva cuvinte de mulțumire. Eu eram tot îngenuncheat, ținut astfel cu intenție de noul meu stăpân, care nu-mi dădu voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
scut dreptunghiular și concav, mare, în spatele căruia se poate ascunde cu totul. Tracul este obligat să se învârtă în jurul lui și să încerce să treacă de scut. I-ai văzut arma? Maestrul îi arătă lui Valerius sica supina, o dagă încovoiată care, asemenea unui cârlig, amplifica efectul atacului de sus și din lateral, ce avea ca țintă spatele și șoldurile mirmilonului. — Atacul tracului e atât de învăluitor, încât îl obligă pe mirmilon să-și apere capul cu un coif special. Bagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
siguranță de gândit. Presupun că vă pot lăsa să încuiați dumneavoastră. I-am dat cheile și am încercat să trec în camera de zi, dar el mi-a blocat drumul. M-am uitat la el surprinsă. Limba lui, subțire și încovoiată, a alunecat afară și a trasat liniile gurii sale într-un mod foarte neplăcut. Mă puteți lăsa să trec, vă rog frumos? i-am spus cu aroganță. Nu s-a dat la o parte. În schimb, s-a lipit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
el aerul Bibliotecii, poartă și el cărți în mâini, este „respectat“, deschizându-i-se ușa! Ritualul venirii anunțate a Berbantului văzut mai de aproape. Șoferul intră în încăperea garderobei. Târăște un geamantan din plastic, negru. Pe umăr tașca galbenă. Merge încovoiat, împovărat și grav. Icnind, urcă geamantanul pe masă. Tașca a lăsat-o, dintr-un zvâcnet, jos, lângă ușă. Geamantanul nu e închis bine. Burdușit, abia-abia ține cărțile și caietele, agendele și notesurile. Un carnet galben (?) și el, cu litere mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Întrebîndu-se dacă nu cumva capcana timpului e adevărată și Într-o zi nu va mai fi În stare să-și amintească decît partea bună, să uite singurătatea care, de atîtea ori, Îl urmărise pe străzile acelea. Gara Francia era pustie; Încovoiate asemenea unor nisipuri lucitoare, peroanele ardeau dinaintea zorilor, adîncindu-se În ceață. Julián se așeză pe o bancă, sub copertină, și Își scoase cartea. Lăsă ceasurile să se scurgă, pierdut În magia cuvintelor, schimbîndu-și pielea și numele, simțindu-se altcineva. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zîmbet blînd, ca și cum simpla contemplare a prezenței mele ar fi fost cea mai mare comoară a lui. În fiecare după-amiază venea să mă aștepte la ieșirea de la editură, singurul lui moment de odihnă din Întreaga zi. Eu Îl vedeam umblînd Încovoiat, tușind și simulînd o tărie ce i se dusese pe apa sîmbetei. Mă ducea să luăm masa ori să ne uităm la vitrinele de pe strada Fernando și apoi ne Întorceam acasă, unde el continua să lucreze pînă după miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de cuviință pentru cei dragi. Și eu îți doresc sănătate, ție și la ai tăi. S-au îmbrățișat, iar primul care a plecat a fost Todiriță. Dumitru a rămas în loc, privind în urma lui. Îl vedea doar ca pe o umbră încovoiată care abia bleștea. După o bucată de drum, Todiriță s-a oprit și a privit înapoi. Dumitru ședea tot acolo unde îl lăsase. A vrut să-i facă din mână, dar, văzând că încă e destul de întuneric, s-a răzgândit
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
conduc ancheta asta, iar Upshaw lucrează pentru mine, așa că spune-mi de ce ești atât de interesat de cazul lui? Dudley Smith execută un număr tipic de vodevil: un tânăr luat în tărbacă ce se apropie cu pași târșiți, cu mâinile încovoiate ca niște lăbuțe, cu umerii căzuți și buza de jos bosumflată. — Flăcău, mă jignești. Nu voiam decât să sărbătorim reușita ta și să-ți dau de știre că Upshaw i-a înfuriat pe camarazii lui de la poliție, bărbați care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
nou, ușor amețit. Locul În care fusese lovit nu era ales la Întâmplare. Încetul cu Încetul, simțea că Își pierde simțul echilibrului. Privi În jur și văzu sulița pe care o scăpase, dar se răzgândi și scoase sabia lungă și Încovoiată. Așteptă câteva clipe, Încordat. Amețeala se accentua, iar experiența de luptă Îi spunea că trebuie să-și ucidă adversarul repede. Făcu trei pași rapizi mânuind sabia pe ambele laturi, cu mișcări largi care nu lăsau nici un spațiu de contraatac. Călugărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spunea „arabul”. Cerșetorul se târî În fața lui, Întinzând o mână tremurândă. Arabul nu-l luă În seamâ. Dar, după câțiva pași, duse mâna la ceafă, ca și cum ar fi simțit o pișcătură de insectă. Cerșetorul se apropie de el, cu spinarea Încovoiată. Arabul se clătină, cuprins de o amețeală ciudată, și căută un sprijin În jur. Găsi brațul cerșetorului, care, spre mirarea lui Alexandru, se dovedi suficient de puternic ca să susțină greutatea Înaltului dregător. Dispărură amândoi pe prima străduță ce pornea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a ritmului bătăliei. Privi În spatele lui, unde se aflau cele două căruțe identice. Tatăl lui deschisese ochii, și, poate, simțea și el același ritm crescendo pe care Îl simțea Alexandru. Erina stătea lângă el, cu mâna pe mânerul sabiei ușor Încovoiate, moldovenești. Ca să ajungă la el, dușmanii ar fi trebuit să treacă de rândurile Apărătorilor, să treacă de grupul moldovenilor, aflat În jurul căruței și al Erinei, și, poate, să treacă de zidul de săgeți al Cuceritorilor lui Amir Baian. Deocamdată, căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nevăzut. Fugiră spre liziera pădurii, iar acolo găsiră doi cai Înșeuați. Era cai mongoli, mici și iuți. Aveau agățate de șei săculeți cu merinde, câte o ploscă cu apă, câte un arc, o tolbă de săgeți și câte o sabie Încovoiată. Nimeni nu se vedea În jur. Doar focurile taberei turcești care luminau dealurile Sucevei. Cei doi Încălecară și mai așteptară câteva clipe, crezând că salvatorul lor va sosi. Dar nu se auzi nici un zgomot și nu se văzu nici o siluetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Greg, așa cum îl văzuse o singură dată la o expoziție a lui. Cu ovalul feței delicate și suav, cu părul tuns mărunt de tot și așa de blond că firele albe nu se cunoșteau; înalt și nu prea slab, dar încovoiat puțin, ceea ce-i făcea un gest permanent de înclinare, care, combinat cu manierele lui blajine, avea, în adevăr, ceva sacerdotal. - Nu e rău poreclit, deși nu mai țiu minte pe Papa Boni-faciu. - Seamănă! Mai ales în atelier cu o tocă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Și Drăgănescu e încîntat! ... Ai văzut-o? Arătă un auto elegant, care trecuse pe lângă ele și acum se oprise la "Hotel Boulevard". Două plastroane albe, aparținând la două fracuri negre, scoborau. - Da! . . . parcă! . . . zise Mini. în adevăr, silueta înaltă și încovoiată a unuia semăna cu Greg! - E ziua stafiilor, Mini, cu adevărat! Încă un banchet! Ce 62 elegantă și cum îi plac petecuțele! . . . Bărbații! . . . Bravo, Mika-Le! E un prețios auxiliar al operei de distrugere! Mini se nemulțumi: - Iți respect convingerile feministe
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
perind-i, Mini nu o putea vedea deslușit și atunci răsfrângea în afară chipurile vederei interioare. Identifica grupurile, perechile de trecători, cu ființele pe care le privea în panorama minței, pe când Nory flecărea despre cunoscuții lor: . . . Era pictorul Greg, malt, încovoiat, cu Mika-Le, lemnoasă și mică, și disproporția lor se proiecta izbitoare. 104 . . . Apoi prințul Maxențiu, livid, cu făinăreasa neagră ca o metisă, pereche fără de simțul culorilor care se îmbină. . . . . . Monseniorul trecea spânatec, cu mâini drepte, rezemate pe genunchi, într-un
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
copiilor reprezintă pentru bătrâni un real remediu împotriva stărilor melancolice, depresive. Dintre nenumăratele dialoguri purtate cu Mălina, câteva se disting prin conținutul lor și-i pun în lumină spiritul iscoditor, însetat de cunoaștere. Iată-le: - Bunicule, de ce bătrânii au spatele încovoiat? m-a întrebat într-o zi Mălina, surprinzându-mă cu această observație a ei. - Pentru că ei poartă în spate un rucsac greu pe care noi, cei din jurul lor, nu-l vedem. - Ce au ei în tolba aceea? - Anii de viață
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
mizerie, bătând din palme. Acuzator. Văzuse sate lângă plantațiile de ceai, unde familii întregi de corcituri se aliniau să vadă cum treceau misionarii. Băieți și fete de vârste și staturi diferite, întinzând mâinile în fața colibelor; unul se trăda prin nasul încovoiat sau urechile clăpăuge ca ale Șefului plantației sau ale inginerului, ori poate ale Ofițerului medical Districtual. O discuție șocantă cu un bărbat în fumoarul unui club de țară. Te ajută să-ți treacă mai ușor serile lungi, nu? Oricum, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și arogant deopotrivă. Au amândoi trăsături manciuriene tipice: ochi oblici cu o singură pleoapă, nas drept și gură bine conturată. Iată și diferența, decid eu repede: prințul Kung are ținuta unui călăreț mongol. Pășește cu spatele drept, dar are picioarele încovoiate. Mișcările împăratului Hsien Feng seamănă mai mult cu cele ale unui discipol antic. Facem schimb de daruri. Îi ofer lui Fujin o pereche de pantofi cu care An-te-hai tocmai s-a întors. Au perle și mărgele din jad verde cusute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pricina Înceta să Înrâurească viețile și Întâmplările sătenilor. Atunci plămădea Tușa Ploconul și-l Închina văzutelor și nevăzutelor, ca semn de mulțumire și rugăminte de Îmbunare. În roata uriașă de pâine ea știa să Închipuie totul. Mâinile zbârcite, cu degete Încovoiate și strâmbate de boală, izbuteau să dea chip În aluatul ce se lăsa strivit ori mângâiat nu numai lucrurilor, dar și Întâmplărilor. Mai Întâi făcea lucrurile. Cine avea răgaz să se uite cu luare-aminte la fața rumenită a Ploconului găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
inventaseră deja În vremurile acelea, strângeau și din dinți, strângeau și din stomace. Mâncau buruieni, semințe, rădăcini, gândaci, râme, tot ce puteau găsi În goana lor după muntele umblător de carne. În cele din urmă, monstrul cu dinți enormi și Încovoiați se prăbuși. Vreo doi Înfometați, mai puțini la minte, se apropiară, cu gând să-și taie câte o fripturică. În agonie, trompa i-a izbit așa de tare, că i-a lăsat fără suflare și i-a zvârlit cât colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
câțiva pui negri de șarpe ce se Încolăceau nevolnic. Le ieșiră În cale dihori și vulpi, un cotoi sălbatic Îi scuipă dintr-o scorbură, un mistreț tolănit În nămol Își repezi către ei râtul lung și negru din care ieșeau, Încovoiați, colții ascuțiți ca două iatagane. Printre hățișurile de pe malurile abrupte, când În stânga, când În dreapta, zăreau mișcându-se alene părți din trupul Balaurului, stăpânul Văii. Știau asta de la femeile de pe uliță care Încercau să-i sperie și să-i țină departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
grija foamei, A- ntins măicuța mâna ei trudită: ‐ Băiatul mamei ... Pe urmă, a crescut la întâmplare, Așa cum cresc copiii de sărac, și a trăit și el, ca fiecare. Era un om cuminte, De când îl țin vecinii minte. Trecea pe drum încovoiat și frânt, Cu ochii veșnic în pământ, De parcă se temea Ca umbra lui să nu atingă umbra altcuiva, Era urât și‐l înșela nevasta - și doar atât avea și el pe lumea asta ... În ziua când a fost să moară
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
capul. Mă încăpăținez să n-o fac, dar o mână nevăzută mă ia de bărbie și o voce tainică mă întreabă: „De ce eșt îndărătnic și nu vrei să privești în urmă? Uite!” Întorc privirea...La o bună bucată de cale, încovoiată, cu bățul în mână bocănind pământul uscat...vine o bătrână...Cine o fi? Îmi frec ochii spre a mi-i limpezi și caut să mă dumiresc. Gâfâind de atâta trudă, cu ochii mijiți, în fața mea se oprește o bătrână, care
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Ora aceea când peana Țintuită între degete muiată în sângele gândurilor valsează peste foaia albă construind armonii în alb și negru hierograme povestind despre drumuri crucificări și învieri și apocalipse și eclipse și scylle și gomore și mări moarte Ora încovoiată ca unghiile moirelor decupând pâlcuri de litere orânduite în soarta cititorului ce-și caută numărul potrivit la tălpile cu care va lustrui veșnicia Era ora când punctele de suspensie suspinau în nesiguranța ezoterică a textului învăluit de mirosul aromat al
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]