713 matches
-
-Dușmănoase! a strigat cu convingere șeful Securității locale. -Atunci, bine, a hotărât primul-secretar. Și tot el: -Chiar și numele e dușmănos, ce nume e ăsta, Vodă?, ăsta e nume dușmănos! și-a dat cu părerea Gârmoci și fruntea îi era încrețită de efortul intelectual deosebit pe care-l depusese. Această apreciere, că numele e nepotrivit, a constituit supremul argument prin care familia noastră a fost inclusă pe lista cu deportați. *** În noaptea următoare, Fanache, însoțit de câțiva gealați, a descins acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
chestii din astea... Liber la ucis păsările! M-am lăsat iarăși ispitit să trag o raită pe malurile lacului Dorobanț, cel de dincolo de Ciric. Cu mașina fac doar câteva minute. Astăzi larga întindere de apă are culoarea cromului și este încrețită ușor de o adiere tăioasă. Acum câteva zile termometrul arăta zero grade, apa era înghețată, dar astăzi, când este mult mai frig, nu mai este gheață. Peisajul, cu dealuri moldovenești, lutoase, este dezolant și neprietenos; abia câteva tufe, pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
molozul, greu de identificat, ale trecutului. I-am văzut, așadar, pe ultimii „muscali cu cauciuc“ din Piața Teatrului Național, monumentali eunuci În lungi livrele de catifea neagră și grea, megalici și obezi, deși lactovegetarieni, cu glas de femei și fețe Încrețite de babe, dar cu superbe echipaje cu cai negri sau bălani, după pofta mușteriului, mândria ora șului și uimirea musafirului european: m-am nimerit, mai acum cincisprezece ani, cu o blondă cu obrajii de trandafiri, În ultima caretă, de nunți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
alți titani ai muzicii culte. Ascultăm Aida cu spectaculoasele sale personaje în spații exotice. Grandioasa scenă a marșului lui Radames în fruntea egiptenilor victorioși, punct culminant intrarea faraonului însoțit de prea frumoasele curtezane. Mulțimea cântă coruri de slavă, ți se încrețește pielea de fiori, starea auditoriului atinge paroxismul. Frumusețea "celestei Aida" fredonată în cântul lui Radames reflectă însăși emoția muzicii ajunsă la rang de geniu sonor. Muzica ne poartă departe, ne duce pe tărâmuri magice, în locuri de vrajă, paradisiace. Undele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nu știa ce să facă și nu se pricepea unde să le mai grămădească. "în discordie cu realitatea" "teroriștii". "la 3 ore post-meridionale". Ilie Vasitu, "judecătorul". 28 Mai 1925 [LITORAL. DEPĂRTĂRI] (Pe țărmul Pontic)* Balcic. Marea-i destul de liniștită. Ușor încrețită de hula după amiezii, plescăiește regulat la țărm. Orașul încântător, în terase cu grădini suspendate, cu intrări tainice de sus în jos. Smochini și migdali. Ș-un puiu de magar oleacă mai mare decât un epure. Și tot decorul orașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
merge în brațe cu Michel Butor”, iar la Gheorghe Crăciun nu găsește viteza (așteptată) a verbului: „prea trenează”. îmi spune astea și altele cu pasiune, ca pe niște descoperiri importante, alternînd mina concentrată cu cea hlizită. Deși tînăr, vorbind, se încrețește la comisura pleoapelor și face puțină spumă la colțul buzelor, semne ale nervozității. Îmi declară, drept scuză pentru ora ce mi-a luat o, că simte nevoia de dialog. „Cei mai mulți dintre colegii mei sînt blazați, nu mai reacționează nici la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că banul meu e cîștigat cu sudoare de sînge!” în atare momente, cînd vorbește, C. strînge pumnii și crîșcă din măsele. Iar uneori, cînd enervarea e prea mare, își împinge capul în față într-o poziție agresivă: fruntea i se încrețește, ochii i se bulbucă, gura i se rotunjește dînd drumul cuvintelor într-un fel de parcă acestea i-ar opări buzele. *„-Ce faci? - Citesc. - Nu scrii? - Ți-am spus doar: citesc!” Mă privește nedumerit. El crede, probabil, în scrisul continuu. *A
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că: „Se dau cîrnați, domn profesor!” I-a arătat punga. „Cît kilogramul?”, a întrebat colegul meu. „Douăzeci de lei”. „Douăzeci, sau nouăzeci?”, a vrut el să știe exact. „Douăzeci, domn profesor!”, a răspuns ea încă uimită. Lui i s-a încrețit pielea de pe frunte și i s-au încordat maxilarele. Era gata să dea drumul unei vorbe de dezgust. I-am făcut semn să se abțină. Înțelegîndu-i mimica, femeia s-a retras spunînd: „Tot ai ceva ce pune pe masăî” Ne-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
susțină” (Mihăilescu, 2002, p. 107). „Ce spor putea avea mintea femeii și ce acțiune voința ei, când toată ziua nu era ocupată decât să fiarbă bucate, să spele rufele, să vază de copii. La toate acestea adăugată frica care-i încrețea carnea de câte ori nu-i plăcea la câte un satrap, stăpânul ei, un lucru săvârșit de femeia lui.” (subl. M.M.) „În ce e de necontestat că a întrecut-o bărbatul pe femeie e forța musculară, care și-o exercită cu cea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
o mulțime de lăzi: unele mai vechi și mai urâte, altele mai noi și mai frumoase. Ea, însă, nefiind lacomă, șalege pe cea mai veche și mai urâtă dintre toate. Și când se dă cu dânsa jos, Sfânta Duminică cam încrețește din sprâncene, dar n-are încotro. Ci binecuvântează pe fată, care își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise. Când, pe drum, iaca cuptorul grijit de dânsa era plin
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
care, pentru ca oala să se păstreze mai multă vreme caldă, o așeza în umbrișul de rindea din sicriu. În atelier - umbriș de rindea și perne de damasc alb ca pentru un rege, în timp ce, aplecat deasupra tablei de șah, bunicul își încrețea fruntea și strângea din fălci. Când regele său, când cel al partenerului de joc ajungea să fie făcut șah mat. La înapoiere, în timpul scurtei călătorii cu trenul de seară, cerul avea culoarea abrupt-stridentă, de neasemuit, a crepusculului. Luna spânzura de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
monsenior Michelangelo Grancelli, bărbat cult, jurnalist și poet discret, care cu un glas răsunător l-a oprit: «Ce ați venit să faceți pe aici, dumneavoastră?». «M-au chemat să spovedesc», răspunde cu umilință și confuz don Calabria. Monseniorul Grancelli își încreți buzele pentru un zâmbet ușor și, cu același ton al vocii, tună: «Lapidem quem reprobaverunt aedificantes, hic factus est in caput anguli» (Piatra pe care au aruncat-o zidarii, a ajuns în capul unghiului) (Ps 117,22). Și a coborât
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
căsătoriei noastre e că încă mă iubea. Am inspirat adânc și am intrat în cabinetul doctoriței Kim. Ușa era deschisă, iar ea răsfoia The New York Review of Books în așteptarea mea. Și-a ridicat privirea - fața ei mică, măslinie, se încreți într-un zâmbet întrebător. - Îmi pare rău că am întârziat, am zis, închizând ușa după mine și așezându-mă confortabil în fotoliul din fața ei. Faptul că încăperea era senin anonimă mă ajuta să mă relaxez înainte de începerea ședinței, însă astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am făcut baie în jacuzzi noaptea trecută, scumpa mea. - Dar e o pereche de chiloți de baie pe balustradă. - Da, i-am văzut, dar nu-s ai mei, am zis. Poate a trecut Jay pe-aici. Fruntea lui Jayne se încreți. - Ești sigur că nu-s ai tăi? - Da, sunt sigur, și hei - a venit cineva din partea decoratorilor azi-dimineață? - Da, uitaseră o piatră de mormânt. Făcu o mică pauză. Și un schelet și câțiva lilieci. - Toate astea se-ntâmplă numai sâmbăta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care nășteau zilnic. Ultima remaniere la sfârșitul anului 1885 e următoarea: Ion Brătianu, Internele, M. Ferikide, Externele, Eugen Stătescu, Justiția, C. Nacu, Finanțele, Radu Mihai, Lucrările Publice, generalul Fălcoianu, Războiul, Anastase Stolojan, Agricultura, D. Sturdza, Instrucția. Pentru a descreți frunțile încrețite în luptele politice, pe scena Teatrului Național apare una din cele mai mari primadone ale epocii, cântăreața italiană Adelina Patti. Patti cântă în Traviata și Lucia cu trupa română. Diva a rămas încântată de cântecul și vocea lui Gabrielescu și
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
Pe vremea aceea, personajul meu preferat din viață și din artă era, desigur, ștefan (într-una dintre primele mele fantezii erotice, mă vedeam mergînd călare printr-o pădure, spre un cîmp de bătălie, strîngîndu-mi buzele cu stoicism sub mustața blondă, încrețindu-mi fruntea sumbră sub coroana Moldovei, fără să mă uit înapoi, la doamna una dintre educatoarele mele de la grădiniță care plîngea într-un luminiș). Dar la mică distanță în urma lui ștefan venea Tiberius, comandantul și colonistul roman din Columna. în
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
călău, care spânzurase sub Mihai Sturdza vreo 20 de hoți condemnați la moarte. El însuși fusese condemnat la moarte și iertat numai pentru că primise să îmbrățoșeze gingașa meserie de călău. Era țigan de origină, avea o figură hâdă38, neagră, lustruită, încrețită de bătrânețe și ochii lui mari care îi ardeau în cap ca niște cărbuni aprinși îi dădeau un aer de o înspăimântătoare ferocitate. Sluga, cuconașule, îmi spuse el așezându-se, fără să-l poftesc, pe canapeaua de lângă biuroul meu. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă rog, ce a fost. Însă jidanul, de pornit ce era, se-ncurcă în vorbă, repeta aceleași cuvinte de zece ori, se văicara ca și când ar fi fost pe moarte, în fine, făcea un scandal, de începuse neamțul iarăși a se încreți. No?... Schön recht!95... Răspunde, mă rog, dacă te-ai tocmit cu zece galbeni și cu condiția să ajungi în astă sară la Dorna-Vatra. Da. Pentru ce, dar, ai vroit să petreci noaptea în drum? Pentru că dam de sabaș și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
oaspeți, toți tineri unul și unul, dispuși a face cinstea cuvenită merindelor și mai ales băuturilor. Printre dânșii erau și mulți junimiști, între care Theodor Burada și Grigore Buiucliu. Halal! zău de sfintele tinerețe!... Nimene dintre noi n-avea fruntea încrețită de necazuri, nimene nu ducea pe vremea aceea sacul cu grijile în spinare. Toți trăiau într-o lume trandafirie în care soarele nu asfințea. Alecu Șendre, amfitrionul, care ședea în capul mesei, ne stimula cheful, închina la sănătăți, istorisea anecdote
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sau de vită. Pilea era uscată pe un cadru special, se îndepărta părul, se măsura piciorul, se croia bucata de piele, și se făcea gurguiul 217 (vârful) cusut cu fâșie de piele, care apoi erau însăilate pe toată marginea superioară, încrețind pielea după forma piciorului. Dintre clăcașii mai înstăriți, unii au început a purta cizme (ciubote), iar femeile ciuboțele, făcute din piele, preparată în mod special. Cererea tot mai mare de încălțăminte pentru oamenii maturi, dar și pentru tinerii care ieșeau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
îi ajuta pe oameni să „sară” peste ani, să treacă în Noul An, punându-și speranța în belșug și bunăstare. „Capra” era confecționată dintr-o bucată de țol mai rezistent peste care se aplicau felurite accesorii, în special hârtie colorată, încrețită din tăierea cu foarfeca. Capul caprei era confecționat din lemn, și se aplicau două coarne. „Botul” caprei avea partea de josă mobilă, acționată de o ață de către cel care juca capra, sărea în ritmul muzicii, imitând capra adevărată. În joc
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lună, ori de cel pământean, de cerul senin sau cel înnoptat, aceste două elemente apar întotdeauna în indestructibilitatea lor: Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumuri 223, ca apoi, într-o variantă la aceeași nuvelă (Cezara), Oceana, duhul blând al nopții, să treacă prin apa din lac și apa zugrăvea săltând încet volburi elastice 224. Explicația clară a rațiunii poetice din această dihotomie se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea raiul 306. Atmosfera însăși este aceeași: Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se încrețeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și, tremurând bolnavă, își răzima din cînd în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cal!", îmi zic în gînd, mirîndu-mă de tonul aspru al Liviei. Da, are dreptate, umblu toată ziua, dar nu de asta sînt obosit. Bag capul în chiuvetă și dau drumul robinetului de apă rece. Șuvoiul îmi lovește cu putere ceafa, încrețindu-mi pielea întregului corp, făcîndu-mi-o ca de găină. Și ce bine-i! Mă frec apoi îndelung cu prosopul pe cap și pe față, aranjîndu-mi părul încă jilav cu pieptenele Liviei. Gata, iubito! strig, ieșind din baie. Cînd crede că sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Teona rămîne mult timp cu privirea pe tabloul cu flori de magnolie, în timp ce trage de cîteva ori din țigară. Se gîndește intens la ceva anume, că-i observ mușchii de deasupra sprîncenelor tresărind de cîteva ori, vrînd parcă să-i încrețească fruntea. În capul ei, gîndesc eu, se fac tot felul de conexiuni, ca într-un calculator electronic, pentru a alege soluția cea mai bună. Întrebarea este: ce urmărește? Vrea într-adevăr să mă pună cu botul pe labe, ori simte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]