1,452 matches
-
celui puternic, și aș sfărîma În bucățele Întreaga orînduire ca și instituțiile existente...“ (p. 218) La rezolvarea complicatei chestiuni dacă opera precede cuvîntul ori dacă opera e doar umbra cuvîntului, unele citate din Conspirație ne-ar putea face să ne Încredem În varianta idealistă. Învățătura dobîndită după lectura acestei opere de către virtualii tirani s-ar putea preface Într-o practică imediată asiduă: „Menirea noastră este ca, În Întreaga Europă, iar prin intermediul ei și pe alte continente, să stîrnim tulburări, discordii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
yankeu, convins că fabada o inventase Hemingway la bîlciurile de San Fermínă i-am vîndut o Fuenteovejuna semnată de Lope de Vega cu pixul, ia aminte, așa Încît umblă cu grijă, că În afacerea asta cu cărțile nu te poți Încrede nici În fișiere. Se Înnopta cînd am ieșit din nou pe strada Canuda. O briză răcoroasă pieptăna orașul, iar Barceló Își scoase pardesiul ca să i-l pună Clarei pe umeri. Nevăzînd o ocazie mai adecvată, spusei Într-o doară, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
zise el Încet. Spre binele tău și al prietenei tale Clara, am Încredere că vei lua decizia corectă și că vei lămuri acest subiect cu domnul Neri, care În mod sigur are un nume de filfizon. Eu nu m-aș Încrede În el nici cît negru sub unghie. Dintr-o dată, străinul se Întoarse și o porni spre cheiuri, o siluetă evaporîndu-se În beznă, Învăluită În rîsul ei contrafăcut. 8 O mantie de nori scînteind de electricitate călărea dinspre mare. O luasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
citit comunicatul lor, întrebă prim-ministrul, Firește, citirea comunicatelor politice face parte din munca mea, intră în obligațiile mele, e adevărat că unii își plătesc consilierilor ca să le pună pe farfurie mâncarea deja mestecată, dar eu aparțin școlii clasice, mă încred doar în mintea mea, chiar dacă ar fi să mă înșel, Uitați că miniștrii, în ultimă instanță, sunt consilierii șefului guvernului, Și este o onoare să fim, domnule prim-ministru, diferența, imensa diferență constă în aceea că noi vă aducem mâncarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
el, în aserțiunea universală care, de la începutul veacurilor ne tot asurzește urechile cu sloganul că voința poate tot, iată aici, ca să nu mergem mai departe, un exemplu care îl neagă flagrant, căci această uimitoare voință a ta, oricât te-ai încrede în ea, oricât de tenace s-a dovedit până astăzi, nu va putea să controleze crispările mușchilor tăi, să oprească transpirația deloc convenabilă, să împiedice tresărirea pleoapelor, să disciplineze respirația. La sfârșit îți vor spune că ai mințit, tu vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
femeia, cred că ați spus adevărul, că n-ați votat în alb și nici nu veți vota, dar vă amintesc că nu despre asta era vorba, eu am vrut doar să vă demonstrez, și am reușit, că nu ne putem încrede prea mult în corpul nostru, Vina a fost numai a dumneavoastră, m-ați intimidat, Sigur, vina a fost a mea, vina a fost a evei ispititoare, dar pe noi nimeni nu a venit să ne întrebe dacă ne simțim intimidați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
consiliul de miniștri, în special cele referitoare la iminenta retragere a guvernului, întrucât un spion cu adevărat demn de acest nume e obligat să observe, ca principiu sfânt, ca regulă de aur, ca literă de lege, niciodată să nu se încreadă în jurăminte, indiferent de unde veneau ele, chiar dacă erau spuse de însăși mama care îi dăduse viață, și cu atât mai puțin când în loc de un jurământ au fost două, și încă și mai puțin când în loc de două au fost trei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pleoape. Apoi, clătinându-se, se deplasă până la scrin, de unde scoase codicele cu Eneida. Printre pagini ascunsese o foaie. O găsise un străjer de gardă, Într-un balot de mătase, În aparență anonim. O citi pentru a nu știu câta oară. Încredeți-vă În lucrarea noastră, o Credincioși ai Iubirii, și primiți-i din cele patru zări pe cei ce vin să Îndeplinească planul. Mai Întâi va fi ridicat noul Templu, apoi porțile sale magnifice. Ultima va sosi corabia, care aduce măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Pregătiți-vă inimile pentru un drum lung, până pe pământurile necredincioșilor. Dar aveți Încredere, Dumnezeu e cu noi! Pe drum, la Roma, asupra capului nostru se va pogorî binecuvântarea papală, așa cum Duhul s-a pogorât peste apostoli În zorii faptelor lor. Încrede-te În Fecioară, popor al Florenței, fiu mult iubit al Bisericii biruitoare! Lângă el, fata părea să Încuviințeze printr-o lentă oscilație a capului, În timp ce ochii nu Încetau a parcurge cu privirea lor Înghețată mulțimea extatică. Dar ceva din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și forțele Îi reveneau cătinel. Călugărul se ascunsese, probabil, la capătul porțiunii de scânduri, gata să se năpustească supra lui, dacă el s-ar fi descoperit Într-un salt Înainte. Cu siguranță, așa era. Voia ca el să se descopere, Încrezându-se În mai marea sa agilitate. Abia atunci priorul Își dădu seama că, În fierbințeala urmăririi, lăsase jos țărușul de fier. Scoase anevoie daga din buzunarul de sub haină, agitând-o În față ca un recrut aflat În prima zi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu adevărat, regele disparițiilor. Nu numai pe acoperiș, care va să zică, ci și pe acolo. - Acum știi totul, prietene. Alătură-te nouă, Îi suflă sienezul În ureche, pe un ton insinuant. - Nu vă pot lăsa să continuați. Nu pentru asta s-a Încrezut Florența În acțiunea mea... și În virtutea mea, replică poetul scuturând din cap. Cecco deschise larg brațele, Într-un gest de disperare caraghioasă. Între timp, fata se apropiase și ea. - Nu ne de pierzării. Nu o de pierzării pe ea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însă de ce ar fi trebuit să se ocupe autoritatea supremă a Comunei de un asemenea eveniment, oricât ar fi fost el de dureros? Înecările În Arno nu erau rare, mai cu seamă vara, când multă lume Îi Încerca adâncimea Înșelătoare, Încrezându-se În nivelul scăzut al apelor. Se pregătea să le ordone să se adreseze altcuiva, când o presimțire Îi străbătu mintea. Imediat Își schimbă hotărârea. - Duceți-mă acolo, exclamă, urmându-i pe oamenii aceia. O porniră pe malul Arnului, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Consiliu, după câte știm. - Se pare că umila mea persoană face obiectul unui studiu atent din partea servitorilor lui Bonifaciu, șuieră poetul. - Servitorii lui Bonifaciu sunt servitorii Bisericii. Păstorii poporului lui Dumnezeu. Și ca atare călăuzesc cu blândețe turma care se Încrede În ei, Întărită În certitudinea credinței, și alungă lupii care ar vrea să masacreze această turmă pentru a-și satisface lăcomia. Cât despre dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-se. Tonul său hotărât se fisura. Acea certitudine absolută În privința vinovăției sale, care Îl dominase În ultima oră și care Îl condusese până acolo, se clătina dinaintea dimensiunii gestului pe care era pe cale să-l facă. Oare greșise atunci când se Încrezuse orbește În scrierea lui Mainardino? Dacă Arrigo era Într-adevăr fiul natural al lui Frederic, prin vinele sale curgea sângele cel mai nobil pe care lumea Îl cunoscuse, după Carol cel Mare. Era drept să i se aplice unei ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care atârna la capătul unui lanț de care era agățată o stranie cheiță neagră, apoi se uită în depărtare, către cerul de un albastru superb, dar întoarse din nou ochii spre mine și mă privi stăruitor: — Nu trebuie să ne încredem în răspunsuri, nu sunt niciodată ceea ce am vrea noi să fie, nu credeți? Apoi împinse în apă cu vârful pantofului stâng mușchiul pe care mai înainte îl desprinsese cu bastonul. Era moale, de un verde proaspăt, și dansă într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
devine stânjenită. — O să zic eu în locul dumneavoastră: vreți să știți cât sunt de bun ca detectiv. Din păcate, știu foarte puține despre treburile astea. — Nici nu există vreun motiv pentru care ar trebui să știți. Dar dacă e să mă încred în dumneata, simt că ar trebui să-mi fac o oarecare idee despre referințele dumitale. Am zâmbit: — Înțelegeți că afacerea mea nu e din acelea în care pot să vă arăt mărturii ale mai multor clienți mulțumiți. Confidențialitatea este la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să se spună ceva care ar putea crea panică în rândul femeilor germane. Contele dădu aprobator din cap: — Și acum, zise el uitându-se la mine, am o întrebare pentru domnul Kommissar. Zâmbi, dar nu aveam de gând să mă încred prea mult în acest zâmbet. Dădea impresia că făcuse aceeași școală pentru sarcastici aroganți ca și Obergruppenführer Heydrich. Mental, m-am pus în gardă, pregătit pentru prima lovitură. — Ca detectivul care în mod ingenios a soluționat celebrul caz al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
materialele tipărite disponibile ar fi putut-o avea asupra ochiului. Cu detalii ginecologice fotografiate de aproape, dar prost, revista la care mă uitam făcea parțial loc unui text care era destinat să desfacă nasturii de la pantaloni. Dacă era să te încrezi în ea, tinerele asistente medicale germane se împerecheau fără mai multă minte decât pisicile maidaneze obișnuite. Becker azvârli revista pe podea și ridică alta. — „Noaptea nunții pentru virgină“, citi el. — Nu e genul dumitale, Herr Becker, zise Helmut. — „Povestea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fi trebuit să nu menționez asta deloc. Poate că doar îmi imaginez. — Crezi în instinct? — Bănuiesc că da. — Bine. Uneori este singurul lucru pe care îl are un polițist ca să continue. Și atunci, n-are de ales decât să se încreadă în acesta. Un polițist care nu se încrede în instinct din când în când, nu își asumă niciodată riscuri. Și, fără asumarea lor, nu poți să speri vreodată să rezolvi un caz. Nu, ai făcut bine că mi-ai povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că doar îmi imaginez. — Crezi în instinct? — Bănuiesc că da. — Bine. Uneori este singurul lucru pe care îl are un polițist ca să continue. Și atunci, n-are de ales decât să se încreadă în acesta. Un polițist care nu se încrede în instinct din când în când, nu își asumă niciodată riscuri. Și, fără asumarea lor, nu poți să speri vreodată să rezolvi un caz. Nu, ai făcut bine că mi-ai povestit. Stând acum lângă mine, în timp ce conduceam spre sud-vest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Ai început să pricepi ideea, i-am zis. — Dar unde se potrivește Vogelmann în chestia asta? — Nu știu. Am eu o bănuială, atâta tot. Poate nu e nimic, dar vreau doar să verific. Becker zâmbi: — Un polițist trebuie să se încreadă în instinct din când în când, zise el. Am recunoscut propria-mi retorică răsuflată: — Detectiv scoatem din tine, i-am spus. Își asculta plăcile de gramofon cu Gigli cu aviditatea cuiva care e pe cale să surzească, oferind și pretinzând la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-și asigura o dominație asupra trupurilor și a sufletelor, pentru ca mai apoi să exercite o reală și redutabilă putere politică. Oamenii îi creează pe zei după chipul lor ipostaziat. Plecând de la propriile slăbiciuni, ei structurează niște forțe în care se încred după aceea, spre marea lor nefericire. Din defectele lor, ei fac calități: neputincioși, limitați în timp și în spațiu, incapabili să știe totul, suspendați în mod ridicol între două neanturi, pradă slăbiciunilor lor, supuși unei mulțimi de obligații și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Ceilalți sunt lipsiți de importanță. Ce eroare! Câtă deșertăciune! Nu sunt împotriva celor care au bogății, dar... mare grijă ca nu cumva pentru acestea să nu poată intra în Împărăția cerurilor, adică, să nu mai aibă o legătură cu Dumnezeu, încrezându-se în forțele proprii, ignorând mâna divină care binecuvântează munca fiecăruia. Interese personale și numai interese personale! Asta e rădăcina tuturor acțiunilor izvorâte dintr-un egocetrism feroce. Ah! Lepădarea de sine! Grea hotărâre, nu-i așa? Nu putem accepta pe
DESPRE COMPARAŢIE ŞI COMPETIŢIE de MARINA GLODICI în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364318_a_365647]
-
Schunemann a confirmat că declarațiile martorilor, deși nedemne de încredere, constituie principalele probe: Aș spune că motivul tipic al erorilor de judecată este faptul că judecătorul dă crezare declarațiilor nedemne de încredere ale martorilor''. Prin urmare, în cine ne putem încrede că îi vor ocroti pe nevinovați? Putem spera că vom beneficia vreodată de o justiție adevărată? Și ce speranțe există pentru victimele erorilor judiciare? De ce am făcut acest lung preambul anti-aparat judiciar? Pentru că ne aflăm în fața unei justiții complice cu
DUPĂ CE LE-AU CERŞIT VOTURILE PENTRU A ACCEDE LA PUTERE, GUVERNUL ŞI PREŞEDINŢIA, PRIN APARATUL REPRESIV AL JUSTIŢIEI, SE LEAPĂDĂ DE ROMÂNII DIN DIASPORA de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 333 din 29 noi [Corola-blog/BlogPost/364569_a_365898]
-
striga: „Veni-va zi! Veni-va zi!” URĂRI DE NOUL AN Sfârșit e anul și îmi pare că ne-a tratat ca pe dușmani - deși ni-i datoria mare, urez un sincer “La mulți ani”! N-avem motive să ne-ncredem că-n noul an n-om fi sărmani - cu toate astea-n legi prevedem belșug în case pe mulți ani. Ne-am oploșit în Europa cu cete de milogi țigani și nu ne-a deranjat sincopa cu romi pribegi și
IUBIRI DISCRETE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363815_a_365144]